Fostu’ viitor președinte, nervos cu nervii

vorbe-grele

Crin a descoperit, după o amplă investigație realizată pe cont propriu, că la Antena 3 fac politica editorială consilierii lui Ponta, iar la România TV direct Ghiță și cu securiștii. Și spune apăsat că orice om normal s-ar îndoi la presiunile de neimaginat pe care le facem. Dincolo de faptul

Universul liberal încape într-un laptop

vorbe-grele

UPDATE: Înregistrarea emisiunii Am promis, acum un an, că-n emisiunea pe care o realizez va apărea, în măsura în care chiar își dorește, toată lumea care are ceva de spus. Și mi-am propus ca, atât timp cât sunt pe post, să încerc să reunesc în același platou, chiar și cu intenția

Iar fură ungurii Ardealul. Și-l apără Băse

vorbe-grele

Pesediștii și udemeriștii au bătut palma pentru noua și fericita guvernare. Prilej de satisfacție, pentru unii, respectiv de smuls demonstrativ părul din cap, pentru ceilalți. Și, pentru toată lumea, de a constata că politica nu-i pentru fete mari. Plusuri: o nouă majoritate parlamentară confortabilă, stabilitate guvernamentală, acceptarea nemodificării la vedere a programului

Cronicar la lovitura de stat degeaba

vorbe-grele

Dat fiind că USL are nişte comunicatori de toată jena, iar propaganda băsistă pare mai vivace ca oricând, fac eu minimalul efort de a lumina oamenii raţionali, cei care vor să şi treacă prin filtrul gândirii cuvintele înainte să le arunce pe gaura gurii. 1. "Lovitura de stat este o acțiune

Naţionalizarea forţată a băieţilor răi, nişte foşti muritori “pe persoană fizică”

vorbe-grele

Isteria mediatică de după interviul Gâdea-Ungureanu, dincolo de tonul ei fals şi vindicativ, mi-a reamintit o chestie care mă scoate din minţi. De-o bună bucată de vreme, polarizarea politică excesivă a dus până acolo încât am început să simţim, din reacţiile publice la micile sau marile noastre nefăcute, că nu

Mai subţire cu lecţiile de disidenţă

vorbe-grele

Poate-i greu de înţeles, dar eu mă ocup cu făcutul de ziare şi emisiuni de televiziune. Unde, fatalitate, se exprimă şi cei care au poziţii contrare mie sau valului popular de subită indignare după mai bine de 7 ani de tăcere complice şi laşă. Deci şi Bogdan Naumovici, şi Marius

România îşi strigă disperarea în stradă

vorbe-grele

UPDATE: Înregistrarea emisiunii Situaţia explozivă din stradă impune, indiscutabil, o nouă amânare a primului interviu promis pentru 2012. Aşa că, dacă tot am revenit la ritmul dement de odinioară (speram să se întâmple cât mai târziu asta), deseară vă propun, de la ora 22, o nouă ediţie specială - cel puţin două

Prima zi într-o ţară liberă de recesiune

vorbe-grele

UPDATE: Înregistrarea emisiunii Emisiunea începe de la ora 22 De azi mă mut cu o oră mai devreme în geamul sticlei. Adică, după cum scrie în tabelele cu audienţe, în ultima oră de prime time. Ceea ce, pe de o parte, e bine. Fiindcă, din motive lesne de înţeles, găseşti mai mulţi