Iar pleacă neamțu’ acasă fără dregătorie

vorbe-grele

După ce a reușit să se încurce în prompter la propria-i lansare, candidatul nemțesc a mai plesnit (și azi) două gropi dintr-o singură lovitură. Cică el, ca un vajnic apărător al statului de drept ce se află, o să candideze la președinție indiferent de sentința justiției și, de ce nu

Anul şi banul. Sfârşitul grelei moşteniri

vorbe-grele

Istoria ne-a învăţat că jocul pe greşeala adversarului e nedrept şi, totodată, extrem de eficient. Însă, cu excepţia presei, leşinată de foame şi ea, deci implicit dispusă către compromisuri şi concesii reciproc avantajoase, nu are cine să-l practice. Opoziţia, practic, nu mai există. Şi nu fiindcă, în vremea politică a

Revoluţia ia o scurtă pauză. Publicitate

vorbe-grele

Ani de zile, opoziţia a acuzat puterea că stă preş în faţa FMI şi a anuntat că, imediat cum se va schimba raportul de forţe, va renegocia la sânge acordurile cu instituţiile financiare internaţionale. Şi aşa a şi fost. A doua zi după căderea guvernului condus de MRU, revolta faţă

Oglinda spartă a (i)responsabilităţii

vorbe-grele

Marile caractere portocalii, de la greii invocaţi de Traian Băsescu prin emisiunile pe care şi le-a aranjat şi până la intelectualii promovaţi (în pofida voinţei partidului) tot de el, trecând prin editorialiştii de casă finanţaţi din banii noştri, au găsit vinovatul, aproximativ unic, pentru dezastrul PD-L. Personificarea eşecului este, mai

Naţionalizarea forţată a băieţilor răi, nişte foşti muritori “pe persoană fizică”

vorbe-grele

Isteria mediatică de după interviul Gâdea-Ungureanu, dincolo de tonul ei fals şi vindicativ, mi-a reamintit o chestie care mă scoate din minţi. De-o bună bucată de vreme, polarizarea politică excesivă a dus până acolo încât am început să simţim, din reacţiile publice la micile sau marile noastre nefăcute, că nu

Diferenţa dintre interviu şi confruntare

vorbe-grele

De azi noapte, în calitatea mea de om cu vag exerciţiu al interviului de televiziune, nu de prieten al lui Gâdea, încerc să citesc detaşat toate comentariile părerologilor despre emisiunea Sinteza zilei de aseară. Deja mă dor ochii în cap. Am impresia că am citit cam tot ce se putea

Nürnberg-ul Arogantului. Peştele mare

vorbe-grele

Năstase a luat doi ani cu executare (şi cu recurs) în dosarul Trofeul Calităţii. E, la mai bine de şapte ani de la instalarea regimului Băsescu şi într-un moment politic greu pentru fostul său contracandidat la prezidenţialele din 2004, una dintre ţepele din Piaţa Victoriei pe care acesta le-a promis.

Eşti liderul opoziţiei. Ce faci concret?

vorbe-grele

Citesc şi aud, în ultima vreme, tot mai des, critici la adresa acţiunii politice a opoziţiei. Că e ineficientă, că nu e-n stare să zguduie puterea, că e resemnată, că nu face suficient. Trec peste neghiobia că nu i-a reuşit nici o moţiune de cenzură (câte au fost votate în