Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > Vor papagalii să ne-nveţe şmecheria…

Vor papagalii să ne-nveţe şmecheria…

Motto: “Mii de tineri competenţi nu mai au speranţa ca ţara lor mai are nevoie de ei, în timp ce odraslele nomenclaturii PSD se bucură de cele mai bune case si de cele mai importante functii. Nepotismul practicat de Guvernul Adrian Nastase a depăsit orice masură” (Emil Boc, 2004, citat de Antena 3)

Alt motto: “Numele Boc e foarte romanesc, e ca Ionescu si Popescu, apare peste tot. Nu pot sa cred ca sunt rude” (Relu Fenechiu, tot acolo)

Emil Boc susţine că nu a avut nicio “contribuţie” în angajarea nepoatei sale la Cancelarie şi că aceasta lucrează la cabinetul secretarului de stat Ştefania Ferencz, precizând că legea permite oricărui secretar de stat să încadreze la propriul cabinet oamenii de care are nevoie. Băi, nea Caisă, eu înţeleg că eşti obraznic şi nesimţit, că altfel nu ajungei să te pună stăpânu-tău să te dai preşedintele celui mai banditesc partid din România. Da tu să-i spui lu’ Mutu că, pe fondul epurării politice pe care o practicaţi ca nişte buni continuatori ai regimului comunist pe care-l condamnaţi la televizor, pupilul tău de la Primăria Cluj, duduia Ştefania, ţi-a găsit nepoţica (rudă de gradul cinci, mă corectează nevasta) uitată în colţ pe etajera la care tu ajungi doar dacă te urci pe taburet (foto via Călifar) şi a adus-o fără ştiinţa ta la oraş, să sară liniile de tramvai prin Piaţa Victoriei.

In sfarsit, am si sursa primara a caricaturii

Bănuiesc că tot fără ştiinţa ta a ajuns un sfert din Primăria Cluj să se mute în oraşul pe care-l detestă, dar ai cărui bani îi adoră, la fel cum, printr-o manevră mârşavă ( încetişorul de Baba să fie vinovat aici?) de care tu nici habar n-aveai, au ajuns oamenii lui Paszkany care şef al Corpului de Control, care secretar de stat la Ministerul Transporturilor. Măi, utecistule, cu regret îţi spun, şmecheria s-a inventat pe la noi, miticii, iar tu şi camarila ta de necuvântătoare mai aveţi de studiat mult din manualul de bagabonţeală. Nu vă mai chinuiţi să păreţi ce nu sunteţi. Părerea mea e că vă stă mai bine în firmele care importă locuri de joacă de prin Scandinavia pentru parcurile administrate de primăriile portocalii. Sigur, ascunşi în spatele căţeluşilor de pluş pentru diverse blonde, să nu se prindă nimeni. Înţelesăşi de vorbă bună, pufosule, sau e nevoie să detaliez în scris?

Bonus: Vorbe grele şi Sinteza zilei cu Cristi Diaconescu

UPDATE: Am si eu o propunere de angajare la Cancelarie. “Potrivit surselor citate (tot de Mediafax), Gribenco a locuit în Cluj aproximativ trei săptămâni – o lună, până când şi-a obţinut actele pentru repatriere, după care a părăsit oraşul şi nu a mai locuit niciodată în acest municipiu.Aceleaşi surse afirmă că în documente Serghei Gribenco apare ca având, şi în prezent, domiciliul în Cluj-Napoca.”

Comentarii

comentarii

Similar Posts

125 thoughts on “Vor papagalii să ne-nveţe şmecheria…

  1. Oameni buni,o sa va deranjez cu o scriere offtopic cum se spune acum dar destul de importanta zic eu.Aseara in jurul orei 19,in Buzau,o fata de 16 ani a fost lovita de un 4×4 pe trecerea de pietoni.Soferul masinii un cetatean italian.Am anuntat departamentul de stiri al antenei 3 in speranta ca vom vedea si un italian ce greseste in Romania,nu doar invers.Probabil acest impuls mi-a fost alimentat si de indignarea pe care o am fata de subiectele de prima pagina din Italia,dar am actionat asa cum trebuia zic eu.Din pacate postul de stiri Antena 3 nu a dat nici ieri seara nici azi o asemenea stire,singura pomenire despre acest subiect avand loc in emisiunea lui Ciutacu dupa ce in prealabil am trimis un sms la numarul emisiunii.M-as bucura sincer daca domnii Badea,Gadea,Ciutacu&Co.pe care de altfel ii respect vor citi acest mesaj si il vor relua si in emisiunea dansilor daca vor considera ca are vreo importanta.VA MULTUMESC

  2. Mi-a placut si textul cum mi-a placut si caricatura!Excelenta!Dar oare e caricatura?Nu cred,totul pare atat de real…
    Stau si ma intreb si la randul meu va-ntreb :cat de prosti si idioti,ne cred astia de zic ca ne conduc ?
    Bai nene ce dracu ne facem noi ,astia,care n’avem nicio treaba cu portocalii,cu trandafiriii,cu mai stiu eu cine,care platim impozite de ne vin spumele si vedem ca in fruntea tarii , guvernului, sunt acesti mutanti care “baga vastu’n’caraiman” si de oameni ii doare’n….
    Ba!ce ne facem!!!

  3. Domnule Ciutacu, de ce vă mai enervaţi? Eu m-am obişnuit deja…
    Într-o ţară unde trebuie făcute emisiuni speciale (vezi Mihai Gâdea) pentru a lămuri boborul de ce apare 666 în cipul de identitate, n-ar trebui să ne mai mire nimic!
    Vă ascult cum vă chinuiţi să-l lămuriţi pe nea Alexe în ce vremuri trăieşte şi mor de râs!
    Domnilor, tot ce mişcă-n lumea asta trebuie inventariat pentru simplul fapt că nu există altă modalitate de a feri omenirea de nenorociri şi de nenorociţi. Asta neînsemnând – neam – că se rezolvă şi problema nenorocirilor, ci doar a identificării imediate, fără dubiu, a celui lovit sau a celui care loveşte.
    Dacă-i mai băgaţi mult în seamă pe handicapaţii ăia de preoţi, o să ne vedeţi pe toţi făcând mătănii şi la colţul străzii!
    Nu mai pot cu astfel de prostii, gen 666!
    Ah, să vă spun de ce: sunt economist şi am scris cifra asta de câteva mii de ori (probabil) şi n-a venit niciunul negru sau roşu de supărare la mine-n vizită! Hai să fim oameni serioşi!
    Şi, să nu uităm, oricâte iluzii ne vom face, libertatea înseamnă “evidenţă”, nu zbenguială jungloasă pe plaiuri mioritice! Dacă trebuie să fim “cipizaţi”, vom fi, oricâte emisiuni 666 se vor face de acum încolo sau nu.]

  4. Va apreciezi foarte mult d-le Victor Ciutacu, dar ultimile declaratii din emisiune Sinteza Zilei nu am mai vazut gandirea clara care o vedeam de obicei, in legatura cu implantarea de cipuri. Continuind tin a va scrie caci situatia poate fi mult mai grava. Nu informatiile care sustin ei ca vor fi continute, ci de controlul ce va putea fi exercitat prin intermediul cipului asupra individului, deoarece dupa cum se stie sau daca nu mai este timp a se invata pana nu vor fi ascunse si aceste informatii caci sistemul nervos care va tine si pe dv. in mare parte in viata poate fi manipulat prin intermediul unor curenti foarte mici si cred ca deuceti unde bat. Dar cea mai impertinenta declaratie din emisiune este aceea ca s-a afirmat cum ca a fost si un referendum. referendum cu cine ? cand ? cu 1% din populatie ? eu nici nu am auzit de asa ceva! Afirmatia cum ca calculator sau mobil sau alte masinarii de genul al caror continut nu-l cunoasteti va poate afecta, ganditi gresit ! insa daca dv. inca va continuati afirmatiile imi puteti spune cum va poate afecta direct un astfel de echipament. poate nu m-am exprimat pe inteles, dar puteti comunica cu un inginer al carui prieten sunteti si care cu siguranta are mare parte din info necesare. Astept reactii :D. Cu respect, io.

  5. Bai Ciutacule, nu stiu cum dracu ia-i pacalit pe astia de te-au pus redactor sef, probabil pentru ca esti prea arogant si genial, cum iti place sa te alinti, dar asta seara, la Sinteza, ai reusit sa ma convingi. Ai incheiat apoteotic! Sau hiperbolic! Bafta! Manolo

  6. D-le Ciutacu,
    am vazut in seara asta o parerea a Dumneavoastra despre 666 (beny hill) si coduri de bare .Nu am inteles tonul zeflemitor .Ceea ce nu inteleg eu este inertia in gandire a maselor .Intrebarea de baza strict legat de 666….Se intreaba cineva cum de intr-o carte (pe care multi o considera doar o poveste mai mult sau mai putin inspirata za bibal ) scrisa in esenta cu sute de ani in urma se vorbea tocmai de 666 si nu de 666 cat de modul in care va fi implementat ???? prin ce logica D-le Ciutacu ,intreb eu un muritor de rand,fara pretentii de mare cunoscator ,se putea face o astfel de predictie ? Cum va explicati asta ? COINCIDENTA ?de unde atata acuratete despre un eveniment viitor ?Asta cred eu ca e o intrebare la care se poate medita !Eu nu sunt nici un fanatic religios …dar nici vreun ateu (dar cum spunea Cioran : ateul nu e ateu tocmai pentru ca din faptul ca se crede ateu rezulta ca are o credinta aceea ca e ateu ,un om cu credinta nu e ateu Q.E.D )

    Problema e mult mai complexa !

    http://www.sfaturiortodoxe.ro/buletine/codbare.htm

  7. Felicitari d-le Ciutacu! sunt cea mai mare fana a dv ,am devenit dependenta de aparitiile dv.Sa va ajute D_ZEU ,e destul se periculos,avind in vedere ca va razboiti cam singur,da mai e si Mircea Badea,mult mai agresiv ,dar are ceva muschi pe cind dv. pareti cam firav…Mult succes in continuare!

  8. Excelent articol,excelenta satira si fotografia.O intrebare domnule Ciutacu- nu puteti “scapa” poza la Sinteza Zilei ? Ati fost nervos tare aseara dar in aceasta postura va sta bine.Bafta in continuare.Cred ca nu o sa va fie usor dupa ce “consilierii” piticului au sa-i arate articolul si poza.Ce as dori sa-i vad mutra.

  9. Problema este ca vrem nu vrem spre rezultatul asta se indreapta omenirea.In numele libertatii si aparari ei in fatza terorismului incet da sigur vom ajunge “sclavii”propriei libertati.La cum evolueaza lucrurile s-ar putea sa apucam si noi astia trecuti de prima tineretze sa fim”implantati”.Scapa cine poate.Acum lasand gluma la o parte ar fii cazul sa ne punem intrebarea asta e viitorul care il dorim pt. copii nostrii.Revin cu ideea poate obsesiva ca se pregateste terenul pt un control total al maselor dar problema chiar si pt cei de la varf este de care poate nu-si dau seama acum ca vom fii in aceeasi oala si pun din nou intrebarea cine pe cine v-a controla.P.S. stiu ca am o gramatica excrecabila in ce scriu niciodata nu stii unde se termina una si incepe alta la semne de pct. sunt aproape de zero barat.dar macar fi-ti indulgenti cu mine si uitati-va la continut

  10. Domnule Ciutacu,

    NE MERITĂM SOARTA!
    AVEM CONDUCĂTORII PE CARE NEAMUL ŞI ŢARA ASTA ÎI MERITĂ!
    VOM PUTEA SCHIMBA CEVA CÂND NE VOM SCHIMBA MENTALITATEA!
    PÂNĂ ATUNCI !??!!

  11. Huo, Derbedeilor !
    “NEPOTÍSM s.n. Faptul de a uza de autoritatea sau de influenţa personală în favoarea rudelor sau a prietenilor; promovare prin protecţia rudelor şi a prietenilor influenţi. – Din fr. népotisme.”
    Pornind de la aceasta definitie cineva, beneficiar doar al celor sapte ani de acasa, poate considera fara niciun fel de rezerva, prestatia unui recent ales al PD-L in Parlamentul tarii (din sila nu i-am retinut nici macar numele), in cadrul unui “tocsau” la teveul Vantului, drept cea mai nerusinata si porceasca incercare de prostire a onor telespectatorului cu drept de vot din Romania, pe care si-o poate imagina o minte sanatoasa.
    Timp de o ora acest nesimtit, plin de suficienta imbecilului ajuns pe cai mari (in opinia lui), a incercat sa prosteasca o lume intreaga, sustinand nici mai mult, nici mai putin ca actiunea bocului de a-si numi o NEPOATA intr-o functie de consilier guvernamental, ca urmare a epurarilor politice de care a avut parte aceasta institutie a statului, nu se incadreaza la categoria “nepotism”, ci este pur si simplu un drept al Primului Ministru de a-si alege consilierii pe criterii de competenta (sic!).
    Curat murdar, Coane Fanica!
    Nesimtitul respectiv, in limitele marginirii sale intelectuale, isi imagineaza telespectatorii drept o turma imbecil-patibulara (ca tot e la moda cuvantul), buna doar pe post de masina de votat trogloditi ca el, nerealizand sau nevrand sa realizeze faptul ca insusi cuvantul “nepotism” are ca radacina cuvantul “nepot” cu femininul NEPOATA.
    Nu mama, tata, frate, sora, cumnat, cuscru, cumatru etc.
    Nu toate astea, ci taman cuvantul care defineste gradul de rudenie dintre bocul nostru cel de toate zilele si o membra a clanului bocilor, care pe deasupra nu se numeste Popescu sau Ionescu, ci Boc de-a binelea.
    Poate demonstratia de cretinism in ale incercarii de manipulare ar fi mers in cazul Prostanacului, care in trocul si schimbul de cadouri pe care-l practica cu asimetricu’ in vederea obtinerii de catre ultimul a unui nou mandat prezidential impotriva candidaturii sale pe post de Iepurila, a primit de la basescu pozitia de director al unei banci importante, pozitie pe care s-a grabit sa i-o incredinteze cumnatului sau (sper ca informatia este corecta).
    Deci porcul care ieri ne mintea cu nerusinare pe sticla, beneficiind de nonsalanta spalatului pe creier, ar fi putut sa argumenteze faptul ca relatia de “cumnatie” nu intra la capitolul “nepotism”, deoarece DEX-ul nu contine cuvantul “cumnatism”.
    Dar asa, nu mege vericule!
    Intamplarea respectiva nu face altceva decat sa aduca romanul la mintea cea de pe urma, facandu-l sa inteleaga, macar in ultimul ceas, ca sleahta de derbedei chititi doar pe Ciolan, pastoriti de Tata Hotilor si ajunsi facatori de destine, nu-l considera altfel decat ca pe un animal incapabil sa discearna sau sa inteleaga ceea ce se intampla in jurul sau.

  12. In tarile asa zis civilizate si democratice ca sa fii considerat un politician adevarat trebuis a fii in stare,se zice,sa inghiti o broasca vie.La noi politicienii isi fac un titlu de glorie incercand (si de multe ori reusind)sa ne faca pe noi sa inghitim broasca!Si inghitm broaste chiar daca nu vrem.Cel putin unii dintre noi.Ba chiar exista suficienti inghitiori voluntari de broaste carora chiar le-a intrat in cap ca trebuie sa fie rau ca sa fie mai bine.Am citit zilele astea cam tot ce s-a scris despre gasca din Cluj si ce m-a frapat a fost ca multi scriu ca nepotismul nu este o chestiune grava,ca adevaratele probleme ale tarii sunt altele si ca orice comentariu asupra faptelor de vitejie ale Piticului de Gradina sunt doar rautacisme ale “miticilor” dati afara.Care “mitici”au jecmanit pe bravii si harnicii provinciali(in special pe ardelenii cei gospodari si chibzuiti,bla,bla) fara mila si preget.Acu’daca facem o mica retrospectiva constatm ca nici unul din presedintii Romaniei nu a fost bucurestean,ca dintre primii ministri doar Petre Roman si Adrian Nastase sunt bucuresteni(am impresia ca Tariceanu este constantean,poate gresesc)si ca mai mult singurii primari bucuresteni ai Bucurestiului au fost Halaicu cel de trista amintire si Oprescu cel care inca bajbaie in cautarea unui sprijin la fel de iluzoriu ca autostrada deja suspendata.Nu ca ceilalti primari ai Capitalei au fost mai breji.Daca nu ma insel nici in guvernele anterioare nu au fost prea multi bucuresteni si nici in cel actual.Diferenta fata de ceea ce se intampla acum este ca Boc si-a adus consatenii aruncandu-i afara pe functionarii de la Guvern fara prea multe fasoane si fara sa se incurce il lege doar pentru ca sa faca loc famigliei sale.Daca ne gandim bine cocoselul asta de Boc nu face decat sa dea dovada de cat de roman este.A ajuns si el in sfarsit “cineva”.Are putere,este atractiv pentru cateva gaini din poaiata lui si crede ca actionand astfel lumea va uita ca nu-i decat o biata marioneta in mana Consumatorului de la Cotroceni.Care in ciuda celor ce se intampla tace.Poate coace ceva,poate face un plan,cine stie.Sau poate sta pur si simplu scarpinandu-se gospodareste pe chelie constatand ca s-a varat intr-o chestie care-i depaseste puterile.Nu ca ar avea cine stie ce puteri.Inafara de a scormoni in rahat (la producerea caruia are o contributie hotaratoare)si de a provoca scandaluri nu se pricepe la nimic altceva.Si am invatat pe pielea nostra ca tacerea Consumatorului ascunde chestii ridicole dar periculoase.Si apropos de ardeleni,pai Boc nu-i primul care-si face soferul consilier,ii mai tineti minte pe Petru Groza si Zaroni?

  13. Tandemul asta nu prea mai e amuzant indiferent in ce caricatura ii punem. Sunt toxici. Partea cea mai nasola e ca Basescu conduce guvernul fara ca masele votante sa-l traga la raspundere pt decizii/esecuri. Functia de mare maistru papusar cred ca-l satisface pe deplin. Iar pesedeii care mai sar la cap la cate un ciolan ce scapa si peneleii care se cearta intre ei cred ca il amuza de se scapa pe el. Si cand te gandesti ca votaram anti-Nastase la un moment dat.

  14. Pleasca & Plescoi Co. Unltd.
    Una din trasaturile de baza ale poporului roman, trasatura care l-a ajutat sa supravietuiasca in multe momente de prigoana ale existentei sale milenare, a constat si consta in “hatrosenia” acestuia si in simtul umorului de care a dat si da dovada, trasatura care l-a determinat sa faca haz de necaz in aproape orice situatie nefavorabila aparuta in decursul timpului.
    Astfel, pentru a contracara efectul ridicol si hilar al calcarii involuntare intr-o pleasca de rahat (eufemism), sau in cazul pricopsirii sale, la fel de hilare, cu o pleasca de gainat pe cap, romanul a pus intamplarea respectiva in seama Divinitatii si a transformat penibilul in purtator de noroc.
    Mai catre zilele noastre, mai precis ieri, un demn urmas al intelepciunii populare, respectiv d-l ministru al Culturii Toader Paleologu, intr-un interviu acordat unui cotidian central, cu o dezinvoltura caracteristica doar anilor naivi ai copilariei, motiveaza ajungerea la Putere a partidului din care face parte, PD-L, prin norocul ceacar sosit pe cale aeropurtata si parasutat pe capul acestui partid, sub forma de pleasca basescu.
    Din spusele domniei sale se poate concluziona faptul ca, iubitul presedinte al tuturor romanilor, cunoscut deja pentru histrionismul sau, mai este “haruit” de la Dumnezeire si cu un mimetism, care-i permite, precum eroului din poveste, sa se dea de trei ori peste cap si sa ia orice forma dorita, sa procedeze la fel si de data aceasta si sa ia forma gainatului traditional purtator de noroc in folclorul romanesc.
    Ceea ce a uitat d-l ministru sa spuna este faptul ca, pleasca respectiva fiind supradimensionata, la impactul cu craniile pedelistilor a explodat, stropi din aceasta blagolslovind si capetele pesedistilor, care vazand ce noroc usor chior le-a cazut in cap, i-au dat dracului de alegatori si au batut palma cu basescu intru impartirea Ciolanului numit Putere.
    Tot un aspect ramas nedezvoltat de ilustrul ministru al Culturii este acela legat de reinventarea de catre d-l presedinte a limbii romane, prin lansarea pe piata literara a masculinului cuvantului “pleasca” si anume “plescoi”.
    Si aceasta deoarece, inegalabilul nostru presedinte, intr-un exces de virilitate tomnatica, a pogorat precum Luceafarul eminescian si, intrand la ora de asternut in iatacul duducii Elena cea blonda si nurlie, nu i-a cazut pe cap (Doamne Fereste de-o sperietura!), ci s-a cuibarit frumusel in asternutu-i sub forma de plescoi.
    Efectul acestei descinderi in rapel s-a facut imediat simtit, doamnei respective fiindu-i asigurate de catre partidul plescuit, toate facilitatile pentru a ajunge ministereasa (un minister nou, cu un buget umflat cu pompa).
    Incurajat de aceste manifestari intru noroc ale plescuitului, boboru’ basescian aseapta acum cu sufletelul la gura sa vada ce pleasca o sa-i cada si lui pe cap cu ocazia alegerilor prezidentiale.
    In ceea ce ma priveste, eu am renuntat la loto, loz in plic si septic pe bani si zilnic fac incursiuni in parcurile orasului meu, dornic sa calc intr-o pleasca, fie ea si de origine canina (de preferat ar fi totusi basesciana), parcuri in care, atunci cand ajung, caut sa ma pozitionez sub cuiburi de pasari, cu aceeasi dorinta arzatoare in suflet, de a fi plescuit de zburatoarele patriei.`

  15. Problema astora ,indiferent ca ii cheama Boc sau Nastase sau Ciorbea , este ca stiu sa-si bata joc de popor ( pentru ca au si cu sine ) si refuza – voit sau din prostie – sa faca bine macar asa , de ochii lumii. Astia nu au mama , nu au tata , nu au tara , bun-simt , repere morale sau isotire. Astia , grobiani si nesimtiti prin definitie , rup gatul romanilor ori de cate ori natiunea adormita perimite sa apara astfel de monstri. pacat ! Rusine lor si rusine noua ca le dam ocazia !

Leave a Reply