Esti aici:
Prima pagină > Blog > Antena 2 > EBA şi Tonomatu’: coup de foudre la A2

EBA şi Tonomatu’: coup de foudre la A2

Ceea ce trebuia să se întâmple s-a săvârşit. Sau, mă rog, e pe cale să se. Enunţul e banal. EBA vine la Tonomatu’ cu ieuro. Nu azi, miercuri, ci mâine, joi, de la ora 21, pe Antena 2. Asta doar dacă-n .ro mai există onoarea cuvântului dat. Nu vă aşteptaţi să apară în studio şi Mircea Radu, să ne împreuneze definitiv întru menirea sortirii, la fel cum vă avertizez că n-am de gând s-o mănânc pe pâine. Atitudinea mea se va înscrie strict în limitele a ceea ce eu consider normalitate.

Va fi ceea ce eu îndrăznesc să numesc un exerciţiu de încredere reciprocă. Singura condiţie despre care s-a discutat a fost nici o condiţie. Aşa că treceţi peste frustrările pe care vi le generează rubedeniada ei implacabilă cu Jucătorul şi, dacă aveţi curiozităţi care să devină întrebări, nu vă sfiiţi să vi le exprimaţi în scris: ferm, concis, decent. În caz că, totuşi, simţiţi nevoia să căutaţi, în buna tradiţie a teoriei conspiraţiei, motivaţii absconse ale acestei deschideri, o să vă ofer eu, la alegere, posibile variante: m-a obligat mogulu’ (care sigur vrea să se împace cu Tiranu’), m-a cumpărat partidul portocaliu cu o sumă inimaginabilă, mă şantajează serviciile secrete în beneficiul Omului Suprem, îmi achit în avans transferul la Realitatea TV, mi-e pur şi simplu frică să nu ma aresteze procurorii lu’ taică-său.

UPDATE: Uitasem să postez Vorbe grele cu TRU şi că Turmentatu’ a făcut colajul

Comentarii

comentarii

Similar Posts

200 thoughts on “EBA şi Tonomatu’: coup de foudre la A2

  1. Eu personal nu am sa-i pun nici o intrebare. Singurul lucru pe care i l-as spune daca as putea ar fi: lasa-ne, lasa-ne!

  2. @lucia verona – alegătorii domnişoarei vorbesc acelaşi idiom, ar fi o greşeală să schimbe ceva acum. Plus că trebuie studiată repejor şi bruxeleza.

  3. Sa nu te dai la fata fii atent! Macar domnisoara are curaj si vine la emisiunea ta.Asta este de respectat.Poate fi pina la urma un lucru bun.oricum are mai mult cu mult mai mult bunsimt decit tata.

  4. Asta da eveniment !!!
    Acum sa te vad … La talentul tau poti sa o faci de comanda iar emisiunea sa fie un carnagiu mediatic ( Base iar o sa planga ca i-ai atacat copilu’ nevinovat, bla,bla)… Dar poti sa fii si JURNALIST echilibrat si atunci vei avea masura valorii oneste….
    Cred ca e genul acela de emisiune care te salta la next level in ale jurnalismului…

    Ps.Ca ea e prostuta nu e vina ta…

  5. @ Lucia Verona :
    Asta ar insemna sa aiba minte, ori daca ar fi avut minte, nu intra in politica. Deci…

  6. Stiu ca nu o sa o faci, dar ar merita sa o pui (la final) sa conjuge verbul “a fi”! Asta ca sa nu mai zica lumea ca doar Jean Claude Van Ghelie este semianalfabet!
    Daca ai pune-o sa citeasca un pasaj din propriile vorbe (chipurile, vrei sa comenteze ce a vrut sa spuna 😀 ) ar fi deja mult prea frumos!
    Inca ceva, eu am observat ca evita raspunsul la intrebarea “de ce v-ar vota lumea”, poate o intrebi si tu! (Ultima data cand a fost intrebata, a raspuns “de ce nu?” WTF!?!?)

    Toate cele bune tie si “succesuri” ei!

  7. Trebuie pusa sa conjuge verbul “a vorbi” la conjunctiv prezent.
    “Ei pot sa vorbesc ce vor”

  8. Sunt convinsa ca nu va scoate vreo perla, are textele invatate si repetate de n ori si recunosc ca a evoluat mult de la primele aparitii.
    O vei intreba una, iti va raspunde tot ce stie ea. Am vazut-o la TVR 1. Te va ruga sa o tutuiesti,sa vada lumea cat de populara si lipsita de resentimente este. Va vorbi despre Dunare, Marea Neagra si copiii celor plecati la munca in strainatate. De cat de greu e sa fii fata lui tata, cum a fost modellingul doar un hobby si cum a speculat presa rea o biata greseala gramaticala… Emisiunea va fi civilizata si atat. Nu o vei pune in dificultate pentru ca esti un domn nu ca CTP:)) Am sentimentul de “deja vu” dar va voi urmari!

  9. nu fac parte dintre cei ce voteaza EBA dar constat o chestie: multi l-ar vrea pe ciutacu calau, cu sangele naivei pe maini…
    respectivii nu-si dau seama – ca si ciutacu – ca “transarea’ ei in emisiune ar transforma-o in victima ceea ce ar insemna tot voturi pt ea…
    trist e ca am ajuns la nivelul in care pt ca nu ne place x vrem sa-i omoram si odraslele si ca ne intereseaza mai mult votul altuia decat votul propriu…
    astea sunt apucaturi primitive…

  10. nu ma uit la emisiune pentru simplul fapt ca nu am ce invata de la aceasta persoana… eventual sa fac totul invers de cum face ea 😛

  11. Ma scuzi Victore, nu ma uit la emisiune. Mi-e rusine de rusinea ei. Adica, voi sta cu inima stransa sa nu spuna vreo prostie. Nu, nu de viziune politica! De limba romana, nene. Atat.
    Eu as fi multumit daca nu ar mai spune: “Nu e USIOR sa te cheme Basescu.” Cand vad spotul ala cu “USIOR” imi vine sa… gata, ca vreau sa-mi publici postarea. 🙂

  12. 1. Eu n-am nicio curiozitate anume in ceea ce o priveste. Niciuna, pentru ca…
    2. Eu NU pot sa trec peste frustrarile de care vorbeati in articol;
    3. Mi se pare imposibil sa nu se faca de ras intr-o emisiune live si fara intrebari stiute. Acesta este singurul motiv pentru care voi incerca sa vad emisiunea;
    4. Oricum, consider ca prestatia de deseara a Tonomatului va fi o proba de foc pentru relatia cu telespectatorii sai. Ce a fost pana acum, a fost, de acum inainte se deschide o noua “era”.
    Asta daca va si veni semianalfabeta, nu semidocta, ca nu si-a castigat acest titlu.

  13. buna dimineata, am emotiii ptr deseara dar….va rog o puteti intreba “subtil” de ce vb asa sacadat…nu mai e la clasa a I-a…respect

  14. Pacat ca nu pot vedea antena 2.Mi-as pregati niste popcorn si m-as instala comod in fotoliu.O miscare imprudenta cu popcornul, pentru ca as putea muri inecat,din cauza risului continuu

  15. fa emisiunea la Bamboo ca sa se simte bine fata sa se deruleze consoana in largul ei…

    ps.aia de ieri cu oaia Gabriela n-ai vrut s-o bagi….

  16. Sunt tare curios sa vad “duelul”. Am certitudinea ca la tine Victor nu s-a aranjat dinainte interviul cu EBa. Ca si in cazul lui Mandruta.

  17. @daniel: n-ai inteles o problema foarte importanta: fetita asta (de treij’de ani) candideaza pt PARLAMENTUL EUROPEAN, fiind semianalfabeta! Daca tie ti se pare ok, noua nu! Semianalfabet este si Becali, dar Becali, spre deosebire de e(b)a, nu este aparat de presedintele tarii! In fine… sunt multe de spus, nu vreau sa ne contram pe blogul omului!

    @marin: daca ai internet poti urmari antena2 live aici: http://www.antena2.tv/live

  18. @torque: nu creste semnificativ nici daca vine tac’su. nu duce postul.

  19. Eu i-as pune intrebari simple, despre chestiile cu care muritorii de rand se lupta in fiecare zi, pe care ar trebui sa le stie…ca doar vrea sa ne reprezinte:
    – de ce iese un Certificat de Urbanism cu intarziere foarte mare daca nu ai relatii?
    – unde parcam in centru de cand nu mai este Dali?
    – cat costa o copiere A4 de tip “Xerox”?
    – care este sala in care a sustinut ultimul examen la Ase? Cu cine?
    – cum si-a gasit Jobul la Luxten?
    – cu ce solutie detartranta curata aragazul?
    Parerea mea…

  20. Astă seară de la ora 21 pe A3 Victor Ciutacu o va avea invitată pe domnişoara Elena Basescu, alias EBA. După cum îl cunosc(nu personal), pe Ciutacu, acesta nu va ezita să uzeze de bunul simţ din dotare şi să vedem o “confruntare” suficient de decentă.
    Pentru cei care aşteaptă un măcel electoral,…vor suferi o deziluzie, cred eu, în sensul că totul va decurge ca şi până acum.
    Nu îmi rămâne decât să îi urez succes fără(uri) Elenei Băsescu şi să-l felicit încă odată pe Ciutacu pentru profesionalismul său!

  21. intrebari pentru EBA: de ce ar merita ea voturile noastre ca sa ajung europarlamentar si ce crede ca va face efectiv acolo? crede ca are competentele necesare pentru a critica/amenda hotararile Comisiei Europene in cazul in care acestea ar aduce prejudicii sau ar ingradi din libertatile cetatenilor europeni? intr-un anume sens, ce politica va face efectiv: ecologista, sociala sau liberala? si in final, de ce vrea sa mearga la Bruxelles si Strasbourg? pentru ca o ajuta in cariera politica sau chiar crede ca poate reprezenta interesele celor care o voteaza in PE?

  22. Victore, pe cuvantu’ tau ca nu stie intrebarile dinainte ? EBA n-ar veni daca nu ar fi asigurata ca nu o sa fie halita cu fulgi cu tot. De cate ori te-ai jurat ca o sa fie ok , numai sa vina la emisiune ? 🙂
    Vedem noi diseara !

    P.S. Nu ne dezamagi, fii obiectiv .

  23. @ ciutacu:

    erata: din grbaam tastat gresit; ideea mea era cam asa, ca respectivii nu-si dau seama (cum presupun ca isi da seama ciutacu)ca atacuri prea puternic o victmizeaza:

    de unde imi dau seama?
    – in principiu, dupa ce vezi mai multe pareri ale unui om, cam incepi sa vezi cum gandeste; cat de cat… ar fi vorba macar de o predictibilitate fie ea si relativa;
    – in concret, tu zici in postare “la fel cum vă avertizez că n-am de gând s-o mănânc pe pâine. Atitudinea mea se va înscrie strict în limitele a ceea ce eu consider normalitate.”

    deci, de asta nu fac parte din tabara celor, la fel ca in arenele romane, se asteapta ca leul ciutacu s-o devoreze pe capritza eba;

    spor la emisiune

  24. acum serios vorbind daca o iei la misto sau il ataci pe taxu ea o sa iasa castigata,a invatat de la al batran ca o victimizare nu strica la casa candidatului taman in campanie…eu as lasa-o in largul ei abia atunci o sa se dea singura in stamba….

  25. @mishulescu: se prezuma axiomatic faptul ca toti suntem vanduti si ticalosi?

  26. @skynet

    inteleg eu multe; si daca tu zici ca e semianalfabeta e opinia ta, jos palaria; dar ce nu intelegi tu e ca eu nu am zis ca trebuie protejata ci canu trebuie arsa pe rug decat pt greselile ei (si are destule) nu pt ale babacului; iar excesele eu nu stiu sa duca la ceva bun…

  27. Poate va ajuta in emisiunea din seara asta:

    Doua maimute stateau de vorba, privind afisele electorale ale Elenei Basescu. “Cine-i fata asta?”. “Cum fata, nu stii? Din asta ne tragem noi…”

    mai multe “gafe”, desi sunt dovezi de prostie, gasiti pe blog

  28. Cel mai tare ma amuza ca vine fumeia cu texte invatate pentru intrebari, cu o privire “mai superioara”, dar cand deschide gura Ciutacu nost’ uita si cum o cheama (daca nu si-a scris cumva pe palma). Dar mi-e teama sa nu fii gentilom pana la “plictosenie” si sa o lasi maro, “nelamurita”.

  29. ca tanara europarlamentara am auzit ca Eba(gata) ne garanteaza pileala gratis la Bamboo-uri(ca doar se vor face in toate orasele mun’cipii,nu?)posetutze de firma fufelor cu 90% reducere si cate un Range Rover cocalarilor…trojans-urile raman pe buzunarul alegatorilor..sa fim seriosi,ce dracu’ poate face una ca ea acolo?pana ar “etala” o propozitie,i-ar trece mandatul..LOL

  30. ho,ho, ho!!! asta seara vroiam sa ma uit la un film cu louis de funes, dar poate sa mai astepte, ca doar e pe caseta. ma uit, ma uit!!!! abia astept!!! mi-am luat si dictionar de expresii numai in consoane!!!!
    azi ne scoatem parleala dupa seara cu tru si cristian preda!!!

  31. @ daniel:
    Eu,de exemplu,nu vreau transarea ei, ci doar sa ma asigur ca nu stie intrebarile dinainte si ca va avea parte de acelasi tratament ca si altii. Se va putea vedea clar. Nu-mi fac probleme.

  32. @ Victor: Nu, departe de mine ,dar nu-mi pot imagina ce fel de intrebari o sa-i pui, ca sa poata convinge macar pisica mea.

  33. Da tu chiar credeai c-o sa vina nepregatita la emisiunea ta?Ca sa spun asa,de 2 zile nu doarme sa invete raspunsurile la anumite intrebari incomode,stiind ca vine la emisiunea celui mai incomod ziarist din Romania,cu alte cuvinte e varza:-)

  34. @daniel: pai nu cred ca este nevoie ca dl. Ciutacu sa o taxeze pt greselile lu’ taxu :)! Are ea destule!

    @Victor Ciutacu: Sunt curios (din fire 🙂 ), daca Baseasca a’ mica, v-a pus conditii pt participarea la emisiune! Din spusele dvs, singurul care nu a avut pretentii, a fost TrU, dar asta a fost inainte de invitatia ei.

  35. 1. Ce obiective are in cazul in care ajunge in Parlamentul European?
    2. Care este pluralul cuvantului “parlament”?

    P.S. Elena Basescu ar trebui sa mai invete limba romana, aprofundand gramatica si sa ia exercitii de dictie. Pentru a vorbi in Parlamentul European trebuie sa mai faca exercitii constante!

  36. @ Cristi:
    Am exact aceleasi sentimente fata de “USIOR”.
    In alta ordine de idei, sunt de acord cu ea ca e cah sa ai nume care te duce cu gandul la flatulenta.

  37. Am si eu o intrebare nevinovata: si daca fata demonstreaza ca e asa cum zice tatal ei? Ce facem atunci?

  38. Va cer permisiunea de a va retine atentia cu doua curiozitati personale ce se pot concretiza in posibile intrebari:
    1) Cum anume defineste ea o persoana inteligenta si respectiv una proasta;
    2) Cum se plaseaza ea, pe sine, in spatiu, privind la numele si discursul celor care “fac politica” in tari ca Franta, America, Marea Britanie, Germania etc.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.