Esti aici:
Prima pagină > Blog > Caruta cu deontologi > Fostul asociat al lui SOV se simte rănit

Fostul asociat al lui SOV se simte rănit

Când Kovesi a terfelit juma’ de Realitatea şi o căruţă de oameni a căror singură vină era că vorbeau la telefon cu Vântu, Cristoiu bătea din aripi a satisfacţie ca pinguinul. Pentru că ăia erau oamenii răi care complotau cu cârnăţarul ca să-l dea jos din jilţ pe inegalabilul Băsescu, despre care şi-a schimbat în bine – de-al dracu’ – părererea un pic înainte să plece de la Antena 3. Când s-a aflat, prin mijlocirea aceleiaşi baschetbaliste (mai ţii minte, maistre Jack?), că şi-au  făcut împreună editură, exclusiv cu bani furaţi de la FNI, urlă indignarea-n el, se justifică penibil şi anunţă că o cheamă pe Luluţa la cremenal. În 1999, până şi foca de la circ ştia cine-i Vântu şi cu ce se ocupa el. Iar Cristoiu scrisese şi-n Curentul. Finanţat tot din bani de la FNI, a cărui reclamă rula nonstop pe televiyoare. E exclus ca Titanul din Găgeşti al presei să nu fi ştiut cu ce se ocupa SOV. Poveştile astea-s pentru babele chioare care mai au timp să-i asculte penibilităţile de om care nu ştie nimic: nici că a primat o parte de capital social din megaciordeala FNI, nici că firma-n care-i acţionar cu peste 40% a luat o căruţă de bani de la Udrea (prin al cărei minister bântuia asociatul Pufu pe post de umbros consilier media), nici multe alte aspecte umbroase din trecutul său de fost utecist. În registrul ăsta al penibilităţii supreme, aş putea spune  că şi eu l-am bănuit mereu a fi cinstea întruchipată pe Sorin Ovidiu Vântu, că am avut un şoc oribil când a fost acuzat şi că încă trăiesc cu speranţa că e victima unei neînţelegeri. Dar, întrucât beneficiez de confortul de a nu fi fost asociat cu el sau plătit de el, ca să am nevoie să mă spăl în public, n-am s-o fac…

Comentarii

comentarii

Similar Posts

11 thoughts on “Fostul asociat al lui SOV se simte rănit

  1. daca imi mai aduc bine aminte, inainte de sucirea lui Cristoiu, se nasta un scandal cu conotatie penala pentru fiul lui Cristoiu si imediat dupa s-a intamplat sucirea. Poate o fi vre-o legatura sau poate nu.

  2. Domnule Ciutacu..toti astia cu card de acces la mafioteala si politica au impresia ca noi, ce suntem noi…. contribuabili, alegatori, cititori telespectatori etc suntem o masa amorfa, suntem de plastilina si ne lasam modelati cum vor ei…ei bine nu mai e asa…daca mai e cineva care pune botu la ce spune cristoiu si altii….aveti mare grija la Antena 3 pe cine mai invitati ca se poate suci asa de al dracu…eu nu cred ca s-s sucit, doar s-a reevaluat pe baza de dosare…oricum nu mi a placut omu nicioadata si chiar nu au sens laudele cum ca ar fi un mare si tare formator de ziaristi, reviste…e formator in reevaluare si suceala…pe baza de dosare

  3. ce imi place cum scrii, nu oi fi eu tot timpul de acord cu tine, dar nici nu trebuie, scrii minunat.
    ultimul articol din jurnalul e superb, ti-as fi spus acolo, dar e prea multa aglomeratie.
    si vis-a-vis de tovaras, tot se intreba badea intr-o seara de ce, de ce, de bani desigur. de bani.

  4. Domnu’ Cris(limba intre dinti la pronuntie)toiu
    a reevaluat si dumnealui… pentru ca-i “al dracu'”

  5. Un lucru regret din perioada comunisto-socialista: denumirea de TOVARAS. Azi toate curvele, mironositele si toantele sunt doamne, iar toti borfasii, hotii, turnatorii si mancatorii de cah sunt domni. Avem ce meritam. Salutari sincere.

  6. Domnului Mihai Gadea cu compasiune:

    “În nemernicia mea, ca un câine turbat, am muşcat mâna care m-a crescut…” (Columna)
    “Cresti cainele si-ti mananca vinele” (popular)

    Sub pretextul dreptatii, in tinerete, am facut exact aceeasi greseala – am muscat mana care m-a hranit… am muscat cu sete, fara remuscari, convinsa ca fac exact ceea ce trebuie. Cine mai era ca mine – dreapta, curata si cinstita !?

    Doamne, cat de rau dor la batranete greselile tineretii… si cat de rau este sa-ti ramana doar lacrimile ca mijloc de iertaciune pentru ca ceilalti s-au dus…

  7. Schimbam canalul cand ii auzeam cu Maestre…pe langa dobre si multi altii. Dar vor veni altii, unii se vor schimba, altii vor disparea pur si simplu. Ghinionul lor si norocul nostru.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.