Esti aici:
Prima pagină > Blog > personal > Flacăra democraţiei, la tomberonul OTV

Flacăra democraţiei, la tomberonul OTV

1. Doar Hitler şi-a mai permis în istoria recentă să folosească simbolul olimpismului în scopuri politice. Apărătorii în alb ai democraţiei sunt tare mândri de ideea lor.

2. În timp ce Sorin Blejnar îşi revendică dreptul de a ieşi din ţară, Andreea Marta e pericol social şi stă la brutărie. Plus c-o face propaganda de râs că era cam curvă.

3. Marele opozant Dan Diaconescu Direct are negociată pentru joi o ediţie specială cu opresorul Traian Băsescu. Sper că vine cu scoaterea de sub urmărirea penală.

4. Niciodată-n 12 ani n-am avut vreo treabă cu vecinii. Maşina stă-n parcarea blocului fără probleme. Cu excepţia inerentelor zgârieturi, n-a păţit nimic special. Azi dimineaţă, însă, pe capacul portbagajului (sau cum s-o numi el) scria apăsat, cu majuscule şi diacritice, BĂTAIE: Nu-s atât de sperios ca să cad în tentaţia facilă a isteriei de campanie, deşi mi-ar fi uşor. Dar, orice ar fi, n-o las aşa. Chestiile astea, dacă-s făcute cu intenţia de a mă intimida, îmi generează reacţia inversă.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

85 thoughts on “Flacăra democraţiei, la tomberonul OTV

  1. nu mai sunt multe zile.e interesant cum isi vor indemna simparizantii PD-L si chiar PPDD sa se comporte vis a vis de procesul de votare!!!

  2. D.le Ciutacu,cred ca o sa aveti o mare surpriza,in legatura cu jurnalul de astazi.Cred ca basescu si mafiotii lui au cumparat toate exemplarele,la chioscurile de ziare din Oradea nu s-a vandut nici un exemplar.Au fost chioscuri care au primit 1-2 exemplare pe repartitie,dar efectiv au primit doar banii pentru ele.Daca se poate va rugam sa mai reeditati si numai pentru faptul ca le faceti o mare gaura in bugetele lor.Va multumesc.

  3. Am facut 7 ani de box, am avut ani de scandal stradal si de bodega (amenzi multe, una penala). Regula, cainele care latra, nu musca! E regulament. Daca ai idee cine a zgariat, lasa pe aici niste date. Facem si noi aerobic pentru intretinere… Suntem pasionati.

  4. 3. Deci n-au rezistat Băsescu şi DD şi pun de-un interviu. Sunt curioasă ce le spune privitorilor de OTV. Oricum, m-am cam săturat de retarzi…
    4. Hm…

  5. Cand ii vad imbracati in alb, imi amintesc de KU kLUX klan. Aseara au marsaluit prin oras purtand faclii. E inspaimantator

  6. Cica B1 pune probleme concurentei(asa zice Gregoar);el nu stie ca multi ne uitam pentru comparatii si pentru a le vedea rasul isteric!Uneori,ma incearca si pe mine un fel de teama: astia nu se dau in laturi de la nimic.

  7. Trebuie sa-ti curga mult scuipat din gura sa crezi ca sobolanul otv-ist ar fi impotriva baselului.N-am crezut nici o clipa mascarada aia cu arestarea si eliberarea(modelul “oierului”) sau aia cu injumatatirea licentei si recastigarea ei…un plan pe fata…deci doar pentru giboni si cercopiteci.

    Si asta cu flacara democratiei,este cea mai mare tampanie pe care am vazut-o….evident tot pentru cretineii lui base,cati or mai fi.Adica ce,daca pica betivu’ moare democratia?…hai ne lesi ma betivanule,vorba lu’ Badea…nu TOTI suntem cretini.

  8. Mi se pare de foarte bun augur participarea domnului Presedinte ales si in curand demis (daca-i totul pe bune) la emisiunea lui DD. Asa mai afla lumea de niscaiva treburi cu cafele, tigari si nave incendiate. Oameni buni, poate de data asta aflam si noi unde si cum a disparut o oarecare flota asa ca, vant din pupa, capitane! Si daca mai iei la bord si-un paharel, doua (numai atat cat sa pluteasca cuburile de gheata) e si mai bine…

  9. Victore, “amenda + bataie” isi vor lua dupa 29 incolo, stai linistit! daca vreodata simti vreo amenintare pe bune, cred ca ne putem aduna sa ii incingem putin, nu-ti face griji!

  10. Domnule Ciutacu,

    Prietenul despre care ati pomenit la ultimele “vorbe grele” a postat un banner in care adresa o solicitare adresata MAE prin care cerea publicarea adreselor sectiilor de votare din tara. L-am distribuit… insa dupa mai putin de un minut a disparut, asa cum s-a intamplat si cu bannerul pe care o prietena a mea apucase sa o distribuie si a ea.
    Toate au disparut, iar prietenul despre care vorbesc nu mai raspunde nici la mesajele private. Poate ca este o intamplare, dar tot ciudata ramane.
    Ce-ar fi sa vorbiti dumneavoastra cu ministrul Marga sa publice aceste adrese pe site-ul MAE ?
    Daca ne salveaza diaspora de aceasta data votand DA la fiecare 3 secunde??????

  11. pacat ca si-au scapat democratia in dunare, o scot ei si o pun la uscat.
    si cu ocazia asta isi va pierde probabil si pp-dd din electori anti-base, ori fi ei prosti, dar a marsat puternic pe cartea opozitiei.
    iara cu zgariatul masinii, is tot felu de idioti in lumea asta ce doresc sa fie rai, prostia este o soarta mai dura ca orice bataie. astept sa vad propaganda monstruoasa in seara zilei de 29, cum le pusca venele pe ochi.

  12. asa sunt scarbe de oameni de mult nu am mai vazut, si da cred ca i-ati enervat la maxim pentru emisiunile unde le ziceti pe sleau dvs si colegii din antena, si acum au inceput cu amenintarile.Dar mult nu mai e, pana la decizia finala asa sa ne ajute cel de sus, si cred ca pt prima oara in viata mea, am de gand vb lui Banica s-a facem lata, inca o data.

  13. Eu aştept săptămâna asta lovitura de graţie pentru Băsescu…Că mă gândesc că de-aia au pus referendumul peste trei săptămâni, nu doar ca să aibă el şi clica lui timp să debiteze tâmpenii şi să creeze fel de fel de probleme. 😡
    Speram de la desecretizarea contractului de la Roşia Montană. Sau ceva despre afacerile cu arme ale lui Mircea Băsescu…

    Apropo de marşul cu făclii în mână de care citesc: e peste orice imaginaţie a unui scriitor de SF!

  14. @VirtualKid: cred ca Marga ar trebui s-o faca si fara sa-l rog eu, ca d-aia e ministru

  15. …D-le Victor,nici pe la Bv,nu sa gasit jurnalu azi!…Mai scoate,Domne vreo trei editii,de dimineata,prinz si seara,si iti ei masina noua pe banii pdl-istilor,numa asa d-al dracu,sa moara de necaz!…

  16. @viorica
    Nici eu nu am prins in Cluuuuj. Cica s-a ”vandut” ca painea calda. Le-or mai fi ramas bani de la torte si s-o fi plictisit shefu’ statului de levantul primarului caldarascu. 🙂 Domnule Ciutacu, as sugera o reeditare urgenta. Scuze pentru off topic.

  17. Ideea de asociere a facarei olimpice cu mizeriile electorale mi se pare lipsita de BUN SIMT! Comparatia ci Hitler este binevenita.Da, extremismul arunca totul in joc…Nu mai tine cont de nimic! De notificat asemanarea cu terorismul care sacrifica fara ratiune ORICE! Legatura OTV cu Basescu este asa de prost gust incat ma revolta! Basescu va ceda tentatiei si va veni in emisiune! Grava gresala! Dar sigur vor fi consilieri care l sfatui sa nu accepte.In legatura cu sotia lui Marta cred ca jocul este destul de murdar.Eu nu cred ca lucrurile stau asa.E frumoasa, o fi fost si putin mai lejera in amor dar….prea multe acuzatii DUPA dispartia sotului!In modesta mea experienta de viata am constatat ca nimic nu este intamplator, coincidentele nu sunt coincidente! Asa ca sigur facatura vine de foarte sus! Marta trebuie sa apara! Cat priveste zgarieturile si cuvantul bataie scris pe capota masinii , chemati ne! Abia astept sa dau un papuc in cap la baietii astia platiti de nea Traian! Indiferent ce amenintari primiti faceti le publice!Numai asa vor intelege ca langa dvs se pot strange persoane de peste tot! Dati ne un semn, numai un semn!

  18. …Oare badia Badea,pa unde-si tine masina,ca tare-mi place cind e suparat!…

  19. Marele luptator Basescu a jucat de fiecare data la rupere.Nu i-a pasat de nimic si de nimeni, si-a urmarit pragmatic scopul si a calcat pe cadavre pentru asta.
    In 2004 a fost povestea cu frauda. Multora dintre noi le-a stat mintea in loc, dar el a continuat sa vorbeasca despre asta pana la final.
    In 2009 s-a mizat pe lipsa de reactie a celor din opozitie. Imaginati-va ca in locul lui Geoana ar fi fost Basescu iar in locul celor care au votat pentru Geoana ar fi fost basistii. Am fi avut un iures luni de zile.
    Acum se incearca acelasi lucru. Basescu joaca iar la rupere. Il doare in fund daca voteaza 7-8 milioane impotriva lui.Tot ce vrea este sa impiedice realizarea cvorumului.De partea cealalta avem iar lipsa de reactie. Nici nu stiu ce ar putea spune. Oamenii cu un pic de obraz sunt paralizati de oamenii cu un munte de tupeu.
    Daca am incepe sa gandim si sa actionam ca ei ? Daca USL ar da mesaje ( nu neaparat la cel mai inalt nivel ) de genul : “In cazul in care PDL si Basescu vor boicota votul, iar votul va fi majoritar pentru demitere, guvernul si majoritatea parlamentara vor demisiona si ne vom continua actiunile in strada pana la demisia presedintelui ilegitim.”
    Asta ar fi singurul raspuns logic. Din pacate, asa cum am spus, oamenii cu un pic de obraz sunt paralizati de oamenii cu un munte de tupeu.

  20. saptamana asta vreau sa vad cum se separa apele…vreau sa vad cum i se da lovitura capitala chiorului…vreau sa plece acas si pt asta ma duc la vot…
    D.le Ciutacu mai rezistati inca putin, in maxim 7 zile aflam daca suntem un popor de idioti care merita sa stea la coada, sau ne-am trezit…si dupa ce pleaca acas vreau mult de tot sa se dea publicitatii pas cu pas tot ce au facut astia cat au stat la putere…sa-i vad si eu pe basisti si pdl-isti, cu care ma intalnesc ce or sa mai zica, cum or sa mi argumenteze mie jaful si pradaciunea astora ? si dupa aia sa plece pe nava rahova cu muuulllte camere de luat vederi si care de trasmisie dupa ei, sa le vad atunci fetele…POPOR ROMAN IESI LA VOT SI TREZETE-TE…VOTEAZA DA…

  21. Domnule Ciutacu,

    Asa este, insa “o vorba nu gaureste”.
    Poate ca ulterior o sa spuna ca nu s-a gandit la asta. Oamenii pot fi coplesiti cu marsavii, deliberat, tocmai pentru ca sa nu le mai ajunga timpul fizic ca sa faca ceea ce este important.
    Va rog sa imi dati mie numarul lui de telefon. Pentru asa ceva, as incerca sa il sun, insistent, chiar si cu riscul de a nu-mi raspunde.

  22. extrem de multi postaci. vad ca a urnit si USL masinaria de comentarii. tot ce-i duplicat merge la spam. si acolo ramane

  23. @Ana Maria! Iti multumesc pentru furia ta care mi-a smuls un zambet larg! Sunt de acord cu tine,in 7 zile lumea va renaste! Chiorul trebuie sa plece! Nu pot sa cred ca suntem un popor de idioti! Nu pot sa accept ca hotul care striga hotii va mai sta cu noi la masa! Vreau sa nu ma imbolnavesc de hepatita, greata ma sufoca! Trebuie sa iesim toti la vot si sa l dam jos!

  24. Saved by the bell, un serial care rula acum multi ani in Romania. Basescu vrea sa joace intr-un remake. In tara e plin de PDL-isti care iau buletinele oamenilor contra-cost si le inapoiaza dupa referendum. RUSINE! Cei care nu voteaza acum ar trebui sa nu mai poata vota nici la alegerile generale.

  25. deci sa stam stramb si sa judecam drept: de ce joi seara si de ce la otv ?Pai joi seara pt ca este ULTIMA zi de campanie,iar planul basescului este sa dea o stire bomba,pe care sa nu mai aibe nimeni timp sa o demonteze. De ce la otv? pt ca bizoniada este suficient de multa acolo.Audienta otv este mai mare decat labe1,genul de oameni care urmaresc otv fiind f.usor manevrabil. De ce a fost de acord Danut Diaconescu? Pentru ca a mintit in acesti ani la fel ca si Basescu.Au fost si sunt complici.Romani(pp-dd) stati linistiti ,Diaconescu v-a vandut deja >

  26. tineti minte? asa a fost si cu confruntarea cu Geoana ! in ultima seara…

  27. Mi se pare mai mult decat evident asemanarea dintre metodele folosite de PDL si cele folosite dealungul vremii de nazisti si de comunisti.Mai lipseste ca in ziua votului sa se organizeze echipe de ” oameni de bine ” si sa-i ciomageasca pe cei care merg la vot.

    Pentru ca nu l-au demis pe Opris de la STS, tare ma tem ca o sa tradeze don’ jeneral si o sa-l salveze pe ticalos. Desigur, pentru serviciul asta, o sa fie milionar in euro.

  28. sunt in Italia de doi ani,mi-am exercitat intotdeauna dreptul de a vota in ultimii 22 ani,marturisesc ca eram disperata ca acum,cand este atat de nevoie si de votul meu,nu pot vota…Astazi,sunt fericita,am aflat ca pot vota in zona VENETIA ,in Portdenone( via Carducci nr 1) am mobilizat toti romanii pe care ii cunosc,la randul lor sa faca la fel,cu totii vom vota DA

  29. 1. Alta asemanare. Hitler a avut nevoie de 8 ani pentru a a transforma statul german in stat national-socialist, condus de un fuhrer; Traian Basescu a avut nevoie tot de 8 ani pentru a transforma statul roman in stat portocalizat, condus de domnia sa pe post de fuhrer.
    2. Mi se oare normal. Blejnar si-a desfasurat activitatea sub inaltul patronaj al presedintelui, madama Marta a fost, se pare, o liber profesionista, o intreprinzatoare care a creat locuri de munca ( sa vedem insa despre ce politicieni este vorba, s-ar putea ca madam Marta sa fi fost si ea o portocalie sub acoperire )
    3. Se pare ca santajul face parte din “ valorile “ europene, vezi santajul la care au fost supusi Victor Ponta si Crin Antonescu. Traian Basescu a folosit si el santajul cu dosare si cu justitia aservita. Din cauza de dosare Tomberonul DD da ca la fasole in USL, Adevarul lui Dinu Patriciu s-a portocalizat mai rau decat EVZ, Vadim Tudor da si el ca la fasole un USL si a lasat-o mai moale cu criticile lui TB, etc,etc.
    4. Amenintarile si chiar trecerea la actiune fac parte din “ valorile “ lui TB. Sa ne amintim de cateva – ameninari la adresa unui avocat al lui Adrian Nastase, la adresa unui judecator al CCR, la adresa familiei premierului, sabotarea masinii Monei Pivniceru, moartea suspecta a ofiterului SRI Crivat, unele “ sinucideri” suspecte, etc. etc. Nu o sa scapam de acest cosmar decat prin realizarea cvorumui la referendum si demiterea usturatoare a presedintelui suspendat.

  30. Apropo de faptul ca ati comparat folosirea de catre Hitler a flacarii olimpice in scop politic, acel sustinator inflacarat a lui basescu de la mitingul de la iasi, presedintele partidului noua republica, mihail neamtu, se zvoneste ca ar fi simpatizant al miscarii legionare din Romania. O fi doar zvon?

  31. Presedintele suspendat a stiut in permanenta ce intentii are Ponta, cu mult timp inainte de a-l desemna premier, sa nu imi vanda mie gogosi ca ditamai Basescu, cu serviciile secrete la raport zilnic, nu avea habar despre intentiile lui Ponta si ale USL de schimbare a culorii politice a institutiilor si inclusiv de suspendare a presedintelui. Ma faceti sa rad, zau asa! Nu vreau sa par a supraaprecia capacitatea de analiza si intelegere a subteranelor politice a lui Basescu, insa nu trebuie sa cadem nici in capcana subaprecierii acestei capacitati.
    Ce sa spun, chiar ne crede atat de imbecili incat sa inghitim faptul ca interceptarea lui Ponta (probabil nu doar telefonica, ci si email, microfoane, informatori) s-a limitat numai la ceea ce-i privea pe acei procurori victime colaterale. Pe aia i-au prins din greseala :)) Nu, sa fim seriosi. Totul era cunoscut, cu intentii, persoane raspunzatoare, etc, poate numai datele sa fi fost decise ulterior venirii la guvernare a USL si poate rapiditatea evenimentelor sa-l fi luat putin prin surprindere pe presedintele suspendat, desi nici asta nu cred.
    Unde vreau sa ajung este ideea ca nu cred in luarea pe nepregatite cu suspendarea, deci sunt sigur ca exista un plan foarte bine gandit si pus la punct, din timp chiar, foarte buna organizare a actualei campanii, cu resurse, “voluntari”, comunicare fiind improprie unui plan facut adhoc imediat dupa suspendare.
    Mergand pe firul acesta, sunt convins ca se stia aproximativ corect cam care ar fi sansele la un referendum de suspendare. Si atunci s-a facut un plan, nu pot sa cred ca au stat nepasatori la studiile de piata pe care le detineau.
    Si s-au facut, altfel inexplicabila seninatatea si calmul cu care presedintele suspendat a tratat zilele suspendarii si cele ale campaniei de pana astazi. Mitinguri parca dinainte organizate, discursuri legate intre le ca ideologie, foarte atent concepute, gaselnita cu flacara democratiei, imensa galagie europeana, extraordinar de bine concertata de macovei si cezar preda, toate par prea bine regizate ca sa fie gandite pe moment. Nu vi se pare?
    Ca orice plan, a fost facut pentru un final castigator, eventual cu variante A, B sau C. Sau D.
    Sunt sigur de un lucru. Ca orice plan bine stabilit, intotdeauna va avea si o varianta de avarie, care inevitabil este aruncata in lupta cam in ultimul moment, daca restul variantelor au esuat.
    Intrebarea mea, de al carui raspuns incep sa ma tem, este aceasta: cat de departe au putut merge mintile “consilierilor” si “prietenilor” cu varianta ultima, de urgenta?
    Trei variante le-am vazut: pastrarea prevederii legale a cvorumului aprobarii suspendarii (50%+1 din electori pro demitere), care a picat, apoi impunerea cvorumului de participare la referendum, care desi a reusit si a fost impus, se dovedeste inoportun ca si varianta prin prisma dorintei de participare la vot a populatiei, deci a picat si asta, iar a treia varianta, care este in desfasurare de cateva zile, este castigarea la masa verde, prin convingerea electoratului sa nu se prezinte la vot, asa incat varianta C sa se ajute de varianta B si sa duca la rezultatul scontat.
    Problema e ca incepe sa pice si varianta C. Deoarece nu mai este timp, urmeaza ultima varianta si poate cea mai surprinzatoare. Care va fi aceasta?
    Eu intuiesc cu ingrijorare una. Probabil ca si ei s-au gandit. Probabil ca si USL s-a gandit. Tot ce imi doresc este sa le fi trecut gandul mai departe la fel de repede, sa nu fie nimeni atat de dus cu capul incat sa aiba in vedere o astfel de varianta. Altfel, vorba suspendatului de dupa infrangerea PDL de la locale ar putea capata o alta conotatie, sinistra: “Doamne fereste de mai rau!”.

  32. oau !!!! asta cu DD chiar ca e tare
    mi-am dat seama ca ceva nu e in regula in momentul in care OTV-ul nu mai era de acord cu suspendarea,desi a urlat tot anul ca vrea jos tiranul si anticipate,ca lumea in ianuarie asta a strigat,ca usl-ul nu face nimic sa-l dea jos
    acum, in loc sa spuna poporului sa-l dea jos pe basescu sa il poata alege pe DD presedinte, ei spun ca nu e constitutional,ca vrea crin sa fie presedinte mai devreme, ca nu asa se face, plus mizerii contra voiculescu, antonescu, ponta, oprescu
    m-am lamurit , e cu base, dar mi-e tare greu sa cred ca vine base la otv……..iar daca base intr-adevar vine inseamna ca e disperat rau, putea sa astepte sub acoperire pana dupa parlamentare, sa mai prosteasca dd-ul niste creduli in folosul lui base si a pdl-ului

  33. 1. Dar USL au apucături fasciste.
    2. De ce se încearcă evitarea acestui subiect în presă (aia băsistă, evident)?
    3. Gata, se dă DD de partea lui Băsescu? Că el sigur n-apare undeva unde i s-ar pune întrebări care să-l incomodeze.
    4. Puneţi undeva nişte camere, domnule Ciutacu. Se pare că exprimarea liberă deranjează, chiar şi într-o ţară aşa zisă democratică. Jocuri murdare. S-a ajuns prea departe, într-adevăr…

  34. Victore, nu e normal sa se ajunga la zgariatul masinii. E pacat!
    P.S. Ca simpla parere, nu cred ca-ti aduc multe beneficii – cu toata libertatea exprimarii – postace precum violet si dana logofatu. Sigur, ne poti spune sa nu mai venim pe aici, noi altii. Te vom asculta, daca le chiar preferi pe dansele.
    P.S.2 @silvbia dumitrescu, va expuneti unui risc, basistii si serviciile secrete va au deja adresa.

  35. Intrebare pr Base..In 2007 ati declarat ca pragul de 50%+1 este o manevra a politicienilor, care nu vor sa tina seama de vointa poporului. Ce v-a facut sa va razganditi?
    Raspuns Base. Moral este ce este legal. Iar acum legala este demiterea presedintelui cu un cvorum de 50% plu 1. In acelasi timp, trebuie sa stii ca un presedinte nu poate actiona doar sentimental si moral. Uneori, are de facut ce trebuie, iar acum principala problema a Romanie este stabilitatea politica.

    Cat de gretos e ciclopul

  36. Sa facem un calcul: daca ar merge toti basistii la vot, prezenta estimata de sondaje este de 63% cu un scor de 2-1 (66.7-33.3%) in favoarea demiterii. Mesajul de boicot al lui Basescu va influenta probabil o jumatate din “turma” lui. Facand un calcul matematic, scorul va fi de 2-0.5 (adica 80-20%) iar prezenta va scadea la 52.5%, suficient ca referendumul sa fie validat. Mai mult, modul in care Basescu vrea sa castige salvat de gong ii va face pe multi nehotarati sa mearga la vot, pentru ca ne arata lasitatea marinarului, iar poporul roman va sanctiona lasitatea. Nu vrem un presedinte tinut pe perfuzii de Curtea Constitutionala!

  37. Sunt ingrozit de treaba cu masina! I-ati bagat in sperieti daca au trecut peste instinctul de conservare si au lasat urme! Probabil niscai putoi imbracati in alb si cu flacara hitlerista pe piept! Cat priveste dd, totdeauna am sustinut ca are intelegere cu marinaru’ sa faca alianta la alegerile la care pdl va fi mic-micut, de cand l-au tarat pe la dna acum cativa ani! A stat la conserva, gata sa raspunda la apel. Daca tinea treaba cu mru, il lasa pana in toamna, dar amaratul ala e atat de jalnic si de nedigerabil, ca ceva trebuie facut! O saptamana scarboasa si periculoasa. Aveti grija si transmiteti-i si lui Mircea sa se pazeasca, sunteti in prima linie a atentiei si agresivitatii marinarului! Va salut,

  38. @oliver Sper ca ati pus o intrebare retorica.De cand e lumea slugile au votat intotdeauna ca si stapanul sau l-au votat pe stapan,caz contrar, ramaneau “fara serviciu”.

  39. 3. Se pare ca marele ”opozant” si ”preacinstit” DD a reusit sa prosteasca destula lume, da admiratorii lui nu l-au intrebat a)Cum a facut vreo 35 de milioane de euro? Poate din reclamele la papadie de la OTV?!? si b)De ce tinta predilecta a atacurilor lui sunt Sorin Oprescu, Victor Ponta si Crin Antonescu?

  40. Poate sună banal, dar sunt alături de tine! Acum am citit despre punga de la motor! ❓
    👿

    P.S. Nici nu ştiu cum de n-am trimis comentariul şi am citit ce a scris

    “george”.

    Aşa a fost să fie. Domnule, tu vorbeşti serios? Eu sunt “postacă”? Adică eu nu scriu de 5 ani din capul şi din ceea ce simt eu, ci îmi spune altcineva? E rău că nu sunt spălată pe creier? Nu mai continui despre aberaţia pe care ai insinuat-o în privinţa lui Victor Ciutacu, că mi s-ar părea mie că-mi dau prea multă importanţă! 😯

    Şi George, sigur eşti bărbat?

  41. Domnule Ciutacu, daca aveti nevoie de ajutor sa spuneti si ii vanam pe cei care va ameninta cu bataia! :)) Eu pe basistii astia agresivi i-as schingiui! 😀 In alta ordine de idei, invitatia lui basescu in latrina otv e “lovitura”! Poate cei 10% de PROSTI care au votat cu “partidul poporului” o sa vada in sfarsit ce limba fina are diaconescu dan, cand se afla fata in fata cu basul lui basescu! :)) “DA” la Referendum!

  42. victore ,aveti la usa niste basisti care va invata jurnalism ,astia au innebunit ,nu au cu ce sa vina in fata cetatenilor si platesc papagali sa protesteze.Asta democratie basista.

  43. @violet:
    Daca i-ai citit lui @george si PS2 , ti-ai da seama ca baiatul e “un portocaliu cu ochi albastrii” , asa ca nu trebuie bagat in seama. 😉
    Citind si recitind de cateva ori postul @silvbiei dumitrescu, si cel al lui @george , iti vei da seama ca acesta , in PS2 I-A DAT UN AVERTISMENT clar @sivbiei (chiar daca s-a vrut unul voalat) pt. “obraznicia” de a mobiliza romani sa vina la vot ! 😡

    Sunt disperati @violet , sunt disperati …! 😛
    Toti , absolut toti mercenarii lui basescu sunt in consemn si alarma continua , 24 din 24 , asa ca ma astept sa-si joace toti si ultima carte dur , FOARTE DUR , fara pic de scrupule ! 👿

  44. chiar nu vad de ce flacara Basista e criticata, isi face campanie cum vrea el.

    Nesimtit e primaru cu pricina, la brutarie cu el!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.