UPDATE: După lăturile pe care mi le-a aruncat în cap aseară, l-am reclamat la CNA pe mitoman. E doar primul pas al unui demers mai amplu. Dacă e nevoie de curăţenie cu de-a sila, o să mă sacrific exact ca Oprescu pentru popor. Deşi mi-e foarte jenă să admit că am ajuns coleg de breaslă cu băiatu’ de la cablu…

Un week-end juma’ canicular, juma’ ploios ne-a adus, de la şcolile de vară ale partidelor din coaliţia guvernamentală, marea „noutate” că şi unii, şi alţii stau pe dosare de la servicii. Pe care, au recunoscut public prin faimoşii purtători de mesaje Elena Udrea şi Marian Vanghelie, nu vor ezita să le folosească în campania electorală împotriva adversarilor politici. Uneori, dat fiind jocul la mai multe capete al structurilor, furnizorii coincid, alteori se lucrează-n paralel pe frontul discreditării duşmanului de clasă.

Din punctul meu de vedere, pot – vorba lu’ Badea – să-şi dea şi la operaţie. Nici unii, nici alţii nu vor să pună mâna pe butoane pentru mine sau pentru voi, cititorii acestui text, ci în beneficiul lor exclusiv. Deci, politic vorbind, pot să crape ca gladiatorii-n ţărână. Sigur, rămâne de discutat cine e-n stare (pe lângă exercitarea puterii în scopul îmbogăţirii personale şi a clientelei de partid) să scoată poporu’ din foame şi, eventual, să lase ceva-n urmă, da’ nici unii, nici alţii nu par excesiv de preocupaţi că, din ianuarie încolo, vor avea de guvernat un butoi cu pulbere. Iar dacă ei nu-şi fac nicio grijă, nu văd de ce-aş avea eu insomnii pe tema asta.

Şi porcăiala asta publică (pe care unii o poreclesc abuziv dezbatere politică), şi ameninţările reciproce fără pic de voal m-ar lăsa nemuritor şi rece, fiindcă am învăţat să mă imunizez la neam-prostie şi demagogie, dacă s-ar limita la orice altceva decât mijloacele vechiului regim comunist. De tarele şi apucăturile căruia ne anunţa acum 20 de ani Silviu Brucan (iar noi îl înjuram ca proştii) că vom scăpă în 20 de ani. Dacă nu mă lasă pe mine memoria, dincolo de frigul din case şi de vântul rece care bătea prin galantare, unul dintre motivele pentru care cuplul Ceauşeştilor a tras în piept aerul tare al Revoluţiei din decembrie 1989 a fost încălcarea repetată a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Lumea era sătulă să fie filată, ascultată, turnată, ţinută între graniţe absurde. Majoritatea abuzurilor statului comunist au fost puse-n cârca Securităţii. Pe care nişte băieţi deştepţi au fărâmat-o şi au împărţit-o între ei printr-o teoretică desfiinţare.

La 20 de ani după hulitele vorbe ale lui Brucan, avem galantare pline, căldură după pofta inimii şi, mai ales, putinţa buzunarului. Plus posibilităţi aproape nelimitate de a ne holba-n geamul sticlei. Cu drepturile fundamentale stăm teoretic de minune, doar suntem ţară membră NATO şi UE, cu respectarea lor nu prea ne întâlnim. Lumea vorbeşte-n şoaptă, conspirativ, îşi scoate bateria din telefoanele mobile. Şi e normal să fie aşa. Când ţara-i pe mâna unor politruci securistoizi, care nu se ostenesc nici să ascundă că folosesc în beneficiu politic (şi economic, da’ aici se prinde mai greu lumea care se holbează-n bustul Nuţicăi sau în dinţii lui Marean) informaţii din arhivele serviciilor secrete, n-ai altceva de făcut, dacă eşti om de bună credinţă, decât să încerci să stai la fereală. Să nu-i căşune vreunuia pe tine sau pe afacerea ta. Pentru că, după ce politicienii au terminat de privatizat Securitatea, urmează lupta pe afacerile şi activele fraierilor care au muncit să-şi facă un rost în viaţă fără sprijin de partid şi de stat.


Textul a apărut integral aici, fumusețea de poză vine de la Turmentatu’