Zbor deasupra unui cuib de cuci

vorbe-grele

Antonescu și Ponta conduc o coaliție politică de guvernământ. Au câștigat împreună, pe valul antibăsismului, alegerile locale și parlamentare. Au format împreună un Cabinet. Care a aprobat un proiect de lege, cel privind exploatarea de la Roșia Montană, trimis Parlamentului spre dezbatere. Pe valul (încă firav, atunci) al protestelor antiguvernamentale,

Roşia Montană, pe repede înainte

vorbe-grele

Încerc să mă detaşez de isteria profund interesată. Scriu nişte chestii scurte, sigur amendabile, ilustrate cu fotografiile făcute de colegul meu de la Jurnalul Naţional Victor Stroe, fără pretenţia de verdicte. N-am nici pricepere, nici abilitare legală. - E clar că Traian Băsescu şi apropiaţii lui au interese acolo, altfel nu

Anticorupţia se-ntoarce la locul faptei: Videanu pune Manţog pe clanţă

vorbe-grele

În plin apogeu al crizei energetice europene, declanşată de Putin prin intermediul Gazprom, poreclitul Cabinet Boc cică reformează conducerile complexurilor energeti­ce şi pune pe baze noi politicile guvernamentale de profil. Şi-o face prin intermediul lui Adriean Videanu, pe care, dacă nu l-au afectat reacţiile opiniei publice din timpul mandatului său