De câteva zile îmi repet (şi tot eu mă contrazic, ca un catâr, în paralel) că sunt inadecvat meseriei de maimuţă tv. Ultimele trei zile m-au convins că muncesc degeaba cu mine să-mi schimb convingerea. Îmi pare rău, dar eu nu pot înţelege televiziunea din mijlocul poporului, fie că măsuţa se aşează la staţia de metrou, în Piaţa Universităţii sau la Răchiţele. Din ce-am văzut prin cele vreo câteva ţări cu tradiţie-n domeniu prin care m-au purtat avioanele, indicat e să păstrezi o distanţă între bucătăria unde se găteşte şi masa unde se consumă. Se pare că ori n-am priceput cum funcţionează industria asta în lumea bună spre care tindem, ori piaţa tv românească e cea mai avangardistă din lume şi, oricum, mult prea avangardistă şi lipsită de complexe (chiar de simţ al ridicolului) pentru un conservator ca mine.

Când m-am apucat de presă, acum ruşinos de mulţi ani, dincolo de talent şi de forţa de penetrare a verbului, consecvenţa era un ingredient care nu avea voie să lipsească din ciorba asta. Azi m-am convins că eu sunt acela care gândeşte greşit. Fiindcă am aflat, dintr-un live serafic de la Răchiţele, difuzat pe postul care a dus cea mai viguroasă campanie de presă împotriva amputării pensiilor şi salariilor, că se poate trăi şi aşa. Că doar inconştienţii nu-şi dau seama că înfometarea programatică a populaţiei e soluţia miraculoasă pentru ieşirea din criză. Cum am aflat de la excesiv de numeroasa familie Boc şi de la notabilităţile locale că este imperios necesară construcţia unei săli de sport în noul Scorniceşti fără semnal de telefonie mobilă şi că oamenii răi au blocat alocarea sumei necesare. Doar fiindcă întâiul vlăstar al comunei e premier şi nişte haini în costume dau aiurea vina pe el şi-l miştocăresc că joagăreşte/coseşte în loc, spre exemplu, să guverneze…

Ca să rezum, înainte să devin patetic, ştiu că numai bou-i consecvent şi-mi asum condiţia de bou. Sunt în mijlocul unui contract şi, ca să fie clar, din punctul meu de vedere, nimic nu se schimbă: tratez studioul tv ca pe un loc al elitelor, nu mă bat pe burtă cu poporul suveran, nu plâng patetic pe umerii pe care am scuipat până în urmă cu 10 minute. Dacă ratingul cere telenovelă, s-o angajeze pe Natalia Oreiro.

UPDATE: Dacă voiam să-i transmit ceva lu’ Gâdea, îl sunam. Era mai simplu şi mai eficient. Nu fac nimic altceva decât să continui să scriu ce văd. Am făcut-o şi înainte să fie el director la A3, nu văd de ce m-aş opri acum. Bănuiesc că are suficientă lume-n jur care-i spune cât e de genial şi cât de bine merge postul, miraculos chiar, de-o săptămână, de când e el şef. Nu încercaţi să transformaţi textul ăsta în ce nu este.

Share