Scriu acest post constient ca ma joc in curu’ gol pe langa dansa extrem de sculata. Habar n-am de ce-o fac, asa mi-a venit. Asa ca o fac. Nu e nici prima, nici - cu siguranta - ultima oara cand o fac. Astept flegmele si/sau telefoanele de revolta…

- Maria Coman: din punctul meu de vedere, cel mai bun om alaturi de care poti petrece o editie speciala pe nepregatite. Tine lejer, cat e nevoie, transmisia live fara sa dea impresia ca-i prinsa la pranz cu chilotii-n vine.

- Dana Grecu: voluntara, sufletista, dornica de a face totul temeinic, oricand, oriunde, pe orice tema. Agitata-n beneficiul meseriei, disperata sa controleze totul, repezita, dar extrem de onesta si profesionista.

- Alina Petrescu: impecabila, calma, profesionista pana-n varful unghiilor. Genereaza o stare de liniste, nu se arunca, stie sa asculte, cauta si tine cont de sfaturi. Ratacita, dupa parerea mea, in perpetua noastra tranzitie.

- Gabi Firea: extrem de adaptabila, controlata, ambitioasa, greu impresionabila si de indoit pe teren propriu. Gata oricand sa aduca fata-n fata tabere sau personalitati cvasiireconciliabile. Constienta ca totul se deconteaza pe lumea asta, nu lasa nimic neplatit.

- Melania Medeleanu: draguta, calda, dornica sa demonstreze ca nu-i doar frumoasa, rezistenta (pe verificatelea) la dementa unui live perpetuu, nedrept ironizata de toti neterminatii obsedati si neputinciosi, plus toate frigidele.

- Andreea Cretulescu: vipera, dar scula. Tine la tavaleala, e lipsita de complexe, stie tot ce misca-n piata politica si poate controla, instantaneu, chiar si in timpul transmisiei in care performeaza, fluxul de invitati al unei transmisii maraton.

- Sanda Nicola: o absenta inadmisibila de pe televizoare. Fanatica a documentarii, capabila sa plece-n mizeul noptii la dracu’ cu carti si sa transmita pana cade la propriu din picioare, prietena camerei de filmat si stapana studioului.

Poate c-am fost nedrept sau am uitat pe cineva, dar, gandindu-ma la jurnalistele care fac zi de zi televiziune in tara asta, fix astea-s numele care-mi vin in cap. Si ma refer, sa fie clar, la cele cu care am avut placerea sa interactionez.

P.S. Pe Sandra Stoicescu nu am trecut-o in enumerare intrucat, pe de o parte, nu (ma mai) uit la Antena 1 de ani de zile, respectiv, pe de alta parte, fiindca interactiunile noastre jurnalistice s-au petrecut cu precadere la radio,. Unde a avut, intotdeauna, o prestatia imperiala. Iar pe Mirela Vasadi, spre rusinea mea, nu am mai vazut-o demult (decat online, pe mess), dar imi place sa cred ca nu i-au intrat aptitudinile la apa de cand nu mai calc eu prin trustul eolian…