Esti aici:
Prima pagină > Blog > Caruta cu deontologi > Poveştile de cătănie ale unui caporal

Poveştile de cătănie ale unui caporal

Am făcut armata înainte de facultate, nu mi-am amânat-o. 9 luni, TR, infanterie, UM 01027, Piatra Neamţ, ieşirea spre Săvineşti, gard în gard cu Avicola. Obiectivul ăla industrial pe care, mult înaintea lui Cherecheş la Baia Mare, primarul Rotaru (ăla cu sângele-n păsărică al Udrei) l-a transformat în cartier pentru ţigani. A fost nasol la aşa-numita “şcoală de ofiţeri în rezervă”. În fine, am dus-o până la capăt şi am absolvit-o, după nesfârşite trageri de noapte şi un “examen” cu AKM-ul şi AG-ul simultan în spinare pe Pietricica, cu gradul de caporal. Cutuma vremii era că (mai) toţi teriştii se liberau sergenţi. Regimentul de la Piatra, fost batalion disciplinar pentru cadre, era mai cu moţ. Acolo sergenţii erau excepţiile, nu regula. Am plecat acasă (aproape) din arest. Nu înainte de a muta, la lopată, un munte de pământ pietrificat peste iarnă în mijlocul unei alei. Celebrul colonel Mierlici ştie ce mai bine povestea.

După Revoluţie, MApN nu s-a mai ostenit să cheme, la absolvirea facultăţilor, foştii terişti la aşa-numitele concentrări premergătoare avansării la gradul de sublocotenent. Aşa că m-am mai intersectat, oficial, cu oştirea doar înainte să-mi schimb buletinul de identitate. Mutaţia era condiţionată de luarea-n evidenţă la comisariatul militar de sector. Deşi nu eram vreo celebritate, comandantul s-a crucit că-n livret scrie (doar) caporal. Şi m-a întrebat dacă nu vreau să devin locotenent. Am scuipat în sân, i-am mulţumit pentru amabila intenţie şi l-am rugat să-mi pună ştampila de luare-n evidenţă.

Astăzi, în livretul meu scrie (tot) caporal. Bizar, nimeni nu s-a gândit să mă avanseze, împotriva voinţei mele, la gradul de locotenent-colonel înainte de ziua mea. Cred că, aşa cum am fost îndemnat în scris de un cetăţeam civil avansat pe nedrept şi fără să fie anunţat că are de semnat un proces verbal, merit să-mi trag un glonţ în cap.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

137 thoughts on “Poveştile de cătănie ale unui caporal

  1. Am inteles, sa traiti!!!

    era doar o constatare trista, nu un repros…iti cunosc pretentiile pe blogul tau…

  2. Desi e un caz deosebit de grav, acordarea de grade de ofiteri superiori, unor persoane care habar n-au sa traga cu arma, institutiile statului dorm in continuare linistite.

    Aia de la NATO ce parere or fi avand? Dar aia de la UE? Nu vad nicio reactie in presa internationala nici o iesire la rampa a lui Gitenstein…

    Oare lumea a inteles despre ce e vorba?

  3. Uitati-va la Turcescu cum se incrincena in orice situatie: isi incrunta sprincenele si daca ar putea ar musca din interlocutor. Oare este o atitudine de structura,de rasa sau este invatata? Individul are o parere geniala despre el. Plus ca ar calca pe cadavre pentru a parveni.

  4. Domnule Ciutacu,
    Imi cer scuze ca revin cu un off-topic, dar ma framanta o intrebare rau de tot!!! Din cate stiu fostii presedinti au dreptul, la terminarea mandatului, la paza asigurata de SPP. Poate imi puteti lamuri ce se va intampla cu Basescu la terminarea mandatului: la brutarie (!!) va fi pazit doar de gardieni sau si de SPP???

  5. Buna ziua d-le Ciutacu,

    De turcescu mi-am spus opinia.Mi-e rusine ca e si argesan…

    E o zi speciala pentru Dvs. astazi:ii doresc lui Vlad multa bafta ,putine emotii si SUCCES!

    Cu acelasi respect,numai bine,
    IoanaP

  6. Ma intreb care era miza acestor inaintari in grad , in rezerva , pt. ca un coleg , care a vazut aceasta tema (si de care nu ma asteptam ca este basist) , imi scotea ochii ca astia n-au “pensiile nesimtite” ca a militarilor de cariera.
    Si-atunci ma intreb ca prostul , care e castigul astora , ca numai de fudulie nu cred ca si-au dorit sa fie inaintati in grad in rezerva ?

  7. Intreba cineva de ce nu a iesit la iveala documentul din 2010 pana acum. Raspunsul este ca nu avea cum sa rasufle documentul cat timp a fost bine pazit de fosta guvernare. Acum, problema mea este urmatoarea: se va sesiza sau nu parchetul in acest caz? Nu de alta, dar poate afla si prostimea, din ale carei randuri fac si eu parte onorat, pe ce criterii poti ajunge de la gradul de soldat la cel de colonel, fie si rezervist.

  8. Domnule Ciutacu, va rog sa-l invitati pe Collonelo intr-o emisiune, sa va explice cum sta treaba. Ca v-a acuzat de minciuna, si pana la urma a picat de papagal. Ar fi interesanta o astfel de emisiune :))

  9. Mai bine nu, ar face cea mai scazuta audienta de pana acum. Nu cred ca am ajuns atat de masochisti incat sa ne provocam singuri voma urmarind o emisiune avandu-l ca ivitat pe RT.

  10. Pai nu ti-ar provoca voma, ci rasul. L-ai vedea pe colonel cum incearca sa explice cum de nu stia el de aceasta avansare, care-i treaba cu glont in cap, si mai ales de ce n-a facut armata.

  11. domnule ciutacu,
    armata nu se face doar cu pusca, tunul, tancul sau avionul ci si cu inteligenta .e posibil ca omul acesta sa fie ofiter de informatii/contrainformatii/diversiune sau toate la un loc .asa cum ,sint convins,majoritatea dintre colegii dvs din media sint.
    cele bune,

  12. domnule vasile
    parafazand-ul pe Victor Ciutacu referitor la robert turcescu as spune Povestile de catanie ale unui colonel facut la apelul bocancilor…nu cred ca un serviciu de informatii ar risca acoperirea unui ofiter prin metode atat de puerile, desi aveti dreptate foarte multi asa zisi ziaristi sunt de fapt ofiteri acoperiti. in ceea cel priveste pe asa zisul ziarist turcescu, cred ca de fapt este un fel de recompensa de partid pentru pupat cu sarg diverse dosuri ale potentatilor de la putere…

  13. Terenul din spatele regimentului in care ati satisfacut stagiul militar a fost preluat de la armata de catre primarie. Evident, in baza unei intelegeri intre Pinalty si ministrul Oprea. Doar nu puteau rata tunul.

  14. nu inteleg cum de a aflat dupa doi ani ca e lt-col , de fapt am o banuiala, nu certitudine: e prea prost ca sa stie ceva si prea nesimtit ca sa recunoasca. un vierme basist.

  15. E superba chestia cu lista aia de ordinari..si Turcescu acolo..superb.
    In sfarsit l-am vazut pe mancatorul de rahat revelat.
    Multumim!

  16. AAAAA!!!!! NU TREBUIA sa-si dea demisia DAN VOICULESCU din senat!! :((( :((

    Robert Turcescu – Bah parazitule sper sa mori in chinuri!!!!

  17. opriti-va, fratilor, cu revarsarile astea de ura! care-i diferenta intre voi si ei daca va doriti acelasi lucru, moartea celorlalti?

  18. regret sa te informez domnule Victor Ciutacu, dar eu nu doresc moartea celorlalti, de fapt vreau sa fac in asa fel incat sa si-o doreasca singuri… si chiar nu glumesc. as dori sa-i vad pe hoti si banditi la puscarie, sa se perpeleasca-n chinuri, nu ma intereseaza de ce parte a baricadei politice se situeaza, infractorii si tradatorii de tara nu au culoare politica. iar acesti colonei surogat si banditii care i-au ajutat sa obtina gradele militare respective fara drept sa raspunda penal…

  19. Regret sa va stric bucuriile. Domnul General Gabi Oprea, ii este ceva nas familiei lui Victor Ponta (nu se pune in discutie plagiatul), si acum sustine, din Parlament, Coalitia de la guvernare. Voi chiar doriti sa pice cel mai cinstit guvern din istoria Romaniei? N-ar fi contraproductiv?

  20. mi se rupe de consecinte si de rubedeniada lor; care-i o informatie publica de ani de zile

  21. Dupa atata revarsare de ura si pe blog ma gandesc sa schimb registrul.Intorcandu-ma la textul povestilor de catanie ma intreb daca “celebrul colonel Mierlici” “takes after his father”- seamana deci la infatisare si caracter cu tatal sau de stie cel mai bine povestea unui caporal?

  22. In ce priveste problema coloneilor, cel mai grav este faptul ca in cazul unei mobilizari generale, Turcescu Robert va trebui sa intocmeasca planuri de lupta si de strategie militara. Va dati seama cand o sa iesiti din transeu, ce va asteapta? Pana la urma, l-a intrebat cineva pe baiatul asta, daca el nu are armata, ce nevoie avea sa faca Colegiul National de Aparare? Pe care am vazut ca l-a absolvit si Elena Udrea si multi altii… E un fel de Stefan Gheorghiu de pe vremuri sau pentru ce? Ca armata inteleg ca nu i-a placut, nu a avut tangenta sau vreo mare pasiune, ca daca avea, o facea. Ca orice barbat de altfel. Bafta Victor.

  23. Traian Basescu nu reuseste sa faca diferenta intre o carte, care se scoate la o editura, cu autor, editia, anul, bun de tipar, tiraj etc. si o lucrare de doctorat care e ca o lucrare de diploma de absolvire sau de disertatie de la master si care se scoate la imprimanta. Cat de nebun sa fii?! Omul asta ori e complexat, ori nu e sanatos la cap. Oricum, i-a baut vaca cerneala.

  24. absolvent de scoala profesionala fiind – nu mam obosit sa dau trepta [stiu cei batran ce inseamna] am plecat in armata in 1990. nu era nicio diferenta insa. atata ca eram domni si nu tovarasi.

    insa ca si acum tovarasii sunt la putere. dovada este tovarasul oprea care l-a avansat pe tovarasul turcescu care este ofiter activ cu siguranta. La Directia informatii miltare. cu care m-am intersectat prin 2000.

  25. Asist cu neputinta si oarecare disperare la infierarea cu manie proletara a tuturor celor care au absolvit un doctorat. Eu sunt un doctor. Dupa ce am absolvit, actualmente sunt in tratament psihiatric cu consiliere psihologica, pentru ca am ramas cu sechele de la stres. Sedinta de tratament ma costa 1 milion. Ea dureaza o ora. Trebuie sa fac 6 luni. Acesti bani sunt bani pe care eu nu-i am, deoarece doctor fiind, eu sunt somer. Mi-am dat demisia de la ultimul loc de munca, pentru ca acolo directori la o deconcentrata erau niste fosti si actuali ciorditori de motorina. Aceasta e povestea unui actualmente doctor ing. in Romania. Inchei prin a va spune ca noi nu tragem nicio speranta. Suntem oameni morti. Toate cele bune.

  26. Armata nu mai are de mult timp calitatea principala-onoarea.O spun ca fiu de fost ofiter,care in copilaria mea am tot umblat prin toata Dobrogea,la aplicatii,trageri,antrenamente alaturi de tatal meu si de colegii lui,militari de exceptie si dedicati.Am vazut cu ochii mei cand soldati si ofiteri americani si-au scos chipiile in fata realizarilor armatei romane,nu le venea sa creada ce pot face acesti oameni cu dotarea de care dispuneau.Asta era cam acum 17-18 ani.Cam de atunci totul s-a dus in jos,armata s-a “restructurat”,ne-am “profesionalizat”.Armata Romana a fost “reformata”in principal pentru ca era un model demn de urmat in aceasta societate atinsa de ura si ipocrizie.In mare masura era o institutie respectata.Insa ce institutie mai este respectata in acest stat???

  27. Nu cred ca turcescu e ofiter acoperit.E prea slab,reactioneaza nervos,gandeste la cald.Mai sus de stacheta lingaului de profesie nu se va ridica.Ii apara pe cei care il platesc.

  28. Off-topic
    Am ascultat/vizionat la stirile Antena 3, ca d-nul dr. Bradisteanu a fost chemat la DNA !!
    A dreacu’ favorizare a infractorului, pe bune…….

  29. Voi vedeti ce se intimpla la ora asta 11:45?Unde am ajuns oameni buni?

  30. Fratilor deja e…… si eu care ramasesem socat ca OSPATARI (civili) ai d-lui fost ministru sunt toti subofiteri din civili cu tava in mana…..ce draku sa mai zic ca era sa fac”INFRACT”(cum ar zice unii) cand am vazut lista aia

  31. Cântece de cătănie:

    Când mi-aduc aminte, Doamne, de restaurante,
    De prietenii cei dra-ha-gi, și de bagaboante,
    Atunci îmi vine să stri-hi-g – ”Haide Liberare!”
    Caporali, sergenți și cadre să-i joc în picioare

    Poate domnu colonel fără voie la ”trupele de uscat izmene” face un bine publicului ”fan” și pune pe muzică cântecelul de mai sus.
    După care, își poate îl ia El pe Udrea, pe Cristoiu, pe Udrea, pe Băsescu și, desigur, pe Felix (Tătaru) și se trag între ei ecologic, fără glonț.

    AMR-ul e-n scădere așa că ”Hai liberare, domnu colonel Turcescu!”

  32. încă una:

    Analizând situația colonelului Turcescu, care, rezrvist fiind și recunoscând că nu a satsfăcut stagiul militar nu poate fi lăsat la vatră, MApN urmează să soluționeze chestiunea prin LĂSAREA LA TROACĂ a susnumitului.

  33. Eu sunt intrutotul de acord ca acei oameni de pe lista nu sunt tocmai curati, de aceea nu ma surprinde faptul ca in ultimele zile e plina massmedia cu informatii despre acest subiect. Am insa o nedumerire> de ce n-a fost publicata toata lista, pe care, am inteles, sunt si nume din PSD si PNL, alaturi de cele cunoscute, din PDL. Parca si Ponta si Antonescu apar pe lista. De ce nu e spus tot adevarul?

  34. Eu refuz sa cred ca traiesc inconjurata de oameni care refuza sa isi foloseasca materia cenusie o secunda .Nu vreau sa cred ca in tara asta o sa ma dezvolt eu ca om.E inadmisibil si foarte rusinos caracterul unor oameni…am ramas pur si simplu consternata de cate comantarii pro caracterului domnului Turcescu am citit. Cum poti sa fii de partea unui om care poate sa spuna ca nu stie despre numirea lui in calitate de locotenent-colonel.Imi este imposibil sa accept ca multe persoane sunt manipulate de persoane ANALFABETE care rostesc niste cuvinte fara a constientiza ce inseamna acestea.
    Imi este rusine ca aceasta marioneta,Robert Turcescu, in calitatea sa de jurnalist dar si de om se trage tocmai din Pitesti.
    Iar cat despre cazul Nastase mi se pare o ipocrizie,o dovada de prostie fara limite si o dezumanizare totala sa ii doresti inca raul unui om aflat pe un pat de spital indiferent de ceea ce a facut el.

    In asa tara eu nu vreau sa traiesc!.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.