Povestea o găsiți aici. Dacă simțiți nevoia, ajutați, dacă nu, nu. Și într-un caz, și în celălalt, nu comentați. Gureșul din mine vă cere să tăcem inteligent; împreună…

Dat fiind că nu simt nevoia nici să mă-njur cu Vanghelie, nici să-l plâng pe Pandele, iar despre zăpadă se perorează nonstop în geamul sticlei, vă invit la gura sobei. Dacă tot am generat obiceiul şi m-am ţinut periodic de el, voi întrebaţi ce vreţi despre mine şi, în măsura în care nu vreţi să-mi aflaţi măsurile şi preferinţele sexuale, eu o să-ncerc să vă răspund în timp real. Dar nu sărim de 24 de ceasuri.

Motto: “N-am crezut că Pandele e o chestie sonoră” (Marean)

Geoană-şi cere scuze public pentru vizita la Vântu. Cică l-a bătut gândul să demisioneze după verdictul Curţii Constituţionale, dar l-au ţinut dorinţa de a ţine partidul strâns şi, auzi la el, nişte moralitate. Bine, bă, dă-ţi două palme şi dă-ţi acum demisia, să-ţi acceptăm formal şi noi, nemembrii de partid de care ţi-ai bătut joc iresponsabil, scuzele de paradă. Că de iertat n-o să te iertăm niciodată.

Gata, m-am liniştit! Aveam o spaimă existenţială că nu candidează Năstase. Cu ocazia asta, o să câştig şi pariul cu el. A redevenit acelaşi arogant de odinioară, nemulţumit şi frustrat de orice critică la adresa lui. Partea bună e că măcar ăsta-i deştept. Dar o să pierd cravatele pe care mi le aducea cadou la fiecare vizită-n Asia. Oare voi reuşi să supravieţuiesc în noul context politic? Noroc că am stoc de cravate.

Diaconescu are, procedural, cel mai corect şi mai frumos ambalat discurs. Dar nu trece sticla şi e ezitant la momentul marilor decizii. Anunţă-ţi odată, fratele meu alb, în plen, candidatura şi bate-te! Asta dacă vrei să joci cu adevărat în liga mare şi să nu rămâi veşnic la stadiul băiat bun şi spălat, păcat că-i pesedist.

Mitrea e smardoi, are discurs şi stofa de lider. Sindicalistul din el nu se dezminte. Joacă o carte mare şi le zice bine, da-i tocit de noncombatul cu Băsescu. Accentuează pe cartea Oprescu, dar nici Sorin nu-i perceput drept cel mai mare duşman al preşedintelui. Iar pesediştii vor sânge, nu împăciuitorisme cu duşmanul de clasă politică. Fiindcă sunt călcaţi programatic pe cap de pedelişti.

UN SOI DE EPILOG: Băsescu a convocat, cu ocazia Consiliului Naţional al PSD, un CSAT de urgenţă ca să ne anunţe că l-a băgat Obama-n seamă astă toamnă. În ziua congresului, ce-o să mai facă? Îl trimite pe Boc pe lună sau o pune pe Nutzy să defileze goală prin Piaţa Victoriei?

CIREAŞA PE TORT: Băsescu îşi ia scut de la imperialişti, Iliescu tocmai le umple frigiderul de carne. Taica parcă nu mai are snaga de odinioară. Iar alintul ăla că n-are nevoie de funcţii şi onoruri nu-l crede nici fiu-meu. Hai că parcă, totuşi, începe să ia viteză şi să dea în ciocoi.

La o lună şi ceva de la revenirea-n biroul lui Ceauşescu, maşinăria celui mai uninominal ales dintre aleşi funcţionează ca unsă, la fel ca înaintea şi-n timpul campaniei. Apropiaţii lui sunt spălaţi la momentul oportun, iar oponenţii sunt executaţi, foc cu foc, atunci când situaţia o impune; de obicei, fix când trebuie acoperit cu zgomotul aferent un scandal care-i boţeşte imaginea. Totul se face public, fără nici o reţinere.

Mai mult, aici…

Asta-i paginarea anului! Să lauzi într-un editorial virtuţile intendenţei taman lângă poza generalului chiloţilor, în revista colorată editată pe bani publici de Ministerul Apărării, mi se pare un gest demn de un pensionar apevist în rezervă din Sectorul 2 care aşteaptă să-i reabiliteze termic blocul primăria, pe care-l duce Onţanu moka la mănăstiri şi căruia nu i-a umblat Băsescu la pensia nesimţită. Tembelii ăştia nu depun declaraţii de interese la registratura cazarmei?

P.S. Semnatarul limbilor greţoase pentru bişniţarul de terenuri cu doctorat la Chişinău e şeful Statului Major General al Armatei Române. Vai de capetele noastre!

Senatorul PD-L Iulian Urban, singurul spammer amendat de autorităţile din .ro pe care-l ştiu, consideră necesar ca toţi ziariştii să depună declaraţii de interese. Cică nu poţi să comentezi trebile ţării dacă nu ştie Macovei de la ANI la ce firme eşti tu pă interes. Sigur că n-o face de capul lui şi că amendamentul senatorului se înscrie în acţiunea concertată de castrare a media, dar, ca să n-avem vorbe la proces, îmi înşir eu preventiv, în ordinea numerelor de pe tricouri şi pă sistem turbo, interesele.

1. Nu deţin participaţiuni în vreo societate comercială şi nu-s persoană fizică autorizată. Nici n-am de gând. Sunt aşa leneş şi delăsător, încât nici cupoanele primite prin graţia lu nea Nicu Văcăroiu nu m-am ostenit să le schimb în acţiuni.

2. Interesul meu primordial este să nu mai fim conduşi de manelişti, curve, beţivi, analfabeţi, hoţi, impostori, farsori şi escroci. Cine răspunde pentru încălcarea flagrantă a lui?

3. Alt interes de-al meu e ca, în clipele când îmi calcă pedeliştii pragul studioului, să nu mai turuie ca morile stricate de pe notiţele primite pe mail de la biroul de presă? Răspunde cineva că-mi enervează telespectatorii şi schimbă canalul?

4. M-ar interesa, cu titlu de inventar, ca, la 20 de ani de la Revoluţia anticomunistă, să nu mai primesc lecţii de anticomunism de la activiştii regimului comunist şi să nu mai facă preşedintele României generali toate scursurile securiste care-i cunosc trecutul. Dat fiind că şi interesele mele pe partea comunisto-securistă sunt călcate-n picioare, vreau să ştiu ce sancţiuni vor primi cei responsabili pentru asta.

Acestea fiind spuse, nutrind speranţa că senatorul-spammer va aprecia deplina mea transparenţă, declar, scriu, mi-asum, semnez şi aştept răspunsul lui.

UPDATE: CTP se declară de acord. OK, să înceapă el şi să ne spună câţi bani a făcut/împărţit cu Chireac până să-l lucreze şi să-l dea Sârbu afară. Şi Cristoiu salută înţeleapta decizie a partidului. E o obişnuinţă mai veche. Întrebarea mea e dac-o semnează cu pseudoniomul de succes Coroiu

- Mă irită - şi-s cât pot eu (care-l detest la maxim) de sincer - colportarea periodică şi macabră a sumbrelor previziuni vadimiste potrivit cărora Băsescu-i cu un picior în groapă şi se pregăteşte să stingă lumina. Dincolo de faptul că de vreo trei ani aud constant că mai are are juma’ de an de trăit (şi a sărit deja şase astfel de cicluri), detest să fac trafic cu moartea, fie şi la nivel de bârfă. Dacă impotenţii n-au fost în stare să-l omoare politic, e jenant că se hrănesc cu speranţa că-l lasă ficatul.

De ce l-am condamna pe Mircea Băsescu fiindcă a pus-o de cumetrie cu Bercea Mondialu’? Doar fiindcă-i neam de sânge cu preşedintele? Păi nu ne-a anunţat ilustru-i frate că rudele nu ţi le alegi şi că nu răspunzi de nevolniciile lor? Pentru dosarele penale (azi o evaziune mică, mâine un atac gingaş cu sabia ninja) ale bunicului finuţului? Neah, prezumţia de nevinovăţia-i sacră-n statul de drept. Nu s-a pronunţat instanţa definitiv şi irevocabil că domnu’ Mondialu’ a comis ceva sancţionabil prin Codul Penal, nu se pune.

În definitiv, după ce-i năşeşti candidatura lui Gutău de la Vâlcea cu alai de portocalii, pitic de grădină violet şi-o blondă voluptuoasă cireaşă pe tortul de marţipan, Bercea tinde să devină chiar fracventabil. Mai ales că dăruieşte nişte salbe de aur în campania electorală de-i înnobilează doamnei Maria, modelul în viaţă al domnului nea Trăian, cosiţele mângâiate de vânt când îl călăreşte pe Hoţu’; calul, nu partenerul de viaţă, să fim bine înţeleşi.

Mai mult, aici…

UPDATE: Hai că apăru și maneaua celui mai tare naș

Click here to view the embedded video.

2. Imensul caracter Florin Călinescu e-n cărţi să candideze din partea PD-L pentru dregătoria parlamentară lăsată liberă-n colegiul 19 de demisia Danielei Popa. Cum nu pot crede în ruptul capului că liberalul nea Florin de labeunu ar putea fi şantajat cumva cu dosarul de la DNA, rămâne că a fost convins de L-ul din coadă :))

3. Ţiriac a fost găsit turnător de bine de CNSAS, Roşca Stănescu acuză CNSAS că nu vrea să-l recunoască de colaborator, iar Voiculescu, iar Voiculescu află săptămâna viitoare verdictul în procesul cu CNSAS. Nu-i aşa că viaţa noastră ar fi mai seacă fără CNSAS? Căruia bănuiesc că absolut întâmplător şi fără legătură cu ştirile de astăzi i s-a schimbat recent preşedintele, că nu mai făcea faţă Csendes stressului…

4. După cum ne-au promis fanii săi şi maestrul Cristoiu în campanie, Băsescu se va schimba după recâştigarea puterii şi va deveni un tip sobru şi procedural. Cele trei puncte de mai sus sunt mărturia vie a transformării previziunilor în realitate.

UPDATE: Victima noastră naţională, legendarul naiv şi mustitor de talent Mutu, a MAI fost descoperit pozitiv ŞI pe 20 ianuarie 2010. Ştiu, mafioţii italieni, capitaliştii englezi, Mourinho şi cu Gheară sunt de vină că Briliantul haleşte pastile ca motanul meu Billy Idol bobiţele cu ton şi aloe vera.

Pudelul președintelui României a dezvoltat o obsesie maniacală la adresa mea. De vreo doi ani, o ține într-o furie demnă de o rezervă de spital cu vedere la parc. Îi răspund, prin tradiție, o dată pe an. Dacă s-ar fi rezumat la mizeriile săptămânale tradiționale în care-l felează pasional și aplicat pe idolul maneliștilor și nu m-ar fi băgat hodoronc-tronc în ciorba lui privată cu Teo și Mircea, n-o făceam nici acum.

Ieşim în stradă rar şi sănătos. Conform izvoarelor istorice, de la recentul sfânt Ştefan Cel Mare încoace, arcanu-i cea mai sigură şi eficientă metodă de a strânge mai mult de trei “zimbri” la un loc. Până şi destăinuirile paranormalului Aliodor Manolea, care i-a făcut “bau” la tv lui Geoană până a ieşit cârmaci Băsescu, ne-au lămurit: dacă nu mânca hulpavul nor energetic regimentele otomane, puţinteii strânşi deloc benevol în jurul Babanului (devenit în democraţie vin la doi litri) ar fi sfârşit siluiţi de duşmanii creştinătăţii. Noroc că le-a făcut altcineva (Duhul Sfânt, Ginul din sticlă, Flacăra Violetă) treaba şi n-a fost nevoie să se mai adune la fruntarii întru participare la sfânta bătaie.

Mai mult, aici…

Omul s-a dedulcit rău de tot la dregătoria de şef al Senatului, i se umple gura când spune că-i al doilea om din stat şi se teme să nu-l gâtuie ai lui. Aşa că se comportă ireal. A pierdut lamentabil şase rânduri de alegeri, dar grăieşte de parcă le-ar fi câştigat glorios. Demisia nu şi-o dă, las-o dracu’ de onoare, că el de fapt a câştigat şi nu ne prindem noi. L-au furat securiştii lui Băsescu şi el n-ar vrea să-i legitimeze pe lotrii voturilor. Mă frecam la ochi, urmărindu-l la Gâdea-n emisiune, şi mă întrebam dacă, după obiceiul patentat când s-a repezit în poarta lui Vântu, n-o cârmeşte la plecare spre Cotroceni. Culmea-i că maşinaţiunile interne de partid şi dorinţa de autoconservare a camarilei tot îl plasează-n postura de principal favorit.

Mai mult, aici…

Reforma pedeliştilor implică schimbarea rapidă a numelui (că nu poţi merge decât în costum popular la Televiziunea Poporului) şi a siglei partidului (că le put trandafirii intelectualilor agramaţi), ordinul de la centru să scrie toată lumea pe bloguri, ceva funcţii pentru pupincuriştii lui Zeus, puterea la Udrea, slugăreala la Boc, iar banii la Videanu, Blaga şi Berceanu. La doctrină n-au nevoie să umble, că neofascismul le-a câştigat ultimele ture de alegeri şi nu se înlocuieşte roata-n timpul mersului.

Reforma liberalilor se amână după ciorba de potroace, că-s contestatarii la schi.

Acum ceva vreme a apărut pe Voxpublica un băiat nervos cu idei interesant-fascistoide. Ba le-ar lua gâţii unora care - bănuieşte el - i-au dăunat politic la viitorul luminos, ba-şi somează colegii de blog colectiv şi cititorii să împreuneze solemn mâinile şi să se prindă într-o incantaţie colectivă de Tatăl Nostru pentru sinistraţii din Haiti, ba se supără că trustul care-i găzduieşte părerile bagă reclamă unde nu-i place lui, cu mesaje care-i displac. Din partea mea, dat fiind că Netul suportă mai multe decât hârtia, poate să cheme şi şamanii să-l sprijine în lupta contra forţelor răului, dar nu cred că-i el cel mai indicat să-l alfabetizeze pe Vanghelie.

UPDATE: A corectat pe şestache. Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i pute, da’ îl bântuie o silă groaznică de limba română. A omis să şteargă şi comentariile pe partea gramaticala

Am făcut şi eu, săptămâna asta, o emisune pornind de la faimoasa flacără violetă. Sigur, nu musai pe partea energetică, dar în conexiune cu ea. Şi-mi povestea Nicoleta Svârlefus, astrologul pe care l-am invitat alături de teologul Florian Bichir, că mulţi o căinau şi o întrebau ce-a apucat-o să vină la Vorbe grele. Că, dincolo de faptul că nu cred în fenomene paranormale şi-n energii făcătoare de minuni, deci reprezint o cauză pierdută, sunt un soi de mâncător de oameni. Sigur că n-am mâncat încă pe nimeni în direct la Antena 2, evident că nici pe ea în respectiva seară (nici măcar căpcăunul de Padre n-a muşcat-o), dar asta-i imaginea. Poate nu cea predominantă sau poate că da, habar n-am şi nici nu vreau să cheltui vreun ban ca să fac un sondaj de opinie pe tema asta. Sunt o sumedenie de oameni care-mi calcă pragul prima oară şi, la ieşire, răsuflă uşuraţi că au scăpat vii şi-mi mulţumesc că am fost amabil şi nu i-am călcat în picioare. La întrebarea mea clasică (“pe cine am umilit eu aici?”), răspunsul standard se referă la prestaţiile mele ca invitat la Gâdea. Cum încă nu m-am dilit de tot să mă cred reîncarnarea Dr. Jeckyl, înclin să cred că, oricât de natural m-aş comporta eu în spaţiul public (şi chiar ţin la asta), există o mască pe care o port. Şi sunt doar unul dintr-un lung şir…

Ce m-a mânat, totuşi, la scris e prestaţia de aseară a ultramediatizatei actriţe Maria Dinulescu la Sinteza zilei, urmată de ideea pe care mi-a dat-o pe facebook jurnalistul Andrei Vulpescu, de a face o dezbatere pe tema măştilor din spaţiul public. Dincolo de platitudinile debitate cu un aer voit olimpian dintr-o emisiune care nu-şi propusese să impună o decizie radicală privind viitorul imediat al omenirii, atitudinea celei căinate (degeaba, dacă mă-ntreabă cineva şi pe mine) de fiţoşii cu aere intelectuale că s-a cuplat cu Poponeţ era atât de artificială şi de autopoleită cu un luciu de cocleală de m-a cutremurat. O tipă tânără şi draguţă, am înţeles că şi foarte talentată, avea un comportament de Mariana Nicolescu-n fluviile oratorice autoadmirative de la TVR şi, ca să citez din fostul meu coleg de la Antena 2, parcă era văduvită de lipsa unui tavan cu oglinzi care să-i facă automângâierea mai lină.

Am ales, dintr-un stoc extrem de consistent, două exemple, al meu şi al Mariei Dinulescu. Dar, cu siguranţă, e o regulă, nu o excepţie. Şi, dincolo de explicaţiile ştiinţifice pe care le-ar putea da un psiholog pentru fenomenul de mască, mi-ar plăcea să citesc şi părerile voastre.

Astrologul meu preferat, medic la bază, spune, deloc mistic, cam asta: “Oamenii se uită, în timpul vieţii, numai la ce nu le place. Mai ales la cei din preajmă, ne concentrăm în special asupra defectelor sau îi ignorăm by default. Apoi, când nu mai sunt lângă noi, ne cuprind compasiunea şi regretul, iar atunci ne amintim că, de fapt, aveau foarte multe calităţi”. Mie-mi sună mai mult a psihologie decât a revelaţie pe partea energetică, dar n-o să ne luăm acum de la formă, dacă tot avem fondul la dispoziţie. Bun, avem o explicaţie care stă în picioare până la un punct, dar, în context, ori oamenii de treabă înnebunesc subit, ori trăim într-o ţară de sinucigaşi extrem de convingători în a da vina pe alţii. Cam de câte morţi violente o fi nevoie ca să postulăm că revoluţia bunului simţ a învins înainte de a începe?

Consoartă-mea, care-i înţeleapta familiei, susţine că nu-i OK să te miri ca o babă uimită înainte să te şi documentezi. Şi-s de acord cu ea la tura asta, mai ales de când am aflat că bioenergeticienii şi radiesteziştii au fost introduşi (prin act normativ) în codul ocupaţiilor. Unicul amendament serios pe care-l am este fixaţia mea potrivit căreia criza şi misticismul funciar al poporului suveran vor dezvolta şi chiar înflori piaţa impostorilor. În lumina spuselor mele de aseară, de la Sinteza zilei, când am mărturisit cum m-a supt de energie psihotronicul Vântu, l-aş sfătui pe mogulul eolian să deschidă un business pe partea de magie, că-i loc pe traseu.

Când te pretinzi inteligent, dar îl (re)alegi pe Băsescu de la OTV pe motiv că-i aduce Iliescu pe mineri înapoi la plantat de panseluţe-n Piaţa Universităţii, în combinaţie cu uluitoarea convingere că fuge Vanghelie cu cota unică la subsori, orice mişto la adresa neghiobiilor feng shui ale lui Geoană sună a mea culpa.

UPDATE: “Am vorbit o data cu domnul Manolea cand presedintele Traian Basescu a venit la Realitatea FM in timpul campaniei electorale. Judecand dupa  morga serios-neprietenoasa  pe care o afisa fara vreun motiv clar, am crezut ca e de la SPP. Am inteles ca nu e asa atunci cand mi-a cerut pe un ton autoritar sa intervin pentru a-l opri pe cameramanul RTV care ii filma, prea insistent pentru gustul domnului Manolea, mainile domnului Basescu”, scrie redactorul-şef al postului. Cum e că marele bărbat Băsescu şi baba mistică Geoană?

Bănuiţi că această scriere agramată aparţine Elenei Udrea; sau lu’ EBa. Dar greşiţi. Nu, una pune virgula unde respiră, de obicei între subiect şi predicat, iar despre cealaltă istoria nu deţine nici o mărturie scrisă cu mânuţa ei. Oroarea aia apare, într-o dedicaţie către colegu’ intelectual Preda, pe blogul intelectualului Sever Voinescu Cotoi. Care-i emulul lui Andrei Pleşu şi cică ar fi făcut şcoala la stat. Oribil!

P.S. În subsol, nişte proşti de dreapta îl pupă duios în cur. Unul n-a văzut hidoşenia.

Nu ştiu, poate-s eu ignorant în domeniul ăsta şi pragmatic în viaţa reală, dar mi se pare că singurul efect al acestui trend este că, într-o criză economică înspăimântătoare, va creşte exponenţial piaţa imposturii şi emisiunea lui Oreste se va alege, curând, cu o concurenţă serioasă. Deja vând unii pe facebook nu ştiu ce flăcări violete la modica sumă de-un milion juma’, iar telefoanele de pile la diverşi astrologi, zodiacişti, ghicitori şi şamani sună neîncetat. Sfântul şi ipocritul popor credincios cască gura tâmp (a uimire) şi cumpără hulpav (pe bani mulţi) iluzii deşarte. Pe lângă că-mi trece dorul de Mudava şi nu pricep de ce nu-s folosiţi paranormalii ăştia să facă bau la criză şi s-o sperie, nu văd absolut nici o diferenţă între prostirea populaţiei prin jocuri piramidale şi, noua fiţă a lumii bune, îngrăşarea ezoteriştilor prin legitimarea unei ocupaţii de tip medieval.

După consfinţirea prin decizia Curţii Constituţionale a rezultatului alegerilor prezidenţiale, cei mai sceptici au spus că ne-am întors cu 20 de ani în urmă. Urmărind, însă, dezbaterile politice televizate din ultimele zile, impresia e că am dat înapoi cu minim un secol.

După minim cinci ani de neobosită reformă internă, numele pronunțate în lupta la vârful PSD sunt Geoană, Năstase, Mitrea și, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Ion Iliescu. Pe post de adjuvanți, pe la colțuri, se rostește șoptit: Diaconescu, Ponta, Dragnea. Mai lipsesc Oprescu, DIP și Grupul de la Cluj…

La nivel de feeling personal, dar fără pic de apăsare sau interes pentru (până la urmă) tranșarea unor rivalități politice interne și plata unor polițe, mă dezamăgește faptul că numele unui tip de calibrul lui Diaconescu e fluturat ostentativ și cinic, pe post de sperietoare anti-Geoană, de Mitrea. Miron e deștept și cinic, își vede și își urmărește interesul, se pot încheia cu el înțelegeri reciproc avantajoase pe termen limitat, dar Cristi greșește dacă se lasă numai pe mâna lui. Fiindcă fostul lider sindical, devenit de-o vreme (întâmplător, cam de când i s-au rostogolit pe scările Parlamentului dosarele de la DNA) extrem de concesiv cu Băsescu, vrea să pună mâna pe partid în beneficiu propriu și să țină pe cineva-n geam. Și-l folosește urât…

Năstase-i bun, știe politică și organizare la marea meserie, da-l încurcă la feng-shui imaginea de corupt (e drept, minuțios accentuată de Băsescu prin intermediari, dar discutăm despre ceea ce este, nu despre ceea ce ar fi bine să fie) și amintirea unui regim politic în care oricine a ridicat capul a fost călcat pe gât. Geoană-i un arivist și un loser de meserie. A reușit să piardă până și când toate planetele se aliniaseră în favoarea lui. Dacă ar fi fost în stare să realizeze câtă dezamăgire și disperare a generat prestația lui penibilă din turul doi al prezidențialelor, ar fi demisionat imediat după anunțarea oficială a rezultatelor oficiale. Dar omu-i prea ahitiat de putere și disperat să-și prezerve privilegiile politice pentru a face un pas înapoi.

Singurul care, teoretic, n-ar avea nimic de pierdut e eternul Iliescu, în definitiv singura carte câștigătoare din istoria PSD. Da, au trecut anii peste el și poate fi agitat cu dosarele revoluției și mineriadelor, dar, dacă tot iubește atât de mult partidul pe care l-a fondat, să iasă la bătaie-n nume propriu. Fie și pe termen limitat (până-n alegerile parlamentare viitoare), cu mandat imperativ de recâștigare a poziției de lider a PSD și, în paralel, de identificare a unui moștenitor politic.

Cu mențiunea că mă bucur că am reușit până acum să-i enervez pe toți combatanții, cam atât am avut de scris pe tema asta. Din partea mea, să se sfârtece-n voie!

Nu-mi doresc să fiu erou; al nimănui. Mai ales că, de obicei, eroii mor tineri şi-s cântaţi postum. Mie-mi place viaţa, n-am vocaţie de martir şi sunt egoist. Mă gândesc, cu prioritate, la binele meu şi al familiei mele. Dacă acesta coincide cu al altora, cu atât mai bine. Aşa s-a întâmplat şi-n cazul Băsescu. Îl găsesc nociv pe individ, mi se pare inoportună prezenţa sa în fruntea statului, am acţionat în consecinţă. Întâmplător sau nu, părerea mea a coincis cu a multora dintre voi. A rezultat o frumuseţe de campanie antiregim într-o ţară lipsită de coaie. De care-s mândru. Continui să cârtesc, dar n-am amulete cu Jucătorul aliniate pe calorifer.

Dar asta nu înseamnă că mă voi pune vreodată la remorca vreunei formaţiuni politice. Findcă nu-s deloc convins că mi-aş găsi locul într-o structură de tipul ăsta. La ce-i acum funcţional pe piaţa politică de la noi, cu siguranţă nu. Doar să-mi fac mişcarea mea, unde eu să fiu Comandantul. Dar sunt şi comod, şi realist. Deci conştient că fără structuri securistice şi bani nu ies nici din Rahova. Cum nu simt nevoia să fiu marioneta vreunui grup de interese dornic să pună mâna pe caşcaval prin mine, mi-e teamă că-s pierdut pentru cariera politică. Aşa că, regret că poate dezamăgesc, mulţumesc pentru amabilele invitaţii şi sugestii, dar nu particip nici la (re)construcţiile diverselor partide politice, nici la reforma lor; nici ca actor, nici pe post de consilier. Emit păreri în scris ori prin viu grai. Vrea cineva să ţină cont de ele, minunat! Nu vrea, la fel de minunat, dacă nu chiar şi mai minunat!

Celebritatea mi-am dorit-o, recunosc, când eram ceva mai puştan şi m-am prins că n-o să mă cumpere niciodată Real Madrid. Mi-am obţinut-o (pe alte căi, ceva mai intelectuale, scrisu-i meserie, teveu-i fudulie) cu vârf şi îndesat, n-o mai caut, m-a găsit ea pe mine deja. Nu mă bucură, nu mă deranjează. Câteodată este chiar reconfortant să constaţi că n-ai vorbit de pomană, de cele mai multe ori băile de mulţime devin iritante. Aşa că n-am obiective prioritare nici pe zona asta.

În speranţa că am răspuns câtorva dintre obsesiile relativ publice şi cu promisiunea că voi face, curând, încă un online cu poporul suveran, în care să răspund tuturor întrebărilor, vă mulţumesc pentru atenţie şi vă urez o zi minunată ca mine.

P.S. Dacă tot l-a adus pe post de miel de oferit haitei înfometate, poate-l întreabă Vădescu pe Bittman şi cum se încasează materialu’, liber de orice taxă, ad labam

UPDATE: Îi explică cineva Elenei Udrea - în locul meu, că eu nu discut cu absolvenţii de particulară pe puncte - că, până să ajungă prima doamnă a Argentinei, modelul ei politic Evita Peron a fost, între altele, prostituată?

UPDATE: CTP continuă să se considere un reper profesional şi moral. Profesional nu-i nimic de discutat, dar pe partea morală am un mic amendament. Şi-l voi face, fără vreun comentariu suplimentar, sub formă de istorioară.

Sfârşitul anului 2000, înaintea turului doi al prezidenţialelor, Iliescu vs. Vadim, cu faimoasele apeluri isterice pentru salvarea democraţiei. Eram de serviciu pe ziar, la Adevărul, împreună cu CTP (pe vremea aia, mă considera un profesionist impecabil, ulterior i-a trecut). Vine ştirea că Vadim anunţă că e fiu de pastor baptist. Îi spunem, băgăm ştirea, fac o trimitere curată la pagina 1. Titlul era ceva de genul C.V. Tudor - fiu de pastor baptist. CTP se încruntă, pune mâna pe pix şi şterge. Scrie apăsat deasupra: “Vadim recunoaşte că-i sectant”. Mă strâmb a nedumerire. Îmi explică doct: “Lupta pentru democraţie nu ţine cont de mijloace”.

P.S. A răspuns mogulu’ la leapșă

UPDATE: Primul meu invitat este - bănuiesc că previzibil - Crin Antonescu

- Că mândria unei reuşite de/în familie depăşeşte mult orice realizare profesională

- Că linia de demarcaţie între gunoaie şi caractere e foarte apăsată, greu de sărit

- Că distanţa de la erou popular la proscris public e de 70.000 de voturi şi-o noapte

- Că victoria are cel puţin 1000 de moaşe, iar înfrângerea un singur responsabil

- Că pupincurişii mei sunt cel puţin la fel de isterici şi de instabili ca şi înjurătorii

- Că nu-i recomandabil pentru siguranţa ta să strigi “Înainte, băieţi!” până nu eşti sigur că e cineva în spatele tău; statuile postmortem nu ţin de foame-n timpul vieţii

- Că statutul de persoană publică te face automat dator să rezolvi toate problemele şi vinovat pentru neîmplinirile şi ratările unora care încearcă să te confişte

- Că te pişi mai cu debit pe mizerabilii care încearcă să-ţi facă viaţa amară după ce afli că te bucuri de aprecierea unor oameni care ţi-au fost/îţi sunt repere-n viaţă

- Că se poate face rating - deocamdată, numai prin excepţie - şi fără isterie politică şi că poţi sta o săptămână fără să te holbezi ca neghiobu-n posturile de ştiri

Corvin întreabă, Ciutacu răspunde, Radio Lynx emite. Încă se mai poate vorbi…

P.S. Pisi mic revine cu precizări. S-o slăvim! Nici ei nu mai știu câți sunt :))

UPDATE: Mi-am amintit ceva și nu m-am putut abține. În fond, despre asta e vorba

Asta mi se pare una dintre cele mai mari mizerii posibile într-o lume (prezumtiv) liberă. Poţi să nu fii de acord cu ideile exprimate de un om, poţi să nu-l suporţi ca persoană, dar nimic n-ar trebui să-ţi dea dreptul să-i bagi pumnul în gură. Şi, dacă tot veni vorba, mi-ar fi plăcut, spre exemplu, ca reformatorul domn Preda să fie la fel de vocal în spaţiul public şi atunci când a fost coleg de listă de partid la europarlamentare cu eligibila domnişoară Antonescu. Al cărei singur merit în cariera politică este că-i fata tatălui său, securistul domn Antonescu, rezident de mare profesionalism la Anvers taman în perioada în care anticomunistul domn Băsescu făcea disidenţă prin muzeele şi bibliotecile portului belgian omonim.

UPDATE: Până-şi termină şurubăreala la propriul blog, dacă-şi doreşte acest lucru şi nu se simte lezat în demnitatea sa de intelectual, Cristian Preda are la dispoziţie, din partea mea, aici, fără nici o constrângere, spaţiu de exprimare liberă.

2. Dat fiind că scad bugetele-n media (pe motiv întemeiat de criză), iar cele ale serviciilor secrete nu (că e nevoie de vigilenţi la fruntariile ţărişoarei), am şi eu o propunere constructivă. Deci - întotdeauna există un deci - n-ar vrea securiştii să plătească ei drepturile de autor ale celor detaşaţi în presă? Doar a zis Providenţialul că trebuie să fim solidari unii cu alţii şi, dat fiind că poporul suveran are întotdeauna dreptate prin reprezentanţi, noi ascultăm şi să ne supunem smeriţi.

3. Pentru că pupincuriştii lui Băsescu pe care-i concediază pe capete Vântu (deşi ei sperau să-i promoveze) n-au înţeles atitudinea mea uşor reţinută de ieri, la viitorul slugoi dat afară o să fac un foc de artificii, să aibă mulţumirea sufletască necesară.

UPDATE: Uitasem să mă pronunţ în scris asupra problemei de importanţă planetară Prigoană Jr. vs Stroe. Nu-i colegiul meu, nu mă pasioneză politic. O fac, însă, telegrafic, să nu sar din trend. Radu mi-e oarecum amic (la fel ca o sumedenie de alţi politicieni, inclusiv portocalii), e şulfă bătrână, ştie meserie în Parlament, stă destul de bine-n piaţa cu scule de profil. A fost activist UTC. Aşa, şi care-i chestia? Şi Boc, şi Mihai Răzvan Ungureanu au fost. În plus, i-a fost secretar de partid lui Băsescu, deci e priceput la şefia de organizaţie de bază. Honorius e fiul amicului meu Silviu, îl cunosc din casă de la ei. E extrem şi enervant de tânăr, e necopt, e zărghiu (nu mai mult decât cei de-un leat cu el), e entuziast, bine crescut, respectuos. A făcut nişte şcoală afară, nu-i Einstein (deşi, pe lîngă EBa, ar putea trece), iar dacă posturile tv ale lu’ tac-său şi banii băgaţi în partidul ăla fascistoid au mers pe piaţă în campania electorală (europarlamentare, parlamentare, prezidenţiale) nu văd de ce n-ar merge şi acum. Contestatarul intelectual Preda ştie cumva ce provenienţă au avut fondurile lui de campanie? Mi-e teamă că nu şi nici nu-l interesează. Crede că totul i se cuvine. Nu-i vina lui Honorius că Silviu a ajuns să aibă un cuvânt atât de greu în PD-L. Are o oportunitate, încearcă s-o valorifice. Dacă ar fi să votez, aş pune ştampila pe Stroe, dar nici nu mă irită candidatura lui.

UPDATE: Rogozanu răspunde vexat. Nu l-au dat afară, au încetat colaborarea. Și a fost critic cu Băsescu. Nu mă bucur, neghiobule, deși o meriți cu vârf și îndesat.

UPDATE LA UPDATE: Telegrafic: răspunse şi gâsculiţa. Care, deşi mă citeşte, n-a auzit de mine, îşi pune mâinile-n şold, dar se încurajează că-i profundă şi intelectuală. Bine, pisi, cum spui tu, dar să nu trimiţi vreun CV pe aici. Şi politicos e să mă prezint. Sunt ăla pe care vrea Vântu să-l angajeze în timp ce pe voi vă da afară. Pătrăşconiu mai tace şi stă până găseşte unul care s-o bage pe aia grea că are copil mic acasă. Nu l-a găsit pe ăla care să-l bocească, deci ne-a anunţat singur: cică a demisionat demn (a uitat să ne spună că l-au anunţat că nu-i mai dau parale).

P.S. Am două mesaje de transmis. 1. Dom’ general Coldea, nu mai detaşaţi în presă toante cu gura mare, că se autodemască fără să le-nterebe nimeni de vorbă. 2. Stanca, dai şi tu o bere că ţi-am făcut din trei linkuri trafic cât nu-ţi aduc impotenţii ăia din scris?

Click here to view the embedded video.

Electoratul băsescian se revoltă ipocrit de alăturarea cu maneliştii şi înjură manelele din noaptea de Revelion de pe posturile tv. Staţi liniştiţi, portocaliilor, lângă Salam şi Guţă, acolo-i locul vostru! Vi l-aţi ocupat benevol. Şi vă meritaţi soarta. La fel cum îi meritaţi pe EBa europarlamentar, pe Udrea ministru (abia aştept revenirea postlăuzie a lu’ Ridzi), pe Honorius deputat şi, nu în ultimul rând, pe Băsescu fuhrer. Patapievici şi Mihăieş rimează foarte bine cu Guţă şi Salam, Funeriu şi cu Tapalagă s-au ridicat la înălţimea unor titani ca Tolea şi Ogică, Andreea Pora e ruptă din tabloul de familie de lângă Magda Ciumac, Sabina Fati e la fel de iscusită-n previziuni precum clarvăzătoarea Ildiko, iar Nicoleta Savin se completează cu minunata doamnă Paula Ciuclea. Într-o democraţie, majoritatea decide. Conform regulilor democratice, suntem un popor de manelişti. Şi avem un regim manelist.

Click here to view the embedded video.

Toți nechemații propăvăduiesc apocalipsa presei și nevoia ei de reformare. Ca întotdeauna, cei mai vocali sunt ăia cărora nu li s-a întâmplat să lucreze în media (unii nu s-au priceput, alții n-au avut noroc, motive se pot găsi întotdeauna) și pe care i-a scos Internetul din penumbră. Din anonimat e oricum mai greu de ieșit. Da, dincolo de psihoza electorală băsesciană cu reformarea a tot ce mișcă, presa are nevoie de reformă. În primul rând, una profesională, fiindcă dezvoltarea haotică și nemăsurată a acestui business a făcut să se umple țara de ziare/radiouri/televiziuni și, în paralel, pe măsura cererii de cadre de nădejde, breasla de sfertodocți care scriu miau ca pisica (la i-urile de la capătul cuvântului nici nu mă mai refer, că mă doare capul) și care au citit mai puțin decât au scris. În paralel cu popularea fără precedent, s-a abdicat copios de la rigori și, în general, de la abc-ul meseriei. Iar la capitolul ăsta e de lucrat serios în timp, nu bați din palme și rezolvi cazul, fiindcă, pur și simplu, nu merge.

Altă reformă necesară, după părerea mea, e cea a mentalităților. Și mă refer aici atât la a angajatorilor, cît și la a angajaților. Nici nu poți pompa la nesfărșit, de dragul orgoliului personal și/sau al influenței, bani cu ghiotura în cai morți, dar nici nu trebuie să te aștepți să fii plătit - peren, regește și la timp - în interiorul unei întreprinderi care nu produce, ci trăiește exclusiv din subvenții (relativ transparente, pe bani publici ori mascate, de la proprietar de-acasă). Cazul Vântu ar trebui să fie elocvent pentru cine are ochi de văzut și urechi de auzit. Faimosul an al crizei, pe care-l cântă toată lumea și habar n-are cum să-l abordeze, va arăta și care-s investitorii capabili să-și țină în viață (fie și aducând, temporar, bani de-acasă) societățile comerciale de media pe care le dețin în proprietate, și care sunt managerii de presă în stare să se adapteze unei situații-limită de mare excepție, și cine-s jurnaliștii de forță care (dincolo de bani) fac meseria asta din chemare. Peste tot în lume, presiuni și afilieri politice/economice au existat dintotdeauna, există și vor exista cât s-o mai face presă pe Planeta Pământ, iar asta-i cea mai bună scuză de seminar și/sau de ONG.

Fără nici cea mai vagă pretenție că am atins toate punctele sensibile ale unui subiect la care pare a se pricepe toată lumea, ba chiar convins că n-am făcut-o, vă lansez provocarea publică de a identifica și voi punctele critice unde ar trebui șurubărit. Nu vreau să transform subiectul într-o leapșă, însă v-aș fi recunoscător să mă scutiți de pasiuni politice și de personalizări, iar în măsura în care scrieți pe bloguri despre subiect aștept să-mi semnalați cu link textele voastre. Poate facem un soi de culegere de păreri…

Sunt născut în 1970. Deci anul ăsta, dacă nu m-o călca între timp accidentul, o să fac 40 de ani. O legendă urbană spune că ar trebui să mă apuce prima criză majoră de adult în viața, faimoasa criză a bărbatului de 40 de ani. O să fie chiar cool, două crize într-un singură, a mea și cea economică. În sfârșit, mă voi contopi și eu, o dată-n viață, cu țara! Dat fiind că pentru rezolvarea celei economice îi plătim pe Băsescu, Boc și Isărescu, revenim la a mea.

Mai mult, la Șuțu

P.S. Vă rog, lăsați-mă pe mine să mă îngrijorez pentru propria stare de sănătate

Ieri am ajuns la un parastas. A fost ca la toate neprevăzutele. Am plecat de-acasă pentru a bea o cafea și am ajuns înapoi peste jumătate de zi. Pentru că, la cafeaua aia, a sunat un telefon. Și ne-am mutat dintr-o crâșmă în alta. Fără a-i fi defel apropiat, l-am cunoscut într-o anumită conjunctură pe răposat și mi-a plăcut. Un tip extrem de puternic, înțelept, discret, influent. hâtru. Care pe mulți i-a nășit…

Știam la ce mă înham și mă expun. Mi-era clar că nu mă duc într-o mare de jale și de chipuri cernite. Cu excepția rudelor, populația locantei era tipică unui decor din filmele lui Kusturica, iar atmosfera pe măsura mesenilor. Exista și o motivație cât se poate de reală: așa i-ar fi plăcut lui. Respectabili oameni de afaceri, fotbaliști, politicieni, golani celebri, gulere albe, indivizi despre care am scris sau despre care nu voi scrie niciodată, personaje care mi-au trecut pragul studioului și lepre care nu se califiică nici măcar să-mi treacă prin fața ușii, prieteni de odinioară care s-au ajuns, au căzut și acum încearcă să se scoale din pumni. Cu excepția curvelor, care chiar n-aveau ce să caute acolo, cam nimeni și nimic n-a lipsit.
Mâncare pe săturate, băutură pe cinste, povestiri fascinante, o atmosferă care, în condiții normale, m-ar fi urnit din local a doua zi dimineață, cel mai devreme când soarele s-ar fi ridicat la două sulițe și jumătate.  Dar n-am mai putut să fiu eu cel care pune scaunele pe mese. Și am plecat, la fel ca și în ziua de Crăciun și dintr-un anturaj oarecum comun, al dracului de treaz (deși n-am dus la ureche mai bine de un sfert de zi) până-n miezul nopții, în murmurele dezaprobatoare și uimite ale consumatorilor. Habar n-am de ce nu mai vreau și nu mai pot. Unii spun că m-am înțelepțit, alții că m-am hodorogit. Nu mai am entuziasmul șprițului. Mă simt bine în mijlocul anumitor oameni, dar cred că subconștientul îmi impune limite.

După ce-am reuşit să mă ţin câteva zile departe de nonştirile de pe posturile de nişă, soarta crudă şi rândul la jurna pe întreprindere mă fac să ascult peroraţiile greu inteligibile pe tema găsirii unei părţi a armelor furate acum un an la Ciorogârla. Iar pedeapsa supremă (mult peste şocul de a afla că faimosul şi aflatul în libertate clan Preda e de vină pentru toate ororile din ţara asta) este să nu scap nici azi de legendara “jurnalistă de investigaţii” Nicoleta Savin, care se pare că, între două slugăreli de Crăciun la Palatul Becali şi după încetarea detaşării în staff-ul de campanie al lui Traian Băsescu, şi-a redescoperit pasiunea de a bântui prin platourile tv. Dac-o mai văd şi pe Elodia la cumpăna dintre ani, cred că mă apucă amocul.

Țăranu’ a ieșit ieri primul în megasondajul tatulician 10 pentru România, la o categorie din care nu s-a revendicat a face parte vreodată, ba chiar a contestat-o cu vehemență. E o performanță-n sine să întreci în popularitate mituri înrădăcinate în mentalul colectiv precum CTP sau Cristoiu. Pentru că 10 pentru România e nimic altceva decât un concurs de popularitate, nu vreo olimpiadă a competențelor. De aici și revolta scrâșnită pe Net a sicofanților cu aere intelectuale din trustul lui Vântu. Ei n-au fost validați niciodată de public. Scriiturile lor sau emisiunile unde strâmbă din nas n-au produs vreodată bani, ci au consumat. Pe când la Badea, așa nejurnalist cum se dă el, a fost taman invers. Pe el l-a ținut și-l ține publicul la măsuța aia. Publicul lui, care e-n stare să fugă după el în masă prin Parcul Tineretului, îl simte sincer în revolta față de sistem și-l vede că se ține de cuvânt. Câți s-ar fi dus să defileze cu pene pe cur în Piața Victoriei? Sigur că n-a mutat din loc sediul Guvernului și că a făcut rating pe baza imaginilor promise și ulerior difuzate. Dar, dincolo de saltul greu de făcut peste bariera ridicolului, Mircea și-a respectat o promisiune. În țara unde puțini mai dau doi bani pe propriul cuvânt de onoare…

Aş fi fost un inginer mecanic ratat şi frustrat de cruda realitate că n-am ajuns nici al doilea Dudu Georgescu şi  nici măcar noul Cristian Ţopescu. Probabil că la Mefin Sinaia, ajuns (după stagiatura pe coclauri) prin transfer cu mari intervenţii la MICM. O întreprindere fanion a industriei de profil, unde mi-a lucrat aproape tot neamu’. Cu excepţia mea, în ciuda biografiilor romanţate de Net care mi se pun în cârcă.

M-aş fi însurat cu vreo colegă de uzină (dacă n-o luam din facultate ca să ne chinuim cu naveta între locurile de repartiţie), aş fi intrat în partid fix ca să stau la trei camere pe Platou şi aş fi ajuns la 15:30 acasă. Aş fi mers duminica la meciuri (unde aş fi povestit vecinilor ce mişto a fost la Dinamo-Steaua şi la Steaua Anderlecht) sau după ghebe şi, în drumurile spre cumpărăturile pe sub mână din timpul săptămânii, aş fi băut coniac albanez din ceaşca de cafea mânuită cu dexteritate de Rodica de la Palace. Copiii mei ar fi făcut schi şi ar fi trăit cu eterna iluzie (vânturată de maică-mea cea veşnic hiperoptimistă) că valoarea se ridică la fel ca untdelemnul la suprafaţa apei. Mi-aş fi petrecut concediile, prin sindicat, pe minunatul litoral al Mării Negre (cred că la Neptun-Olimp) şi aş fi bătut covoare. Nu ştiu dacă pe alea…

N-o dau mai departe ca leapşă. Cine are chef e liber să scrie unde pofteşte…

În 2010 vor începe, mai mult ca sigur, concedierile în masă și/sau nesfărșitele concedii fără plată, precum și întârzierile la plata salariilor bugetare și a pensiilor. Porcii din congelatoare nu se regenerează, iar gestionarii monopolurilor naturale nu prea obișnuiesc să livreze pe datorie. Există, însă, o soluție. Pentru că președintele n-a condus neînfricat de pomană lupta la baionetă cu mogulii. Sarea și Poșta au fost salvate. Rămân întru folosința democratică a poporului suveran. Întâi, regimul oranj își va instala lăutarii în fruntea radioului și televiziunii publice, iar oficiosul va deveni (și cu acte) proprietate a grupului legitim de interese. Apoi, grupurile nelegitime de interese vor fi detașate, cu ocazia luptei contra crizei și a reformei statului, în salinele salvate. Iar într-un final apoteotic, transmis live în eter și online, președintele poporului va împărți, personal, românilor, pe bază de tabel, sarea. Câte un drob de votant, să se ajungă la toată lumea. Cei nedeplasabili își vor primi și ei, prin poștă, după ce-și vor denunța vecinii care s-au uitat colaboraționist la fostele televiziuni ale mogulilor și au votat strâmb, drobul sărat de lins.

P.S. Dacă mai avea cineva vreo îndoială privind furăciunea electorală de la Paris, voila transparență. Omul din jacuzzi i-a suflat friptura din farfurie lui Aurescu

În termeni politici, se cheamă soluţie de criză. Dacă tot era disponibil pe piaţă unul dispus să-ndure (la început) miştourile şi (după aia) ura populară şi să mai şi fie fălos ca măgarul la trăsură, atunci era păcat de la Dumnezeu să nu-l folosească.

O să-i treacă şi guvernul, Iudele-s de găsit la tot pasul. Iar noi o să avem treabă. Cu şeful mafiei personale a lui Năstase din ce în ce mai înstelat pe umeri (şi la fel de independent de logică), cu parvenita de Nuţica moţ în vârful grămezii de tupeu, cu rozaliul Adriean la ţuţuroiul lovelelor şi, nu în ultimul rând, cu titlu de premieră (întru fericirea însetaţilor de sânge), judecători de vârf băgaţi în malaxorul DNA. A vrut putere absolută, poporul suveran i-a dat-o, s-o exercite-n voie, amin!

P.S. Dacă invocarea numelui meu a contat unu la mie în motivarea liberalilor de a nu se preda reconciliatorului, trebuie să mă simt mândru.Şi mă simt, că am de ce!

Bine că, în timp ce femeile nasc pe bancheta din spate şi/sau jelesc în direct la tv, avem un ditamai Inspectoratul General al Situaţiilor de Urgenţă, plin de generali, care, cu ocazia urgenţei pe care o trăim zilele astea, i-a raportat cu respect Doctorului că nu are pe stoc nici un utilaj folositor deszăpezirii!

Care Doctor, după ce-a reuşit iniţial să se facă de băşcălie cu armata fără soldaţi pe care voia s-o scoată la lopată, s-a cam ţinut de promisiunea făcută Danei Grecu şi ne-a aşternut pe străzile principale, cu larg sprijin din partea vremii şi prin pronia cerească a opririi viscolului, un covor asflatic (aproape) negru în dimineaţa asta. Evident că pentru asta a fost nevoit să nu pună geană pe geană o zi şi-o noapte, da’ ăsta-i poporul suveran. Şi nu, nu-i Băsescu de vină că trebuie să stai cu joarda pe spinarea românului dacă vrei să-şi mişte curu’. E chestie de genă.

Aveţi în filmuleţul de mai sus o inginerie deşteaptă. Hai să vedem cât costă şi de ce nu dă prin cap nici unui ciorditor din guvern să cumpere câteva. Dacă nu musai pentru linişte şi armonie socială, măcar pentru comisionul aferent achiziţiei.

Se cere-n gura mare capul preşedintelui PSD. Pentru că a pierdut pe mâna lui nişte alegeri pe care (spune folclorul urban) n-avea cum să nu le câştige. Nu mi-e simpatic Mircea Geoană. Am şi motive. Între altele, fără să intru în amănunte, anul trecut era să rămân fără emisiune din cauza lui şi a politrucilor din juru-i. Nici el nu se topeşte de dragul meu. Are şi motive. Deci suntem chit. L-am susţinut şi votat în turul doi fix în virtutea postulatului şi foca de la circ merită să-i ia locul lui Băsescu.

Ca privitor profesionist de pe margine, cred  - însă, cum nu-mi place să dau în oameni căzuţi, mă abţin să strig în gura mare - că preşedintele PSD ar trebui, dacă e demn, să-şi depună mandatul. Prima la mână, pentru că oamenii care l-au ales chiar dacă nu credeau în el merită (măcar) o reparaţie morală, dacă nu şi nişte scuze că şi-au irosit votul şi timpul. A doua la mână, fiindcă zece ani de opoziţie la Traian Băsescu reprezintă, totuşi, mult prea mult pentru acest partid şi, după umila mea părere, pentru România. Democraţia ne învaţă că majoritatea poporului suveran decide, iar Curtea Constituţională validează (şi Şuţu pozează).

 Dar Geoană nu trebuie să plece din Kiseleff (dacă partidul pe care încă-l conduce va decide asta) ca urmare a strigătelor isterice ale primadonelor de tipul lui Marian Oprişan (mereu de-a dreapta tatălui la împărţirea bucatelor şi primul de lângă popă la toate parastasele alegerilor) ori ale loserilor blatişti Vasile Dâncu şi Ioan Rus. Şi nici prin clasicele uneltiri ale lui Miron Mitrea, combinate (de interesul comun) cu frustrările lui Ion Iliescu şi dorinţa de revanşă a lui Adrian Năstase. Ci, dacă e-n stare să dea dovadă de onoare, din proprie iniţiativă şi bun-simţ. Pentru că a pierdut şi aşa se face. În caz că se agaţă, prin votul forului suprem al partidului…

PSD are nevoie de un lider cu anvergură, nu de un veleitar. Şi, în căutarea acestuia, primul lucru pe care ar trebui să-l conştientizeze toţi mânuitorii politici de hangere e că Ion Iliescu (om care, fatalitate, nu e veşnic) a fost singura soluţie câştigătoare din istoria partidului. Restul au reuşit “performanţa” de a pierde onorabil.

P.S. Binevoitorii portocalii care au impresia că-mi tranșează mie viitorul, fără să aflu, prin crâșmele de fițe din Herăstrău ar trebui să priceapă că, printre altele, trebuie să pună pe masa mogulului o sumă considerabil mai mare decât îi aduc eu. Și nu aduc puțin. Restul condițiilor intră la capitolul micilor noastre secrete…

Cea mai importantă decizie din întreaga existenţă a solemnei Curţi Constituţionale (nerepetarea turului doi de scrutin alegerilor) a fost anunţată pe surse! Nu-i nici o surpriză că-l revalidează pe Băsescu preşedinte, ciudat era dacă s-ar fi procedat invers. Probabil că se va invoca, similar cu momentul suspendării din funcţie a aceluiaşi personaj, existenţa ciordelii, cumulată cu lipsa amplorii ei. Mişto este că, la ora asta, oficial, Curtea Constituţională dezbate speţa şi nu s-a pronunţat. Iar puzderia de profesionişti ai genului comentează ritos o decizie ce va să vie.

UPDATE: La aproximativ o oră după testarea pieţei pe surse vine şi anunţul oficial

ALT UPDATE: Geoană nu prea regretă nimic. Din ultimele unităţi de pe cartelă, i-a transmis felicitări lui Băsescu. E uşor trist că s-a dus la Vântu şi se scuză cu juma’ de gură, continuă lupta. Din afara jocurilor de putere, însă nu ne mai împiedicăm de amănunte nesemnificative; nici măcar de acţiunea (promisă) la CEDO.

Trecând peste momentul evident neprielnic lui Geoană (cu şacalii din PSD care vor să-l gâtuie în coaste şi cu spectrul previzibilului verdict defavorabil al Curţii Constituţionale), câteva chestii merită a fi remarcate. Scriu cu liniuţă de la capăt.

- După pregătirea atmosferei cu vânturarea prin presă, pe surse, a unei şpăgi de 400.000, iese pe piaţă una de 5.000. Nici măcar de succes, dar bună şi-aia.

- Sărbătorim 20 de ani de la împuşcarea lui Ceauşescu într-o atmosferă de largă efuziune în care toţi îi filează/înregistrează pe toţi. Se mai revoltă cineva?

- După precedentul creat de Băsescu, Geoană poate striga-n gura mare fals ordinar şi să-şi comande o “expertiză” favorabilă. Dar are aceeaşi reacţie anchilozată.

- Nimeni n-o întreabă pe Birchall de sănătate. Care, dacă l-ar fi mituit pe Geoană, aşa cum se dă senzaţia, ar fi avut calitatea (la fel de penală) de mituitor. Dat fiind că n-a apucat la eligibil, poate să se califice maxim la postura de ţepuită.

- Vai, poporul suveran află uluit că politicienii pun botul! S-a mai năruit un mit.

- Geoană nu vrea să priceapă că poartă pe cap o pălărie cu două numere mai mare.

UPDATE: Duţuleasca insinuează că e mâna lui Mitrea. Iar eu nu mă mir…

UPDATE LA UPDATE: În sfârşit, Geoană a descleştat cu greu dinţii. “E o făcătură de campanie şi cred ca dl. Băsescu se pregăteşte de repetarea turului doi”. Dacă asta-i replică de lider adevărat, atunci io-s Michael Jordan corcit cu Tiger Woods. S-a trezit Birchall. Cică aşa se donează legal în civilizaţie, morman la elastic…