Esti aici:
Prima pagină > Blog > Caruta cu deontologi > Fiţi, bă, ziarişti, nu nişte glugi de coceni!

Fiţi, bă, ziarişti, nu nişte glugi de coceni!

Unul dintre păcatele grave ale presei de la noi (da, există destule păcate, numai autiştii moral şi profesional pot susţine că suntem îngeri pe cruci) e că nu urmăreşte subiectele până la capăt. Oricare ar fi acel capăt. Marile dezvăluiri şi/sau subiectele care fac vâlvă (din motive nu neapărat profesionale, cât emoţionale) nu sunt urmate, din păcate, de statul călare pe ele. Îmi amintesc, cu o uşor penibilă nostalgie pentru un om de (totuşi) numai 40 de ani, că, acum mai bine de zece ani, când Adevărul încă era ziar, Dumitru Tinu, Dumnezeu să-l odihnească, insista, la absolut fiecare şedinţă lunară cu redacţia şi corespondenţii, pe urmărirea subiectelor. Lună de lună, Piticu’ repeta obsesiv, iar puţini erau aceia care aveau urechi să-l audă, că, oricâtă rezonanţă ar avea o anchetă de presă, dacă ea rămâne neterminată, atunci ‘geaba vii, ‘geaba te duci, ‘geaba rupi bieţii papuci. De altfel, unul dintre motivele pentru care ştiu că m-a îndrăgit neobişnuit de repede pentru obiceiurile Adevărului era taman perseverenţa de pittbull de care dădeam dovadă. Trei cazuri care au ţinut prima pagină şi au spart ratingurile (incendiul de la Maternitatea Giuleşti, focarul de infecţie de la Spitalul CF 2 şi agresarea poliţistului din Târgovişte într-un club de către un interlop) lăsate de izbelişte după ce interesul imediat a dispărut, m-au făcut să-mi amintesc că voiam să scriu mai demult chestia asta cu lăsatul subiectelor în suspensie.

Dacă nu mă apuca amocul că asistenta Florentina Cârstea este unicul om încarcerat şi tăvălit de procurori, dacă nu mă ambiţionam să-i prezint fişa postului la Vorbe grele şi dacă nu-l întrebam pe Sorin Oprescu dacă i se pare firesc ca mâna aia de om să fie, la ora asta, piroman-şef, criminal-şef şi petrecăreţ-şef, nici dracul cu cărţi nu se mai interesa de starea ei. Nu-s modest, n-am de ce, nu-s nici vreun merituos, fiindcă a fost, pur şi simplu, o întâmplare să-mi cadă sub ochi ştirea cu prelungirea mandatului ei de arestare. Am reacţionat firesc. Dar mă bucur că Paula Rusu a insistat şi a continuat povestea la Antena 3. Şi sper că nu se va opri aici.

Amelia Antoniu şi (prin tranzitivitatea suferinţei) colega ei de coşmar de la Spitalul CF 2 au ţinut cu sufletul la gură o ţară întreagă până au ieşit vii de la Universitar. Nu se mai aude un singur cuvânt despre ancheta promisă de autorităţi, despre vinovăţii, despre ce s-a mai întâmplat cu matrenitatea închisă pe motiv de focar microbian. Bine c-a revenit prim-solista Operetei pe scenă, c-a mai produs o ştire.

De poliţistul lovit de ai lui Ghenosu cu sticla-n moalele capului s-a mai auzit fix nimic. Ultima informaţie care mi-a ajuns la urechi e că, deşi a ieşit din comă, starea lui e tot critică. Trupul inert, aflat (cred) tot la terapie intensivă, nu mai prezintă interes. Statul doarme, media n-ar trebui s-o facă. Dacă iese din spital (pe picioare sau, Doamne fereşte, cu picioarele înainte) va (re)deveni o ştire. Clanul interlop din Târgovişte pe care se fălea Poliţia Română că-i gata să-l destructureze e tot acolo.

Nu-i lecţie, nu-i morală, nu-i nici fală. E doar o simplă constatare amară…

Comentarii

comentarii

Similar Posts

69 thoughts on “Fiţi, bă, ziarişti, nu nişte glugi de coceni!

  1. DACA AR MAI TRAI MAMA ziaristului ()Ion Cristoiu i-ar TRAGE O MAMA DE BATAIE,L-AR SAPUNI SI L-AR ARUNCA PE GARLA….poate asa iar trece intoarcerea la 180 grade.
    Ce ia facut BASE de a putut sa ii schimbe pozitia.
    OARE CE LE FACE BASE …LA UNI…LE SPALA CREERUL…RAU AM AJUNS CA NATIE…..

  2. il placeam pe RADU MORARU….inainte, acum schimb imediat ce apare el pe ecran….Imi pare rau de pozitia lui referitore la BASE…
    Cand intra in contact cu Base …oameni sunt manipulati, sunt inselati verbal …material nu stiu dar vom avea de tras de pe urma lui multi ani.
    Cu respect pentru dumneavoastra GS

  3. Foarte corecta observatia din articol. Si ma intreb daca e superficialitate sau intentie. Sa tii mereu atentia publicului excitata si topaind de colo-colo poate fi o strategie. E ca atunci cand hotul iti distrage atentia ca sa te faca la buzunare. Poate pentru ca, de fapt, agenda de interes real pentru public este, in multe cazuri, cu totul alta decat agenda publica ‘reflectata’ de media. Poate pentru ca intre media si politic sunt complicitati profunde si cu totul diferite de cele asumate public?

  4. Eu observ ca exista o continuitate a subiectelor, bine inteles, la stiri de “importanta nationala” si care se vand. De ex., sotul meu, traitor pe asta lume doar cu Antena 3, mi-a oferit zilele trecute o mostra de stiri mondene.
    Asadar, Bianca lui Bote tocmai s-a angajat la Capatos, Ilinca Vandici se zbate intr-o relatie dificila, din cauza d-nei Udrea, cu Cocos jr, iar Jean Constantin a murit acum, in septembrie. Fiind corectat, ca I.Vandici e cu MArica, raspunsul a venit promt “Cu cine, cu sindicalistul?”
    Deci,intr-adevar, asa este,evenimente care au avut loc chiar acum 1 an,2, raman actuale in perceptia publicului. Si ce iese uneori…

  5. Judecatorii au hotarat mentinerea arestului preventiv:d in cazul asistentei de la Maternitatea Giulesti.

    Din acest moment, dupa decenii de uzitare, expresia “acarul Paun” a fost inlocuita cu “asistenta Florentina”. Sper ca onor judecatorii au luat in considerare si incapacitatea retinutei de a se dedubla sau chiar detripla, pentru a asigura garda in conditii corespunzatoare, precum si faptul ca asistenta a comis fapta prevazuta de legea penala de a merge la buda. Ce sistem sanitar, judiciar, politic! Mi-e greata…

  6. încă o dovadă că presarii care nu au rating fiindcă nu ştiu cum să îl producă atunci sunt mai rău decât hoitarii care apucă orice indiferent cât de tare pute…

    îmi amintesc că era unul arpi de gruia cândva traficant de droguri făcea parte dintr o reţea DAR o scăpat numai el, restul or stat ascunşi, apoi cu polus totul s a încheiat în ambiguitate

    cu mici excepţii, cam peste tot în ţară la nivel de lideri din orice zonă politică, presară, sindicală, societate civilă, ce a emanat din 89 încoace se evidenţiază prin lipitorism, lichelism, cameleonism…

    ăştia sunt ombilical clonaţi să fie farsorii vremilor lu marinel urbeţu

  7. cand e o stire insista o anumita perioada de timp pe ea..doar aia arata la televizor de ma enerveaza simt ca cedez psihic cand deschid televizorul..apoi totul e dat uitarii

  8. nu am stat sa citesc toate comentariile pentru ca sunt multe … deci ..nu stiu daca a mai scris cineva ce voi scrie eu ….
    am urmarit toata emisiunea (din pacate cu intreruperi din cauza netului) si mama asistentei a spus cateva lucruri infricosatoare si din pacate adevarate … intrebarea mea este urmatoarea.. Cine le-a auzit ? aia care au fost inainte la putere ? Aia care sunt acum la putere ? Sau ..macar…aia care vor urma ? .. nu cred ca a auzit prea multa lume …si mai ales nu cred ca au auzit cei care au puterea sa indrepte situatia …

  9. Am urmarit dela inceput tragedia dela Giulesti si incalcarea drepturilor fundamentale ale asistentei Florentina Cirstea.Vinovatia acestei femei paleste fata de cea a lui Dima, seful serv. tehnic care dupa 32 de ani de vechime la spital nu-si cunostea datoria de serviciu: functionarea adecuata a aparatelor de aer conditionat. Bineinteles ca si Marinescu, directorul spitalului are o mare parte de vina, sau Dr. Toma, responsbil pentru programarea personalului in sectia de terapie intensiva.Nu doresc sa fac o trecere in revista dela 16 August incoace, doar sa atrag atentia ca la aceasta ora sunt doua bloguri bine documentate, unul in engleza, altul in lb.romana. Asteptam doar ca ziaristi ca dl. Ciutacu sa-si faca timp sa se uite pe ele, si daca este “investigative reporter” sa continue investigatia, asa cum noi nu putem s-o facem. Veti afla ca dl avocat Corneliu Liviu Popescu (cu experienta la CEDO) a facut un “denunt” la doamna Kovesi in legatura cu felul cum s-a desfasurat ancheta initiala a doamnei Cirstea.Cele doua bloguri sunt: sarahinromania.canalblog.com si florentinablog.canalblog,com. Ambele au fost initiate dela Paris de catre o englezoaica cu dragoste pentru Romania si doua persoane domiciliate in US. Ne-am implicat pentru altfel nu ne lasa constiinta sa ignoram o femeie lipsita de relatii si mijloace financiare

  10. O urmărire a unei ştiri dincolo de informaţiile accesibile la primul moment şi prima mână ar trebui să fie regula de bază a jurnalismului. Ce să spunem despre ştirile care nu mai sunt urmărite, câtă vreme se dau pe piaţă şi ştiri care nu sunt verificate sau sunt chiar inventate…

  11. Te salut dom. ciutacu si te felicit i-mi place stilul d-ule.joci tate tineo tot asa.Ce parere aveti de partidul poporului?vreu un raspuns transant,multumesc.

  12. Sunt de acord,cu aricolul lansat mai in spate, referitor la Radu Moraru. Si eu il admiram in urma alegerilor,cand i-l sustine-am pe Base,mai tarziu mi-am dat seama ca nea ars pe toti.Curios ramane insa cum dom.Moraru il sustine in continuare,doar daca nu e afectat a-si spune,cu toate acestea il stiam onest.Acum pentru mine e mare dezamagire si il asociez cu cei pe care i-i sustin. La NASU au ramas Basestieni.Iar eu sunt prea batran sa mai cred in minuni.E trist ca oamenii se mai lasa manipulati.

  13. Ce poate,face un revoltat intr-un orasel adormat?It-i spun eu prietene Creaza un grup de initiativa si canalizeaza-i pe stans de aderenti,
    in randurile partidului poporului.Te asigur ca i-ti va sigura un sentiment de patriotizm si un mare grad de speranta-n viitor.Sunt avizati, ace-i ce inca mai gandesc pozitiv si vor sa lase ceva in urma lor.

  14. Se pare ca dupa mine tot eu vin,nu rezisteti tentatiei s-au provocarilor, fiti barbati fratilor.
    Da-ti un raspuns ori ce,rezist la toate genurile de provocari,ca dar mi-s barbat nu ca altii gluga de coceni.
    PP e un antidot pentru toti cei necaliti in lupta cu hienele comuniste.Va asteptam printre noi,nu aveti ce piere m-ai degraba veti avea de castigat.
    Aici vei fi inconjurat cu onestitate de oameni adevarati,cu caracrere sanatoase cu aspiratii si concepte noi.Cu programe ce raspund nevoilor actuale ale poporului,nu poezii si demagogii expirate ca la alte partide.
    Daca esti barbat cu adevarat si ai demnitate si caracter sanatos ai loc, daca nu cauta-ma pe la pucarie ca eu te voi privi din afara.Unde-ti vei astepta aliati fosilelor comuniste,si personalitatile acestora de cacat.Daca am gresit contazice-ma fii barbat,daca nu sufla-n teava stapanilor pana-ti ies ochi din cap,poate asta e menirea ta.
    acelas C.Radu

  15. Fara dor si poate,PP e formatiunea cea mai adevarata in lupta pentru dreptate si adevar.
    motiv pentru care ma consider norocos ca am inceput alaturi de ,,el,,aceasta grea lupta cu sistemul mafiot.Asa caaaa,,,, Domnule Ciutacu exist, dar nu ori cum.

  16. incredibl cati Radu pe metru patrat la Dom’ Ciutacu pe blog acili sea. vorba din strabuni: “radu te cheama”. cat despre aroganta propietarului, nu o discut pentru ca nu ma pricep. ca expert in umilinta, mi-as face si operatie de sex, numai sa pot vorbi cu el, face to face.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.