Un singur cur cald, atâtea buze reci
De: Victor Ciutacu - Categoria: Polemici PoliticeAm lăsat special să treacă o zi de la terminarea Congresului PSD ca să scriu ceva.
- De la solemnitatea de altădată a organizării cu iz comunist, m-am trezit în mijlocul ţăgăniei cu vrăjitoare, amante vocale, huiduieli şi bătut cu statutul în masă. Jenant!
- S-a schimbat curul de pupat. Ăia care, până sâmbătă, nici nu-l băgau în seamă pe Ponta, de duminică încoace, nu mai ştiu cum să-l lustruiască. Asta-i România…
- Vanghelie are portocale şi este, aşa cum s-a fălit, bagabont de bulevard. A rezistat eroic tentaţiei de a mă pocni, a intrat de două ori cu mine-n studio, a avut puterea de a recunoaşte public că i-am tras-o rău cu înregistrarea şi, pe final, a încercat să-mi întoarcă portofelul la manevra cu file-ul livrat, chipurile, de Coldea de la SRI. Oricât l-ar pune pe Boda să încerce să afle sursa (la nevoie, detaliez), nu va reuşi.
- Presiunile asupra celor care l-au susţinut pe Geoană şi au fost aleşi vicepreşedinţi (cu, evident, Marean exemplu-n viaţă) de a-şi da demisia sunt puerile. Sunt voturile lor negociate şi obţinute. Pe cale de consecinţă, poziţiile lor politice sunt legitime.
- Subscriu dezamăgirii generale privind atitudinea lui Cristi Diaconescu, dar, spre deosebire de majoritatea care le ştie pe toate, nu mă grăbesc să dau cu pietroaie-n el. Ştiu jumătate de adevăr (cel al lui), am auzit la nivel de bârfă şi cealaltă jumătate (a echipei câştigătoare), îl aştept în emisiune să-şi detalieze poziţia.
- Victor e fraier dacă face eforturi să oprească hemoragia de plecări către Partidul DNA al multigeneralului Oprea. Oricum sunt şantajabili şi nu poţi conta pe ei. În plus, la puţina politică pe care o ştiu eu şi la vaga pricepere la oameni pe care o am, ăia care-şi închipuie că Ponta va fi o marionetă în mâinile sforarilor consacraţi s-ar putea să aibă nişte mari surprize. Spectacolul de artificii abia acum începe.
- Probabil a fost ultimul congres de partid pe care l-am comentat de la faţa locului.


140 Comentarii până acum.
Comentariile trebuie aprobate înaintea publicării. Vă mulţumesc!perfect de acord cu tine! Mai puțin la partea cu Diaconescu, nu-l cunosc, deci cred tot ce-i mai rău despre el, probabil ca mine, mulți alții…proastă mișcare…cu tentă portocalie aș spune…
De RaSpo.ro pe 22 February 2010 la 12:58 (#)Inca face rating…
De Tavi Nemet pe 22 February 2010 la 12:58 (#)Si cati vor mai aparea care sa-l pupe. Muuuulti.
De Vova pe 22 February 2010 la 12:59 (#)HAI PONTA!
De AlexD pe 22 February 2010 la 13:00 (#)Să plece toate scursurile, că oricum nu încap toţi în cele maxim 35 de procente! Şi rămâne mai mult loc în celelalte 35, pentru oameni, poate, mai de calitate. În ceea ce priveşte eventualitatea formării partidului lui Oprea, parcă mă gândesc că şi prostia şi imbecilitatea pot avea limite…adică, să aibă şi votanţi???
De violet pe 22 February 2010 la 13:05 (#)s-a demonstrat inca o data ca geoana e vesnicul perdant,asta si sa concureze singur pierde,nu stiu multe despre ponta da mai rau decat geoana nu are cum sa fie,cel putin asta-i tanar inca nu are nevoie sa mearga la relaxare la vantu sa piarda alegerile ca prostanacu,noi aia care am votat impotriva portocaliilor nu o sa-l iertam pe geoana niciodata,prostanacu dracului
De noivsei pe 22 February 2010 la 13:07 (#)Referitor la Cristi Diaconescu, nu ştiu concret nimic. Pot doar să spun că, în timp, am început să asimilez excesivul lui bun-simţ cu existenţa unui caracter “alunecos”. Mai am de văzut şi auzit.
De violet pe 22 February 2010 la 13:08 (#)era un proverb romanesc. vechi de secole: schimbarea domnilor bucuria nebunilor.
vorba lu’ maica-mea: “toti fura la fel”.
da. Vanghelie are portocale. nu pt ca nu te-a pocnit ci pt ca are respect fata de el: a zis ca il sustine pe Geoana si l-a sustinut pana la capat.
De McGogoo pe 22 February 2010 la 13:08 (#)Bagabontu de bulevard are cuvant spre deosebirea de restul…
As dori sa vad o schimbare in PSD. As dori sa ia atitudine fata de aberatiile propuse de genialii nostrii guvernati. Sper sa nu ne spunem peste o vreme, o fi Ponta tanar, dar tot in hora lor joaca, a celor care au fost abonati ai puterii.
De hassel pe 22 February 2010 la 13:09 (#)Ponta e tanar si, desi nu putin experimentat si destul de invatat, s-ar putea sa le-o traga bine multora.
De Dan pe 22 February 2010 la 13:09 (#)Ponta nu va fi o marioneta in mana sforarilor consacrati ci in mana fondatorilor partidului(Nastase,Iliescu,Ile Sarbu).
De Ovidiu pe 22 February 2010 la 13:16 (#)Da doamne sa fie ceva care sa miste sperantele noastre!
De Ylynka pe 22 February 2010 la 13:18 (#)Chiar nu va inteleg, domnule Ciutacu: ce vreti sa spuneti cand…spuneti ca “Probabil a fost ultimul congres de partid pe care l-am comen-tat de la faţa locului” ?
De A.P. pe 22 February 2010 la 13:18 (#)As dori, daca se poate, chiar sa imi raspundeti la aceasta intrebare – unde si cum doriti Dumneavoastra.
De ce spui ca este ultimul congres de partid pe care il comentezi de la fata locului?
PSD are un mare castig de imagine in aceste zile si sper sa nu si-l perime aiurea.
Per total- in timp relativ mediu cred ca se va echilibra balanta vis-a-vis de derapajul grav al celor de la PD-L.
Un PD-L caruia nu i-ar strica vreo 4 ani de opozitie.
Ar racori fruntile si reamprospata cadrele.Daca despre PSD se poate spune ca a depasit era Iliescu-chiar daca tanarul joaca teatru ca e mana in mana cu batranul-sunt foarte curios daca PD-L va reusi sa-i supravietuiasca lui Traian Basescu.
In stilul in care se lasa calcati in picioare pe ritm de manele-ma indoiesc ca mai ramane ceva dintr-un partid care oricum e un cameleon care daca ar fi necesar maine ar intra fericit in Liga Cartoon Network sau Taraf TV.
Ca de obicei….
De markuss pe 22 February 2010 la 13:20 (#)Victor suntem cu ochii pe tine!
Domnule Ciutacu
De Theodora pe 22 February 2010 la 13:20 (#)Ponta a anuntat ca sunt multi tineri care si-au manifestat dorinta de a se inscrie in PSD.
Eu nu mai sunt tanara dar chiar vreau sa ma inscriu maine.
Pana acum m-am limitat la sustinerea prin intermediu blogului a candidatului la presedintia Romaniei, domnul Geoana.
Per total aceasta schimbare s-ar putea sa fie benefica PSD-ului.
O zi buna!
Saptamana trecuta te-am intrebat care e cel mai promitator tanar om politic,ai raspuns Ponta,sper sa nu te inseli,iar in ceea ce priveste scindarea,ar fi de dorit in contextul actual,s-ar curata odata partidul de o parte din lepre,scindarea nu era de dorit cu Geoana presedinte,pentru ca atunci gunoaiele ramaneau in,acum pot fi out si e nevoie si de un branci, din capul scarilor, pentru unii.Varianta aia ,cum ca vicepresedintii ii sunt fideli lui Geoana mi se pare o aiureala,nici macar Mihaela nu cred sa-i fie fidela.
De aranburu pe 22 February 2010 la 13:22 (#)Cartile amestecate pentru Ponta,la mare arta !
De [D][S][N] pe 22 February 2010 la 13:22 (#)mai sunt multi (sobolani) de plecat pana sa se curete partidul. cred ca o sa planga lumea-n sala si o sa-si rupa fashul ca au tuns-o michi spaga si culita tarata. auzi!!! baza si fundamentu’ social-democratiei moderne, frate!sa-l ia si pe oprisan cu ei.
De che pe 22 February 2010 la 13:23 (#)Io am mai zis ca am vrut sa-l bat pe Ponta acum vreo 8-9 ani cind credea ca el o pus coada la pruna si se dadea mare bulina crezind ca i se cuvine totul. Era in sala Transilvania unde niste amici jucau fotbal (platisera pentru asta) si nen’tu s-o ofuscat ca a trebuit sa astepte ca sa poata intra pe teren cu trupa lui.
De shogunu' pe 22 February 2010 la 13:30 (#)De atunci io mai vint mintea la cap si tare m-am bucurat ca a fost ales in locu lui geoanel.
Sper numa’ sa nu-l mince “baronii”.
Banzai!
“Micul Titulescu” s-a facut mare
.
Ponta ar putea fi o solutie castigatoare daca reuseste sa faca un pic de curatenie in jurul lui. Mai bine zis sa scape macar partial de pupincuristii care nu il bagau in seama pana saptamana trecuta, mai ales de cei care pana ieri erau mari fani Geoana.
De Garm pe 22 February 2010 la 13:34 (#)Diaconescu, un cameleon. Il tradeaza tocmai comportamentul: atentie exagerata la comentarii, la ceea ce spune, incercari evazive si de invaluire in atitudinea adoptata i diferite situatii comucationale, constientizarea ( aproape ca un reflex ) ca este urmarit sau ca trebuie sa urmareasca, ” sange ” rece- o conditie esentiala pt. a fi ofiter acoperit s.a. Surprinzator este faptul ca tocmai antrenamentul asta te poate da de gol, uneori, si te poate desconspira. Aici se face diferenta dintre cei mai tari si cei care ( incercand sa se intreaca pe ei insisi) clacheaza. Mai sunt si altii, destul de observabili. Asa ca…asta e! toti stim ce ni se intampla de 20 de ani, nu?
De Silviu pe 22 February 2010 la 13:36 (#)Si eu cred ca ponta nu va tine cont de cine a fost ajutat ,daca vrea sa reformeze partidul.Despre Diaconescu doar ca astfel de oameni care atunci cand vorbesc le este teama ca sunt auziti nu ofera incredere.Daca Geoana a fost de acord cu debarcarea lui Nastase de la camera deputatilor,ar putea si el pleca de la senat.Victor tot inainte cu comentariile.
De noimis pe 22 February 2010 la 13:42 (#)Pe mine unu, tanar membru PSD, ma bucura debarcarea lui MG si infrangerea lui Vanghelie. Cineva spunea ca citez: “macar vanghelie are cuvant”. normal k are … el era cel mai interesat sa castige MG. nu onoarea si fidelitatea l-au tinut langa MG, ci INTERESUL. Legat de sforarii lui Ponta … cred k vor fi surprize. Ponta ar trebui sa aibe urmatorul program: atragerea tinerilor in partid, castigarea Transilvaniei, sa permita scindarea partidului – vor pleca doar santajabilii si cei ce isi vand nevestele pentru o functie. Legat de Diaconescu … jenanta atitudine … ma asteptam la mai mult, dar asta e omul. Pe ansamblu cred ca venirea lui Ponta va fi de bun augur.
De Cipanul pe 22 February 2010 la 13:43 (#)Cristi Diaconescu cand a fost la Vorbe Grele parea ca l-ar sustine pe Geoana, cu niste conditii, iar cand a fost intervievat la congres, dupa retragerea candidaturii, a zis printre altele ca nu a vrut sa se faca o asociere intre el si eventuale jocuri de culise si ca de aia nu si-a declarat sustinerea mai devreme (sau poate ca ultima parte e o interpretare a mea
). Trebuie sa recunoastem ca n-ar fi avut nici un efect daca si-ar fi anuntat retragerea candidaturii la un loc cu Mazare. Eu sunt mai degraba dispusa sa cred ca a fost un joc de imagine. Nu-i cred pe astia care ii interpreteaza mimica fetei si trag niste super-concluzii (de ex. Badea). Diaconescu n-a fost niciodata prea hotarat iar emotiile puteau sa fie datorate si faptului ca era stresat sa-i iasa retragerea cum trebuie. Nici gestul de a-si retrage candidatura si nici mimica fetei nu se contrazic atat de mult cu ce am vazut la Diaconescu in alte situatii incat sa se poata trage o concluzie categorica.
Mai dubios mi s-a parut asa zisul dosar de urmarire, prezentat cu vehementa fix dupa ce s-a retras in favoarea lui Geoana, si insisteta cu care se sustinea ca n-a fost publicat ca sa nu se intre in jocurile murdare ale unora si sa nu-i pateze imaginea lui Diaconescu, fara sa se constate ca tocmai ca tocmai intrase in jocul ala murdar si ca tocmai ii afectase imaginea lui Diaconescu. Eu pot sa accept ca a fost santajat dar n-am priceput de cine…
De Manuela pe 22 February 2010 la 13:49 (#)Ce oameni COMPETENTI DOMNULE !!!!!!!!!!!!!!!
De gabby pe 22 February 2010 la 13:50 (#)La 37 de ani , mare presedinte !!!…. E limpede ca e marioneta lui Nastase , ce dracu nu intelegeti !!!!!!!!!
” Micul Titulescu ” , pe dracu !!!…Ar rade si cu fundul de acest pesonaj care se compara cu el !!!
TARA UNDE NUMAI PILELE SI JOCURILE DE CULISE RAZBESC !!!
RUSINE !!!
Victor, eu zic că vei mai comenta cîteva congrese de la faţa locului. Nu de alta, da-i mai interesant. Iar Marean a devenit aproape prietenos că deh, nu se ştie niciodată. Cine ştie ce-o să mai zică şi unde.
De Cos pe 22 February 2010 la 13:53 (#)Oamenii ca Vanghelie sunt mai ceva ca lepra. Nu ai cum sa scapi de ei, decat prin eforturi fenomenale. Nu stiu daca Ponta are atat de mult avant in el.
De silvy pe 22 February 2010 la 13:53 (#)Elucubraţii: Despre PSD … numai de bine!
De ₤utic pe 22 February 2010 la 13:56 (#)Domnule Ciutacu,
De eu pe 22 February 2010 la 13:56 (#)Nu va cred cand afirmati ca nu o sa mai comentati niciun Congres PSD in direct, pentru ca niciun alt congres din Romania nu va ofera atatea motive de comentarii interminabile asa cum va ofera congresele de la PSD. Va cred insa, ca sunteti satul de mocirla politica in care ne scaldam de ani buni si, din pacate , vom mai merge prin ea mult si bine de acum in colo. O demonstreaza evenimentele de sambata, evenimente orchestrate genial de catre Ion Iliescu ( trebuie sa recunoastem asta), o adevarata piesa de teatru in care Geoana trebuia schimbat cu orice pret. Din pacate pretul nu este platit de ei, este platit de noi cei care ca niste tampiti mai speram ca se poate schimba ceva in Romania, drept pentru care am stat ca niste copii in fata televizoarelor sa vizionam o piesa de teatru iftina. Personal, nu cred ca am ramas cu altceva din acel congres decat cu gustul amar al revenirii lui Nastase, Iliescu, vechea garda imbracata frumos cu o haina mai tanara: Victor Ponta.
Ponta e dator vandut lui Mitrea & comp…cum ar putea el sa reformeze (HA, HA, HA, HA) partidul, cand el trebuie sa dea socoteala, nu sa ceara!
In privinta calitatilor lui, sa fim mai retinuti.Nimic notabil, aroganta multa, ajutor maxim de la socru.
Revin marii dinozauri…ati si uitat marile privatizari si vanzari cu bucata a Romaniei?
Tocmai s-au intors la putere …
Marean e pe farasul lui Mitrea….care nu se lasa pana nu-l vede casapit….Nu plang pe nici unul, sunt din aceeasi zona…
Daca scapa si de palma lui Mitrea, atunci pot spune ca Marean e cel mai mare cameleon din ultimul timp…
Geoana a pierdut demn…nu a mai castigat pentru ca trebuia sa se implineasca razbunarea…asteptata de la congresul anterior…
Biiiiine, tare bine a inceput reforma PSD:nu se mai intra cu masina in ograda…Bun inceput, n-am ce zice!La mai multe din astea, Victoras!(Ponta)
Mi-ar placea sa vad filmuletul in care Daciana ii cerea socoteala lui Victor ca de ce nu castiga…..iar acesta ii raspunde “pai ce sa fac, mai, Daciana? ce sa le fac?!?”
De E. pe 22 February 2010 la 13:59 (#)Au plecat dom’ Micky, dom’ Culita si dom’ Munteanu. Grea pierdere, ce sa zic. Poate ar trebui sa dea din coada partidul ca au plecat de bunavoie. Ar mai fi cativa, asa, ca sa fie bucuria completa.
De valentin pe 22 February 2010 la 13:59 (#)Mi-as dori sa am surpriza ca Ponta sa nu devina marioneta in mainile sforarilor consacrati sau ale celor noi aparuti pe scena politica.
De I.I. pe 22 February 2010 la 14:00 (#)Mi-as dori sa nu fie doar o iluzie proaspata.
Mi-as dori sa nu dea doar aerul de reformare. Mi-as dori sa demonstreze ca este o valoare.
Mi-as dori sa treaca la reforme.
Mi-as dori sa fie un mediator bun nu numai cu grupurile PSD ci si cu PNL.
EU VREAU SA STIU DE CE BASESCU NU COMENTEAZA?OARE MAI TRAIESTE?NU SE POATE ABTINE ATATA TIMP FARA SA NE SPUNA SI PAREREA LUI. SAU POATE? SI NU IL CUNOSC EU.
De fanny pe 22 February 2010 la 14:06 (#)Sper ca Ponta sa stie sa atraga Ardealul de partea sa .
De noimis pe 22 February 2010 la 14:08 (#)E o problema ca a luat Ponta sefia. Daca ramanea Geoana, mult mai multe sanse ar fi avut in viitor PNL si Crin Antonescu.
Asa se intrevad sanse mari si la PSD.
Cu Geona acolo eram siguri ca pierd alegeri (de orice natura ar fi ele)
De Oana pe 22 February 2010 la 14:15 (#)Salutare la Tonomat! Zici c-a vrut să te pocnească Marean Vanghelie? L-ai simţit tu că s-a abţinut? Oricum, bine că s-a abţinut! Dar Ponta? Ponta n-a mai vrut să bată pe nimeni? El rămâne doar cu ameninţarea la adresa lui Emil Boc?
))
De Another pe 22 February 2010 la 14:19 (#)Apropos de manelizarea si vanghelizarea PSD-ului, d-le Ciutacu, sub “domnia” lui Geoana si Vanghelie. Multi au spus ca Vanghelie e necivilizat, ca a adus vrajitoare la Congres, ca Geoana s-a acoperit de ridicol cu flacara violet, etc si ca castigatorii de acum, in speta Ponta si Iliescu, sunt oameni seriosi care vor transforma partidul. Nu e chiar asa. Acum 3 ani acestia doi, impreuna cu alti politicieni, “salivau” la formele fostei regine porno Alina Plugaru, la o receptie gazduita de Ambasada Chinei la Bucuresti, asa cum se vede din clipul de pe urmatoarea adresa YouTube.
De John pe 22 February 2010 la 14:23 (#)mai bine ne uitam la Mazăre cum danseaza samba pe carul alegoric cu tema „Globalizaçäo no futebal”.
De inconstanta pe 22 February 2010 la 14:24 (#)Engraçado, não é?
Poate sunt eu naiv si penibil, dar traiesc cu impresia ca asta a fost cel mai bun lucru care ni s-a intamplat in ultimul timp. In sfarsit unul vocal care sa se mai bata cu tovarasu comandant suprem, dar din opozitie, nu din presa.
De Radu Cirstea pe 22 February 2010 la 14:24 (#)si eu vreau sa ma inscriu in psd
De angi pe 22 February 2010 la 14:26 (#)Dar asta nu e ceva nou. Se schimbă numai sateliții care gravitează în jurul fundulețului. Sună mai prietenos așa
Aproape homo.
De Ana pe 22 February 2010 la 14:32 (#)Felicitari castigatorilor, nu le va fi usor, si cred ca in PSD va circula multa vreme flacara violet intre diversele tabere.
De raluca pe 22 February 2010 la 14:47 (#)Inca o data Adrian Nastase a demonstrat ca stapaneste mai bine jocul politic decat Geoana. El este marele castigator.
Geoana, daca mai era nevoie,ne-a transmis din nou faptul ca este inca o mostra de complexat pe scena politica, cu o singura grija, aceea de a ramane o figura publica importanta. Cu manichiura frantuzeasca, la unghiutele lustruite cu atentie. Lucru drag lui, de pe vremea bursei la PAris. Ce sa fac, i-am rasfoit si eu cartea.
Ahh, si ceilalti castigatori sunt mogulii, face iar audienta buna Sinteza Zilei. Rusine, luasem pauza de pixeli.
Ma intreb si eu, cu roate ca nu sunt sosolog ca Pieleanu Marius, cam ce impresie o sa faca mecla lui Ponta in mediul rural?
De alex.dumitrascu pe 22 February 2010 la 14:47 (#)Eu astept sa ne spuna Victor Ponta cine este sociologul ce se va inscrie in PSD, creatorul decalogului. As fi enorm de dezamgit sa fie Bogdan Teodorescu…
De Paul Gabor pe 22 February 2010 la 14:53 (#)To Alex.Dumitrascu:
Intreab-o pe Manuela, ca ea pare mai din provincie, asa dupa comentarii. Se plictiseste si analizeaza PESEDEU mai ceva ca Freud.
De DeSePe pe 22 February 2010 la 14:55 (#)Mie nu mi s-a parut niciodata Diaconescu vreo mare smecherie. E ceva in atitudinea lui care nu-mi place. Pare ca ezita in mod permanent sa-si fixeze o pozitie clara. Poate pentru ca-i diplomat, poate pentru ca e si altceva. Dar toate miscarile lui au fost ezitante, inca inainte de candidatura la primaria capitalei. Chiar si cand se enerveaza si adopta un ton mai dur pare ca este fortat, artificial. Dar eu vad lucrurile astea la televizor, nu stau langa el si nici nu am avut discutii of the record astfel incat sa-mi schimb parerea.
De Cristian pe 22 February 2010 la 14:57 (#)Personal mi se pare un fel de Cristian Preda in barca PSD.
Si nici nu am inteles vreodata asteptarile ziaristilor in privinta lui, nici vehementa lui Iosif Boda de a cere societatii civile sa sara in apararea lui. Adica chiar nu pot spune ca m-a dat pe spate Diaconescu cu vreun discurs, cu vreo pozitie exprimata de-a lungul timpului, adica chiar sa simt ca se opune cuiva in mod hotarat sau este alaturi de cineva in acelasi mod, ori cu altceva. Ok, a fost un ministru decent si competent, dar…unde-i pierderea pentru PSD ?
E clar ca avem o multitudine de oameni santajabili in Parlament. Ca sa fie surpriza si mai mare, acestia sunt si la putere (nu ma refer doar la portocalii, ma refer si la dezertori)!
Sper ca Ponta sa nu fie doar un mistocar de la tv, sa ofere o reforma puternica tarii!
De Ciolanus pe 22 February 2010 la 15:10 (#)ps: daca era el in locul prostanacului, sunt sigur ca betivul era pe mare acum.
Nu sunt deloc convinsa ca Ponta e marioneta cuiva. Poate asa cred ei, dar Ponta mi se pare ca doar joaca rolul prostului in dramoleta asta. In rest, s-ar putea sa avem surprize!
Cine a iesit in schimb in evidenta a congresul asta, n-a fost nici Ponta, nici Geoana, nici Diaconescu… ci Iliescu!
Sunt curioasa insa ce se va intampla cu Geoana. A ramas un simplu membru de partid?
De MmeButterfly pe 22 February 2010 la 15:16 (#)Face pasul spre liberali? Adica schimba un cuib de vipere cu altul?
tare, super tare … hai sa nu mai avem scapari de memorie si sa recapitulam putin: dupa alegerile din 2004 cand bombonel a pierdut si a inceput sa il alerge basescu cu dna-ul, ponta s-a dat un pic la o parte dezicandu-se de nastase (nu la sustinut, chiar daca bombonel la facut ceea ce este acum), la alegerile din 2009 in ziua alegerilor pana a doua zi dupa alegeri il pupa si el in fund pe geoana, dupa ce basescu a demonstrat cum se pot fura niste alegeri, in prima zi de dupa alegeri victoras ponta a sarit primul la gatul lui geoana (chiar daca geoana a castigat alegerile, in mod corect) si in cazul in care nu stiti, pona a mai fost casatorit odata si are un copil cu prima sotie, dar asta nu l-a impiedicat sa isi paraseasca familia si sa se combine cu fiica unui psd-ist mai batran … normal ca o sa incepem sa auzim (HAI SA II DAM O SANSA CA ESTE TANAR, CU PONTA O SA ISIM LA MAL, ESTE TANAR, ESTE TESTEPT, VORBESTE FRUMOS, HAIDETI ROMANI SA II DAM SI LUI O SANSA …) o sa facem tampeniile pe care le-am facut de 20 de ani. la cate tipuri de tradari a fost capabil ponta, oare este in stare sa conduca in mod cinstit ceva ??? oare o sa fim siguri de el ??? eu pot sa fac pariu de acum ca ponta va fi noul presedinte al Romaniei dupa basescu, si tot aia care au distrus tara de 20 de ani, tot ei vor fi la putere, pt ca noi romanii nu suntem in stare sa gandim … in cazul in care nu stiti ultimele sontaje arata astfel: psd 35%, pdl 35 %, pnl 18%, udmr 5%, prm 3%. ROMANII, SUNTEM VAI DE CAPUL NOSTRU !!! nu vedeti ca noi ii votam 93% tot pe aia care de 20 de ani au adus tara in ruina???? Si vadim tudor care asa nebun cum il considera unii, a fost singurul care de 20 de ani se bate cu ei si ne tot avertizeaza, este cel mai injurat politiciat si votat de 3% ??? Suntem vai de capul nostru, NE MERITAM SOARTA !!! hai cu ponta, sa ne trezim prin 2017 ca am facut o mare greseala, da, dar atunci o sa fie honorius prigoana pe la vreo 34 de ani si o sa il votam pe el, ca este baiat destept si de perspectiva, si vorbeste frumos si e taner !!! – adik peste 10 ani.
De razvan pe 22 February 2010 la 15:21 (#)partidele mari sunt mari pt. ca exista oameni cu niste foarte multi bani, unii vor sa stea mai in spate altii nu. In Romanica banii multi nu s-au facut cu carca, iar cand e vorba de milioanele de bannere sepci geci etc din campanii, banii nu put de oriunde ar veni. Rezulta ca: nici Geoana, nici Ponta, nici bunica nu poate face ‘curatenie’ in partid ca se face miic miiic de tot. Sau e vorba de doctrina,si nu m-am prins?
De zdringhi_zdringhi pe 22 February 2010 la 15:29 (#)Mi-a plăcut de Geoană: ” o să rămân o figură importantă în ….”, o mare figură şi atât.
De e.nichifor pe 22 February 2010 la 15:39 (#)Ponta e cam papagal si il joaca pe degete socru, asta spre deosebire de Geoana care era invartit de soacra!
De Ionut pe 22 February 2010 la 15:47 (#)Domn’ Ciutacu ati vazut ce poza aveti in catavencu?
De rochiri pe 22 February 2010 la 15:53 (#)Tare domne!
Nu prea inteleg ce mare lucru a facut/zis Vanghelie. Eu am inteles din inregistrare
De nascut liber pe 22 February 2010 la 15:55 (#)ca a pornit la drum cu Geoana si cu Geoana ramane. O atitudine corecta. Nu ma asteptam sa te vad atat de “insultat” de felul in care a vorbit Vanghelie. Era o discutie intr-un cadru privat si, sincer, stim toti ca nu e vreun academician. Referitor la Diaconescu, mi se pare ca are multe conexiuni dubioase prin PD. Nu mi-a placut niciodata si nu mi-a placut nici ca l-a sustinut pe Geoana. A nu se intelege ca-mi displace Geoana. Este adevarat ca nu are aptitudini de lider dar haideti sa nu dam cu pietre intr-un om “cazut”.
@nascut liber: unde si cand m-am aratat eu vexat de limbajul lui Marean?
De Victor Ciutacu pe 22 February 2010 la 15:58 (#)@rochiri: da, o chestie extrem de inteligenta
HAI SA-TI SPUN UNA BUNA.
De boni pe 22 February 2010 la 16:00 (#)DIRECTORUL FIRMEI UNDE LUCREZ(PRIVATA CU CAPITAL AUSTRIAC 89%) A FOST SUNAT ASTAZI DE LA ANAF SI INTREBAT DACA AVEM DE GAND SA NE PLATIM DARIRELE CATRE STAT. ELE SA PLATESC PANA PE 25 INCLUSIV ALE LUNI.
BOC NU MAI ARE BANI DELOC, E GROASA RAU.
Poate Romania mare are o sansa: langa Crina Antonescu s-a asezat si Ponta.
De diana pe 22 February 2010 la 16:01 (#)PDL s-a si repliat : a inceput sa atace PSD-ul ca nu voteaza schimbarea constitutiei respectiv nu tin cont de ce-au zis romanii la referendum..ce altceva pot face? ei il au tot pe BOC :p
Atunci las-o moale cu inregistrarea aia ca nu-i mare smecherie. Tot ce-a zis Vanghelie a fost corect. Chiar si faza cu nevestele (folosita la modul figurat).
De nascut liber pe 22 February 2010 la 16:08 (#)Victor Ponta, noul şef al PSD acoperit, sperăm nu până la sufocare, de mâna maculată a sfătuitorilor pesedei din umbră sau pededişti din faţadă, adică să nu vedem doar un avatar cu picioare de lut ci unul sprinten şi pe alocuri neascultător, poate chiar şi mustrător de pesedei, capitalişti de cumetrie ori baroni, şăibari şi amatori sculeri maşinişti…
Am avut prilejul să discut puţin cu mnealui la Cluj pe când eram la un meci de baschet ”U” Mobitelco cu aia de la asesoft, despre Mircică Geoană, pe când era proaspăt „prostănac” şi enerva cam pe toată lumea pesedistă, mai puţin pe soacră; L am salutat din partea Cafenelei Politice, un ONG, condus de Sorin Platon un social democrat aflat în nepotrivire de caracter cu pesedeii, şi l am întrebat de ce nu scapă de „prostănac” iar el mi a zis cu emfază şi veselie că Geoanică îi ca râia pentru PSD. Iată că amu a scăpat de Geoanică şi s a ales chiar el cu prerogativele puterii…
Azi, Ponta, Victor, Ponta a fost un 007 pentru reţeaua cam risipită şi lipsită de convingeri activiste a „prostănacului” şi astfel i a luat locul, astfel că Geoanică a încasat o şi în interior, de aceea cred că ar fi de bine pentru el să se retragă nu la oltenii lui ci prin Ardeal, la Cluj, spre alţi perdanţi notorii, poate îi află vânzătorul de maşini unelte un job la firma unde este angajat, nu de alta dar poate i se oferă şansa să se ridice financiar şi atunci să poată emite pretenţii de sfătuitor din umbră.
Un congres organizat ca n cutumă, cu negocieri până şi în budă, un Ilici cu brandu mare (aviz amatorilor care ştiu ce s a ales de FSN cândva, au ieşit două lichele, una mai perfidă decât cealaltă, prima care cică îi de dreapta (după ce i a fost refuzată stânga, ce ticăloşie să ocupe un marinel segmentul istoric al PNŢCD) şi alta care simulează stânga, ambele disimulânt comunistoidalul), un Diaconescu îndosariat, pierdut în luptele pesedisto licheliste un Vanghelie tot mai gras şi mereu agitat (deh, îi cam greu saltul ăsta de la bagabont la statutul ăsta printre telectuali, care şi ar da şi nevestele pentru o „foncţie”), cu nişte conflicte asemeni ghicitoarelor care tunau fără fulger împotriva flăcării violet cu iz portocaliu, despre care ziceau ele că este în sală…
Până una alta aşteptam lista aia cu gay, să vedem cam ce viitor are PSD unul de adopţie cu părinţi de acelaşi sex, Ilici a recunoscut că îi o mare problemă cu femeile în partid, sau unul hetero…
apropos, de pupat in cur…
Cică marinelu a zis ca românu iubeşte manelele… păi dacă până şi cercetătorul de la educatie Funeriu a ajuns vedetă după Roxy manelist la oteveu… la ce bun să nu schimbe numele ţărisoarei în romanelia… nu de alta dar cred ca am avea motive prielnice la a ne căuta un alt ţinut unde să reconstruim ROMANIA…
De Fanu pe 22 February 2010 la 16:08 (#)Nu stiu de ce,dar eu am mare incredere in Ponta.Si tanar si cu tatucii in spate tare mi-e ca o sa faca treaba.SI sa-i vezi atunci pe cei care credeau ca”mai merge cum mergea”.E o schimbare in bine dupa parerea mea.O sa vedeti.Si la fel cred ca va fi baiat destept si diplomat si va putea sa lucreze si cu Ecaterina Andronescu si cu alti oameni de valoare care nu l-au sustinut neaparat.Mi se pare un tip hotarat si nesantajabil.Cat despte Mircea Geoana mi s-a parut ca a stiut sa piarda.II felicit pe amandoi si sa speram in lucruri bune si in intinerirea pardidului.
De mina pe 22 February 2010 la 16:10 (#)@nascut liber: devii obositor(oare). ati pierdut, gata. spalati-va pe cap cu Marean. el e un supravietuitor, voi sunteti uneltele lui. va tociti, va arunca.
De Victor Ciutacu pe 22 February 2010 la 16:12 (#)As vrea sa iasa Ponta
pe bune
De dragoshs pe 22 February 2010 la 16:13 (#)Referitor la Vanghelie, Boda etc.
De Exasperat pe 22 February 2010 la 16:21 (#)Detaliază!
ufff… nu ii iau apararea lui Vanghelie. nu ma intereseaza deloc nici ca om, nici ca om politic. pur si simplu n-am inteles de s-a discutat atat despre ce-a zis. sunt liberal, nu eu tre’s sa ma spal pe cap cu Marean. incercam sa-ti spun ca m-ai surprins prin publicarea inregistrarii tocmai pt ca stii cum stau lucrurile intr-un partid politic. scuze pt osteneala!
De nascut liber pe 22 February 2010 la 16:24 (#)Nici eu nu am inteles faza cu Diaconescu…Sincer, nu-l cred santajabil ( sau poate ca e… tu in mod sigur stii mai multe ca mine)… Logica mea spune ca nu e, pentru ca la neuronii lui, daca era, nu mai candida…Sau… naiba mai stie care erau de fapt jocurile…
De geretus pe 22 February 2010 la 16:28 (#)Oricum… in momentul asta, PSD are o sansa cu Ponta… Si da, sunt de aceeasi parere – sa-i lasa sa plece pe cei care vor… acum e cel mai bun moment ( nu in ajun de alegeri sau mai stiu eu cand ai mai mare nevoie).Nu conteaza nici daca raman cu 50% din nr de senatori si deputati… Mandatul asta e oricum compromis…
Generatia 71/72 la putere!
De Rasvan pe 22 February 2010 la 16:29 (#)Nu ca ma dau “inteligent” dar de cind a spus Geoana ca nu stiu ce cu “flacara mov” am zis coane preda-te! Pacat de calitatile lui de diplomat. Sta bine acolo la Senat!
@DeSePe: iar tu te plictisesti si analizezi comentatorii de pe blogul lui Ciutacu? Cred totusi ca eu sunt mai putin penibila decat tine
De Manuela pe 22 February 2010 la 16:33 (#)@@DeSePe & Manuela: mai usor cu smardoiala, ca, daca intentionam asta, va faceam un ring special de k1
De Victor Ciutacu pe 22 February 2010 la 16:36 (#)Geoana pierdea alegerile si daca se afla in lupta cu portarul din Kiseleff. Daca este cineva pe lume care nu a castigat nicio intrecere pana in zilele noastre,acum este momentul sa il provoace pe Mircica.
Ponta ar trebui sa lase ”votul democratic” si diplomatia deoparte si sa inlature toate capusele din partid.
Putin fotbal:Stii care este filmul preferat al lui Borcea?
De alf pe 22 February 2010 la 16:40 (#)-Daca nu vreau sa fluier, nu fluier.
Cred ca asteptam prea mult si prea repede de la membrii PSD,care nu sunt dedicati politicii,ci o folosesc doar pentru interese personale si de grup,deci un partid de “cameleoni”.
De Costel Ghimpu pe 22 February 2010 la 16:47 (#)@ciutacu: n-am inceput eu!
De Manuela pe 22 February 2010 la 16:48 (#)Revin pe blogul tau dupa aproape doua luni in care m-am detasat de conditia supravietuirii in realitatea ingust-damboviteana la care suntem fortati – profesiunea si criza mi-au permis un concediu (fara plata) pe care l-am folosit ca sa ies din cotidian, ca din tara era cam scump pentru mine iar in tara prea costisitor.
Si, ce sa vezi, dau iar cu nasul de inepuizabilul Vanghelie, seful PSD-ului din orasul meu si edilul din sectorul in care votez. Constat ca m-am saturat pana peste cap de aceasta primata care nu ma mai distreaza nici la ”În Puii Mei” (un rateu de televiziune cum nu imi puteam imagina)
Este legitim si legitimat de o parte din PSD – probabil exact aceea care reprezinta 66,7 (%) din cangrena PSD care este necesar să fie drenată și lăsata să umple bazinul de independenți pe care se sprijină puroiul produs de Băsescu.
Dar, Ponta mi-ar face o mare bucurie daca l-ar izola corect statutar in primaria lui si l-ar specializa tranzitoriu in vicepresedinte cu matura si atat.
Ii sugerez si o metoda. Sa impuna vicepresedintilior sa faca un curs de nivel post-universitara sustinut cu o lucrare de dizertatie sustinuta public televizat. Pana atunci, sa le delege responsabilitati numai celor in care are incredere politic si profesional. Vanghelie trebuie autodistrus. Ca si Basescu&co.
Asta nu inseamna ca Vanghelie este cel mai nociv lucru pentru nivelul de educatie al politicii romanesti. EBA il depaseste cu mult.
De FuXi pe 22 February 2010 la 16:50 (#)Acum, cand ma pregateam si eu. Stiu ca nu e voie, dar, incerc.
De raluca pe 22 February 2010 la 16:52 (#)Ponta e inventiv si a invatat si bine scoala de la Base. In mediul rural se descurca el cu un pansament la ochi, cu o carja, cu vreo boala…
Am ajuns sa fac A.M.R. Sinteza Zilei.
Si o intrebare: Cine stie daca Victor Ciutacu vine diseara, la Sinteza? A.R.
Tare, Manuela! Hi,hi.
De raluca pe 22 February 2010 la 16:53 (#)Azi-maine prima decada a secolului XXI se termina si in Romania cel mai mare partid al opozitiei, PSD (asa considera liderii ca sunt!) practica angajarea unor ‘aplaudaci’pe suma de 25 lei ora, la sedinte mai importante, conferinte extraordinare, care, bineinteles, vor sa-si incaseze banii pentru prestatia facuta. Oare cine putea sa angajeze asemenea persoane la ultima conferinta extraordinara a PSD Bucuresti? Ati ghicit! El, marele Vanghelie,cu “portocale”, care vine acum cu marea intelepciune ca in viata concurezi si fie ca pierzi sau castigi mergi mai departe.Laudabila reflectie, fara misto. Dar pe cand sa-si faca efectul in mintea noastra vine cu o afirmatie care ii transforma meditatia adanca intr-o mistocareala ieftina:Vrajitoarele prezente la Congres “i-a” transformat pe unii in figuranti si dupa aceea in maimute. Marca Van Gheele.
De I.I. pe 22 February 2010 la 17:18 (#)@JOHN FFFFFF TARE!UITATI-VA CU TOTII LA POSTAREA LUI JOHN!!!DAR MA INTREB CINE E DOMNUL ,,SELECT,,CARE O ,,INTRODUCE,, PE DIVA?AI IDEE?
De pestisorul de aur pe 22 February 2010 la 17:19 (#)Puţin îmi pasă cine a câştigat!!Un lucru e sigur: dacă şi Victor Ponta e o jucărie a cuiva, ştiţi al cui, vorba lui Caragiale, persoană importantă!, atunci aş vrea ca generalul Oprea să dea o lovitură de stat, dacă se poate de catifea, să ne arate şi nouă că-şi merită stelele. Poate ia exemplul caporalilor din Niger, aclamaţi că au restaurat democaţia în ţara lor. Dar, oare mai avem caporali!!
De marius pe 22 February 2010 la 17:34 (#)Nene “zdringhi_zdringhi” e cumva Badea? Ca mie asa imi suna….
De shogunu' pe 22 February 2010 la 17:44 (#)Banzai!
Veche felicitare
Că Victor Ponta-i maimuţoi, Băsescu zise,
Precum citi-i recent într-un ziar ;
Felicitare la nivel de oaie, pare-mi-se,
Că de ceva mai nobil n-a avut habar.
Bătrâne cimpanzeu, ca tată de maimuţe,
De P.U. Lake pe 22 February 2010 la 18:09 (#)Puteai să fi mult mai prevăzător…
Să nu-i faci poftă de ceva lenuţe !
Vai ţie, fă-ţi o cruce, lipsit eşti de umor!
da ce sa mai zic …
De maryo pe 22 February 2010 la 18:11 (#)Tipic…”regele” a murit!… träiascä “regele”! Singura necunoscutä “renuntarea” la candidaturä a lui C. Diaconecu !!! Parafrazä : “… dar sä nu uitäm ca si ‘el’ este … ‘om’ !
De Logicon.or.no pe 22 February 2010 la 18:19 (#)Cazul Diaconescu nu poate ramane asa.
A fost Ministru de Externe (chiar foarte recent).
SRI sau SIE sunt OBLIGATE sa il protejeze informativ (sa nu fie filat de altii!!!).
Asa ca: ori au fost ei, ori ii platim degeaba fiind incapabili sa protejeze un obiectiv de prima importanta pentru securitatea nationala.
In rest, e treaba lui Diaconescu ce-a facut, cu cine sa intalnit, cat s-a coit si cat de slab de inger a fost.
Victore, presa nu poate lasa cazul asta sa se stinga!!!
De FuXi pe 22 February 2010 la 18:49 (#)Votul impotriva lui Geoana a fost un vot din ura. Ura impotriva lui pentru ca nu a fost in stare sa castige alegerile. Ca si cand e numai vina lui INTEGRALA ca nu l-a debarcat pe betivan.
De SimP pe 22 February 2010 la 18:52 (#)E usor sa dam vina pe altii si sa nu vedem partea noastra de vina (pentru ca au fost 5 milioane de voturi probasescu si cel putin 3 milioane au fost voturi REALE) si e usor sa minimalizam “puterile” serial killer-ului de la cotroceni.
Lupta impotriva lui basescu este si devine pe zi ce trece o lupta din ce in ce mai imposibil de castigat. Are serviciile secrete in spate impreuna cu toate metodele lor abjecte/criminale. In definitiv ce datoreaza Geoana acestei natii sa isi puna pielea la bataie cu asa un adversar criminal?Ce ne datoreaza el noua care nici macar incredere nu am reusit sa-i aratam. Geoana a scapat de o povara infernala.
Acum in locul lui e un tantar care face primii pasi in leadership-ul celui mai mare partid din Romania: Is etaleaza muschii lui de parking enforcement agent!
Bravo lui! Asa da! What’s next? Pai pe lista ASTA de prioritati ar fi introducerea obligatorie a uniformelor pentru membri PSD. Da, sa fie toti la fel. Asa sta bine unui partid de stanga.
Situatia din PSD seamana tot mai mult cu bancul cu marinarii si bucatareasa.
…………….
O nava esueaza si echipajul scapa cu viata ajungand toti pe tarmul unei insule: capitanul, matelotii si bucatareasa.
Dupa doua zile de la naufragiu, capitanul anunta convocarea unei adunari generale a echipajului pentru a le face un comunicat important: “Sunt complet dezamagit de comportamentul echipajului. Ce se intampla pe insula este inacceptabil. Am hotarat sa impuscam bucatareasa”.
Dupa inca doua zile, e convocata o noua adunare generala pentru inca un comunicat important din partea comandantului : “Sunt complet dezamagit de comportamentul echipajului. Ce se intampla pe insula este inacceptabil. Am hotarat sa ingropam bucatareasa”. Peste inca doua zile… alta adunare, alt comunicat… de data asta : “….. Am hotarat sa dezgropam bucatareasa..”
Good luck flacailor jmekeri din PSD. Da, Geoana e prostalau pentru ca nu-i viclean, isi tine cuvantul dat (vezi relatia cu PNL) si si-a dat seama ca lupta impotriva lui basescu nu se poate/nu se merita sa o faci de unul singur.
Geoana are tot respectul meu, fiind singurul membru PSD care mi-a castigat increderea din ’89 incoace.Imi plac mie prostalaii, de aia!
Erata: s-a intalnit
De FuXi pe 22 February 2010 la 18:52 (#)Coane Victor. Auzit/văzut-aţi vreodată o altă atitudine la poporu’ romăn în afară de PROJUPÂNISM? Nu că mă dau io vreun înţelept (cu toate că mi-ar place să fiu, sau cel puţin să mă vadă cineva aşa), da’ pupăciunismu’ face parte din gena noastră, din fibra noastră ca popor. Deasupra noatră, a projupânilor, tronează inevitabil TĂTUCII. Cred că nu putem încă depăşi stadiul de “Homo superstiţios”, câtă vreme găsim cu mult mai multă uşurinţă explicaţii pentru eşecurile noastre sau succes(uri)esele altora în fenomene paranormale. Ba chiar susţinem veridicitatea paranormalului foarte vocal!
De C. Bojan pe 22 February 2010 la 19:29 (#)Cine vrea să ţină un pariu: Ponta va fi căutat şi găsit cu bube-n cap de instituţiile “statului de drept” băselian, iar informaţiile vor fi furnizate şi de subalternii săi? Cu alte cuvinte, jupânii “vine şi se duce”, numa’ trădătorii “rămâne”.
SALVE, geniale !
De Dainuirea pe 22 February 2010 la 19:42 (#)(Pardon, corect ar fi fost să scriu SALVE, genialule !, dar numai aşa mi-a ieşit…).
P. S. D.-ul mi-a fost urât, începuse să-mi devină simpatic, iar acum mi-a stârnit o curiozitate neutră.
Ce avea de ales P.S.D.-ul între un Geoană hiper-vanghelizat şi un Ponta care-mi pare, totuşi, mai mult o poantă? Cred că nimic…
Şi cum dintr-un nimic ar putea ieşi ceva (ca-ntr-un banc de-al lui Murphy…) sunt (neutru) curios acum dacă Ponta se va putea urca pe poante ca să încalece P.S.D.-ul.
Se prea poate ca încălecatul P. S. D.-ului să înceapă cu descălecatul şefilor la poarta intrării în sediu (că se arată cu toţii încântaţi să facă mişcare…) şi cu interdicţia declaraţiilor pe scări (acolo unde noul Săf se pare că nu-şi iartă faptul că a spus cea mai mare poantă a sa, cea cu „maşina de furat voturi”).
Oricum, ţinând cont de faptul că sfaturile bunicuţei par (de la graţierea revocată a lui Miron Cosma) atinse de o uşoară tendinţă spre senilitate, că va avea mult prea multe ouă de numărat, că va trebui ca veşnic să-şi păzească beregata, iar familionul nu-l poate ajuta din provincie şi numai cu rugăciuni de la Bruxelles…începutul nu pare promiţător.
Ce rau imi pare ca singurul cur cald de pupat nu este a lui C. Diaconescu. Si acest om politic integru, de incredere a ajuns sa fie tocat de toti politicienii, toata presa fara sa se stie ceva cu precizie. Da, este bizar ca s-a retras, este chiar un paradox dar de ce nu se asteapta prima data niste clarificari. Sunt indignat profund. Sper sa aflam la emisiunea D-lui Ciutacu adevaratele motive pentru retragerea lui intempestiva.
De I.I. pe 22 February 2010 la 19:54 (#)Dupa umila mea parere, Ponta imi pare un oportunist, dar destul de inteligent incat sa nu rateze nimic. Asteptam o schimbare prin alegerea lui Diaconescu, dar nu cred ca e suficient de abil incat sa fenteze viperele din PSD. Marean, in schimb, e invincibil, niciun congres fara sa fie… reales!
De alinc. pe 22 February 2010 la 19:59 (#)Ce sa zic, nu-mi displace c-a iesit ponta, depinde ce conduita o sa aiba, aia cu “nu masinile la partid” i-a iesit! Diaconescu n-a facut nimic deosebit, a fost el, cum il stim, sovaitor, inconsecvent si alunecos, in plus tot mai neplacut vederii si mai aparent vinovat, naiba stie de ce. Da’ marinelu’ cotrocelu’ s-a iesprimat pe tema?
De alien pe 22 February 2010 la 20:07 (#)Prima realizare a noului sef rosu e un aport original la legea circulatiei, si anume amplasarea in curtea PSD a unui nou semn – parcarea interzisa … cu exceptia domnului Ion Iliescu. La mai mare!
De purcelix pe 22 February 2010 la 20:14 (#)woohooo ce e aici … cata agitatie… hai ca la prezidentiale mai intelegeam (poate castiga Crin) dar aici? PSD ? Wtf cares? acelasi r**at pe fond … Romania tot in groapa e !!!
De Cristina pe 22 February 2010 la 20:37 (#)Azi, nepoata-mea de 6 ani desena, la tv vorbea Orban.
ca sa nu-i dau indicatii sa completeze desenul cu un caniche care sa alerge dupa buldog…. imbracat in steagul PSD
… Ponta !
De Sinzianna pe 22 February 2010 la 20:44 (#)Ma uit un pic la “capodopera”: un ciolan sanatos facuse picioare si alerga cu un catel infipt in dos … si o intreb:
- Cine e ciolanul care fuge si cine e catelul cu dintii infipti in el?
- Basescu e ciolanul si Orban e buldogul , raspunde senina nepoata-mea.
Mi-am dat o palma peste frunte si am fugit la bucatarie ca mi se ardea mancarea
Cel mai bun titlu legat de congresul PSD=))…
De Sakin1985 pe 22 February 2010 la 20:46 (#)Buna seara d-le Ciutacu,
Am urmarit putin sambata seara tarziu ce se intampla la congres(am avut din pacate un necaz in familie-un deces) si abia astazi am aflat ce s-a intamplat acolo.
Sunt perfect de acord cu Dvs;sunteti totusi prea modest cand spuneti ca stiti putina politică si ca aveti o vaga pricepere la oameni -nu e adevarat:stiti si intelegi foarte bine politica si “cititi” la fix oamenii.
Asteptam deci ce va urma-spectacolul ,cum ziceti,de-abia incepe.
Va doresc sanatate si o saptamana buna,cu acelasi respect,
De IoanaP pe 22 February 2010 la 21:11 (#)IoanaP
Sper ca cei care acum se avanta patriotico-revolutionar sa se inscrie in PSD au un simt al umorului mai negru. Nu cred in misionarul Ponta, nu m-a convins ca politician, sigur e inteligent si exploateaza foarte bine orice oportunitate, dar nu il vad schimband PSD-ul, nici macar nu si-o doreste. Imi pare mai degraba o solutie de imagine/avarie a PSD-ului, care l-a vrut jos pe Geoana, dar nici nu l-a vrut sus din nou pe Nastase, prea compromis public. Da, e o schimbare care se vede bine in multime si poate starni isterii colective. M-am cam saturat de schimbarile de suprafata in partidele made in Romania. S-a schimbat liderul. Si? Cine e in spatele lui? Cine sunt vicepresedintii? Marean, Oprisan si compania.
De cami pe 22 February 2010 la 21:18 (#)sa zicem ca inainte de votuk pt. presedintele psd nea miki spaga statea de vorba cu un vechi prieten al sau de pe timpul guvernarii nastase, sa zicem nea mircea, si zicea: “plec ba, in p… mea, ma duc la oprea”.
De adi pe 22 February 2010 la 21:37 (#)Nou, NEW, Novo, pe ecranele din Romania Avatar II in rolul Handicapatului -adrian nastase, in rolul avatarului Victor Ponta, in rolul generalului Bunicuta,in rolul calului Vanghelie
)))Daciana este avatarita aia lunga cu nasul mare…. tatal avataritei tatal dacianei.samd
De Andrei Ghiorghe pe 22 February 2010 la 21:44 (#)Titlul este valabil si pentru multi deuntologi.
De Fidel pe 22 February 2010 la 21:49 (#)Vad ca posturile de stiri nu au pierdut timpul si presteaza cu harnicie la soclul lu’ mica Bombon(el)ika cubaneza.
mareane da banii la oamenii care te-au aplaudat
De www.smiley-funny.blogspot.com pe 22 February 2010 la 21:49 (#)Realitatea este ca o purificare prin plecarea “independentilor” ar fi utila pentru PSD. Si odata cu ei bine sa plece toti comunarzii? Insa, cine mai ramane?
De Florentin pe 22 February 2010 la 22:01 (#)Despre situatia care a condus la asemenea manifestari “misticoide” am scris pe http://www.traianpopovici.ro (click pe link catre blog-ul Asociaitiei)Suntem caracterizati de o mare economie de constiinta, in conditiile in care inca mostenim un mental colectiv din timpul comunismului. Citeste articolul CONSTIINTA MORALA VS. REGIM TOTALITAR
Daca Diaconescu era atat de “integru” si “de incredere”, atunci n-ar fi fost obligat sa renunte la candidatura la aparitia unor “inregistrari”.
De Astala pe 22 February 2010 la 22:22 (#)In consecinta ia mai lasati-o jos, ca macane.
“Mai,nu ti tieme,mai Victoras.Acolo sunt mai multe cururi de pupat si nu numai de pupat.Buzele le vor incalzi cu suptul si apoi vor trece la ce stiu ei ca place sefilor.Ala batranu’i-a tras presu lui Mirciulica,ca “unchiu Ionel”cum Ii spune Madalin e baiat bun dar te tine minte.Sa vedem ,ce este Ponta in stare sa faca ca sef.Pana acuma a fost un”Gica contra” rade fortat ca Mirela Zeta la carcotasi,are viata grea cu Mitrea,Oprisan si inca cativa care vor la guvernare ca acolo e cascavalul.Asta e functie de nesimtit,ce sa caute Diaconescu aici?El e baiat fin,ca si Geoana de altfel,astia nu sunt in stare sa incalce legile,sa nu le respecte.Ponta are scoala lui Nastase,a invatat si de la Tariceanu si de la Boc ca decizia politica sa pisa pe orice lege.Raman la ideea ca nu avem NEMTI,cum spunea si Academicianul Grigore Moisil.Mos NICULAE din decembrie anul trecut ne-a adus biciul lui Boc,asa ca mai avem de indurat, inca.
De Piere_Brice pe 22 February 2010 la 22:28 (#)Domnule Ciutacu,
De Ana pe 22 February 2010 la 22:48 (#)V-am apreciat mult pana acum, insa atitudinea dvs de la emisiunea Q&A de sambata din timpul congresului (i.e. reactia emotionala la subiectul Diaconescu), dar mai ales cea din emisiunea Sinteza Zilei din seara asta au fost mai mult decat…transparente…
Regret realmente aceste doua ocazii in care ati dovedit un parti pris mai mult decat evident, si nu ati incercat sa pastrati macar aparenta unui obiectivism jurnalistic ce tine de profesionalism… o mare dezamagire…
(nu ca ar conta probabil prea mult opinia unui cititor/ telespectator)
Judecand dupa raspunsurile date de Ponta la Sinteza zilei chiar vom asista la spectacol de artificii curand.
De I.I. pe 22 February 2010 la 23:27 (#)Il cred ca a fost votat mai ales de esalonul doi si trei al partidului, dar daca nu-i va castiga de partea lui pe liderii de partid care si-au pastrat pozitiile nu se va putea impune asa cum si-l doreste cu tot talentul lui de mare mediator,strateg, mana de fier.
In ceea ce priveste relatiile cu celelalte partide politice dumnealui se prezinta ca un adversar neinduplecat fata de Basescu si partidul sau, dar nici cu PNL-l relatiile nu vor fi prea amiabile.Trebuie sa avem rabdare cat timp se pregateste spectacolul de artificii.
Alte sugestii de stanga pentru micul Titulescu…marele reformator al unicului partid de stanga:
De bocitor cinic pe 23 February 2010 la 00:00 (#)1)Toata lumea cu sapca a la Iliescu
2)Masina cu care poate sa intre Iliescu in curtea sediului sa fie un Gaz tip anii 50
3)La intrarea in sediu toata lumea se sterge pe picioare si arata carnetu’ cu cotizatia la zi.
4)In curte la partid,eliberata de limuzine, se vor monta leagane si scranciobe pentru copii organelor partidului, precum si un chiosc cu mititei si bere,gestionat de tovarasu’Vanghele, unicul loc permis de regulament pentru desfatarea intru barfe si politichie.
5)Clarificarea ideologica de stanga a partidului prin brosuri in care sa se infiereze PNL-ul ca partid reactionar…
Daca Ponta i-a oferit lui Cristi Diaconescu functia de presedinte al Senatului si acesta a refuzat… inseamna ca avem 2 loviti dintr-una!
De Plano10 pe 23 February 2010 la 00:26 (#)Zile grele pentru Geoana!!!!
Asa! mie mi-o placut multe la Congres. Cel mai mult mi-o placut de Pandele si Vanghele. Apoi de Mazare. Si de Mitrea.Si de nea Nelu. Si de vrajitoare – de dimineata si de seara. Si de muzeria lasata. Si de scandal.
De Iordachel Gudurau pe 23 February 2010 la 00:40 (#)Nu mi-o placut ca dupa alegeri l-au mancat pe Geoana. Ciuruit din toate pozitiile ca teroristii lui Iliescu. Nu l-am “ghicit” niciodata pe Diaconescu, spre cinstea lui, eu care ma cam pricep la lume. Momentan il cred pe Ponta, asa cum cred un politician. Nu va face cacatul praf si totusi va da bine -momentan- pe sticla. Vanghele, cu ai 25 de lei,
a fost inca o data mare. Dator! Vanghele!
Victore, doar nu ne crezi copii sa ne spui ca ti-e frica de “eminenta fumurie”. Las-o moarta.
PS
Ie da urmarit tot balamucul mai departe…
Am uitat ceva!
De Iordachel Gudurau pe 23 February 2010 la 00:55 (#)Fata de nefericitii de la Guvern, care se faulteaza singuri, Geoana este un urias…
Oare cat mai dureaza pana incep sa-l si lucreze un pic? Eventual chiar cei care il pupa acum.
De Daniel Ispas pe 23 February 2010 la 01:00 (#)Va felicit ptr emisiunea de aseara, dar in special ptr cea de la Sinteza, in care ati fost transant si ferm cu Ponta, fapt admirabil.
De Roxana pe 23 February 2010 la 01:34 (#)Bravo lui Ponta.
Am avut ocazia sa constat o simpatie pentru acest rezultat in randul unor tineri de 30 de ani, care isi cautau refugiul in votul dat liberalilor, in lipsa unei oferte dinspre stanga. Oricum santem orbiti de blitzurile acestui congres si trecem prea usor peste starea in care se afla presedintele reales, care declara ieri ca face parte din elita de 1% care asculta colinde si vara (desi, iarna nu-i ca vara!). Restul de 99% dintre majoritari asculta manele, dovada ca a avut doua clipuri electorale cu manelisti de tip salam si alte minuni!
Eu cred totusi ca nu trebuie sa trecem prea usor peste aceste afirmatii, ba sa fim atenti, pentru ca imi pare :
De patologic cred depinde,
De Lungu Mircea pe 23 February 2010 la 06:50 (#)Si nu ca-i meloman cumva,
De-asculta si vara colinde,
Clar este dus,cu sorcova!
As dori sa vad un PSD activ,cu variante de legi la tot ce debiteaza PDL cu ministerele lor cu tot.Cu dosare,cu probe,cu cifre,tot tacamul…altfel nu ma vor convinge ca s-a schimbat ceva.Astept reactii la populismele-comuniste ale lui Traian Boc,motiuni de cenzura,atragerea parlamentarilor in opozitie,atragerea de membri in PSD prin programe de criza si de ce nu surprize placute in punerea in practica a legii-in folosul nostru,celor care ii votam…sau nu.
De gabi oarga pe 23 February 2010 la 07:25 (#)Ce-mi place cel mai mult? Ca psd-istii pe care-i cunosc votau inainte de congres cu Geoana. Ce declara dupa? Ca l-au votat pe Ponta!!! Dupa cati declara ca au votat cu Ponta , ma mir ca n-a castigat cu 85%… Ce sa-i faci? Si la noi “the winner takes it all, the loser … “
De alinutza pe 23 February 2010 la 08:09 (#)Va salut pe toti care comentati aici, s-a intamplat ceva super, vechea garda din PSD, adevaratii stangisti s-au impus (Nastase, Iliescu, chiar si Manivela, dar cel mai surprins sunt cum Mitrea a putut ceda catre Ponta, asta inseamna ca nu-i da cu limba pe pendula lui basescu.
De tica pacatosu pe 23 February 2010 la 08:35 (#)Eu am incredintarea ca PSD-ul va sti prin vocea si mana lui Ponta sa faca opozitie si sa se reconfigureze, in spatele lui sunt oameni capabili care stie sa scoata in evidenta gafele si nemernicia actualului guvern. Pe de alta parte m-as bucura sa se care acum toti lustruitorii de parti dorsale din PSD si in cel mai scurt timp PSD sa devina adevarata contrapondere la dreapta asta sugrumatoare.
Ponta este un om inteligent si cu sange cum spunea Mazare si va fi cel care va baga mortul in curtea din Modrogan.
Bine ca s-a schimbat ceva, mai rau decat cu Geoana pt PSD nu se putea, asa ca le doresc sa creasca si sa faca opozitie constructiva cu PNL astfel incat sa fie aparat si opincarul de rand in fata ciumei portocalii.
Megali
De Kotormen pe 23 February 2010 la 09:19 (#)AN. pe vremea când era (azi îl vedem şi nu-i) a răpus 240 de mistreţi la o singură partidă criminală, cu invitaţi pe măsură, faptă de laudă consemnată pe megalitul personal, alături de altele şi mai şi, scrijenite, la-ndemâna cătătorilor prin puţiciunile istoriei.
Bărbatul de stat, în fund, figurează pe aceiaşi chiatră cu o faptă demnă de caracterul lui (jos Nic.) : infestarea mânăstirii Meşterului Manole cu hoiturile lui carol secund – distrugătorul de neam şi ţară – alături de al târfei sale !!! Viteazul termo Pan , cel care poartă şliţ pe fundul izmenelor, are înscrisă pe megalit distrugerea din temelii a economiei naţionale, sub înaltul patronaj rromic al unchiului peşte ion de Kremlin.
„AN-e-megalitul” sadic din fire lucrează la demolarea partidului demolatorilor, cu paşi calculaţi, unul care i-a ieşit din prima fiind cel din 20/21.02.ac.
Căpitanul jubilează, şi la gândul că anemegalitul va supravieţui numai ca loc de micţiune istorică a diavolilor roşii !
Ponta s-a apucat de treaba!Dar cu atata aroganta incat ‘tunurile’ mediei s-au si indreptat catre el ca prea se vede lider de necontestat al opozitiei.
De I.I. pe 23 February 2010 la 09:22 (#)Sa fim cinstiti ca si Crin cu PNL-l lui s-a vazut in aceasta postura si chiar se cocotase in jiltul acesteia dar nu cu aroganta. Crin, care a crescut politic enorm de mult, si-a pastrat o trasatura care il diferentiaza de Ponta si anume de a fi uman.
Crin a luat la cunostinta ca prin Ponta a aparut ‘concurenta’, ca Ponta vrea ca PSD sa fie adversar nu numai puternic dar chiar temut.
Vom urmari cu atentie fiecare miscare a celor doi lideri.
Ponta, nu-i o poanta buna e aceeasi Marie cu alta palarie, “brandu” face jocurile et rien ne va plus !
De EOL pe 23 February 2010 la 09:34 (#)O Sinteza super.
De raluca pe 23 February 2010 la 09:42 (#)Dar, vorba lui Victor Ciutacu “Chiar ne ia de prosti”, cu raspunsurile lui, micul
Titulescu?
Ponta e la 360 grade fata de Geoana.Pe ala il lovesc flacarile, iar pe asta norocul chior. “Si Nastase, si Mitrea,ma sustin…pe mine? Habar nu aveam!”
[...] că e arogant şi genial. Până una, alta, a produs titlul anului, pe blogul personal: “Un singur c*r cald, atâtea buze reci“. “(…) S-a schimbat c*rul de pupat. Ăia care, până sâmbătă, nici nu-l [...]
De “Un singur c*r cald, atâtea buze reci” | gorjNEWS.ro pe 23 February 2010 la 09:43 (#)Cred ca tocmai ai produs titlul anului, in print si online, ever, ever, ever. Foarte tare!
De Narcis Daju pe 23 February 2010 la 09:46 (#)http://www.gorjnews.ro/slider/un-singur-cr-cald-atatea-buze-reci.html
pe mine nu ma impresionat Ponta poate are putina abilitate de conversatie mai buna ca geoana dar nu inteleg de ce inr-o tara in plina criza prima masura ca presedintele principalului partid din opozitie e golirea parcari psd-ului? A inceput punand stangul in fatza. Incercarea PSD de modernizare poate fi o sansa mare pe care Crin Antonescu o are sa aduca PNL pe doi, Crin e cu vreo 3 clase ca discurs gandire si initiativa politica peste Ponta. Desi e tanar a reusit sa-si pateze camasa deja cu cateva declaratii care s-ar putea sa-l coste, ceea ce mircea geoana nu avea la venirea in sefia psd ulterior a reusit cu vizita la vantu.
De valentinio pe 23 February 2010 la 09:48 (#)Romani s-ar putea sa-si revina din 99% manelisti in 51% realisti odata cu ajungerea cutitului la os, daca acest lucru se intampla Crin poate marca istoria PNL fiind singuru cu o camasa calcata si curata (chiar daca ii place Tudor Chirila)
O zi buna
No offense d-le Ciutacu!
De steelu pe 23 February 2010 la 09:52 (#)Dumneavoastră și domnul Boda faceți cumva parte din servicii concurente?
Si in 2014 a cui campanie la prezidențiale o veți susține? A lui Ponta sau a lui Udrea?
mie mi-a placut Ponta aseara. s-a schimbat atitudinea lui la 180 de grade, fata de cum era inainte de congres. bravo lui, daca va fi dictator va scoate PSD ul din lada de gunoi. oricum in tara asta daca e democratie nu asculta nimeni pe nimeni.
De che pe 23 February 2010 la 10:24 (#)Sper ca urmatoarea postare sa fie despre mineri, comunisti si moguli. Poate tii cont de rationamentul lui Badea. Toate se vor trage de la Ponta!
De raluca pe 23 February 2010 la 10:26 (#)http://victorionescu.wordpress.com/2010/02/23/traian-basescu-isi-construieste-un-partid-de-stanga/
De victor i pe 23 February 2010 la 10:30 (#)ECUATII
In Romania sunt 21.680.974 locuitori.
In invatamantul primar (gradinita si gimnaziu) sunt 3.760.000 de copii.
21.680.974 – 3.760.000 (copii) – 1 Presedinte al Romaniei = 17.920.973 locuitori.
Aplicam procentul de 99% si rezulta 179.209 locuitori.
In Bucuresti traiesc 1.944.000 de locuitori, suma ce reprezinta 8,96% din populatia tarii. Rezulta 16.120 de locuitori.
In Sectorul in care locuiesc si eu traiesc 325.000 de romani, suma ce reprezinta 16,71% din populatia Bucurestiului. Rezulta 2.693 de locuitori.
In cartierul rezidential in care locuiesc sunt 4 blocuri a cate 11 etaje si 8 scari cu cate 5 apartamente pe etaj si 2,5 locuitori medie pe apartament. 8 scari x 12 niveluri x 5 ap x 2,5 loc = 1.200 locuitori. Acestia reprezinta 0,36% din populatia sectorului. Astfel ne raman 9,69 locatari.
In apartamentul meu traiesc 2 persoane. Eu si sotia mea, reprezentam 0,16% din populatia cartierului. Cu procentul aplicat la suma de 9,69 locuitori rezulta ca 0,015 locuitori ce traiesc in apartamentul meu nu asculta manele. Prin urmare, 1,985 locuitori din apartamentul meu asculta manele.
PS: Din surse sigure stiu ca presedintele Romaniei nu face parte din procentul de 99%.
De Cosmin Coman pe 23 February 2010 la 11:18 (#)Mircică ai scăpat ieftin
Rromii II şi AN alergici la oltenmeni (pe unul l-a ciuruit d-un Crăciun) au pus bilă de la bilă şi-ntr-o preacurvie specifică rasei lor abia de-i mai lăsă zile lui Gioană, cel care după ce umple ciştarul îl varsă dintr-o alunecătură de opincă.
De Kotormen pe 23 February 2010 la 12:13 (#)Mircică tu ai făcut performanţă în cei 5 ani cât păstorişi, şi numai din cauza celor doi n-ai reuşit pe deplin în 06.11.2009. Împreună cu Antonescu, ai construit cea mai fertilă opoziţie, care le-a stat în gât celor doi. Acum se va destrăma, atât opoziţia cât şi partidul ce bine-l conduseşi. Ca inginer ce eşti, fă pralelogramul forţelor împreună cu Voiculescu, independenţii şi ce-o mai pica, iar dacă rezultanta e ţapănă cugetă la o mişcare dosnică fără a părăsi ce a mai rămas din partidul actual. Infantele s-a angajat aseară, pe sticlă, să plece în 2012 dacă nu câştigă localele, şi ia… Ciuciu(c-Kainargi). Nu uita că „Fără Voiculescu nimic nu e !”
România e de partea ta ! (că doar pe tine te alese ca Preşedinte).
Domnule Ponta, sa faceti dus mai des, si sa nu uitati sa dati cu pudra de talc la fundulet. Glumeam. Ma gandesc mai bine sa isi cumpere pupincuristii un lipstick cu arome. Glumeam. Ma da` ce glumet sunt azi!
De giany pe 23 February 2010 la 12:19 (#)Conform CNA http://www.cna.ro/Topul-sta-iilor-TV.html posturile TV de mare succes TARAF TV , MYNELE TV, ALPHA SI DDTV au devenit obligatorii la retransmisie iar refuzul retransmiterii se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 la 200.000. Suntem cndusi de niste oameni pe care ii meritam. care sunteti tineri plecati si vi se iveste ocazia plecati fratilor oriunde vedeti cu ochii , oricum si in Africa e mai bine decat in Romania esti mai respectat.
De tuvene pe 23 February 2010 la 12:27 (#)Deocamdata tunurile unor lideri de partid,unor reprezentanti ai mediei sunt doar indreptate catre Ponta, dar pana la comanda :”Foc” este drum lung, ca doar PSD este acum la rascruce de drum, si depinde, in mare parte de Ponta, pe ce drum isi va rula masina de 6 viteze. Va fi cumva un drum de pe care se va putea intoarce daca acesta nu este cel bun, sau odata pornit motorul va demara pe un drum cu sens unic, chiar daca alegerea lui se dovedeste a fi gresita? Pericolul pe acest drum vor fi capcanele intinse care in cele din urma vor fi insurmontabile.
De I.I. pe 23 February 2010 la 12:34 (#)[...] Sigur, eu vreau sa va spun ca Victor are sange … si il voi sustine pe el… Acum va rog sa ma scuzati, eu ma retrag din aceasta [...]
De Mihai Gâdea, dat afară de la Sinteza Zilei… « [D][S][N] pe 23 February 2010 la 12:54 (#)Domnule Ciutacu,am c itit articolul din Jurnalul National si ce ati scris pe blog,dar si comentariile cititorilor.Personal cred ca este absolut corect tot ce ati scris,pupatul este sport national la romani.Cred ca ar trebui sa fim mai rezervati in ceea ce priveste marea nadejde tinara de la PSD.Am urmarit aseara emisiunea in care l-ati avur invitat pe domnul Miron Mitra si am sesizat ca a ocolit multe raspunsuri si in orice caz nu cred ca poate fi banuit acesta de o sinceritate excesiva.Grija deosebita a vechilor lideri PSD declarata cu obstinenta inainte si dupa congres fata de unitatea acestuia-motivatia retragerilor si a jocurilor din interior-cred ca trebuie privita cu retinere pentru ca in timp cu totii am constatat ca zicala romaneasca-pe afara este vopsit gardul inauntru-i leopardul-este extrem de actuala in partidele noastre politice.Asi dori sa va spun ca am fost pur si simplu oripilat de unele comentarii facute de cititori la articolul din jurnal,care cred ca dovedesc un fel de partizanat politic si nu numai,prostesc si o rezistenta la a intelege si accepta corect niste evidente,extrem de ingrijoratoare.Si ne mai miram ca avem parlamentul pe care il avem si demnitarii statului pe care ii meritam de altfel cu prisosinta.Cind este vorba de simpatii de tot felul vad ca este de multe ori imposibil sa gindim lucid,sa intelegem rolul ziaristului cu toate tarele lui pina la un punct omenesti.Ce pretentii sa ai de la o parte din opinia publica cind insisi politicienii prin atitudine transmit cu brio frustrarile lor la adresa presei,electoratului.Tipic este de acum citeva zile cazul domnului Nastase intr-o emisiune la Antena 3 care recunostea numai partial problema proastei relatii cu presa dar incercind sa spuna ca totusi are dreptate si ca in unele cazuri va proceda cam la fel pentru ca politicienii trebuie sa imprime presei un anumit comportament,uitind ca de fapt ei,oamenii politici ,artrebui sa- si schimbe radical pozitia ,discursul si deciziile fata nu numai de ziaristi ci si fata de electorat.Sincer am apreciat eforturile dumneavoastra de a promova si altfel de oameni politici dar din pacate sa dovedit ca toti sint o apa si un pamint,vorba prietenului dumneavoastra dr.Oprescu care a dovedit asa cum se stia de fapt ca aschia nu sare departe de trunchiul politic,toti dorind sa para altfel decit sint in realitate.Cred ca ar trebui sa urmarim cu atentie si sa sanctionam punctual orice politician ori de cite ori merita pentru ca ei profita cu o mare abilitate si fara scrupul de orice moment favorabil,inclusiv cei noi numai in functii dar care doresc o luna de miere cu presa cit mai lunga chipurile pentru a se obisnui.Dau cu nerusinare di gura aratind mmereu unii spre altii cind de fapt tot ce ni se intimpla este opera,ctitoria lor comunad de dupa 1990,la fel de raspunzatori ,chiar daca nu le convine si se dau fete mari violate de electorat care ii insarcineaza periodic sa-i reprezinte.Cu sinceritate O.S.
De Ovidiu Stoenescu pe 23 February 2010 la 17:23 (#)Catalin Chereches a fost invitat la emisiunea Adevar sau baliverne si as vrea sa il vad si la emisiuena vorbe grele.
Am rugato pe doamna Irina in timpul emisiunii sa ii adreseze cateva intrebari si a reusit sa ii adreseze o singura intrebare si una foarte buna: de unde are bani? bine doamna Irina a fosmulat mai plastic intrebarea.
Daca il aduceti la emisiune vreodata sa ii adresati niste intrebari mai incomode
intrebati-l pe domnul Chereches de unde are banii: 1.Milioanele de EURO pe care le-a mostenit, sunt din padurile macelarite de familia lui. Iar teapa pe care a dat-o spaniolilor, cu PUZ-ul de la Valco, cum e ? A nenorocit atatia vecini, si-a luat 5.000.000 EURO, dupa care spaniolii au luat-o in freza, ca instanta a anulat autorizatiile emise de domnul Anghel. Oare cat a primit Anghel (primar Baia Mare) pentru a elibera acele autorizatii ?! 2.Tac’su a taiat padurile,el,adica catalin e pe statul de plata Italsofa in contul lemnului arvunit de raposatul Chereches,iar daca nu venea lovitura de stat a lui Ilici,nici o problema,micul Catalin era de acum absolvent Stefan Gheorghiu si conducea sedinte de partid in teritoriu.Cei care vin sa ne spuna ce om deosebit este atit el cit si raposatul Chereches (despre morti numai de bine),ori sint batuti in cap ori se simt bine numai pe mosia baronului, care sa ii biciuie cu zimbetul pe buze 3.Cel despre care vorbiti Dvs este Corin Chereches. Acest Catalin este fiul lui Dorel Chereches, fostul sef al Directiei Silvice Maramures, in perioada 1992-2000. In perioada in care JAFUL padurilor a fost politica principala… Asa ca e usor de banuit de unde are milioanele de Euro in conturi din Austria si Germania (partial pe numele unchiului sau, restul pe numele mamei sale – doctorita Viorica Chereches)
Daca il veti avea invitat va puteti documenta dupa ce va informati corect de pe google catalin chereches paduri sau de la trusturile de presa locale
De Catalin Chereches pe 23 February 2010 la 17:47 (#)am uitat semne de punctuatie etc va rog sa ma scuzati
De Catalin Chereches pe 23 February 2010 la 17:48 (#)Suntem cu ochii pe dl. Ponta ca pe butelie! Faptul ca si-a aratat entuziasmul fata de colaborarea cu anumite personaje: Duicu de la Mehedinti etc. este dezamagitor. Cu multa prietenie ii transmit: mai usor cu adeziunile…., ca doar experienta de procuror, nu-i asa, duce la o mai buna cunoastere a naturii umane…. Sau, cel putin, asa imi place sa cred!
De Cornelia pe 23 February 2010 la 17:54 (#)Fiind locuitor al sectorului 5 , ca si mine . Cred , ca si dumneavoastra sunteti dezamagit de tot ce inseamna sectorul 5 , nu?
De Mihnea(http://mihnea-95.blogspot.com) pe 23 February 2010 la 21:19 (#)Pai eu ce sa zic,ma bucur ca are PSD-ul sange tanar in conducere(Victor Ponta),dar eu il preferam pe Mazare ca si asa viata e un dans pe martoaga alegorica,iar el e un bun organizator de fieste politice. faptul ca dumneavoastra,domnule Ciutacu ati comentat la fata locului Congresul,mi-se pare evident…nimeni nu era mai in masura ca dumnevoastra sa-l comenteze. Era necesar ca cineva impartial sa comenteze marea *batalie*,si sper ca impartialitatea dumneavoastra incisiva sa ne apere de vrajelile unor deontologi idioti ci fite de Dorobanti. Numai respect domnule Victor Ciutacu
De J.A.G pe 23 February 2010 la 23:10 (#)CINE POATE SA II TRANSMTA ACEASTA INTREBARE DOMNULUI PONTA “Cind v-a reusi sa-l convinga pe domnul Adrian Nastase sa renunte la imunitatea parlamentara?
De SABOU IOAN pe 24 February 2010 la 17:36 (#)Draga Victore,ti-o spun si tie ce am spus peste tot. Fata de pozitia guv.la situatia de fapt aRomaniei,ma deranjeaza ca efectiv nu se face nimic. toti invitatii la toate emisiunile politice dau vina pe guvernarile anterioare,dar bomboana pe coliva a pus-o acest ..brbely?/..cum poate oare sa faca aceasta afirmatie inconstienta cind din 1990 pina azi nu prea lea scapat nici o participare la guvernare si cred ca ai dreptate ;…”ne scuipa in ochi spunind ca ploua.”Oare nu mai au nici o masura abunului simt??Acest guvern de sarlatani,hoti,nesimtiti aceste hiene ale clasei politice vor reusi[oare nu au facut-o?] sa ne faca chiriasi in propria casa.Personal te rog si nu sunt singur sa nu pleci steagul. Fii dur cu acesti navetisti politici…cu respect ..un pensionar forte bolnav. la cit mai multe vorbe grele contra incostientei,lacomiei,arogantei
De Giorgica Jalba pe 20 May 2010 la 18:25 (#)De ce nu se spune la tv ca 1.micsorand salariile bugetarilor,angajatiilor la stat,pensiilor si multor altora (ce vor urma) costul crizei il suporta numai acestia nu si cei care nu traiesc din salarii(de obicei cu averi mari, multe castigate necinsrit de la stat) 2.Daca se mareste TVA-ul va plati fiecare dupa cat va consuma (“cei ce au” mult,”cei ce n-au” putin). Asa inteleg solidaripatea . S-a spus ca marind TVA-ul creste evaziunea fiscala dar,atunci sa plafoneze averile ca sa limiteze hotia? Pentru hotie exista politie,procuratura, justitie iar,pentru evaziune exista administratie financiara, garda financiara, justitie. Din pacate aceste institutii functioneaza ineficient. Daca s-ar eficientiza, s-ar limita hotia si evaziunea. S-a spus ca marirea TVA-ului aduce inflatie.Credca inflatia o tine in frau Banca nationala (in care am bagat atatia bani)si o serie de factori,inclusiv scaderea hotiei si a evaziunii fiscale Nu am auzit de existenta unui studiu serios, nepartinitor despre calea de urmat pentru Romania ci numai pareri mai mult sau mai putin indreptatite sau calificate. De ce nu spune nimeni nimeni nimic de masurile luate de Italia?
De mircea pe 12 June 2010 la 13:11 (#)Adaugă Comentariu!