Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > Libertatea de opinie şi la candidatură

Libertatea de opinie şi la candidatură

iphone2 109

1. Ceea ce i se întâmplă lui Adrian Năstase e o (nouă) mizerie şi încă o încercare de umilire. În primul rând, procurorii (cei ai DNA sau de aiurea) sunt ultimii calificaţi academic şi profesional să judece opera ştiinţifică a oricui. N-am văzut atâta falsă rigoare când a fost pus liber, fiindcă a jucat Sudoku, Nuţu Cămătaru. În al doilea rând, omul şi-a ispăşit, în condiţii de bun simţ, fără să genereze evenimente reprobabile sau stricăciuni, cum scrie la lege, o treime din pedeapsă şi a prestat în puşcărie activităţi care, legal, i-ar putea-o scurta. Nu candidează la Premiul Nobel pentru ştiinţă, ci solicită, legal, eliberarea condiţionată. În al treilea rând, a-l acuza că şi-a păstrat opiniile critice la adresa justiţiei şi că le-a mai şi scris pe blog e o (nouă) tentativă de suprimare a drepturilor constituţionale la opţiune politică, opinie şi liberă exprimare.

_ICH6129

2. În paralel cu trecerea circului de mai sus prin faţa camerelor de luat vederi, după ce o dureau fălcile de cât a mai dezminţit până acum că ar interesa-o şefia portocalicilor, Elena Udrea, consecventă ca tractoru-n brazdă, îşi anunţă candidatura la preşedinţia PD-L. Lumea se încordează, se zbuciumă, caută explicaţii, face tumbe pe la televizor. În primul rând, nominalizarea candidaţilor la conducerea unei organizaţii private e o chestie care ţine de criteriile interne ale respectivei mustării. Le îndeplineşte, e liberă să candideze şi la Pontificat, nu şi să obţină voturi. În al doilea rând, privind traseul politic al mentorului ei, nu mi se pare că, pentru un popor cu memorie scurtă, succesul veni prin consecvenţă. În al treilea rând, cică Udrea ar duce PD-L spre desfiinţare. Dincolo de faptul că-i ultima mea preocupare soarta acestui partid, după rezultatele obţinute-n toate alegerile recente, înţeleg că Blaga-l duce spre înfiinţare.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

25 thoughts on “Libertatea de opinie şi la candidatură

  1. de vreo 2 luni tot am impresia ca psd-ul(partea care conteaza)s-a dat cu tiranul. grimasele lui dragnea, sobolanelile lu’ tataia hrebe si pisicelile lui ponta, alaturi de ce se mai aude pe ici pe colo, ma fac sa cred ca golania e deja facuta. sagetile sunt trasate ferm si ingrosat, oare de catre cine? axa budapesta-berlin-washington cumva? o conspiratie doar.

  2. Topic 1 – pe mine m-a electrocutat (!!) zicerea procurorilor – (aproximativ) “Nastase liber va influenta opinia publica”!!!!! Wrong answer, domnilor procurori!! Mai mult influenteaza Nastase din inchisoare opinia publica, pentru ca lumea, i.d. opinia publica, il percepe ca pe un persecutat politic, ca pe o victima a regimului basist. Nu ca, partial, nu ar fi asa! Dar sa motivezi respingerea eliberarii cu asemenea argumente este ceva de sectia de propaganda a CC al PCR!!! La fel ca si motivarea de condamnare, ca sa se dea exemplu!!! Cred ca fruntasii propagandei comuniste romanesti, dar nu numai, fac tumbe de placere pe unde s-or afla ei (rai sau iad)!!!

  3. Victor, nu ţi se pare că dileala asta din justiţie seamănă tot mai mult cu o lichidare de stoc înainte de şedinţa CSM de mâine în care ar trebui să se ia act de revocarea lui Ghica şi Danileţ?
    Cu 24 de ore înainte de schimbarea orânduirii din CSM plouă cu decizii definitve prin sălile de judecată; de la Adrian Năstase, la Becali, la sindicalistul Petcu, şi până la propagandistul băsist Huidu. Toate deciziile astea date în grabă (la care se adaugă şi decizia în primă instanţă pentru Vlădan) par a fi un fel de convulsie a Sistemului care vrea el să dea acum cât mai are putere hotărări în cazurile cele mai importante şi mediatizate de-a lungul regimului Băsescu.

  4. Ascult şi emisiunea, vă urmăresc, dar mă şi gândesc cum a apărut el, Maior, să ne spună taman azi că a crescut pericolul terorismului! Ce să-i faci, Adrian Năstase rămâne un subiect ardent, fie el în libertate ori în detenţie.

  5. Mari justitiiari au inceput sa se conporte ca soarecii pe o nava care se scufunda…vor sa roada cat mai mult si apoi sa scape.
    Cat despre “doamna” Nuti, a redevenit o admiratoare de a ei.
    Si off topic…roag-o pe Sandra Stoicescu sa scoata zanganelele alea de la mana ca se aude la tv de zici ca umbla o pisica cu clopotel la gat. Practic ne violenteaza urechile de fiecare data cand da din maini. Mult spor!

  6. Buna seara d-le Ciutacu,

    Mizerii,mizerii,pe care le traim…Din cauza celor cu adevarat mizeri…
    Sper ca d-l Nastase sa fie LIBER,LIBER,LIBER!

    Cred ca daca ajunge Elena Udrea sef de partid,va dispare acest PDL!

    Cu mult respect pentru Dvs. si oamenii de bine,
    IoanaP

  7. Parca numai cu Nastase e o “adevarata mizerie” ceea ce se intampla ???!!! 😯

    Dar Becali 3 ani cu suspendare pt. ca si-a recuperat masina, iar Huidu 4 ani cu suspendare PT. CA A OMORAT 3 OAMENI …?!
    ———————————————–
    Apropo: atentie, oameni buni , cand va mai talhareste un hot nu-care-cumva sa-l mai retineti sau , Doamne-fereste, sa-l si loviti, chiar daca acesta va ataca , altfel riscati ani grei de puscarie !!! Mai bine va lasati talhariti si molestati , dar stiti ca, macar, in cazul in care scapati cu viata, nu riscati ani grei de puscarie … 😳
    ————————————————

    Dar ridicarea cu mascati al lui Marius Petcu in timp ce diversi mafioti sau racketzi sunt invitati la Politie sau doar insotiti de politisti …???!!!
    Dar toate deciziile judecatoresti din ultima perioada care condamna doar persoane care AU sau AU AVUT LEGATURI CU ACTUALA PUTERE si NICI UNA din cele apropiate lui Basescu si gastii lui …???!!!

    Asta ultima e cea mai evidenta si directa amenintare din partea lui Basescu:
    “Cine nu e cu mine il ia mama dracului; cine ma slugareste va ramane sub aripa mea , cu conditia SA-MI RAMANA PE VECI SLUGA !!!” 👿

    Am spus si o repet: cat Basescu mai exista, vor exista destule javre care-si vor vinde si mama numai ca sa-l slugareasca ; iar aceste javre ocupa de obicei “posturi-cheie” !
    Acest continua coabitare cu Basescu si cu oamenii lui nu va avea decat o singura finalitate: “boala lunga , moarte sigura!”

    Iar in USL (mai ales in PSD) foarte greu se intelege asta … 🙁 Sa nu fie prea tarziu ( PENTRU TOTI !!!) cand in sfarsit vor realiza cu totii acest lucru …

    PS: tocmai tupeul si siguranta cu care madam Udrea iese tot mai des in fata , ma face sa ma ingrozesc de posibilitatea tot mai evidenta a unui “Basescu-reloaded”! Daca radicalismul unui Crin Antonescu , a unora din PNL si a voastra de la A3 nu este preluat si PUS IN APLICARE CAT MAI REPEDE contra lui Basescu si ai lui (cu toate consecintele de rigoare – dar DOAR de moment !!!) , sansele renasterii “Caracatiei basiste” , cu sprijin masiv Occidental , ESTE TOT MAI PROBABILA .
    USL-istilor, executati naibii odata intreaga “caracatita”, cu toate tentaculele ei si , dupa anumite proteste si sanctiuni Occidentale , UE-ul si SUA VOR FI NEVOITE sa reia relatiile cu actuala Putere , IN LIPSA DE ALTCEVA. Si tuturor ne va fi in mod sigur mult mai bine fara aceste jigodii. Clar … ????

  8. cazul lui Nastase te duce cu gandul la Inchizitia de pe vremuri,care venea,te chinuia si te intreba si daca ti-a placut.ziceai nu,erai urcat pe rug.
    Asa si cu omul asta.Dupa ce si-au batut joc de el cat au putut,acum vine un putulica de procuror sa conteste calitatea “stiintifica”(!?!) a lucrarilor acestuia.
    E sistemul reformat,e cu statul de drept,e bine.Pe astea nu le mai vad aia de la Bruxelles?

  9. Io vreau udrea sefa la pedeleu’ ! Chiar ma gandeam sa ma inscriu, asa, pentru vreo doua luni, p-acolo prin partid, poate pot sa-mi dau obolu’ la treaba asta, un vot, ceva… (doua luni, ca atat mai dureaza dupa aia partidu’… distinsa a mai infrant pe la Bucuresti, prin vara, parca… “succesuri”, deci…)

  10. procurorul este tot un avocat. este avocatul statului. asa ca este la fel de ipocrit si gretos ca si avocatul apararii.ca orice avocat de fapt.

  11. nu-l iubesc pe nastase deloc si cred ca a fost un om politic corupt. insa acesti handicapati de procurori nu au reusit sa dovedeasca nimic.nereusind sa dovedeasca nastase trebuia sa ramana liber.e foarte simplu.o sa castige la cedo si romania ii va da lui nastase o gramada de bani, poate mai mare decat cea pe care a furat-o.

  12. Nostradamus te faci ca ploua ori nu sti !
    Daca Becali sau huidumele lui duceau hotii la politie sau anuntau politia era totul ok.Asa el a inceput o judecata personala(tronind in mijlocul salii) si a savirsit fara echivoc infractiunea de lipsire de libertate sau sechestrare de persoane.Grandomania si mai ales prostia se platesc.Ginditi-va ca un astfel de om este in comisia “juridica” a unei camere din Romania.

  13. nu ma intereseaza persoana Nastase catusi de putin! Dar eu ma intreb in baza a ce sta un cetatean in inchisoare din moment ce s-a dispus eliberarea sa? Daca unui cetatean retinut pentru 24 de ore ii expira mandatul de retinere, el este pus imediat in libertate, nu este mentinut in arest pana se solutioneaza recursul procurorilor! Cine raspunde si in ce fel, pentru zilele state in plus in arest daca recursul este solutionat tot cu eliberarea cetateanului Nastase?

  14. Io aş vrea foarte mult să câştige Udrea, cel mai mult, nu de alta dar să ştie toată lumea o treabă cu cine-i PD-ul şi cine-l conduce.
    Mă bucur că nu au băgat la înaintare ceva semidoct cu aere de fin intelectual, gen Ungureanu, care să vină aşa mesianic şi să ne povestească de drepte si stângi şi teorii utopice pentru idioţi. Ca după tot aparatu ăsta de propagandă băsist să o arda intelectual si spălat cu reformarea clasei politice.
    Aşa mult vreau să-i văd pe toţi din unitate cum încep pupinudrismul, să fie pă faţă, să ştie şi al mai prost din popor care-i mişcarea.

    În 2 ani, după prezidenţiale şi destrămarea USL-ului (care-i normală dupa plecarea lui Băs) să o ardem şi noi european cu dreapta liberală si stânga. Poate dă Domnul şi PD-ul nu face de prag în 2016.

  15. @ruben Tu speri ca in 2016 PDL-ul sa nu mai faca pragul….eu te intreb: esti sigur ca UDMR-ul a trecut pragul anul asta? Eu nu sunt sigur! Dar iti dau un indiciu: inca nu au inceput bine numararea voturilor, in televiziunile spuneau ca UDMR are sanse sa nu treaca pragul, dar Ponta deja ii felicita pe UDMR-isti pentru intrarea in Parlament…. Eu cred ca procentul UDMR-ului venise in plic de afara… Concluzie:nu ajunge ca PDL sa nu primeasca voturi, noi primim ordinele de afara….dar avem impresia ca puterea e a poporului…

  16. halul in care fiecare isi face mendrele in functie si se pisa pe legi, este incalificabil. n-ai ce comenta, pur si simplu. totul este zadarnic. Cat priveste candidatura udrei, abia astept: pdl se scindeaza, unii merg cu blaga- despre care am observat ca nu mai zice nimeni ca e politician serios, de incredere, vertical, cu care se poate negocia, chestie care ma umplea de furie acum un an-doi!- unii adica tariceanu&co si inamicii marinarului, pupinbasistii pornind vitejeste ca niste limacsi pe ploaie, alaturi de nuty spaima constitutii, catre subsolul procentajului pdl in sondaje! Sigur, nu trebuie opriti, le sta bine si ar fi pacat ca marinaru’ sa nu dea intreaga masura a caracterului sau destructibil! In rest, sa fim sanatosi si sa ne iubim pe tunuri…

  17. 1. Era de asteptat.
    2. Era de asteptat.
    Nu stiu de ce va mai mirati.
    Numai ca situatile trezesc reactii diferite: in fata primei situatii te revolti si te intrebi, in ce tara traiesti, in timp ce a doua situatie te amuza si ai aflat in ce fel de tara traiesti. E foarte bine ca traiesti intr-o astfel de tara!
    Earnest

  18. @ toader…
    si mie mi se pare la fel..de mult,si deja-mi pare rau de vot!
    off.topic,scuze,Victore…sinteza zilei s-a transformat in tvr cultural???crderam ca Mihai are treburi mai bune de dezvaluit..i-as fi scris eu direct,dar ma enerveaza chestia cu”scrieti pe pagina mea de facebook”,,la fel si sandra,si dana…ei,bine,sunt impotriva facebook-ului…si ca mine multi altii….

  19. @omu’: a facut Mihai vreun legamant ca realizeaza NUMAI emisiuni politice si de dezvaluri? trei zile din patru nu-s suficiente?

  20. ok..ne vom uita doar la alea 3..si asa e tarziu ,babutele si mosnegutii se pot bucura au timp sa doarma cat vor..nu stiu insa cat impuls de schimbare in bine a tarii vor avea ei

  21. Candidatura d-nei udrea la sefia PDL, imi aduce aminte de vremurile in care, nu aveai timp sa stati la coada, fiind ocupat cu altceva si trimiteai o sluga, sa iti tina randul. Cam asa a facut si Traian Basescu cu Elena Udrea. Pana la terminarea mandatului la Cotroceni, o sluga ii tine randul la coada.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.