Traian și-a luat-o prin Mircea. Patru ani ca mâine trec; când nu-s ai tăi

Oricât ar încerca Traian să braveze, condamnarea lui Mircea îi afectează șansele de relansare politică în momentul când chiar avea culoar. Pentru că nu-i tocmai obișnuit ca fratele președintelui să fie arestat preventiv în timpul mandatului acestuia pentru infracțiuni asimilate celor de corupție și, ulterior, condamnat pentru trafic de influență

Marea defăimare a Aspaziei Cojocaru

vorbe-grele

În sentinţa judecătorească scrie, negru pe alb, că Aspazia Cojocaru a fost direct implicată în fraudarea cel puţin unei lucrări de admitere, cea a surorii sale. „A doua zi, unchiul său (n.a. - Vasile Fodor) i-a dat un formular tipizat probă de concurs, sfătuind-o să întocmească o nouă lucrare pe

Clisa jegoasă şi puturoasă a imposturii

vorbe-grele

Preşedintele fură telefoane mobile, ministrul (fost al) Educaţiei şi procurorul general proprietate intelectuală. Fostul premier îşi arogă veleităţi de constituţionalist şi comite cea mai lungă salbă de texte neconstituţionale din istoria modernă a Europei. Diverşi demnitari îşi mistifică jenant CV-urile, îşi arogă studii pe care nu le-au frecventat nici măcar

Românie, plai de dor; pompieri şi regine

vorbe-grele

- Chestionaţi de institutele de sondare a opiniei publice, oamenii spun că au cea mai mare incredere in pompieri. Imensa majoritate a oamenilor nu a avut legatură directă cu pompierii (că nu iau foc casele majorităţii). De unde află majoritatea de performanţele pompierilor, ca să fie atât de încrezatoare-n ei?

Gaşca oamenilor de spirit şi televiziune

vorbe-grele

Recentele exhibiţii muzical-dansante Tălmăcene au reaprins falsa dezbatere privind calitatea invitaţilor din emisiunile tv. Aud scârbit justificări puerile şi ipocrite de genul "ce vină am eu că sunt obligat să împart studioul cu personaje stranii sau dubioase?" Această abordare e unul dintre marile falsuri vânturate în piaţa publică a ideilor.

Luminează-ţi faţa!

vorbe-grele

După cum am scris în postul anterior şi, graţie anunţului făcut de Mircea Badea în direct, după cum a aflat o ţară întreagă, am rămas, forţat, orfan de conturile gmail, yahoo şi facebook. Pe cale de consecinţă, aş aprecia dacă aţi considera neavenite orice mesaj postat în numele meu, orice tentativă

Hai să vedem cine se scufundă-n ridicol

vorbe-grele

Președintele României consideră că anchetarea Elenei Udrea și discuțiile politice pe această temă ar fi ridicole. Noi suntem de altă părere și prezentăm suficiente probe în acest sens. Ultima a fost proba semnăturilor. Confirmată, la Realitatea, de un expert grafolog. Noi considerăm că merită să continuăm dezvăluirile. UPDATE: Elena Udrea tocmai