Daca mi se confirma ca mizeria asta de blog este alimentata de Valeriu Turcan (si, credeti-ma, am s-o aflu), atunci sa povestesc si eu cum, cand  sefu-sau nea Trăian era-n Coreea de Sud, m-a cautat pana la disperare sa ne intalnim, macar o parte a continutului discutiilor, precum si alte mici intimitati care nu-i vor face absolut nici cea mai mica placere. Ba chiar s-ar putea sa-i cauzeze niscaiva deranj.

Dat fiind ca planul portocaliu de imblanzire a fiarei din mine - cu telefoane primite de la aproape toate blondele de partid cu aparente de dive sexy, cu gretoasa curte facuta de liderii din Modrogan, cu incercari de iscusite de a ma tenta sa cad in pacat - a esuat lamentabil, ma astept la orice. Da’ stiti cum dau la furie? In stanga si-n dreapta, crunt, cu nume, locuri, fapte, documente sume si tot ce e necesar…

UPDATE: Securistii si-au asmutit potaia la mine. Omul e constant. A recunoscut in scris ca ma uraste. Asa-i cand, dupa o viata de corector printre plumbi, ajungi redactor la batranete. Daca i-as deveni sef, ar fi primul la pupat condurul.