De ce o să aibă preşedintele României un rival pe măsură în aceste alegeri? Pentru că Oprescu joacă perfect rolul de preşedinte al scârbiţilor. Şi sunt mulţi, al dracu’ de mulţi, de la cei foarte săraci, până la cei extrem de bogaţi. Iar Oprescu şi-a făcut un antrenament perfect în lupta de acum mai bine de un an cu Blaga. Are deja o bătălie câştigată-n spate, nu mai e eternul perdant care aşteaptă cu mâinile împreunate un mandat cucerit prin vot. Personal, nu l-am crezut o clipă când promitea solemn că nu va candida la preşedinţia României. Pentru că-i ştiu ambiţiile, pentru că ştiu şi ce vrea, şi ce poate, pentru multe alte motive. Nu i-a convenit când i-am spus-o în faţă, în emisiune şi-n particular. Mă lasă rece. M-aş putea bate cu pumnii-n piept că încă o dată am avut dreptate şi aş putea chiui de fericire că am scăpat de ridicolul de a-mi etala fizicul debordant, în maiou şi cu papion la gât, prin studiourile Antenei 3.

Discursul anti-sistem al lui Oprescu – evident că demagogic, doar Doctoru’ nu candidează după o viaţă de apostolat prin Delta Nilului – e exact ceea ce are nevoie să audă România isterică şi disperată de astăzi. “Clasa politică e de vină” a devenit deja o formulare axiomatică. Rămâne de văzut cine va striga mai convingător şi mai pe gustul poporului suveran. Sunt doi pretendenţi la glorie care mizează în paralel pe felia antipolticianismului. Preşedintele în exerciţiu (care vorbeşte despre fenomenul politic de parcă ar veni din societatea civilă) şi preşedintele scârbiţilor (căţărat fălos pe-un cal alb virtual care până acum ar fi păscut prin curtea Academiei Române) asediază în paralel, fiecare în interes personal şi/sau de grup, o cetate plină cu politicieni.

Mai mult, aici