Jumătate dintre propuşii porecliţi tehnocraţi ai lui Croitoru (mă rog, nici el, săracul, nu crede ce spune şi nu pare a pricepe ce i se întâmplă) sunt cât se poate de politici şi nu-mi amintesc să fi făcut ceva ca să ne meargă mai bine. Ba-n ultimul an, perioadă calendaristică în care ne-am prăbuşit apoteotic de la stadiul „criza-i departe de noi şi n-avem nevoie de împrumuturi externe” la cel de „fără FMI tragem obloanele”, liderii polivalenţi ai PD-L au fost (cu excepţia spaimei ecranelor Sulfina, care-i un soi de moştenire nostalgică de pe vremea defunctei Alianţe DA) cât se poate de miniştri plini. Toţi şi-au dat deja, cu vârf şi îndesat, măsura (ne)priceperii în regimul preşedintelui Băsescu, om politic care totuşi n-a apărut din spuma mării pentru a ne mai cere un rând (de 5 ani) fiindcă abia acum s-a lămurit cum stă treaba pe moşie, să ne înţelegem bine. La ce ne-ar folosit, nouă, nu lor, ca să mai merite o tură?

Acest regim trebuie lăsat să se năruiască. Dacă va fi cu zgomot asurzitor şi convulsii, cu atât mai bine. Nici de ochii opiniei publice, nici de ai străinătăţii, oamenilor lui Băsescu nu trebuie să li se ofere nici măcar un punct de sprijin. Fiindcă s-ar putea agăţa de el. La 20 de ani de la răsturnarea comunismului, cu doar un pas înainte de instaurarea unei alte tiranii, mi-e teamă că altă soluţie nu există. Sună cinic, dar probabil că în căutarea luminii trebuie să trecem prin tunelul haosului general.

Mai mult, aici