Esti aici:
Prima pagină > Blog > Caruta cu deontologi > Stolul negru de ciugulitori din stârvuri

Stolul negru de ciugulitori din stârvuri

Există-n piaţa asta concurenţială în care mă învârt o specie bizară de cetăţeni cu acces peste medie la Net. Se autointitulează analişti media. De regulă, sunt nişte foşti jurnalişti care n-au performat în media. Şi, ca la fotbal, dacă nu le-a ieşit jocul, s-au apucat de comentat. N-au avut talent nici ca jurnalişti, n-au talent nici la analizat. Dar au tupeu cât carul. Complici cu staţiile tv şi trusturilede presă amabile, neiertători cu aceia care nu le asigură un ninim de băgare-n seamă, îşi revendică, ridicoli, poziţii de forţă în industrie. Nimeni nu-i ia în serios, toţi se folosesc de ei. Sunt un soi de pişcotari. Apucă de colţ tartina şi, cu graţia degetului mic ridicat, de picior paharul. După ce umflă maţul şi râgâie satisfăcuţi, se pun pe dat bidinele. Şi, în egală măsură, picioare-n cap celor care-i ignoră. Cadavrele-s viaţa lor. După ce le pun oglinda sub nas, le îmbălsămează de zici că-s vii. Când lumea întoarce capul a scârbă, palmează la prestidigitaţie bănuţii din orbitele ochilor şi ghiulurile de pe degetele vinete. Oamenii cu adevărat vii din branşă sunt ori ignoraţi, ori executaţi. Fiindcă nu cotizează…

Comentarii

comentarii

Similar Posts

31 thoughts on “Stolul negru de ciugulitori din stârvuri

  1. d-le Ciutacu,in limba romana nu exista cuvantul “prestitiditatie”.Presupun ca ati vrut sa scrieti ‘prestidigitatie’

  2. O fi vorba de noul sef al sinecurii numita TVR? El scria niste articole foarte, foarte interesante si pupatoare in kur despre USL si Ponta, cu ceva vreme inainte de a fi numit in functie.

    Dar, e o simpla coincidenta… accesul in sinecuri se face doar pe merite profesionale.

  3. 🙄 madam placinta in pnl! cred ca ii deschide partie elenei udrea. la mai mare fratilor!

  4. Mai stiu eu un penal care a plecat de la B1 si-a facut o “mare” televiziune numita 10 TV iar acum si-a facut alta televiziune pe nume Nasul TV care emite spune el pe toate reletele de cablu dar de fapt televiziune e online. Da, v-ati dat seama: se numeste Radu Moraru. Pupinbasistul numarul 1

  5. Mai in toate meseriile dai de “confrati” nascuti in zodia hienei care se hranesc cu stirvuri. Chiar si in matematica, unde 2 cu 2 ar trebui sa faca 4 totdeauna, dimineata la prinz si joi dupa Miercurea Ciuc, dai de niste indivizi (aciuiati in special in managementul tehnic-economic de virf)care cu greu numara pina la 20 cizmele in picioare. Culmea tupeului e ca si in sfera economico-tehnica tot analisti se numesc! Din pacate acesti indivizi pasionati sa-si foloseasca “analul” in procesul lent si pentru ei dureros al gindirii, trebuie dupa parerea mea sanctionati cu severitate maxima.

    PS “De cistigi sau pagubesti, tot negustor te numesti!, zice o vorba veche de duh. Am tradus-o in olandeza “Als jij winst maakt of verlies, je naam toch handelaar is!” si am lansat-o la munca. Se pare ca intra in folcloru’olandez, asa mult succes a avut! Se pare deci ca a fi ciugulitor de stirvuri e o chestiune trans-nationala.

  6. Piscotari, si consider ca te exprimi elegant numindu-i asa, apar ca ciupercile dupa ploaie si galgaie lumea de ei.
    Iti inteleg si respect revolta, dar parerea mea este ca-n tot raul asta mare trebuie sa existe si un mic bine.
    Si, stii care ar fi micul bine? Cu siguranta se va cerne intr-un final graul de neghina si o ajunge vreodata sa se vada luminita de la capatul tunelului si in breasla voastra.
    Cu siguranta,si lasa-ma te rog macar pe mine sa fiu optimista acum, intr-un final vei fi mai putin scarbit de breasla ta.
    PS:Sa nu ma iei acum cu parerea vedetei Badea despre jurnalsti si analisti.Imi pare rau dar, generalizand greseste, si, cu siguranta imi dai dreptate… altfel iti cam bagai picioarele de ceva timp in meseria asta!

  7. draga Victor, io nu-s analist, da’, da-mi voie sa fac un pic pe analistu’.tocmai il ascult pe Ponta si-mi place stilul asta al lui relaxat si vesel in a comenta declaratiile presedintelui de ieri.cred ca e cel mai bun antidot la atacurile badaranesti si ‘etichetatoare'(aci n-am mai gasit al’ceva).stim ca basecu gaseste totdeauna niste adjective menite in a-l pune in defensiva sau inferioritate pe interlocutor. toti tinem minte celebrele’tonomate’, ‘tigancamputzita’, puiut de comunist etc.).in etichetari, jigniri e doctor!
    individul asta abject n-a inteles ca nu mai ‘tine’ cu epitetu’!

  8. nu te necaji Victore, asa e viata asta a noastra sa suportam pana nu mai putem duce, si dupa aceea crapam.Dar eu consider ca oamenii de valoare raman amintire si peste ani, in schimb starfurile, mereu v-or puti a cadavre.Excelenta poza.
    PS Sper ca Vladut, e cu bateriile incarcate.

  9. O fi politica asta romaneasca o “Branza” sau o “Placinta”? Sau o “placinta cu branza”?

    Cand amesteci portocaliu cu galben si cu rosu, nu are cum sa nu iasa “cacaniu”. Oricat te-ai stradui.

  10. acum ca mana pe ciolan au pus-o cei din USL trebuie sa vedem si rezultate concrete.
    aici ma refer la scaderea tva-uli la alimente asa cum s-a votat in parlament pentru din greseala.
    sau sa vedem ce face in cazul robertei anastase in legatura cu numararea voturilor.
    sau in privinda banilor cheltuiti pe criteri clienterale, terenuri de fotbal in panta, parculete in padure,telgondole etc
    ca doar cei de la Antena 3 nu au latrat degeaba.
    daca nu se intampla chiar nimic atunci DD are dreptate:aceiasi mizerie.

  11. 1.unul dintre cei mai scarbosi,care-si spun “analisti”, mi se pare ti..losul ala de vanzator ala de usi, stii tu…cel mai mult ma ingretoseaza retorica asta a lor de oameni de dreapta.acolo(ma refer la gloata din jurul vanzatorului-de-usi ) colcaie de sinecuristi cu statul!
    chestia cu “noi suntem dreapta”, te-as ruga frumos sa o demontezi in emisiuni la A3.

    2.mi se pare de-a dreptul gretos sa nu iti dai demisia din fruntea pd si sa te acoperi cu cistigarea primariei.e ca si cum tu, capitan de nava, te lauzi ca ai supravietuit scufundarii vasului, dupa ce le-ai furat colacul de salvare (favorurile de n miliarde de euro Clujului)! Rusinos!!!
    d’aia-i canta clujenii lui boc: “and aaaa-iiaa-iwillalwayzlăviuuu-uu”?

    3.sa-i dam dreptate lui L.Orban au ba?Deja, cred ca usl , cu tot pragmatismul de care trebuie sa dea dovada, chiar ramane fara atatia parlamentari incit trebuie sa-i accepte pe toti naufragiatii ?
    nu i-ar putea lasa pe vreo insula pustie?unpr?

  12. 90% dintre comentarii n-au nici o legatura cu tema articolului. cred ca o sa fac si eu ca Badea. ma gandesc sa inchid comentariile. e pierdere de vreme

  13. Daca vezi ca toti de aici vor sa vorbeasca despre primirea placintei in pnl atunci deschide un topic nou si lasa oamenii sa-si verse naduful. Nu vezi ca suntem batjocoriti in fata? Pana atunci am si eu cateva intrebari:
    Ce rost mai are sa votam???? Partidele care castiga se completeaza mereu cu javrele din partidele perdante. Care este rostul votului atunci daca, indiferent ce partid votam, ne conduc aceleasi javre mai mult sau mai putin ordinare?

  14. Probabil aveţi anumite pagini în vizor şi care au fost poate ţinta acestui articol. Eu una, am avut nişte discrepanţe cu Obae şi a lui pagină de media. Mi se pare că pagina aia trebuia să se numească paginaluiobae.ro sau ceva. Una în care vrea să îşi facă el cât mai cunoscută mutra lui hidoasă şi să ridice cât mai mult în slăvi posturi precum Pro TV sau B1.

    N-am înţeles, nu mi-a explicat, de ce naibii în capitolul “Presa de azi”, nu se afla Jurnalul Naţional. A fost vreo neînţelegere cu JN sau ce? Mi se pare singurul ziar care se încadrează în sensul din dicţionar, căci tabloidele sau ziarele băsiste…hmm..sunt departe.
    După ce l-am mustrat zile în şir, a binevoit să bage în seamă şi JN (e pe site o casetă derulantă cu primele pagini ale ziarelor în care până acum ceva săptămâni când l-am mustrat, nu se afla şi JN).

    Dar felul în care se referă la posturile din Intact (gen “Antena 3, postul controlat de familia Voiculescu” şi alte d-astea) arată clar că numai pagină de media nu e. O pagină de media ar trebui să fie obiectivă, sau aşa mi se pare mie. Şi culmea, pare să aibă mulţi cititori… Eu mi-am atins scopul, nu mai intru, mi-e scârbă de subiectivitatea lui, de greşelile lui gramaticale şi limbajul care-mi zice că pare să aibă atâtea clase câte are trenul, de…el.
    Pe ăsta cine naiba îl susţine, dle Ciutacu?

  15. Si itzi era greu sa le scrii numele ?
    Obae si Tatulici.

    Sau ai vrut sa acoperi generalitatea lui “oamenii sunt rai muica”?

    Nu tzi-a iesit. Totzi o stim.

    Tot asa dupa cum cu totzii stim cum se cheama meseria celor care iau salarii consistente dintr-o incordare crancena de lipire a dosului lor de un scaun / canapea intr-o injghebare care in mod sistematic pierde bani.
    Banii altora desigur.

    Oare cum se chema meseria celor care fac bani din pierderea de bani a altuia ?

    Excrocherie ?
    Curvasarie ? Pardon sa nu insultam curvele care mai si fac ceva pentru banii primitzi .
    Jurnalism ? Majoritatea ziarelor sau a oficinlor on air on cable sau online pierd bani in Ro.

    Naspa sa fii coleg de breasla cu ceea ce majoritate lumii sti ca sunt (pe statul de plata daca nu si in sufletul lor) niste curve hoatze ?
    Nu asa ?

    Ref cine face bani din pierderea de bani a altora sa nu crezi ca jurnalistii au inventa roata focul, apa calda si prostirea prostilor.

    Din 2008 incoace segmentul tanar al americii familiile intre 25 si 35 de ani au piedut 50% din “net worth” asta cata vreme economia USA s-a contracta cu numai 5% .

    Adica tineretul a pierdut 50 % din agoniseala pentru ca overall USA sa piarda numai doar 5%. Wow.

    Nu-tzi miroase a furaciune pe scara larga?

    Si tu te incotzobenesti de niste ciupeli a unor fetze palide care nu stiu carui Caritas sa-i mai palmeze banii?

    N-a subiect http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/studiu-fed-americanii-au-ajuns-la-fel-de-saraci-ca-acum-20-de-ani-167652.html

  16. “le asigură un ninim de băgare-n seamă”, este vorba despre un minim, nu? probab ai scris in graba… referitor la “Oamenii cu adevărat vii din branşă sunt ori ignoraţi, ori executaţi. Fiindcă nu cotizează…”, in tara asta, asa e in toate domeniile.

  17. Se zice ca “ Cine ştie, face. Cine nu ştie, învaţă pe alţii să facă. Cine nu ştie nici să înveţe pe alţii, conduce.”. (C)analistii media de care vorbeste Victor fac parte din categoria a doua.

  18. @laur22: cei aia n-a?
    @Madalin: mi se rupe-n paispe de ce vreti voi. asta-i blogul meu, facut pe banii mei si intretinut pe timpul meu. asa ca scriu ce vreau, despre ce mai inspira. cand o sa vreau s-o barfesc pe Placinta, o sa scriu despre ea. cand o sa ma platesti tu, o sa ai posibilitatea sa-mi propui subiecte.
    @Ioana B: Obae e un mic ticalos; atat si nimic mai mult.

  19. Chiar dacă uneori nu mai sunt ce-ar trebui să fie, aș zice să nu-nchizi comentariile.

  20. @Nostradamus: vorbim despre ce vreti la voi pe bloguri. daca sunteti in stare sa vi le faceti si sa le tineti atractive. blogul asta nu-i WC public, sa va treaca pe voi idei si sa va usurati de ele

  21. Glumeam mai furiosule 😉 , practic ii ironizam pe cei care intrau in balarii fata de tema propusa !
    Da’ vad ca esti prea nervos si nu mai stii de gluma … 🙁 ; bine , hai te las in pace .

  22. Revin cu aprecieri fata de talentul dumneavoastra de scriitor. Chiar ar fi vremea, zic eu, sa scrieti un roman, ori nuvele, ori…etc. Sau, poate, nu aveti inca timpul sau TIHNA necesare?

  23. Odata,magarusul a fost intrebat :ce te faci,cand vei fi magar ? Frumos nu esti,voce nu ai…
    La care el raspunse simplu :critic muzical !!

  24. MISIUNEA,,DOSĂRELUL’’
    Băselici îl cheamă la el pe Funerici şi îi zice:
    -Măi,Funerici,te-am chemat sa mă mai ajuţi ca atunci când ai calculat tu, aşa de bine traiectoria pumnului meu în faţa copilului acela din campanie….Scapă-mă de ,,dottore,,! Ăsta vrea să plece la Consiliul European în locul meu!
    – Da, să trăiţi! Merg să caut prin tezele mele şi printre studiile mele neechivalate de 11 clase, poate găsesc ceva…Mă gândesc să mă ajute şi Securici să punem ceva la cale …
    – Măi, eu te plătesc să nu comentezi.Tu doar să execuţi.Eu sunt şeful statului şi comandantul suprem! Vrei să o chem pe ţiganca aia împuţită de la presă sau să te dau pe mâna la ăia de la Antena 3? Stoarce-ţi creierii ăia şi execută ce ţi-am cerut.Caută şi tu dacă Pontici a plagiat ceva,dacă a furat ceva….Numai eu am ştiut cum să fur Flota Română şi să nu fiu pedepsit. Nu se poate ca Pontici să fie curat ca lacrima. Dacă nu găseşti ceva, inventează! Hai măi, că tu te pricepi cel mai bine…
    Nu a trecut mult de la această discuţie, că Băselici a apărut,, pe sticlă,, rânjind la adresa lui Pontici cu apelativul,,Dottore!,,. Dar noi ştim cine şi-a ,,băgat coada,,

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.