Esti aici:
Prima pagină > Blog > Barfoteca de Net > Megaparty planetar cu domnu’ Dan

Megaparty planetar cu domnu’ Dan

Republica, măreaţă vatră, răsuflă uşurată. După un periplu infernal de 48 de ceasuri, care l-a marcat fizic şi l-a încărcat psihic, pe ruta investiţională Germania-Spania-Franţa-Monaco-Austria, probabil cu maşina timpului, salvatorul Oltchim a aterizat, în fine, pe Întâia Poartă Aeriană a Ţării. N-a fugit nicăieri, cum îl bârfeau rău-voitorii, ci s-a dus la o taină mică şi profitabilă cu magnaţii misterioşi care-i stau în spatele adus de grijile pentru popor. Acesta-i adevărul adevărat! E aici, din popor, alături de popor, pentru popor.

Criza pare a fi ajuns la apogeu. America se dă balenă-n găleata cu apă, dar provoacă şi aşteaptă războiul ca ziua de salariu. Europa Unită scârţâie din toate încheieturile. Şuruburile-i plesnesc. E pe cale să se năruie. Spania musteşte de oameni nervoşi în stradă. Grecia arde la propriu. Bătaia e televizată în direct. Oriunde te uiţi, dai de îngrijorare. Numai la noi e party; chiar megaparty. Am gătat cu referendumul, ne doare la bască. Doar n-o s-o ardem la boceală pe cadavrul economiei. Mai bine chemăm lăutarii, dăm cep la butoi, umplem sifoanele şi-o punem până la ziuă. Avem şi maestru de ceremonii. Biroul lui de lucru e televizorul.

articolul integral, aici

Comentarii

comentarii

Similar Posts

37 thoughts on “Megaparty planetar cu domnu’ Dan

  1. Articolul scris e superb, dar e posatat pe un site care a devenit un rahat de site de stiri. Jurnalul! Mi se pare mie sau il conduci? Imi cer scuze pentru limbaj, insa nici voi nu imi menajati neuronii.

  2. Nu prea mai inteleg nimic din ce se intampla in tara asta. Oare ambasadorul SUA l-a intrebat pe DD daca Elodia a fost gasita?

  3. Dan Diaconescu vrea sa cumpere Oltchim pt ca are informații ca Elodia se ascunde in combinat 🙂

  4. @Victor:
    o gramada de oameni de buna credinta se intrebau azi: “oare cum a bifat
    in agenda, in atit de putine ore, juma’ de Europa fara sa doarma?!”.
    Raspunsul e simplu: uitati-va la cearcanele alea de raton si la acelasi
    monolog de robotel; la Berlin ploua, cacealmaua rezista (pentru ca e
    nevoie de “eroi”, de un suflu nou in politica, dar si de prosti de prostit).
    Btw: a (N+1)-a oara: Chiru Napirca chiar exista (pe persoana fizica) ?!

    Daca exista o institutie (ISCTR-ul din Botosani) care are sediul intr-un
    maxi-taxi, atunci de ce DD n-ar avea biroul in “cutia cu maimute”
    (recte televizorul) ?!

  5. @all: voi va dati seama ce va fi cind va intra
    DD in parlament si va cuvinta in plen ?!
    Juma de sala se va “auto-sinucide in direct” de
    plictiseala, jumate va emigra (la bufet).
    Ce e Vadim… Ce e Jiji… dar ce va fi DD !

  6. Aha.Ce am zis eu acum ceva luni? Apoi dragii mosului acum ca ati benchetuit platiti si factura.Care nu va intarzia sa apara pentru Romania . Cine a fost iresponsabil si vrea acum sa se numere printre supravietuitori noi spunem nu pa si pusi. Eu continui sa fiu adeptul unei lovituri militare si aducerea unuia ca Ceausescu in stare sa puna biciul pe turma de oi numita poporul roman.

  7. PS: banc sec precum vinu’ spumant fara mici:
    care (PM) e mai scurt decit cel zis “piticu’ de
    gradina” / “la metru” ? PM-ul zis si “crevete”.

  8. Victore posti sa ai intrevedere cu asa zisul ambasador al americi de la Bucuresti si sa ii spui ca nu il mai vrem pe marinarul ratat? Nu de alta dar mie mi se pare ca el e presedintele Romaniei acum. Toata lumea se duce la el. Am impresia ca platim biruri la Ambasada acum.

  9. hai să recunoaştem: că suntem de o parte sau alta a baricadei, cu toţii ne amuzăm copios pe marginea rahatului ăsta de subiect. şi pun pariu că marii majorităţi a celor care scriu sau comentează subiectul le pasă de oltchim ca de prima lor cămasă. realitatea de acolo ne este tot atât de străină ca foametea din somalia sau conflictele interetnice din osetia de nord. ceea ce ne face să fim de una din parţile baricadei este dispreţul faţă de marele cariat sau apartenenţa la una din cele două mari găşti care se bat pentru a-şi împărţi ciolanul: usl sau pdl. iar pentru cei care fac parte din aceste găşti, miza viitoarelor alegeri nu este prezenţa in parlament, ci insăşi libertatea. mulţi din cei care vor pierde vor ajunge după gratii. celorlalţi le va fi amânată această plăcere câţiva ani. dar şi ei, tot acolo vor ajunge. este ca istoria: o chestie ciclică!

  10. Stiu ca nu e vina ta, dar poate Gadea la ora asta sa nu mai vorbeasca despre ce s’a intamplat acum 100 de ani? Ca zau nu e de actialitate. Si in plus inteleg ca e “Sinteza Zilei”, nu altceva. 🙂

  11. Eu am aflat azi ca vineri il ai invitat pe Tudor Gheorghe, la “Vorbe grele” – multumesc pt acest dar, pentru mine asta a fost stirea zilei. Altfel, iar ai scris bine dar cu ce folos…Se poate si un folos concret? Stiu, asta e treaba altora, nu a ta. Iar: multumim ca tu iti faci treaba ta cum se cuvine.

  12. super articol. Rusine sa ne fie. N-avem deloc singe in noi. Bravo grecilor si spaniolilor. Nenorocitul de Ceausescu(blestemat fie-i numele) e de vina pentru ce a devenit poporul asta. Ne-a tinut in cosmarul asta si viata de acum ni se pare floare la ureche. “Ce austeritate frate? Noi am trait sub ceausescu si ne-am calit!” D-aia nu ies romanii in strada cum fac popoarele normale la cap care nu se lasa batjocorite si duse in sclavie.

  13. Din pacate , se cam umfla mamaliga ! Ingrijorarea guvernantilor este justificata . Am vazut ieri o doamna Campeanu …cam schimbata la fata . Cu intentii bune dar fara bani …mare lucru nu prea poti face . Alte 4 intreprinderi ramase orfane , asteapta investitori . Incet-incet ajungem la o noua nationalizare. Cu manageri buni statul poate iesi din… maroul actual. Sa-i importam din Germania , nu-i mare lucru. Platiti bine , oamenii fac treaba oriunde ! Eu asa as face ! Dar n-am nici o sansa sa ajung prim ministru . Heheheeeeeeee. !!! Si nici nu vreau !

  14. Intr-o tara in care poti face audienta cautand mortu’ cu lopata, in direct si in reluare, merge orice. Intr-o tara unde instigi, blestemi si arunci acuzatii nefondate, in direct si in reluare, poti deveni erou. Nivelul scazut de educatie, lipsa de cultura si traiul saracacios, ne-au adus in pragul unui faliment al societatii. Cand eram copil, aveam respect fata de parinti, bunici si cadre didactice. Imi era rusine sa intarzii la ore si nu ratam temele. Nu ai cum sa progresezi ca societate fara educatie, cultura si sistem de sanatate bine pus la punct. Ne-am transformat intr-o adunatura de curci plouate, care pitigaie in direct si in reluare, cu audiente mari si inexplicabile pt. o societate responsabila si bine condusa. Nu poti avea pretentii la progres si la schimbarea gandirii, fara sa oferi nimic la schimb. Dansatoare pe masa, vrajitoare si magi, lautari si smenari, rromi si puscariasi. Pt. cineva de afara care deschide tv pe postul/ veioza de noapte, asta este Romania. Din pacate, si celor care ne conduc, se pare ca le place. Ii poti manevra, cumpara, folosi, ca doar unde nu e cap, vai de picioare…

  15. un mascarici acest dd, care se vrea a fi salvatorul Oltchimului si a natiunii.Excelent articolul, chiar daca ai o doza de pesimism uriasa(ca si noi de altfel).Stau si ma intreb cine mai pune botul la penibilul asta cu rolls, dar care nu are dinti in gura.Politicienii parca au intrat in silentio stampa, toti asteapta ciolanul din 9 decembrie vreau sa vad azi ce se intampla la CSAT intalnire de grad zero intre base-ponta.Cat despre tarile din europa enumerate mai sus, nu ajungem niciodata ca aia-nu avem sange in instalatie sa fim atat de uniti ca ei.
    Of topi: cartea postala e pe tastatura si va multumesc la toti care v-ati gandit sa ne recompensati intr-un fel sau altul, pt mine reprezinta un cadou nesperat, chiar daca Mircea in poza se uita incruntat.Calitatea extraordinara a printului.Dabia astept maine emisiunea maraton cu dl.TUDOR GHEORGHE

  16. Am citit articolul integral, m-a uns pe suflet.
    Poate nu sunt suficient de informata si te intreb pe tine, am inteles ca la licitatie putea sa participe orice cetatean romana care si-a platit impozitele la statul romana.
    Pai, in viziunea guvernantilor puteam sa particip si eu la licitatie,nu? Spune-mi te rog daca gresesc.
    In ce-l priveste pe DD , eu il consider cel mai mare escroc al acestei tari. Isi bate joc de poporul roman prin manipularea prostilor care casca gura si inghit galustile servite de el (crede-ma sunt cata frunza si cata iarba).
    Cine este de vina pentru ce se intampla? Evident statul roman reprezentat prin guvernul PONTA care a mai marcat o “poanta” in palmaresul “stralucit” pe care-l are de cand guverneaza RO!!! Sa vezi ce mare “poanta” o sa fie la alegeri cand o vor lua peste ochi iar Basescu o sa fie iar la putere evident prin unealta lui, cine altul decat “domnu'” Dan!
    Cine nu-si aduce aminte de telenovela “Domnu’ Dan arestat, adus cu catuse din strainatate”? Scenariul fusese scris inca de cand calcula Funeriu viteza palmei lui Basescu in garsoniera OTV si apoi a fost regizat de insusi “Domnu’Dan” , producatorul fiind “chioru’ de la Cotroceni”.
    Domnu’ Dan si-a imbogatit atunci vocabularul cu cuvantul “CIOCOI”; Daca Sorin Oprescu este “ciocoi” (ca asa zice domnu’ dan) , atunci EL, chiar “domnu’ Dan” cine este? Nu cumva este Dinu Paturica, mai al dracului decat toti ciocoii la un loc?!
    ………….
    off topic : am facut practica in anul 2 si anul 3 de facultate in Combinatul Chimic Rm Valcea (Oltchim), chiar imi pasa ce se intampla cu industria chimica si cu toata industria din tara asta, am fost repartizata guvernamental intr-un alt combinat care nu mai exista de mult.
    Unora dintre noi chiar ne pasa dar din pacate nu stiu ce se poate face ca sa salvezi tara de la dezastru? Chiar am crezut ca daca voi da cu stampila “din fundu’ curtii” se va schimba ceva……………si ce sa vezi….totul este la fel…

  17. Buna asta…”America se da balena in galeata cu apa”,o fi balena albastra,foarte bun articolul,”admiratorii” elodiei stau cu gura cascata la salvatorul poporului oltchimian,cum vine el cu banaretul cash in dintii lui scofalciti dupa periplul mondial.Pai,pe persoana fizica,nu era el strategul iluminat dupa experienta tomberonului?!Pai,nu era el facaletul care semna de luni si banii jos?.”Ciocoii” i-au cam tras-o,o sa te surprinda dar ai sa vezi,tati vrei combinat davai banaretul,s-apoi poti fi apropitar.Acum ba contractul are bube,ba ca nu stiu ce dobanzi vrea ‘mnealui sa fie anulate,ba ca-i pute a ciocoime,concluzia una singura,un escroc falit.45 mili euroi,plus alte 40 redeschiderea,si cat o mai fi,e un scor serios si nu joci leapsa cu asta,fie el si un dd cu dinti stricati.Comic,cu jalba in protap la gatenstein,poate vrea cetatenie olteanul din caracal,cum este el subminat in salvarea poporului.Dar pe elodia cui o lasa?!

  18. Victore, te urmaresc, ca om care scrie in presa, de destul de mult timp. La inceput doar pentru ca scriai bine, apoi mai ales pentru ca incet-incet ai ramas unul dintre putinii care gandesc şi, mai ales, gandesc cu propriul cap. Pentru ca in ultima vreme au mai ramas doar cativa oameni de presa despre care sa se poata spune ca realmente au un cap care sa le slujeasca şi la altceva decat sa nu-i ploua in gat. Intelegand prin asta ca au opinii, ca inainteaza şi pun la bataie puncte de vedere, ca aduc argumente rationale, şi ca, eventual, spre sfarsit, mai trage şi cate o concluzie. Chestiune nu intotdeauna necesara.

    Am incercat in ultimele saptamani sa citesc cate unu-doua articole din JN. Mi-a fost imposibil. JN a ajuns sa fie fata scrisa a A3. A incetat sa mai faca presa, a devenit pura propaganda. Ori, ceea ce poate entuziasma cateva sute de mii (uneori peste un milion) de indivizi care isi hodinesc neuronul şi-şi oblojesc frustrarea, stii şi tu prea bine ca nu prea merge la cititorii de presa scrisa. Or, oamenii vostri scriu exact ca niste propagandisti sadea: li s-a dat dinainte concluzia; avand concluzia, lor nu le ramane decat sa caute argumentele; ori sa le inventeze.

    Citeam intr-o vreme destula presa scrisa. Incet-incet am taiat cate un titlu din cartea vietii: EVZ, Curentul, Cotidianul au disparut de mult. Ramasese acum cativa ani un nucleu dur: Gandul, JN, Adevarul, RL, plus cateva saptamanale şi ziare locale. E drept, din motive de “nepotrivire de caracter”, Adevarul şi RL le citeam mai rar. Incet, incet au inceput sa faca din ce in ce mai multa propaganda mai intai JN, apoi Adevarul. Gandul a iesit şi el adesea in decor, uramnadu-l pe miristi pe CTP, asa ca, cumva paradoxal, RL a ramas de cateva luni bune cam singurul ziar tip QP oarecum echilibrat, adica chiar QP. Ce ne facem cu asta? Ducem JN la groapa?!… Mi-ar parea rau.

    Uite, un exemplu de azi. Mai intai, antreul. (Pleaca, te rog, de la premisa ca stiu şi argumentez ce spun.) Povestea asta cu Oltchimul este nu doar o poveste puturoasa, ci şi extrem de nociva USL-ului, in perspectiva alegerilor din decembrie. Oltchimul e aproape in / de miezul electoral al PSD-ului şi, prin relatie de consecinta, al USL-ului: zona prost dezvoltata economic, cu saracie peste media nationala, vulnerabila prin monoindustrializare (aproape fara exceptie, orase mari monoindustriale nu au fost decat in Muntenia / Oltenia şi Moldova!), cu nevoi de asistenta sociala mari, cu morala conduitei piblice şi private şi cu educatie precare etc.. (Stii tu, tot tacamul… Profilul electoratului PSD, cunoscut noua. Le rog pe tzutzele alea revoltate şi demne sa se abtina. mi-s de ajuns dovezile de iubire pisiceasca atat de mari ca mereu scriu “miau”, iar cratima asa economisita o pun unde n-are ce cauta! Daca tot e la oferta…).

    Electoratul asta vulnerabil e şi usor manipulabil. (Regula de baza a politicii!) Daca DD / PPDD ori, dimpotriva, PDL, pun in carca lui Ponta ori a USL-ului esecul privatizarii, distrugerea fabricii, concedierea oamenilor, atunci e jale pentru USL. Observatie banala, evident. Ei, şi revenind la JN, io-te ce citesc eu azi: “Revenind la Oltchim, este notoriu că prăbuşirea a căpătat caracter de cataclism în timpul regimului Băsescu-Boc, sub ministeriatele, la Economie, ale pedeliştilor Adriean Videanu şi Ion Ariton”. Vazusem ieri graficul evolutiei datoriilor la Oltchim: dezastrul a fost declansat in 2007, prin includerea in actionariat a polonezilor, datoriile au explodat in 2008, dupa care au ramas relativ constante.

    Baietii astia ai tai fac nu doar propaganda proasta (hai, asta treaca de la mine), dar mint şi, inca mai grav, (nu-s nici eu scos din vreo manastire!) spun / scriu minciuni extrem de simplu de dovedit ca atare. Asta ca sa arat nu ca ma enerveaza pe mine ca nu fac presa, dar ca nici macar nu servesc cauza…

    Am scris postul asta lung, kilometric pentru ca te simt cumva nu revoltat, ci lehamatat şi scarbit şi pe tine. Drama presei scrise nu-i raul actual, ca rau a mai fost. Drama este ca nu se interevede nici o portita de scapare.

    PS Evident, se poate foarte bine sa ma insel. Cumva, mi-as dori-o!

  19. Omul cauta sa-si faca reclama pe toate televiziunile si pot spune ca i-a iesit destul de bine. Daca atrage simpatia sau mai degraba antipatia publicului, ramane de vazut.

  20. domnule Ciutacu,la referendumul din 2007,romanii au hotarat ca le sunt suficienti 300 de parlamentari. Se apropie alegerile si tocmai l-am auzit pe Ponta spunand ca vom avea chiar mai multi parlamentari decat avem acum. Cat de mult mai conteaza votul romanilor? Va avea cineva curajul sa ii intrebe pe domnii de la guvernare cand se va pune in aplicare acest rezultat al votului? Nu de alta,dar demiterea lui Basescu trebuia sa se intample a doua zi dupa validare.

  21. D-le Victor,
    Megaciocoiul DD nu avea interdictie de a parasi tara? Cand, cine si de ce i-au ridicat-o ?

  22. @Anca: d-aia n-am eu pulover pe gat
    @alphas: gusturile nu se discuta, iar parerile se schimba greu. da’ esti nedrept. or fi gresit aia la date, habar n-am, nu mai am nervi si vreme sa citesc tot din ziar. da’, daca vrei, iti spun eu in privat cu cine, in afara de Videanu, a mai bagat Roibu in cacat Oltchimu’. si, mai ales, in ce perioada 🙂
    @Victor: n-o mai are demult. instanta i-a ridicat-o

  23. Mamaaaa, ce l-ai mai terminat pe “Dl. Dan” (ha, atac la persoana, ce mai!)
    Ai sters cu el pe jos. A… Tocmai ce-am aflat de dl. Dan (trnasmis in direct, indirect , live si in reluare de Rtv) ca el l-a facut OM pe tuca si nu invers , cum credeam eu. Povestea cu lux de amanunte cum negocia el cu Voiculescu, case si mai stiu eu ce bazaconii. Sorrrryyy Oricum, e tot de-al vostru. Si nu ma intelege gresit, o tin cu subiectul asta pt. ca tu ai incercat sa ne arati cit esti de obiectiv pt. ca iti permiti sa critici USL. Daca esti atit de “obiectiv” propune tu antenei 3 sa-l “investigheze” pe dl. Dan vreo trei zile si sa vezi cum se termina odata cu ciuma OTV si cu dl. Dan cu tot. PS N-am nimic cu tine (ca d-aia ma si obosesc sa-ti citesc blogu’ si sa mai si comentez) dar nu mai pot cu dl. Dan

  24. In general scrii cu nerv, dar asta e unul din cele mai bune editoriale pe care le-am citit dupa revolutie.

    @sister_of_moromete
    si notiunea de “ciocoi”, la fel ca multe alte concepte pe care, simtind (sau indicandu-i-se) fereastra de oportunitate ivita, le-a adaptat interesului sau imediat si nemijlocit, pacaliciul si le-a insusit tot de la profesorul Cojocaru (vezi editorialul “Economia ciocoiasca” pe care acesta l-a scris pentru Bursa la sfarsitul lui 2006)
    E atat de gaunos ca daca-l scuturi serios nu mai ramane nimic de el sau, cum l-am auzit ieri pe Mircea Diaconu, spunand “au inceput sa i se vada desuurile”

  25. Mie nu-mi vine sa cred ca guvernul a organizat comedia asta de privatizare si i-a dat ocazia lui DD sa joace rolul principal!Sa-mi imaginez ca i-au intins o cursa( sa-si rupa gatul innainte de alegeri)ar insemna sa-i banuiesc de un rafinament de care n-au dat dovada in nici o alta situatie…Dar,in umbra evolutiei europene al lui DD,CSAT-ul vad ca s-a inteles in privinta cumpararii rablelor F16! Chiar se trece atat de usor peste asta?Cumparaturile lui MRU au fost analizate si in dunga,dar despre 600mil.euro date pe niste fiare vechi nu spune nimeni nimic! Cat va costa mentenanta harburilor si cate vieti omenesti vor curma(ca si in cazul MIG-urilor )? Vad ca au fost neantelegeri intre Ponta si Basescu numai pe imagine;la cumparaturi au rezonat la fel!Exista second hand-uri mai noi,totusi 46ani vechime ,ce dracu!Alte tari(cu bugete mici pt. aparare)opereaza in comun avioane imprumutate.

  26. Daca mai vad pe sceleratii aia de reporteri alergand prin tot orasul dupa DD si daca mai vad dezbateri cu tema “vine domnu’ Dan cu banii sau nu vine” …. ,cred ca , fie dau in Parkinson , fie sparg TV-ul !!!!!!!! 😡
    Mai exista “o tona” de stiri interesante in tara asta si in lume decat imbecilitatea asta de “Elodia Reloaded: – Privatizarea Oltchim” . 👿

  27. @Nostradamus: nu uita nici stirile prezentate
    la fata locului ori din studiouri de tot felul
    de dudui (reporterite, prompteriste) care, nu
    ca scriu “miau” ca pisica, ci habar n-au care-i
    diferenta intre “protestatari” si “protestanti”.
    Dem Radulescu ar fi zis: “maninca si saracele o piine”.

    PS: sa nu-i uitam nici pe oamenii de la crawl, care,
    fie le e foame si maninca blocuri intregi de caractere,
    fie au degetele super-rapide si o gramada de introdus acolo…

    Intr-o tara sanatoasa la cap cu niste cetateni
    asisderea, DD ar fi cel mult patron de butic.

  28. Emisiunea de aseara a fost superba.Domnul Tudor Gheorghe este un mare artist si a pus punctul pe i De ce lasati sa scoata marlanii astia cultura domnilor jurnalisti? tvr cultural e un post de cultura…sa scoata tvr3, tvr int. nu asta o sa ne imbuibe cu curvariile lor jigodiile astea basiste si ne vom pierde ca si natiune,,,cel putin asa spune si calugarul Arsenis Boca care a fost vizionar prin credinta sa.Cum sa luptam cu astia domnule Ciutacu? invata-ne si ajuta-ne.

  29. @Victor: deci pina la urma taranu’ de Badea nu se plingea
    el degeaba / nu batea cimpii gratios in emisiune (+promo)
    ca unii-l trag de poalele hainii “ajuta-ne, invatatorule !”
    de si-a “suspendat de scirba” contul de twitter. =))

    Eu am un raspuns universal la toate astea: “Băi, Nilă’m !”.

  30. De parca asta ar mai conta…
    Oamenii trebuie sa se ridice prin ei insisi!
    Daca atat suntem de prosti, sa ne lasam prostiti in continuare!
    E lege!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.