După o relativ lungă perioadă, reiau “Corespondenţii Ciutacosferei”. Azi prestează Fiara; despre tinereţea sa revoluţionară de şcolar. E liber la scris, nu şi la publicat. Eu şi comisia (formată din mine şi atât) decidem dacă şi ce intră pe blog.

Liviu (Eleazar) Pantazi

In vremurile alea eram un copil si pe 15 septembrie plangeam ca trebuia sa merg la scoala. Inainte de aceasta zi tragica erau altele in care mama ma ducea la frizer, la probat uniforma.  In mare parte plangeam in prima zi pentru ca trebuia sa ma scol devreme. Atunci, din motive necunoscute mie, ne punea tovarasa invatatoare in careu si ascultam un discurs recitat de tovarasul director si alte cateva persoane. Imi placeau acele momente pentru ca stateam in aer liber si ma jucam alaturi de colegi. In plus de asta, eram “invoiti” si nu faceam mate.  Apoi, unii dintre noi, si nu intotdeauna cei mai buni la invatatura cum fals se acrediteaza acum, spuneau mecanic o poezie despre covoare multicolore de frunze, gutui si perele frumoase ale Patriei. Evident, aparea Stefan cel Mare, Mihai Viteazu, ultimul, tov. Nicolae Ceausescu. Urmau niste pupaturi. Ala micu’ nu intelegea despre ce e vorba, dar adultii din jurul lui jubilau.  Unii, mai norocosi erau pupati chiar de catre Geniul din Carpati. Da’ noi nu aveam bafta asta, ca nu invatam in centru, in scolile speciale, cu copii speciali care au parinti speciali care au posiblitatea sa cumpere din magazinele speciale cu bani speciali.

Anii au trecut si eu am crescut. Ma uitam pe LCD asteptand sa ma sune un bun amic pentru a merge la o B.R. dupa ce vine cu ala micu’ de la scoala. Au fost la serbare.  Desi anii aia nu mai sunt, gutuile tot alea au ramas, Stefan cel Mare ne vecheaza pe toti, Mihai Viteazu se reincarneaza ocazional, iar copiii sunt supusi acelorasi perversiuni si recita cam aceleasi poezii. Adultii, in mare parte perversi si ei, corupatori de minori jubileaza cand odrasla lor multumeste vizitatorilor pentru ca exista si ii coordoneaza. Apoi, este pupat, nici el nu stie prea bine de ce, de acesti oameni misteriosi pe care nu ii vede decat la T.V.

Acum e o toamna frumoasa si romantica. Dar, deja poate fi intrezarit Frigul. Acum e cuminte. Dar, in cateva luni, va ranji prin clase. Si eu la vremea mea si pustii de azi se vor lupta cu el prin noiembrie. Si nu vor castiga. Si ei, ca si mine vor fi fumat in WC in loc sa poata sa faca un dus dupa ora de sport (reconvertita in mate / romana / fizica , dupa diriginte).
Gutuia de azi, pachetelul de la mama a devenit un corn cu lapte (de multe ori stricat). In vremile alea, desi crescusem, beam Zimbru si Azuga. Acum, ei beau Alexandrion. Asta din urma e probabil contrafacut si produs in conditii insalubre.

As mai scrie, dar nu vreau sa-l plictisesc prea mult pe Ciutacu pentru care am scris paragrafele astea. Ma opresc aici.  Si imi pare rau ca am ramas niste perversi vizavi de copiii nostri: unii exhibitionisti, altii proxeneti. Juniorul Ciutacului e mai norocos, el nu va ajunge sa il pupe pe fortat pe misteriosul musafir.  Aparent e putin, da’ de fapt nu e.

PS: Credeam ca numai natura e statornica (gutuile si merele), da’ acum vad ca si perversiunile.