Esti aici:
Prima pagină > Interviuri > Maurul și-a făcut datoria; și ambiția. Există viață și după Băsescu…

Maurul și-a făcut datoria; și ambiția. Există viață și după Băsescu…

Mă bucură faptul că am putut purta un dialog civilizat şi că mi-am putut ţine promisiunea pe care i-am făcut-o încă de când era el puternic: i-am spus că, atunci când EL va fi hăituit şi persecutat, singurul loc unde va putea să vină şi să vorbească liber va fi taman la mine, duşmanul lui declarat sau duşmanul lui închipuit şi că nu-mi voi schimba sau nu voi avea o atitudine faţă de el diferită în comparaţie cu atitudinea pe care o aveam cu invitaţii mei «tradiţionali», să spun: Ponta, Antonescu sau cine Dumnezeu venea la mine la interviuri în vremea respectivă.

Posibilitatea de a-i nemulţumi în egală măsură şi pe unii, şi pe alţii pe mine mă bucură. Şi n-am de gând să-mi schimb modul de abordare. Atâta timp cât o mai fi loc pentru mine în piaţa asta de televiziune din România! Când n-o mai fi, să vină alţii, mai buni, mai drepţi şi mai breji decât mine.

 Integral, aici

Comentarii

comentarii

Similar Posts

11 thoughts on “Maurul și-a făcut datoria; și ambiția. Există viață și după Băsescu…

  1. Frate Victor, recunosc cinstit că am văzut interviul sporadic și din cauză de băsescu (de câte ori ajungeam pe RTV îl vedeam și auzeam hăhăind – asta înseamnă că nu era pus în dificultate) . Nu te supăra te rog dar aveai muuuult muniție și nu veche ci proaspătă, nu ai folosit-o, e perfect treaba ta dar eu unul vroiam să-l văd în corzi și pentru ce a făcut sau n-a făcut și pentru că tu ești unul care-l puteai băga acolo. Nu te supăra pe mine, nu te critic, poate că uneori „a man got to do what a man got to do” Eu unul nu pot urmări spre exemplu emisiunile lui Răzvan Dumitrescu dar și eu o să-l țin minte toată viața cum l-a băgat în corzi pe bășescu și atunci era și președinte. Tu pe de altă parte (din altă eră) ai state mult mai vechi ca el în antibășism, îmi pare doar rău că n-am trăit să te văd cum îl faci să transpire.

  2. Felicitări Victore! Eu unul nu m-aș fi putut abține să nu-i dau minim 2 pumni în gură. Ai fiere, nu jucărie. Pe de altă parte am văzut un individ în priză, așteptându-se din clipă în clipă să i-o bagi p-aia cu plexu’, dar spre surprinderea lui, n-ai făcut-o. Bravos. Natural, ar trebui să urmeze Iohanete.

  3. Felicitari ptr. rating ,a mai fost Basescu si la alte posturi si nu a fost asa de mare audienta .O meritati ,sunteti bun .Mi-a placut ca nu ati tras in el cu alice ,(aveati o mie de motive ) v-ati purtat civilizat ,politicos ,asa cum trebuie sa fie un dialog cu un fost presedinte de stat . Nu ati insistat sa demonstrati ca minte , l-ati lasat sa se afunde singur ,a si facut-o (nu stie cate procese are ,cate au fost repede inchise , iar ne ia de prosti ) Si-a pierdut din stralucire , cred ca DNA nu-i face bine ,il ofileste ,oboseste .il nemultumeste faptul ca familia lui este implicata in multe procese .Altfel si-a vazut aceasta perioada post presedinte , a crezut ca-i vesnic si toate lucrurile rele savarsite vor fi acoperite .S-a inselat ,urmeaza socoteala .

  4. @ Maria-S
    Încă mă uimește naivitatea celor care cred că marinarul va răspunde pentru ceva. Va muri în patul lui, ca Stalin, din cauze naturale.

  5. Te a preciez la fel ca Badea . Esti un tip inteligent, nevandut, si stii cum sta treaba pe planeta Romania. Desigur , in virtutea adevarului, il puteai ingropa lejer, fara mari eforturi , pe acest galos imputit al politicii romanesti, pe acest fecaloid al luptei impotriva coruptiei. Daca echipa cefalopodu-lui nu negocia la disperare, nu cred ca intra nici in curtea lui Rtv. Tu ai lasat de la tine maximum, ca sa-l poti avea pe magraon in studio. La fel ca in cazul cu fiica-sa. Ce, era tampit sa intre in gura lupului, asa de-amboulea ? Sper ca-i dezimfectat/exorcizat studioul dupa ce a plecat :).”Maurule” sper sa revii intr-o zi la Antena 3 , de dragul fanilor si a vremurilor de demult.

  6. Victore, am uitat sa-ti spun ca te admir ca n-ai borat in direct. Am vazut in reluare pe la alte televiziuni emisiunea cu ” scufundaseu “.

  7. @mishulescu: pe bune ca nu l-am postat? 🙂
    De ce sa revin, sa sustin tripleta Iohannis-Gorghiu-Busoi?
    Altfel, e distractiva aia cu “echipa lui”

  8. Scuze, m-am grabit sa trag concluzii inchipuindu-mi ca poate am fost prea virulent. Faza cu “tripleta” e de inteles, dat fiind faptul ca ” justitia independenta” se chinuie sa-i inchida. Iti doresc succes !

  9. @Victor Ciutacu: nu e chiar tripleta e mai mult cvatripleta ca si ciolos e mangaiat pe crestet :))
    sper sa nu ajungeti sa va injurati si “pe persoana fizica”, sa ramaneti la injuraturi faza pe patroni :)))

  10. Am asteptat de multa vreme sa il vad pe basescu prestand la “tonomatul cu ieruo Victor Ciutacu”. Oricum felicitari pentru profesionalismul emisiunilor tale!

Leave a Reply