Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-i place geniului > Plagiatori din toate partidele, uniţi-vă!

Plagiatori din toate partidele, uniţi-vă!

LATE UPDATE: Udrea crede că, dacă nu mai e ministru, are voie să copieze

Ipocrizia mă irită în egală măsură cu impostura. Iar judecata colectivă şi tribunalele populare ad-hoc, cu juraţi care dau verdicte fără să aibă habar despre ce-i vorba-n propoziţie, mă scot din minţi. Fiindcă funcţionează unilateral. D-aia m-am gândit să echilibrez olecuţă balanţa dezbaterii publice. Şi să ofer părţilor egalitate de tratament. Dacă activitatea de tip copy/paste a Codruţei Kovesi n-a stârnit vreun mare interes pentru instituţia cercetării, mă gândesc că popularitatea exponenţială a Elenei Udrea ar servi cauzei. Vrea musai poporul suveran s-o ardă ştiinţific şi academic? S-o facă-n paralel. Are actele la dispoziţie. Măcar să vedem dacă şcoala românească scoate numai tâmpiţi sau a exagerat nepermis întâiul cărturar al ţării.

Materialul integral şi documentele, în Jurnalul Naţional

UPDATE: Până la această oră, nici măcar o singură oficină băsistă nu a preluat subiectul. Deci însănătoşirea mediului academic din România se face doar prin eliminarea lui Victor Ponta de la Palatul Victoria. q. e. d

P.S. Am înţeles că există-n trust oameni care n-aud, dar le potrivesc şi că în A3 se dezbate dacă sunt sau nu consilierul de orice fel al lui Victor Ponta. Le-aş sugera interesaţilor să urmărească în reluare, pe site, emisiunea realizată azi dimineaţă de Niels Schnecker. Dacă nu-s în stare să găsească linkul, să-l întrebe pe om. Sau pe mine, că-s gratuite convorbirile pe grup în interiorul trustului…

Comentarii

comentarii

Similar Posts

60 thoughts on “Plagiatori din toate partidele, uniţi-vă!

  1. Aici gasiti o alta publicatie din 2004 unde veti observa ca defapt toata lucrarea Doamnei Udrea a fost plagiata, avand ca sursa aceasta lucrare din 2004.
    Ceea ce nu gasiti a fi plagiat in lucrarea din 2005 o sa observati ca a fost plagiat din lucrarea din 2004. Pt exemplu pagina 8 din tabelul comparativ se regaseste in totalitate la pagina 11, sau pagina 4 din tabel o regasiti la pagina 4 din lucrarea Politica europeană de securitate şi apărare – element de
    influenţare a acţiunilor României în domeniul politicii de
    securitate şi apărare, al carui link vi l-am indicat. o zi buna

  2. Cum o facut, cum nu basisti l-or cam compromis pe Ponta. Cu parere de rau spun ca Ponta nu prea mai are credibilitate pe la marile porti ceea ce e grav.

  3. In sabii sa ne taiem, in ciorapi sa ne mirosim sau in plagiate sa ne batem…?

    Incet incet o sa iasa la iveala “gaura de la macaroana”, ceea ce stie toata lumea, ca fiecare lucrare “stiintifica” scrisa din 1990 incoace contine minim 10 fragmente culese din alte parti, fara citarea corespunzatoare a surselor.

  4. Asa, și? Ce-i cu asta? Prin exemplele date dovediti ca e plina tara de plagiatori. Prin urmare, adevarul ramane: si domnul Ponta a plagiat ca si altii. Si domnul Ponta e vinovat de furt intelectual ca si altii. Orbiti de gustul sangelui ne pierdem simtul adevarului, ne pierdem verticalitatea, ne pierdem sufletul. Unde va e sufletul, domnule Ciutacu?

  5. Frumos!Mai vrem;un Igas,o Elena+Ioana Basescu plus tot ce se poate dintre cei ce au fost in ultimele doua guverne.Mai ales guvernul MRU,care era plin de masteranzi si de doctoranzi.Un peste gras ar mai Popescu,fost la Dimbovita,coleg de catedra cu Udrea.
    Cu atitia inchipuiti la conducerea tarii,inca de pe vremea lui ceasca,nu e de mirare ca societatea funtioneaza asa.

  6. Apropos de credibilitate, ma intreb daca Basescu, Udrea, Videanu, Boc, se bucura de o credibilitate mai buna decat Ponta pe plan extern.
    Si legat de mult ceruta demisie a lui Ponta, as fi extrem de curios, cam la ce candidat la aceasta functie se gandesc postacii matronului?

  7. Victor, cică Nutzi nu mai ocupă o funcţie publică, deci e OK cu plagiatul. Tare de tot! 😆

  8. @Simeona: sufletul meu e daruit; Elenei Udrea 🙂 🙂 🙂
    @violet: da, deputatia o face la particular, ca facultatea

  9. Dupa ce romanasii nostri au suportat, timp de ani buni, o felatie indelungata din partea lui Traian Basescu, brusc s-a trezit in ei moralitatea exagerata cu privire la plagiate, de parca noi credeam ca ne conduc niste profesori doctori autentici, si ne-am trezit brusc din somn.

  10. D-le Ciutacu,
    Chiar jenant finalul articolului, nici un pic de detasare jurnalistica din partea ta. Pe cand aceleasi aprecieri si despre copy-paste-ul lui Ponta intr-o lucrare de DOCTORAT, nu un biet articol intr-un buletin al univ.?????
    Nature comenteaza plagiatul ordinar al lui Ponta pentru ca e Prim-Ministrul Romaniei.
    Poti sa intelegi diferenta? Nu cred, pentru ca desi tuni si fulgeri impotriva lui Tapalaga si Pora esti te tragi din aceeasi mocirla!

  11. Ca să fiu corectă: cică nu mai ocupă o funcţie publică numită. Deci, dacă e aleasă ca deputat, nu contează dacă e hoaţă au ba.

    Şi, bineînţeles, zice ea că Ponta ar trebui să demisioneze ( că doar asta era ideea lor, nu-i aşa? ).

    Eu încep să cred că Băsescu deja şi-a spart dinţii ăia vechi ai lui în Ponta. 🙂

  12. @zicu: clar ca laseru’, plagiatu’ se pune doar la doctorate =))

  13. Gata, bre. Ponta nu se mai plictiseste singur (el si cu Mang, ca sa fim cinstiti) pe norisorul alb si diafan al autorilor de carti serafice. A aparut in zona si Lenuta Udrea…

    Sunt, totusi, cateva diferente. Esti tu sigur ca aceasta este o revista “stiintifica”? Ca am vazut chestii nasoale rau. M-am uitat nu doar pe textul acuzat, ci si pe inca vreo cinci-sase texte. NICIUNUL nu-i scris corect din punct de vedere tehnic. Adica nu indeplineste conditiile “stiintificitatii”. Toata revista, ziceam…

    Unele articole au o biliografie vai de mama ei (doua-trei texte, scrise la coada, fara nici o trimitere explicita in text!). Altele n-au bibliografie deloc. Madam Udrea are chiar doua texte. Nu doar cel incriminat, ci si urmatorul. Apoi, articolul “original” (parca il semna generalul Muresan si el un specimen, mama-mama…) nu-i deloc original. L-am gasit pe net in diverse variante, atat de multe ca nu mai stiu ce parte din text cui ii apartine. (De curiozitate, ia da un sarci la fragmentul “contrast cu aceste evoluţii pozitive din vestul continentului, în alte părţi ale Europei, şi mai ales în Balcani” si ai sa te minunezi cate texte cu fix acest continut gasesti).

    In concluzie, textele din revista aceea sunt un fel de Miorite cu fite de stiintificitate. Zero, adica. Probabil chiar toata revista. Asta n-o absolva deloc pe madam Udrea de vina plagiatului. Pur si simplu o apropie de zona rarefiata a performantelor maretului PM, Victor Ponta. Sa le fie de bine. Cine i-a scos in fata sa se spele cu dejectiile amandurora pe cap…

  14. @alphas: d-asta ziceam eu sa nu absolutizam. privim problema ca pe-o muie. poate fi si placuta. depinde la care capat te afli 🙂

  15. Din păcate (sau nu…), atât pentru Nuți, cât și pentru Victoraș, faptul că amândoi sunt acuzați că au șutit, nu-i pune nici pe unul, nici pe celălalt, într-o lumină mai bună; ba, dimpotrivă. =))

  16. Victor, plagiatul se pune ORIUNDE este gasit! Din punct de vedere moral e condamnabil peste tot. Mi-as dori sa ii vad expusi pe toti plagiatorii de prin universitatile romanesti!

    Insa ce faci tu acum este exact ce fac cei pe care ii acuzi!

    Corect ar fi ca fiecare caz sa fie luat separat iar TOTI cei care au plagiat sa suporte consecintele.

  17. Revin si intreb, poate obsedant pentru cei virulenti pe subiectul plaggiatului, indiferent cine ar fi “inculpatul”: daca procedurile valabile la un moment dat prevad ca nu este plagiat daca autorul textelor preluate este mentionat chiar si numai la bibliografie, fara alte note de subsol, atunci este legal sa discutam despre plagiat?
    Stiu ca miza este imensa, iar virulenta postacilor anti USL este fenomenala, insa putem totusi sa stam stramb si sa judecam drept?
    Pe de alta parte, cineva a amintit despre episodul copilului lovit de Basescu. Indiferent daca expertize peste expertize, nu conteaza cine le-a comandat si cine le-a executat, au dovedit ca ar putea fi si o prelucrare a imaginilor, nu era moral, asa cum se cere si in cazul lui Ponta, sa vedem o demisie, pe motiv de afectare grava a imaginii publice?
    Aaaaa, in cazul lui Basescu nu se aplica regulile morale, dar Ponta ar trebui sa raspunda ferm cu demisia, desi si el ar putea dovedi, cat se poate de legal, ca nu a comis nici o ilegalitate.
    In cazul asta, ipocritul nr. 1 este chiar Basescu, daca discuta despre motive morale de demisie.

  18. Totusi,am impresia ca momentan Il Dottore i-a efectuat o clisma cu zeama de Bruxelles lui Il Capo…Astept confirmarea si,evident,reactia..

  19. Just. Trebuie beliti cu totii, fara discriminare. Evident, in ordine ierarhica. Ca poate asa mai scapam si noi de cate un rahat, de putregaiuri etc..

  20. Domnule Ciutacu, nu a preluat inca stirea nici o oficina basista, dar una semi-basista, da! A aparut pe gandul.info, ceea ce e un “breaking news”! :)) Daca vorbeste si esca despre subiectul asta la stiri, deja se rupe lantul de iubire pe filiera udrea(basescu)-ministerul turismului-bani multi-protv! :))

  21. Doamna Maria Basescu are calificarea necesara sa construiasca si sa repare nave sau sa conduca o companie de specialitate?
    Se revocă din funcția de administrator dl Traian Băsescu și se numește dna Băsescu Maria, cetățean român, domiciliată în București, str. Ștefan Mihăileanu nr. 2, et. 1, ap. 2, sectorul 1, posesoare a C.I. seria RD nr. 287001, eliberată de S.E.P. la data de 17.12.2002, având puteri depline.

    Se precizează domeniul de activitate al societății cod CAEN:
    3511 – construcții și reparații de nave;
    3512 – construcții și reparații de ambarcațiuni sportive și de agrement;
    5114 – intermedieri în comerțul cu mașini, echipamente industriale, nave și avioane;
    6110 – transporturi maritime și de coastă;
    6120 – transporturi pe căi navigabile interioare

  22. oare lucrarile de diploma ale lui basescu de la securitate sint sa nu sint plagiate?!… eu zic ca sint originale, de aia tine capul sus caci daca o sa-i scoata cineva dosarul de dottore securistus de la DIE (SIE) nu poate sa-i reproseze cineva ca a plagiat… noroc ca la cadrele active dosarele stau la secret

  23. La„calitatile”dovedite de „impricinata”este de mirare si faptul de a fi reusit sa copieze corect;asta daca nu au facut-o pentru ea niscai
    „caratori de bagaje”.

  24. Pt. Gogu Whitingale:

    Cred că s-ar descurca mai bine pe 4711 ( comerţ cu amănuntul produse alimentare, în special ).
    🙂

  25. mi se pare atat de amuzanta acuzatia devreme ce Diaconu ala de zice lumea ca a fost pagubit de proprietatea intelectuala, prin plagiatul lui Ponta, a semnat prefata, si mai si declara public ca nu a fost plagiat si nu face nici o plangere. minunat.

  26. Domn’le, Nuti Udrea avea functii publice cand a copiat textu’? Daca da, atunci sa-si dea demisia din functia de parlamentar!

  27. Ceva f. elegant. Oare avem noroc si apare si Utecila ?

    Abdel Kader.

  28. Sa-i ia dracul de USL-isti! Pentru ce au mai venit la guvernare? Pentru ce au mai primit atatea voturi? DE CE A AJUNS CORLATEAN MINISTRU LA JUSTITIE? CA SA JOACE BASESCU JUSTITIA IN PICIOARE MAI CU SETE DECAT INAINTE? SA-I MANANCE PE TOTI DE VII, DACA ARE PE CINE!!!

  29. Deci sa intzeleg ca putem pune semnu “=” intre Ponta si Udrea????
    Nimeni din tara asta nu o considera pe Udrea o tanara intelectuala… o speranta a Romaniei.
    Cred ca e jignitor pentru Ponta sa fie comparat cu Udrea, cei doi joaca in ligi diferite…
    Daca e sa fie cautati la Boc sau MRU…
    Oricum orice plagiat (FURT) trebui sanctionat, oricine l-a facut, fie Udrea, fie Ponta fie Kovesi.

  30. elena udrea “Eu, spre deosebire de Victor Ponta, am renunţat ca a-mi face doctoratul, vazând că în lipsa timpului, trebuie să accept ca profesorii să îmi scrie lucrările.”

    Deci, Victore, nu ea o plagiat. Au plagiat profesorii ei pe care ea trebuia sa ii accepte sa ii scrie lucrarile. Pai, nu? Cand venea ordinul “mars la Cotroceni ca se usuca … stiloul prezidential” mai avea ea timp de lucrari? Sa fim seriosi!

  31. eu de la basisti nu am nicio asteptare, dar de la miscarea revolutionara care o sa ne scape de tiran – DA.

    usl-ul ar trebui sa lase aroganta si sa faca un audit la ministerele alea pe care le-a preluat pana nu ramane fara ministrii in guvern.

    reactia dlui ponta a fost penibila – de la nu am plagiat, apoi la 30-40 de pag recunoscute, apoi ca nu il intereseaza titlul de doctor.

    in plan european deja s-a facut de ras cu asa declaratii, dar la noi se pare ca merge si asa – vezi cazul lui severin

  32. Dincolo de faptul ca ma indoiesc ca ar fi scris doamna Udrea asa ceva cat mai degraba admiratoarea ei, daca nu mai e ministru si are timp bineinteles, poate sa mai dea si un doctorat micut si la parchet?
    Lui Adrian i-au dat cu executare pe o mizerie de caz(nu sunt nici pe departe fanul lui, ba din contra), daca ne uitam sub pres la Adrea cred ca ia cat sa aiba timp sa si aprofundeze…

  33. Domnule Ciutacu, nu stiu daca saraca Elena Udrea este exponentul cel mai proeminent al snobismului mioritic in materie de “doctorate”. Ce ziceti de exemplu de Elena Basescu care este doctor in stiinte militare, sau Traian Igas care urmeaza 4(patru) mastere simultan la UNAP, astia oameni inteligenti nu Elena Udrea. Poate va aduceti aminte de scandalul celor 100 de doctori in stiinte militare de acum doi ani cand incepuse o ancheta a DNA pe aceasta tema, ce s-a intamplat cu ea? s-a ingropat. In Romania din ziua de azi esti “apreciat” dupa “cine esti” nu dupa ce faci, nu mai are nici o importanta profesionalismul doar cat mai multe diplome si sa sune cat mai pompos. La UNAP care a devenit o fabrica de doctori ar trebui facuta o ancheta temeinica, poate nu stiati dar sunt o gramada de doctori cu studii postliceale, insa cine sa se ocupe de treaba asta, sa ii dam inainte.

  34. puscariabili din toate partidele, uniti-va… la parnaie…pe cand si un presedinte puscariabil?

  35. Domnule Ciutacu, va rog, incercati sa fiti impartial un pic si comentati ambele parti, ironizati si criticati plagiatul lui Ponta in marea lui masura ca pana acuma din articolul dumneavoastra numai “turma basista” (cu mult sens si adevar) a fost dezbatuta.

  36. Sa is dea demisia Udrea din parlament si Ponta de la Guvern!! Esti de acord?!

  37. D-le Ciutacu,

    M am uitat si eu la repezeala pe materialele de pe site-ul Jurnalului, iar documentele par incriminatoare la adresa Elenei Udrea. As zice ca este o acuzatie extrem de grava, si la prima vedere bine fundamentata. Felicitari pentru investigatie! [Intamplator am si eu ceva experienta cu publicatia stiintifica cand ma pronunt.]

    As vrea sa va stiu insa parerea si in cazul Ponta. Asadar, ce spuneti: a plagiat Ponta sau nu a plagiat?

    Personal, eu vreau sa ii vad facuti de rusine pe absolut toti cei vinovati de furt intelectual.

  38. Imi place mai mult copia lui Ponta. Saracutul… A cam patit-o. Are si el stofa de dictator, ca Basescu. Cel mai bine ar fi sa scapam de amandoi cat mai repede. Dar asta ar insemna somaj pentru Antena 3, nu-i asa?

  39. @Cristi
    Dat fiind contextul si situatia cea care trebuie sa se simta usor jignita de comparatia cu Ponta este Elena Udrea. Situatia si contextul lui sunt mai grave si mai nasoale ca ale ei…

    Cat priveste comparatia cu MRU, strict dupa si pentru doctorat, acesta0i la cu totul alt nivel… Stiu ce spun.

    Si tot la fel, sper ca doctoratul Ebei e o gluma, asa, de vara… Ca si masteratele lui Igas. Apropo, de ce nu dau candidatii la parlament o proba de lectura (macar juma de pagina, sa nu oboseasca saracii) si una de scris, dupa dictare. Asa Parlamentul ar deveni un mediu mult mai selectiv. Si select, totodata. Pentru ministri sugerez si ecuatii de gradul I. (Van Ghelie ar sustine probe personalizate!)

    Apropo, ne poate lamuri cineva unde a facut Ponta cei 5 ani de faculta? La particulara cumva? Ca asa umbla vorba. Pentru necunoscatori: nu ma intereseaza unde si-a sustinut licenta (pe atunci toata lumea dadea licenta la stat!), ci unde a studiat.

  40. Victore, doar pentru ca s-a apucat natiunea de plagiatori, oare teza EBEI cum o fi? Parca are masterul, gresesc? Daca nu, trebuie sa existe teza la o biblioteca. Fara teza nu iti iei masterul. Ar fi interesant daca cineva ar putea sa o dea publicitatii.Sa vedem si noi inteligenta basesciana in actiune.

  41. ma ierti ca e off-topic..ma uit la antena 3 ora 22.12 si te vad cu gadea si badea si alti invitati pe o treime de ecran,in timp ce restul ecranului e “ocupat” cu imaginea live a casei lui Nastase…ce naiba ma intereseaza casa si intrarea ei,tot timpul?e destul sa fie data pe post cand se intampla ceva…

  42. Va dam un subiect bomba Toata teza de doctorat in stiinte politice a lui Emil Boc intitulata Separatia puterilor in stat ideal sau realitate, titlu de compunere de clasa a 4-a este plagiata cap coada. A recunoscut pana si conducatorul tezei lui boc nonagenralul Kallos Mihaly Jos va dam o parte din autorii si lucrarile din care Boc a plagiat:

    1. Cristian Ionescu, „Tratat de drept constituţional contemporan”, Editura All Beck, Bucureşti, 2003;

    2. Cristian Ionescu, „Regimuri politice contemporane”, Editura All Beck, Bucureşti, 2004;

    3. Cristian Ionescu, „Drept constituţional şi instituţii politice. Sistemul constituţional românesc”, Vol. III, Bucureşti, 1995.

    4. Valerică Dabu, „Drept constituţional şi instituţii politice”, Ediţia a III-a, revăzută şi actualizată cu actele normative intrate în vigoare până la 1 decembrie 2003, Bucureşti, 2003;

    5. Ioan Muraru, Mihai Constantinecu, „Drept parlamentar românesc”, Editura All Beck, Bucureşti, 2005;

    6. Mihai Constantinescu, Marius Amzulescu, „Drept Parlamentar. Sinteză”, Bucureşti, 2002;

    7. Mihai Constantinescu, Ioan Muraru, „Drept parlamentar românesc”, Editura Actami, Bucureşti, 1999;

    8. Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, „Studii constituţionale”, Vol. I, Editura Actami, Bucureşti, 1995;

    9. Ioan Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Actami, Bucureşti, 1997.

    10. Ioan Deleanu, Instituţii şi proceduri constituţionale. Tratat, Editura Servo-Sat, Arad, 2001.

    11. Tudor Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice, Tratat elementar, Vol. I şi II, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000.

    12. Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Constituţia României revizuită. Comentarii şi explicaţii, Bucureşti, 2003.

    13. Cristian Ionescu, „Instituţii politice şi drept constituţional”, Editura Juridică, Bucureşti, 2004.

    14. Valerică Dabu, „Drept constituţional şi instituţii politice”, Ediţia a III-a, revăzută şi actualizată cu actele normative intrate în vigoare până la 1 decembrie 2003, Bucureşti, 2003

    15. Ioan Muraru, Mihai Constantinecu, Simina Tănăsescu, Marian Enache, Gheorghe Iancu, Interpretarea Constituţiei. Doctrină şi practică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002.

    16. Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, „Drept constituţional şi instituţii politice”, ediţia a X-a, revăzută şi completată, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002.

    17. Victor Duculescu, Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu, „Drept constituţional comparat”, Vol. I şi II, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999.

    18. Ioan Muraru, Gheoghe Iancu, „Constituţiile române. Texte. Note. Prezentare comparativă”, Ediţia a III-a, Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1995.

    19. Arend Lijphart, Modele ale democraţiei. Forme de guvernare şi funcţionare în treizeci şi şase de ţări, Iaşi, Editura Polirom, 2000;

    20. Ion Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, vol. II, Editura Fundaţia „Chemarea”, Iaşi, 1992.

    21. Dan Berindei, Românii şi Europa. Istorie, societate, cultură, Vol. I, Editura Museion, Bucureşti, 1991.

    22. Dan Ciobanu, Victor Duculescu, Drept constituţional român, Editura Hyperion XXI, Bucureşti, 1993.

    23. Ovidiu Trăsnea, Principiul separaţiei, echilibrului şi conlucrării, în „Sfera Politicii” nr. 13, ianuarie 1994

    24. Mihail-Constantin Eremia, Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului, Editura All Beck, Bucureşti, 2005

    25. Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului, Editura All Beck, Bucureşti, 2002;

    26. Costică Voicu, „Teoria generală a dreptului”, Editura Sylvi, Bucureşti, 2001

    27. I. Ceterchi, M. Luburici, Introducere în studiul dreptului, Editura All, Bucureşti, 2000;

    28. I. Santai, Introducere în teoria generală a dreptului, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2000;

    29. E. Boc, Separaţia puterilor în stat, Cluj-Napoca, Presa Universitara Clujeană, 2000

    30. G. Iancu, Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale în România, Editura All Beck, Bucureşti, 2003

  43. @alphas
    Din pacate nu e nici o gluma cu masteratele Igasului, astuia i-am citit CV-ul cand era ministru si era tare mandru de el

  44. @Adina Pop
    Tu faci misto de noi?!…

    @ElChe
    Inteleg ca tu chiar vorbesti serios la faza cu Igas. Eu am mari indoieli ca asta stie sa scrie corect, dupa dictare, un text banal, de proza…

    Mizeriile scoase la iveala de o vreme incoace sigur vor tulbura cumva societatea romaneasca. Dar numai in bine, pana la urma. Chiar as dori sa-si faca fiecare partid un departament anti-plagiat si anti-frauda in general. PSD-ul unul, sa-i investigheze pe pedelisti si pe ceilalti, PDL-ul altul, sa-i investigheze pe pesedisti si pe ceilalti. Ba chiar sa-si faca si PNL-ul unul.

    Evident, nu poate lipsi Domnu’Dan Diaconescu Direct si in Reluare, care va avea sedinte zilnice ale comisiilor de ancheta, prin care va infiera cu patos infractiunile tuturor inamicilor sai, ciocoii.

    Ne va fi, tuturor, mult mai bine. Singura problema este ca riscam sa ramanem daca nu fara clasa politica in general, macar fara Parlament. ca oricum nu raman mai mult de 300, visul lui Base…

    Nu vi se pare o idee buna, aceea de demasca toti hotii si, eventual, sa ii bagam si la puscarie? Din toate partidele, fara discriminare!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.