Mai subțire cu Holocaustul prin mocirlă

vorbe-grele

Evreul din mine, cu niște istorie neagră-n neam, spune că, dincolo de tușa electorală groasă pe care a imprimat-o Victor Ponta în declarația pe care a dat-o, politica lui Traian Băsescu e de tip fascist, nu nazist; ca și propaganda care a însoțit-o peste ani. Am și demonstrat-o, la Vorbe

Inflaţie subită de torţionari comunişti

vorbe-grele

Românilor amatori de informaţii li se servesc, periodic, diversionist, subiecte care să-i ţină ocupaţi. Teme care n-au nici cele mai vagi conexiuni cu priorităţile momentului în care sunt puse pe piaţă. Benigne pentru factorul politic care le decide soarta. Mă uit la povestea cu torţionarii. Sunt pline reţelele sociale de linkuri

Tudor Gheorghe, omul din spatele vocii

vorbe-grele

ÎNREGISTRAREA EMISIUNII L-am invitat prima oară când lucram pentru Antena 2. Fugeau de el titanii vorbăriei ca de dracu'. Cică era demodat şi nu făcea audienţă. Am rezonat din prima. S-a creat un soi de relaţie complice între noi. De atunci, nu e turneu care să nu fie prefaţat de o

Flacăra democraţiei, la tomberonul OTV

vorbe-grele

1. Doar Hitler şi-a mai permis în istoria recentă să folosească simbolul olimpismului în scopuri politice. Apărătorii în alb ai democraţiei sunt tare mândri de ideea lor. 2. În timp ce Sorin Blejnar îşi revendică dreptul de a ieşi din ţară, Andreea Marta e pericol social şi stă la brutărie. Plus

Democraţia săpunului. Asta-i viaţa!

vorbe-grele

Inovator cum îl ştim, preşedintele Băsescu, politician care are impresia că toate planetele se învârt în jurul lui, are, pentru uz propriu şi minimalizarea contestatarilor, o altă definiţie a democraţiei. A rostit-o, jumătate sentenţios, jumătate ghiduş, în discursul (televizat, duminică seară) pe tema recalculării pensiilor militare. Democraţia lui se bazează

Arc peste timp: exterminarea grasului

vorbe-grele

  Holocaustul a debutat, pe palierul propagandei media, prin declararea evreului drept dăunătorul gras care se hrăneşte hulpav prin împilarea germanului care munceşte. Am văzut recent astfel de mostre de creativitate facsistă la Muzeul Holocaustului. În România anului 2010, duşmanul poporului a fost decretat, generic, bugetarul, indiferent dacă el e funcţionar, medic

Spurcăciunea arienilor de criză

vorbe-grele

Aparatul de lucru al oricărui stat de pe Planeta Pământ nu e alcătuit din maşini, ci din oameni. Care pot fi - în funcţie de caracteristicile native, fibra naţională, educaţie şi nu doar atât - profesionişti, dedicaţi, sufletişti, corupţi, nesimţiţi sau ticăloşi. Nu toţi sunt îngeri, nu toţi sunt draci.