Succesorul lui Băsescu iese la lumină!
De: Victor Ciutacu - Categoria: Ce dixtractie, ce mishteaux,Polemici PoliticeMotto: “Domnul preşedinte e foarte iubit sau foarte respectat?” (Mihai Tatulici)
Băsescu întreţine voit jocul de-a renunţatul la candidatură. Unii spun că-i speriat că se va face de râs şi/sau că şi-a luat pauză de turnir electoral de la Licurici. Alţii bagă mâna-n foc că doar se alintă, că vrea s-o ia din nou de jos, de la statutul de victimă, de oprimat al tuturor, eternul singur împotriva tuturor. Eu încă nu pot emite o părere bine conturată, fiindcă n-am la îndemână toate datele. La cum se mişcă toţi contracandidaţii lui deja anunţaţi, mie mi se arată că doar ficatul poate să-l răpună-n luptă dreaptă. Sau – de ce nu? – un politician nou, scos din pălărie de strategii PD-L. Cred că tocmai l-am scos la lumină pe succesorul Jucătorului.
P.S. Dragoş Boţa l-a imortalizat pe om, eu doar îi fac promovare electorală; sub sloganul “am un dinte împotriva Tonomatului”. Felixe, ce zici, am o bere la tălică?
UPDATE: Fiindcă există o sumedenie de mocofani care nu pricep, dar le potrivesc, precizez că Felix-ul căruia mă adresez se mai cheamă și Tătaru, obișnuiește să patroneze o agenție de publicitate redutabilă și a inventat ardeiul iute Băsescu.

70 Comentarii până acum.
Comentariile trebuie aprobate înaintea publicării. Vă mulţumesc!Eu cred ca i-ar trebui mai multi dinti, o proteza chiar. E nevoie de o fiara politica. Si uite-asa ajungem la Vanghelie…
De Anca Bundaru pe 18 May 2009 la 19:39 (#)…singur impotriva tuturor
De Anca pe 18 May 2009 la 19:46 (#)si nimeni impotriva lui.
Cel putin nu pe bune.
Cam atat.
Nu s’a rupt scaunul sub Tatulici cand a produs asa o interogatie ?
De [D][S][N] pe 18 May 2009 la 20:04 (#)Eu sunt de acord cu Oana Dobre în ceea ce priveşte strategia lui Băsescu. Divede et impera pe orice nivel sau palier. Funcţionează de minune. Toţi cad în plasă până acum. Nimeni nu mai reuşeşte să fie credibil, toţi sunt cel puţin “la fel de” în comparaţie cu Băsescu. Pe cine nu poate contracara îi acoperă vocea cu zgomotul. Nu mai are atâţia oameni ca-n 2004 dar acum îi foloseşte mult mai eficient pe cei pe care îi are. Aah! Era să uit că PSD îşi dă practic concursul să-l ajute.
De Petru pe 18 May 2009 la 20:04 (#)Victore, nu stiu daca asta-i un raspuns la o poza de pe blogul Rahoveanului (Anonymys), care avea cam aceeasi tema :” Alegatorii lor sunt mai stirbi decat ai nostri”(cam asa ceva).
De Radu Humor pe 18 May 2009 la 20:06 (#)Dar e binevenita si poza si comentariul (stirbul lor era din PSD), mai ales ca la ceilalti reprezentanti de frunte ai portocaliilor , din cauza asezarii ei oarecum strategice , nu se observa ca le lipseste maseaua de minte si tot ce reprezinta sau presupune ea.
Chiparoasa si-a tras blog. Cum taticu n-a mai apucat sa faca alocatia la copchii de 100 euro, a gasit EBA solutia: sa le-o dea ( alocatia, evident:) ) ailalti! Si, doi la mana, asa cum Nicu si Lenuta vroiau sa se dea cu barcuta pe canalul Bucuresti- Dunare, asa si chiparoasa vrea sa se dea si ea .
De ozzy osbourne pe 18 May 2009 la 20:06 (#)@Radu Humor: e ultima mea preocupare sa mor de grija stirbilor PSD-ului
De Victor Ciutacu pe 18 May 2009 la 20:07 (#)Nu cred ca Zeus s-ar faulta singur, deci nu cred in varianta Boc noul candidat al PDL. Daca are impresia ca o sa-i iasa aceeasi schema ca si lui Putin cu Medvedev ar trebui sa inteleaga ca el nu e Putin si nici Boc nu e Medvedev. Personal asa vrea sa candideze Boc, i-ar fi mai usor lui Crin Antonescu sa castige alegerile.
De Cetateanu Turmentat pe 18 May 2009 la 20:12 (#)Mi se pare mie sau are totusi un dinte impotriva lui Basea?
De Marius Mina pe 18 May 2009 la 20:14 (#)Un comentariu pertinent: “MuHahahahahahahahaaa….”
De Aniki pe 18 May 2009 la 20:16 (#)Vai in ce hal a ajuns Tatulici. Si-a facut implant de par da’ i-au cazut dintii.
De alex.dumitrascu pe 18 May 2009 la 20:22 (#)Aoleu, te rog, şi aşa am avut o zi gretoasă, tot aşa voi termina ziua?
http://www.yodablog.info/2009/05/spalati-va-jegosilor.html
De YODA pe 18 May 2009 la 20:24 (#)daca pe el ar scrie romania,am avea o caracterizare perfecta!
De popescul pe 18 May 2009 la 20:28 (#)Aseara m-am uitat la televizor si l-am vazut pe presedintele nostru, Traian Basescu, in actiune.
Dorindu-se popular cu orice pret, omul se ia la intrecere cu altii organizand diverse mese si baute, atragand de partea lui pe oricine, fara sa conteze ca aia nu au muncit o zi in viata lor si traiesc din ajutoare sociale de cand s-au nascut.
Tare mi-e teama ca noi, “astialalti”, va trebui sa emigram pentru ca cei care indraznim sa il criticam sau sa sustinem alte forte politice tocmai am devenit “agenturili straine”.
Victimizandu-se, s-a declarat umilit de cei care indraznesc sa intrebe sursa anumitor bunuri. Si cum multi nu prea vor sa se stie sursa unor bunuri e clar pe cine reprezinta acest presedinte.
Aruncand lumii o imagine demagogica cum ca “Poporul ma vrea!”, actualul presedinte face ceva ce nu a indraznit nimeni sa faca dupa ’92, sa transforme opozitia in ceva malefic. Declarandu-se mai presus de procesul democratic incepe sa semene a dictator, popular e adevarat, ce e mai presus de opozitie si legi.
Poate ar trebui sa isi reaminteasca Domnul presedinte ca el nu a castigat alegerile decat cu 51%, cu o prezenta la vot foarte slaba si ca restul tarii nu are nevoie de mici si beri aruncate drept pomana.
Oricum, a-l subestima ar fi o prostie din partea opozitiei. Basescu a mai reusit odata sa convinga poporul ca el e victima Parlamentului.
Acum se va declara victima opozantilor si a crizei mondiale?
“Agenturili straine si elementele lor infiltrate”.
Am mai auzit asta candva.
Ca o informatie din auzite, din cei carati la vot de organizatiile PDL primii 20 trebuie sa voteze cu EBA.
De Chrysthyan pe 18 May 2009 la 20:29 (#)@Cetăţeanu Turmentat
De Petru pe 18 May 2009 la 20:32 (#)Dacă catindează boc pe bune că şi eu o să întreb p-aici pe la Ciutacu pe blog: “Eu cu cine votez?”. Cu Boc, mai mult decăt cu Udrea sau cu Stolo sau, de ce nu, cu Ungureanu, situaţia se schimbă radical, şi o să devin foarte confuz.
Are toate sansele
dar trebuie tuns, ah pardon am spus cumva suvita, imi cer mii de scuze dar nu m-am putu abtine, felicitari!
De Marian Vlad pe 18 May 2009 la 20:40 (#)Omul si-a strans cureaua. Face fata cu brio crizei. Ce mananca el se poate mesteca cu un singur dinte. Clar e de-al lor!
De dramoleta pe 18 May 2009 la 20:43 (#)Buna asta:)))))
De Byank pe 18 May 2009 la 20:49 (#)Incrucisatorul e obsedat de putere. Ii place la nebunie sa starneasca presa cu diferite momeli, dupa care se aseaza in fotoliu si se uita hahaind, cu un uischian mare + doua iceberguri, la care televiziune ” pune botu ” la vrajeala lui.
De mishulescu pe 18 May 2009 la 20:51 (#)Fotografia prezentata exprima foarte clar celebra vorba: ” Frumoasa tara , pacat ca-i locuita “
Esenţial este ficatul, daca îl tine pe Base dumnealui sare iar la cap. Totul este sa ne mai tina si pe noi stomacul, sa nu dam la boboci !!
De lol pe 18 May 2009 la 20:53 (#)Buna seara!Parerea mea este ca,doar se alinta!!!
De cerasela petrescu pe 18 May 2009 la 20:58 (#)Este pura imagine a mic-dependentului(fie el de la pdl ori psd), a viitorului votant omniprezent pe langa urnele “bine pazite” ale “celor care stiu ce fac”!
De ionut pe 18 May 2009 la 21:02 (#)Iata de ce se considera Traian Basescu si PDL, “miezul din Fanta”… Sper a va placa.
De [D][S][N] pe 18 May 2009 la 21:14 (#)E de-al nostru din popor..sigur ajunge presedinte..cel putin
De Sadd pe 18 May 2009 la 21:19 (#)Aici ai fost plin de rautacisme cu bietul om.Sa-l trimita tiranul sa-si faca dantura,ca el si-a facut-o(aici am fost eu rau):-)
De mery pe 18 May 2009 la 21:31 (#)neee el merge pe tarii ca si al lui imparat!
De Ionut pe 18 May 2009 la 21:34 (#)Buna seara, tuturor!
De Lolita traseista pe 18 May 2009 la 22:30 (#)Victor, mama, nu se stie ca Pamantul din ce parte bate vantul!Unii mi-au zis ca Isarescu o sa iasa pe ultima suta, ca sa candideze, iar in caz de reusita Basescu va fi primul dintre ministri ca sa fie mai aproape de Elena Udrea. Bineinteles ca Boc va dat la o parte precum cuvantul acela de origine orientala, cu un jet de apa. Lasand gluma la o parte vezi si tu ca nu exista nimic alternativ. Poate ca mogulul tau daca e baiat destept si vrea sa nu ii mai fie scarmanat trecutul cu Grivco face un pas dibaci in mestesug de candoare
Asta-i dintele pe care i l-a lasat Dumnezeu sa mai scoatza cate-un capac de bere la cate-o chermeza prezidentiala …Daca e sa te uiti la figura lui si facem o comparatie asta e mai de dreapta decat Basescu dar cui sa spui…GDS-ului ?
De Johnson pe 18 May 2009 la 22:49 (#)sa-l fereasca dumnezeu pe base ca noi 2 sa fim ultimii oameni de pe Pamant si sa aiba nevoie de o canutz cu apa
De Blogul Anonim pe 18 May 2009 la 22:53 (#)Haida de! Coane Victoraş, sper că nu mai cerdeţi în Moş Crăciun! Să scăpăm de Băsel fără “Nici o lacrimă”? Asta una io nu poci ca să crez!
De C. Bojan pe 18 May 2009 la 22:53 (#)Şi totuşi, dacă personaju’ din foto are tupeu, de ce nu? De ce să mai aibă nevoie omu’ în ţara asza să ajungă sus? Cu tupeu, orice e posibil!
Victoras o singura intrebare.
De kgb pe 18 May 2009 la 23:49 (#)Daca Base nu mai iese presedinte voi de cine va mai luati ca sa se simta bine Felix ?
@kgb: cred ca ne decurcam noi cumva. auzi-te-ar Dumnezeu sa fim pusi in greaua (si aparent fara de iesire) ipostaza, vecine
De Victor Ciutacu pe 18 May 2009 la 23:53 (#)Geniala poza!
De Alina pe 19 May 2009 la 00:05 (#)@kgb
De mery pe 19 May 2009 la 00:06 (#)Sa te auda Dumnezeu,tu cred c-o sa te spanzuri:-))
Mai bine cel din poza decat marmura bordura Videanu, Berceanu sau Boc!!!!!!!
De Alina pe 19 May 2009 la 00:08 (#)dl Ciutacu,esti mai mult decat subiectiv,din astia sunt la toate partidele,stii prea bine,pana mai ieri ii aparai pe amaratii astia din toti porii.Sunt tot concetatenii tai,indiferent de partid.Te suspectez de interpretare a realitatii spre a manipula.
De biggi pe 19 May 2009 la 00:27 (#)Ala fara dinti e tot de-al tau.Sau vrei numai romani care vibreaza cu considerentele tale politice ?Ma indoiesc de tine.Nu cred ca renegi romanii,fie fara dinti,fara bani sau fara creier.indiferent de linia politica,inteleasa sau nu(de ei).Incepi sa ma dezamagesti.Asta e.
Greseala mea.
De mery pe 19 May 2009 la 00:53 (#)Nu am inteles niciodata asta cu ardeiul;de la Basescu sau in Basescu:-)
Curiozitate… Cum se face ca cei care il confunda pe Tataru cu Voiculescu, nu s’au lovit si de diminutivul “talica” ?
( eu recunosc ca am fost surprins sa’l mai regasesc )
De [D][S][N] pe 19 May 2009 la 01:02 (#)Subllim
De Ioana pe 19 May 2009 la 01:36 (#)nu mor de dragul lui base dar la cum se manifesta contracandidatii anuntati (si ma refer la crinisor si natarau) base iese presedinte chiar daca pana la toamna da coltul si sustinatorul asta cu un dinte…
De daniel pe 19 May 2009 la 01:43 (#)am presimtirea ca discursurile lui geoana si antonescu nu se vor referi la program de presedinte, la ce ar face fiecare din ei (jucator sau nu, arbitru – piei satana, ca aude dna – sau nu etc… nu, ei vor continua ca si pana acum cand ceea ce spun incepe cu “basescu e ala naspa”… asa o fi dar gresesc de doua ori:
1. electoratul mai educat asteapta candidati care sa prezinte oferte (sau macar sperante) nu injuraturi
2. electoratul mai putin educat si cel fidel lui base va constata iarasi ca baselu e injurat si trebuie aparat prin vot…
voi crede ca basescu are un contracandidat realmente cu sanse doar cand il voi vedea pe respectivul contracandidat vorbind 60 de minute (la tv sau in alta parte) fara sa pomeneasca numele actualului presedinte;
atunci va inseamna ca acel politician are ceva de spus, are proiecte, are ceva de facut pt tara asta;
pe discursul actual inteleg ca traian e rau si de aia eu crin sau eu geoana tre’ sa -i iau locul.
atata timp cat contracandidatii lui base vorbesc doar de el, il fac si victima si important; ii fac notorietate la greu si nu numai
Vad ca succesorul lui Traian Basescu este o adevarata fiara politica !
De romania inedit pe 19 May 2009 la 02:13 (#)Emisiunea lui Tatulici a fost o regie de brigada artistica de la Azvirlita din Vale, caci cea din Deal e prea sus, de propaganda ordinara , Cu Basescu Traian in rolul lui Fat Frumos si cei trei “jurnalisti” in rolul ursitoarelor. Penibilul in forma lui cea mai pura!
De Mihaela Petrescu pe 19 May 2009 la 02:55 (#)Iar nenea Dinte din poza :tipul votantului fara minte , doar cu-n dinte si cu presedinte!
Sa mai plece dupa sifoane, taica, ca s-a facut corent si nu sade frumos sa stea cu dinaintea goala!
@DE biggi : simtul umorului e apanajul oamenilor destepti.Nu mai plinge…
De Mihaela Petrescu pe 19 May 2009 la 02:59 (#)Nu stiu cat de destepti suntem noi romanii cand votam. Un lucru este cert. Toti dintre noi votam chiar si cand NU mergem la vot.Atunci vom vota EXACT pentru cel ce nu-l dorim.Este un exercitiu si un drept democratic pe care noi romanii nu-l intelegem inca.
De un pamantean pe 19 May 2009 la 03:40 (#)Sunt printre cei ce nu se invart in preajma lui Basescu. Nu ma dau in vant sa ma pozez cu el pentru eternitate, nici pe litoral, nici la sambra oilor si nici macar sa dau mana cu el, asteptand trei ore la coada sa vad cum arata palatul Cotroceni pe dinauntru. Am incetat de mult sa iau aminte la ce zice Basescu. Minte cu nerusinare crezand ca romanii din diaspora sunt deloc informati despre impotenta politica a celor de teapa lui.Ne-am amagit cand Basescu si-a vazut visul cu ochii cand si-a creat guvernul PD-L/PSD. Pe atunci ne spunea ca criza mondiala nu ne va atinge, iar criza economica nu are nimic a face cu criza financiara.
Acum romanilor din Franta li se spune ca doar criza l-a determinat sa faca aceasta nedorita alianta.Mai mult , le-a sugerat ca inca nu-i tarziu sa faca o schimbare.Se dovedeste clar ca nu-i presedintele tuturor romanilor.
Sa cred ca Boc ii poate fi succesorul? Este si el bolnav grav. El declara ca vorbeste in somn si ” NICI macar in somn nu o spune “.
Imi trebuie prea mult spatiu sa fac un inventar a tuturor minciunilor si diversiunilor cu care al nostru Presedinte ne abureste vigilenta.
Eu cred ca toti cei ce frecventeaza acest blog stiu despre ce vorbesc si-ar trebui sa ne procupe mai mult modalitatile prin care vom putea sa eliminam din viata politica a tarii clanul Basestilor, cu tot cu familie, ministerese blonde si brune,sefe de camera si cabinet precum si pe toti pupincuristii domniei sale.
Ar trebui sa fim mai atenti la strategia de tip lapusnean:” De voi nu ma vreti , eu va vreau”.
Sunteti invidiosi, omul are charisma bre. In plus , freza aduce aminte de un Ion Cristoiu tanar.
De Mos Califar pe 19 May 2009 la 06:03 (#)are si sexappeal si charisma…
De Cosmin Iacob pe 19 May 2009 la 06:51 (#)cred ca si IQ-ul este impresionant…
si, foarte probabil vorbeste si vreo 7-8 limbi straine in mod fluent…
nu zici nimic de studiile pe care le are, dar se citeste pe fata lui un master in economie la Princeton si un doctorat in stiinte politice la Harvard…
eu sunt de parere ca va avea o cariera politica deosebita. pentru el se va modifica si constitutia, pentru a putea sta la Cotroceni mai multe mandate…
si la final, cand o sa moara, o sa il impaiem!
“Succesorul” intarzie sa apara chiar daca
De I. Iuliana pe 19 May 2009 la 07:21 (#)“Adversarii ma provoaca, dar nici o sansa, fiindca lupta-i castigata inainte sa inceapa,
nascut invingator nu ma va opri nimic” (formatia Altar).De ce? Pentru ca prostimea tot il mai percepe ca singurul om care vrea bine pentru popor.
Reproduc cateva cuvinte din cantecul “Nascut invingator” (Altar)prin care imi exprim indoiala puternica ca ar putea cineva inlocui pe stapanul actual Cotrocenilor
Arta de a invinge este specialitatea mea,
Chiar de ar fi sa cad de 7 ori
Ma voi ridica…
Cuvant de incheiere pentru orice barosan,
Sunt si voi ramane intotdeauna “number one”
“What shall we do with the drunken sailor?”
Mi-am mai exprimat parerea ca strainii care
conduc tara noastra l-au anuntat pe marinar ca nu
se pune problema unui nou mandat. Lui i-au
trebuit cateva luni bune pt a asimila ideea, iar
pe la sfarsitul lui ianuarie 2009 a negociat
imprumutul FMI.
Acesta reprezinta o incercare disperata de a-i
mitui pe unii straini in scopul obtinerii
imunitatii dupa schimbarea puterii la Cotroceni.
Daca asa stau lucrurile, Basescu nu va mai fi tras la raspundere pt Flota sau pt celelalte
De lao tse pe 19 May 2009 la 09:15 (#)fleacuri. El si familia lui vor fi de neatins.
L-am vazut si auzit vorbind pe Radu Duda la Antena3. Apoi din nou l-am auzit pe Basescu si pe ceilalti. Privind in viitor, dupa parerea mea, nu cred ca mi-ar mai fi rusine cu un astfel de presedinte. Apoi schimbind sufixul “escu” poate ne schimbam dracului si norocul..
De tatooine pe 19 May 2009 la 09:47 (#)Faina poza si credibil candidat.Mai bine cu el si sa-l ascult pe el decit emisiunea de la Cotroceni.Ce penibili si de risul lumii au ajuns Hurezeanu(deontologul) si Tatulici.Pacat de Ursu,asta mai este recuperabil.In rest domnule Ciutacu stai la tv.ca la dentist si te crucesti de ce pot scoate unii pe gura sau cit de lingai pot sa fie.Succes deseara!
De santinela pe 19 May 2009 la 10:14 (#)Update-ul e scris ca sa nu te dea adevaratul felix afara!!! jenibil!!!
De florin pe 19 May 2009 la 10:18 (#)[...] săi. “Şî şi dacî eai prostit tu pi tăţi ăi beţivanuli, tu nu viezi şi-i fac tonomatili lu’ ha mică a noastră? Păi şi fiel di tatî ti chiemi tu pintru iea? Nu sta ca mă-ta, [...]
De Moment prezidenţial. - Cronica unei vieţi. Banale. pe 19 May 2009 la 10:26 (#)Ei, n-ar fi mare problemă existenţa unui singur dinte (ca să nu fiu negativist şi să zic “lipsa celorlalţi”, da?) că asta se poate remedia fără mare tam-tam. A fost o perioadă (cam 2 săptămâni!) în care don President n-a mai ieşit “la replicat”. Dar când a reapărut, am observat (până să apuc să schimb canalul!)ce alb şi impecabil îi este râsul. Mă întreb cine i-a plătit dentistul, noi ori fetele? Şi de unde l-a adus, de la Vaţa ori de la Viena?
De SuKăRiT pe 19 May 2009 la 10:51 (#)Observ cu uimire ca tupeul basescian nu are limite. A inceput sa agite iarasi flamura anticomunista. Incredibil !!! Acest individ a fost unul dintre marii privilegiati ai regimului comunist, el insusi un comunisto-securist de prima linie, ori in aceste conditii, atitudinea PeSeDeilor mi se pare dea dreptul infantila. Sa stai si sa asculti aceste “cugetari” si sa nu-i retezi macaroana matrozului, este ceva ce eu nu pot intelege. Am observat si la ziaristi si la analistii politici ca se feresc sa puna degetul pe rana si sa spuna lucrurilor pe nume, adica sa-i spunem comunistului : comunist – si sa nu-l mai lasam pe el sa atace in permanenta si sa ne prinda intotdeauna cu garda jos si sa ne trebuiasca 2-3 zile pt cate o replica palida si fasaita.
De Mircea pe 19 May 2009 la 11:24 (#)asta e dintele de criza, bont si galben…si singur…
mai mult decat dintele ce ma impresioneaza la tip e postura lui de fante de cartier, osoasa si spilcuita:))
De filotas pe 19 May 2009 la 12:01 (#)EBA are ca slogan IA ATITUTDINE. Stiam eu ca Antena 2 o sprijina in secret:))) Mirosisem eu ceva mai demult:)
De ruxi pe 19 May 2009 la 12:05 (#)la cat de bine merge tara asta…un astfel de presedinte ne-ar reprezenta cel mai bine;)) scz:)
De ktalinoo pe 19 May 2009 la 12:49 (#)La nervi
De FuXi pe 19 May 2009 la 12:56 (#)Ar fi civic din partea presei sa publice numerele de telefon ale lui Prigoana, de cate ori si le schimba. Sa se bucure impreuna cu gasca de mafioti cu care lucreaza de banii spoliati din ridicarea FARA NOIMA de masini. Ma intreb, cati din banii astia ajung sa finanteze campanii de sustinere de partide sau EBE si cati intretinerea la masina lui fisu`!
Poza a fost realizata la Timisoara, in fata AMG. de povestea cu sicriul cotei unice de impozitare daruit de studentiilor liberali lui boc nu s-a auzit inca la bucuresti.
De edi pe 19 May 2009 la 13:32 (#)Nu cred ca Traian Basescu va renunta la candidatura presedentiei Romaniei. Pe ce ma bazez? Pe logica. Este un om AHTIAT dupa putere!
De Costin Tanasescu pe 19 May 2009 la 13:35 (#)Singurul argument ar fi, ca Marele Licurici sa-i fi trasat o astfel de sarcina- ADICA SA NU MAI CANDIDEZE- sa-l lase pe Geoana sa castige, cu promisiunea ca nu-l va baga nimeni la zdup si ca PD-L-ul va ramane in continuare la guvernare. Sau sa-si asume aceasta dezastroasa guvernare, facandu-i loc lui Geoana sa castige. SUNT scenarii foarte credibile.
Di alt punct de vedere, se poate inca sa nu fie decis cine va fi viitorul presedinte al Romaniei. Ar fi in mod cert o negociere sau o lupta intre Europa-Crin Antonescu si SUA-Geoana si Basescu.
INCA SE JOACA,LA ACEASTA ORA, PAREREA MEA!
[...] la discuţia iniţială. Nu găsesc nimic incorect în dramoleta montată de “divizia fum şi oglinzi” a armatei băsesciene. Şi nu văd de ce telenovela candidaturii sale ar fi mai imorală decât [...]
De Misterul candidaturii neanunţate « Moshe & Mordechai blog pe 19 May 2009 la 13:54 (#)Nu se alinta si nici nu renunta, io zic ca-i doar foarte speriat ca nu-i mai tine vrajeala! In mintea lui, care-i fix tot aia care-l inchipuia unic si irepetabil, un fel de fat frumos care urma sa mosteneasca lumea, incepe sa-si faca loc, usor dar hotarat, indoiala! Si daca atunci cand era sigur pe succesurile lui dadea lesne cu mucii-n fasole, acum, cu genunchii mintii bataind, isi da si ne da si noua, nefericit popor, intreaga masura a creierului sau zanatec! El oricum, ca si toti cocotatii astia politici, a pierdut legatura cu realitatea, traind intr-o lume imaginara, suspendata undeva la aer putin care-ti da ameteli si fantasme. Oricum, dupa ce ne-am cacat pe noi de ras la alegerea lui boc ca prim ministru, sper ca marinaru’ sa nu ne aduca la isterizare totala cu prezentarea piticului penibil ca si candidat la prezidentiale, intaratandu-l la lupta dreapta cu al’di geoana ori crin! Si culmea ar fi sa se si aleaga!…
De alien pe 19 May 2009 la 15:41 (#)geniala poza… poate de ar mai avea macar inca 3 dinti ar avea succes la viitoarele alegeri ‘candidatul PD-L’
De 2young2die pe 19 May 2009 la 16:13 (#)fan basescu numaru 1
)
De PussyCat pe 19 May 2009 la 16:16 (#)Privitor la “Sinteza zilei” :
De daniel pe 20 May 2009 la 03:25 (#)Ascult cu interes emisiunile antenei3-Gadea, Badea cu precadere – dat fiind ca nu e timp, in regim “on-line”.
Prezenta lu’ Pogea (chiar si “pe fir”) nu va onoreaza. Ma apuca greata chiar si numai cand l-aud (etete, economistu’ de metal !).
As avea o rugaminte : daca tot nu s-a facut nimicuta-nimicuta cu “forfetarul” in presa de orice fel, macar lasati-l dracu sa vorbeasca la perete, nu-l mai bagati in eter degeaba (la oglinda nu cred ca ar face fata, ca daca se vede cum presteaza, sparge oglinda !- OMU’ E VARZA, tara e pe butuci si tipu’ “face politica” – spera el ! Habar nu are cum e cu economicu’, e arogant si inutil – vorba cuiva : pogea-pogea-pogea lasa-neeeeee, lasa-neeee !
(PS : Tocmai trec pe “Mondenii”, as prefera si “vacanta mare”, filme indiene, telenovele etc.
Mai bine veniti cu vadim, macar e haios uneori – pogea se crede ce nu e, si joaca pe “bitii” nostrii !
Tare asta !
De Anne pe 20 May 2009 la 11:00 (#)Mai nea Ciutacule, nu vezi ca-l cam strange cureaua pe nenea? Si apoi, nu vezi ca tipa pantalonii pe el? Cred ca merita, saracu de el sa fie pres. poate asa mai pune si el ceva carnita pe el, si apoi asta-i singurul mijloc de a-ti pune dantura in tara asta, ca altfel…:D
De Georgelis pe 21 May 2009 la 18:09 (#)@ Ciutacu
De Georgelis pe 21 May 2009 la 21:28 (#)Acum, nu, serios, eu cred ca a luat ceva lectii de la Vid-e-anu’ Bordureanu, care, cand a vazut ca a facut-o atat de lata cu furaciunile, s-a uschit englezeste de la candidatura! Crezi ca-i mai poate intoarce ceva pe cei care si-au dat seama de catastrofa asta de fuse pe capu’ nost’, vreme de cinci ani? Poate doar daca deraiaza vreun tren pe la cotroceni, asa ca la spanioli, doamne fer.! Eu consider ca zgandarelile marinarului zapacit, ne-au dat inapoi la fel de mult cat mineriadele iliesciene! Imagineaza-ti tu un guvern care sa fi fost lasat in pace sa faca ceea ce trebuie, sa fie ajutat, in loc sa fie nevoit in permanenta sa raspunda atacurilor sau sa contraatace! Poate ar fi gresit si atrunci, dar desigur mult mai putin!
Hai sa-ti mai zic una despre videanu.
Si despre voi, jurnalistii lu’ peste!
Atunci cand am vazut ca vrea sa-mi asfalteze dupa doi ani strada din nou, m-am gandit sa protestez si eu, cum am putut. Intr-o dimineata, mi-am legat masina de gard, am scris pe ea “greva foamei”, m-am legat si eu cu lanturi in masina, si ca sa fiu mai sigur ca nu voi fi deranjat de spurcati, am luat langa mine si o sticla cu benzina, pe care aveam de gand s-o folosesc la nevoie! Zis si facut! La ora 8-9 dimineata m-am instalat in masina, mi-am luat cu mine si mobilu’ si am inceput protestul impotriva excesului de asfalt in care nea bagat Bordurica, in timp ce alte strazi n-au de nici unele! Ma apuc eu sa sun pe la diferite posturi de televiziune, din astea specializate in stiri! Aici incep lamentarile, atunci cand le explic despre ce e vorba, se scuza baietii, unii ca pe la zece incepe sedinta si abia dupa aia vor decide incotro se duc, altii mai stiu eu ce, cert este ca pe la ora sase PM, ma suna cei de la pro.tv sa ma intrebe daca mai este de actualitate greva, la care eu le raspund ca tipu’ cu greva-i mort de mult, e la morga c-a facut infarct de atata caldura (erau 40 de grade la umbra, d-apai in masina!) ssi a murit, si le-am trantit telefonu! Adevaru-i ca pana sa vina colegii tai, au fost mai iuti de picior astia din conducerea firmei asfaltatoare, cu care am cazut la pace in cateva directii, dac-am vazut ca nu am succes cu deontologii tai colegi! Si uite asa m-au scapat de actiunea de protest jurnalistii stiristi, adica hai sa zicem, colegii tai! Le multumesc! Sincer! Asa cum dau ei navala atunci cand ii chemam noi, tot asa dau si eu navala atunci cand ma cheama ei pe la nu stiu care zid!
Incearca mai nea ciutacule sa te duci pe la portile tuturor televiziunilor (eu am fost cu o fata de-a mea, atunci cand patronu unde-a muncit trei luni, nu vroia sa-i plateasca leafa) si ai sa vezi cum te lovesti ca de un zid in poarta televiziunilor! Cum nimeni nu vrea sa te asculte macar! Puneti si voi, ce dracu, macar un om acolo, intr-o anticamera, sa ne spuna roboţeste, “Ai dreptate, dragul meu!” atat! Si sa ne asculte cineva! Si apoi, mai stiu eu un ziar de-i zice gandu lu vantu, care nici macar un telefon nu-si dau pe site, sau o adresa, zici ca suntem ciumati, sa nu cumva sa ne apropiem de ei nici macar cu “gandu”! Ma uitai acum pe site-ul lor oficial, ca nu m-am mai uitat de cativa ani, si stii ce-am vazut? Ca au fost interceptate nu-ş ce tancuri rusesti nu stiu pe unde, dar telefonul ori adresa lor tot n-o interceptai pe site! Respect voi? Respect si noi! Ce sa-i faci, sunt in sfere mult prea inalte unii din colegii tai de breasla, nu se coboara asemeni tie si altora (mai pamanteni) la noi, plebea!
Te salut, cu respect!
PD-L = TRAIAN BASESCU = POLITIE POLITICA !!! Traian Basescu a fost racolat de Securitate in 1973, pe cand era elev al Institutului de Marina, intocmindu-i-se dosarul personal nr. 3990/09-11-1973. Pana la terminarea studiilor, in 1976, a fost colaborator al lucratorilor din Directia a IV- a de Contrainformatii Militare. (A nu se confunda cu Directia a III-a de Contraspionaj!). In aceasta calitate, elevul militar Traian Basescu avea obligatia sa informeze organele de Securitate despre modul in care se desfasurau activitatile specifice in Institut, despre comportamentul si atitudinea colegilor si ale cadrelor didactice atat in cadrul activitatilor specifice, cat si in particular. La terminarea studiilor, Directia a IV-a de Contrainformatii Militare a incetat legatura cu colaboratorul Traian Basescu, dosarul personal al acestuia fiind transferat la Inspectoratul Judetean Constanta al Ministerului de Interne, Departamentul Securitatii Statului, cu adresa nr. 00151392/29-09-1976. Dupa absolvirea Institutului de Marina, Traian Basescu este incadrat ca ofiter la intreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime NAVROM Constanta. in aceasta calitate, Traian Basescu este preluat ca informator-sursa de catre lucratorii Biroului de Securitate Port Constanta, condus la acea vreme de ofiterul Dumitru Nicusor. * Printre ofiterii de Securitate, Basescu avea numele de cod ?Piratul?. * Ofiterul de legatura Mihai Avramides era multumit de informatiile pe care i le dadea ?Piratul?. * Nicusor Dumitru, seful Biroului de Securitate Port Constanta, il considera pe Basescu un informator de exceptie. * De multe ori ?Piratul? informa din exces de zel, dand informatii suplimentare. * Din cauza lui Basescu, au fost debarcati multi marinari nevinovati. Ofiterul de legatura al lui Traian Basescu este in viata: Mihai Avramides traieste la Braila. In ceea ce priveste ?Registrul cu persoanele din randul membrilor PCR, pentru care s-a dat aprobarea sa sprijine munca de Securitate?, este vorba de un registru tip repertoar, in care sant inregistrate in ordine alfabetica peste 600 de persoane; dintre acestea 454 erau surse, 88 rezidenti si 91 gazde. Printre ei, pe pagina rezervata literei B, la numarul 19, figureaza Traian Basescu, pe atunci ofiter II la Portul Constanta. Era sursa si il avea ca ofiter de legatura pe locotenentul major Mihai Avramides. La terminarea studiilor, Directia a IV-a de Contrainfor
De Crina Voican pe 22 May 2009 la 19:28 (#)Nu este o noutate , acest marinar a facut politie politica in 2006 -iunie antena 1 a predat puterea securitatii pentru a conduce tara si sunt foarte multe incalcari ale codului penal exista dovezi in postul national tv anul 2005-2006 .“ o victima a politiei politice “
De dany montoro pe 23 May 2009 la 15:05 (#)Adaugă Comentariu!