Primul pas cu pas și fiara din Pândaru

vorbe-grele

Între două tăceri adânci, prințul Ardealului a mai comis, tot în liniște, n-o să vă vină să credeți, încă o carte. Pe care acum o promovează agresiv inclusiv de la pupitrul Cotrocenilor și în care mărturisește smerit că a dat-o de gard cu faimosul "ghinion". Dar, ca tot politicianul, fie

Revoluţia vomitivă a prostului gust

vorbe-grele

Băsiştilor, vouă nu vă e ruşine - de voi, nu de lume - că aţi putut susţine şi gira zece ani epava asta? Un putregai, un munte de manelism, un monument de depravare, o căzătură dezgustătoare, un mediocru de o autosuficienţă contagioasă, ăsta-i totemul la care vă prosternaţi ca nişte

Frumos bărbat, urâtă ieşire din scenă

vorbe-grele

Nu fac parte din categoria celor care dau pe spate privind retrospectiv la mandatul de premier al lui Tăriceanu. I-am zis şi lui, în faţa unei săli pline cu liberali extaziaţi că vor fi peren la putere, că unicul lucru cu adevărat bun pe care l-a făcut a fost că,

De ce vi se cacă Bendeac în sufragerie

vorbe-grele

Cu riscul asumat de a se supăra pe mine Badea şi cu Gâdea, ei doi sunt principalii vinovaţi pentru ţigănia proastă pe care o face zilele astea Bendeac. Ei l-au adus în Antenă să câştige banii ăia mulţi pe care se laudă parvenitul că-i câştigă de fiecare dată când scrie

Drama existenţială a Robertei

vorbe-grele

Roberta e pur şi simplu terifiată. O caută ninjalăii filipinezi tocmiţi, pe mâna bonei, de Victor. Ca s-o ucidă mortal şi definitiv, doar nu să fumeze împreună-n WC. Apelul ei disperat către ţară n-a fost receptat cum trebuie, lumea o ironizează la mişto pe nedrept. De-atunci stă ascunsă-n dressingul de la

Micul intrigant pe vremea lui Vanghelie

vorbe-grele

N-a plecat nici în ultimul moment. A aşteptat să-i dea vecinii vânt pe scări şi să-l întrebe de ce fuge. "Finul diplomat”, pe care cică-l ştie lumea bună de peste Ocean, a scos la iveală un comportament greţos, de ţaţă decrepită şi mahalagioaică. În ultimele două zile, şi-a dat măsura

Nici o revoluţie fără utecistul de omenie

vorbe-grele

Singurul unghi din care merită făcută o referire suplimentară la ţigănia aia de la Realitatea TV, despre care cred că s-a scris aproape tot ce ar fi fost posibil, e acela potrivit căruia în România nu e posibilă organizarea nici unei revoluţii live (nici măcar în domeniul audiovizualului) fără participarea