Esti aici:
Prima pagină > Blog > Noaptea minţii > Noaptea nopților minții, beznă profundă

Noaptea nopților minții, beznă profundă

Sunt lucruri în spațiul public pe care eu refuz fie și să mai încerc a le înțelege.

barbu

– Ministrului Culturii, altfel un intelectual suficient de spălat și de european, i se pare îngrijorător de mare bugetul alocat prevenirii/tratării virusului HIV și socotește mercantil câte festivaluri culturale ar organiza el cu cu jumătate din suma cheltuită cu bolnavii de SIDA. În orice țară normală la cap, după declarația nazistă, nu-l apuca pijamaua în seara asta ca demnitar. La noi e liniște și pace.

UPDATE: Ministrul Barbu se afundă-n penibil. După fireştile şi necesarele scuze, cică declaraţiile lui despre banii mulţi pe care-i consumă bolnavii de SIDA, care ar fi fost mai bine investiţii în festivaluri culturale, n-au avut dimensiune instituţională, ci privată. OMUL ăşta chiar nu pricepe că-i demnitar full time

– Șeful Executivului încearcă un compromis pe buget cu cel al statului și anunță intenția de a amâna cu trei luni scumpirea motorinei. Cu alte cuvinte, planul ar fi ca ăia care au mașini pe benzină, probabil în calitate de cetățeni de categoria a doua, să plătească o perioadă – numai ei! – acciza suplimentară pentru ca ăia care au mașini pe motorină să nu mai facă scandal, să aibă pe unde circula și să nu scumpească marfa transportată. Frumos mort, mișto pomană!

Comentarii

comentarii

Similar Posts

14 thoughts on “Noaptea nopților minții, beznă profundă

  1. Astea sunt din ciclul ‘ Si ai nostri pot fi la fel de netoti ca ceilalti ‘ ….

    Ideea cu acciza majorata pentru masinile ce consuma benzina sunt aboslut convins ca a iesit in urma analizei facute de acei celebri cercetatori britanici …

  2. Misto coliva,nasol moment!
    Se pare ca avea dreptate madam Motoc cind spunea despre dom’ ministru ca nu are stofa!Cum draq ii alege pe astia ,tata?Asta,pe la referendum o ardea pe invers,ci doar ne-am trezit cu el ministru.Cind ajung in fonctie li se pare ca populimea e proasta si de aia se imbolnaveste.
    Am avut o proasta patroana,care le explica femeilor pe care le platea cu salariu minim pe economie,ca nu stiu sa-si planifice banii,da aia nu le ajung!
    Astia isi poarta prostia si ignoranta cu o mindria timpa si naturala in acelasi timp.
    Ala,Zgonea,era imbracat in sacou si blugi+pantofi,cica e imbracat sport,ca se duce la sala.Auzi,vita,era superior si nu intelegea cum de noi,pulimea nu suntem toti cu blugi si cu pantofi,la sala!
    Noi,credeam ca astia ne vor scapa de portocalii!Astia merg la sala,cu blugi si cu pantofi!Am scapat de Boc si am dat de tacsu’.
    Un compromis in plus la benzina,sau la motorina?A mea e pe benzina.Misto!

  3. bine spus mestere
    dar la noi ca la noi vb aia vin ai nostri pleaca ai nostri noi ramanem tot ca prostii
    ai vazut declaratia lui Ponta legata de angajatii Dacia si de ce nu sunt ei competitivi?
    Nici ca le-ar trebui autostrada Ramnicu valcea-sibiu ca sa ajunga la granita de vest
    Legat de ministrul culturii ce sa mai spunem…………

  4. Chiar imi pare rau de Barbu dar desi si-a cerut scuze publice ar trebui sa plece din aceasta functie.Sint convins ca a vrut sa spuna altceva,respectiv despre Agentia Antidrog care are in atributii numai simpozioane,asigurarea de programe de asistenta pentru drogati etc.dar a iesit taman pe dos.Domn profesor poate sa revina la catedra.

  5. “Unde e minte multa e si multa prostie.” Atat mai pot sa spun despre Barbu… Ce n-au reusit sa obtina “tinerii frumosi si liberi”, nici macar cu caramida-n parbriz, a reusit chiar el, cufurind declaratia asta de o abjectie inimaginabila. Si anume demisia/demiterea lui. Nu cred ca va dura prea mult pana i se va cere demisia. Ce cretin… Sa ma fi gandit si doua zile, tot nu mi-ar fi trecut prin cap sa fac o asemenea comparatie intre bugetul alocat culturii si cel al programului national anti-HIV. Nu l-a dus mintea sa foloseasca deja clasicul cal de bataie cu banii irositi pe borduri si panselute sau altceva de felul asta?
    Dar, de fiecare data cand ajung sa-i injur p-astia de-acum, trebuie sa-mi reaminteasca pedeleii cat pot fi ei de nemernici… Si-ncep sa-i injur pe ei, din nou, cu mai multa sete, asa cum am facut aseara cand v-am urmarit emisiunea. Aproape ca uitasem cat de jegos poate fi Boc… In primul rand, ce cacat de primar e ala care nu stie cu ce suma e indatorata municipalitatea pe care o conduce si la ce dobanda?! Vorbim aici despre un credit de 70000000 de euro! Apoi, e jenant sa prostesti lumea cu “licitatia transparenta care oferea conditii avantajoase” ca argument pentru participarea CEC-lui doar la licitatiile primariilor portocalii. Adica la Iasi nu s-au organizat licitatii misto si CEC-ul nu s-a simtit atras sa participe… Deci toate celelalte banci au participat de proaste ce erau la licitatiile de la Iasi… Ce-nseamna sa oferi conditii bune, in afara de o dobanda atractiva pentru banci? Or CEC-ul tocmai de asta castiga licitatiile de la primariile portocalii, pentru ca era dispusa sa accepte DOBANZI MAI MICI DECAT COMPETITORII! Ca sa nu mai vorbim si de termenul de rambursare de 30 de ani! Nu-i evident pentru oricine ca CEC-ul era trimis sa castige anumite licitatii, indiferent cum? Si, in functie de amploarea acestui fenomen, poate c-am gasit si explicatia pentru slaba performanta a managementului condus de Ghetea, care a bagat CEC-ul in pierdere neta, dupa cum sustine Chitoiu. Credite ieftine pentru clientii politici. Adica un fel de Bancorex la scara (mult) mai mica…
    Iar rationamentul lui Popoviciu, repetat de cateva ori aseara, a pus capac: cica finantarea generoasa oferita de CEC primariilor portocalii e dovada clara ca acestea n-au fost favorizate de guvernul condus de BOC si de-aia au fost nevoite sa se-mprumute. Nu, porcilor, primariile si CJ-urile voastre erau beneficiarele celor mai consistente alocari bugetare, in special la Cluj si Brasov! Si, cu toate astea, ati accesat si finantari avantajoase enorme de la CEC! Si-atunci cum dracu’ sa nu cada argheleanu’ in cur – cand vede in oras drumuri reparate, autobuze noi, bazin de polo, patinoar, sala polivalenta, centru cultural – si sa se minuneze: “Ioi, da’ gospodar mai ii primaru’ nost’!”

  6. Sunteti nasoi. Nu ati auzit ca pontalaul a explicat frumos, nimeni nu cara marfa si mancare cu benzina, pe benzina sunt limuzinele puternice, SUVuri, masini sport, de-aia alora le putem lua banii. Ai dreaq banditii aia cu loganuri sport 1.4 si 1.6 mpi, pe ei, pe mama lor.
    Mai fusese un bou, berceanu pe numele lui, care milita pentru marirea taxelor cu masini, citez din memorie “sa geama aia cu masini mari”.

  7. Crin trebuie sa fie consecvent.A zis ca nu se modifica nici o virgula la buget ,asa sa fie.Eu nu-l inteleg pe Ponta,cum isi permite sa faca cetateni de rangul 1 si cetateni de rangul 2 in functie de automobil,e pe benzina ori motorina.Doar CEAUSESCU si-a mai permis asta introducand circulatia automobilelor duminica in functie de numerele de inmatriculare cu SOT ori fara SOT.Prin masura luata ieri Ponta a demonstrat ca e doar un Pacalici de premier,nu un premier de elita.Un pas inainte si doi inapoi,cam asta face Ponta ca premier.Penibil rau,cu o asa sustinere mare!
    Abia acum dupa gafa lui Ponta ,Basescu are motiv sa conteste la CCR ,bugetul.

  8. n-are inca motiv. Ponta n-a operat, deocamdata, vreo modificare pe bugetul aprobat de Parlament, ci a anuntat o intentie de amendare a unei ordonante de urgenta. pana la fapta e cale lunga. altfel, pe Crin nu pare a-l asculta nimeni

  9. Victore,
    Sa-i spuna cineva bolovanului sa nu-si stearga ochelarii cu batista dupa ce si-a lasat cultura nazala in ea: ii blocheaza viziunea.

  10. Victor Ciutacu,
    te stiu baiat destept.Acciza e sursa luata in calcul la buget.Ponta prin declaratia facuta face discriminare intre cetateni in functie de combustibilul folosit.
    Deci implicit ridica mingea la fileu lui TB pentru a contesta bugetul la CCR.

  11. Da este o declaratie nazista,sa nu mai bagam bani in bolnavii de sida ca oricum multi nu se mai fac bine asa ca in opinia lui Barbu sunt bani aruncati pe fereastra. Astazi cu sida maine cu cancerul si poate si cu un ajutor ieftin,injectie letala facem economie la buget. Dar se pare ca nu este singurul in actualul guvern care pune carul inaintea boilor….daca tot ne luam amenzi de la CEDO din cauza conditiilor din penitenciarele Romaniei de ce sa facem ceva sa aducem pe o linie Europeana aceste penitenciare si sa nu dam legi de amnistie si infractorii sa fie liberi ?

  12. singurul lucru care ma retine in a afirma ca o sa ii contravotez pe odiosii astia cu prima ocazie e dimensiunea alternativei : scarbaicii basisti. Politicieni de 2 bani intr-o colonie de 2 bani

  13. Nu-s prea multe controverse ridicate de omul asta?Eu ma gandesc ca aceasta declaratie halucinanta pune capac “anvergurii” omului-nu ministrului- Daniel Barbu.Si faptul ca nu catadicseste sa-si dea demisia,e si mai rau….

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.