Tango-ul se dansează numai în doi

vorbe-grele

UPDATE: Episodul trei Ani de zile, am răspuns cu plăcere solicitărilor de interviuri. Dar, la un moment dat, m-am plictisit. Fiindcă majoritatea erau despre Băsescu şi tot ce-l înconjoară. Or, dincolo de faptul că personajul mi-a ocupat o parte sănătoasă din viaţă, există şi altceva pe planeta asta. Şi extrem de

Câteva întrebări; pentru că n-am orbit

vorbe-grele

1. Premierul şi ministrul Economiei au declarat, ieri, după consfinţirea eşecului de la Oltchim, că Remus Vulpescu nu trebuie să mai conducă privatizări din fruntea OPSPI sau, direct, că trebuie demis. Până acum, nici un anunţ oficial în acest sens. De ce? 2. Acelaşi premier a anunţat, de mai bine de

Ieşirea obosită, pe coate, din dispozitiv

vorbe-grele

Îţi citeşte Gâdea pe post scrisorile patetice şi libidinoase către Ceauşescu? Nu mai are Patriciu bani de salarii? Dai vina pe lumea rea şi cârtitoare, te prefaci solidar cu Dinescu, le tragi scârbit câte o flegmă lui Cartianu şi Imre şi îţi anunţi scârbit retragerea. Te numeşti Pleşu, un munte

Dacă nu daţi, nu înseamnă că nu se află

vorbe-grele

Ziarul prezidenţial Adevărul trece, pe lângă criza de lichidităţi (specifică presei scrise, dar şi, mai ales, tuturor afacerilor miliadarului Patriciu), printr-un grav scandal de cenzură. Interesant e că, în acest caz, mecanismul cenzurii e total opus celui consacrat. Textul despre cedările business-urilor lui Boureanu către terţi a apărut pe print,

Televiziunea Română de partid şi de stat

vorbe-grele

"Trebuie schimbat, n-a făcut nimic pentru partid! N-a făcut restructurări, nu are un plan, n-a făcut nimic, să-l chemaţi să-l scuturaţi la comisie şi apoi mai vedem, respingem raportul TVR în plen şi putem să-l schimbăm". Citatul de mai sus, apărut acum câteva zile în toată splendoarea lui în ziarul

Farmecul şi blestemul Casei Scânteii

vorbe-grele

Am ajuns în Casa Scânteii prin 1998. Mi-am dorit să lucrez acolo şi Adevărul mi-a oferit oportunitatea. Făceam (aproape) naveta, cu 335, din Macaralei. Am plecat în 2001, când Tinu şi CTP mi-au dat praf de mers, într-un birou modern, cu tot ce mi-a dorit sufleţelul la îndemână. Azi mă

Pornopresa petrolieră, la ora Adevărului

vorbe-grele

Dacă aveaţi vreo bănuială că Cartianu (cacofonie voită), scriitor celebru de mailuri mobilizatoare, e singura cauză pentru care investiţia de zeci (sute?) de milioane de dolari a lui Patriciu în Adevărul Holding arde ca ţigara spre filtru, ei bine, aţi greşit. Subordonaţii acestuia sunt aleşi după chipul şi asemănarea lui.

Unde v-a prins 11 septembrie 2001?

vorbe-grele

11 septembrie 2001, o dată intrată-n istorie ulterior. Lucram la APAPS, pe Lipscani, în fostul magazin de pantofi de pe vremea lui Ceauşescu. Azi e BCR şi în proximitate-i atât de cântatul şi etern rennovvatul Centru Istoric. Ieşisem la masă cu cineva, la Terasa Doamnei, o perioadă a vieţii mele cantina