Poporul suveran are nevoie de vinovaţi
De: Victor Ciutacu - Categoria: Chestii, socoteliLATE UPDATE: După cum am intuit, Jucătorul e viu, respiră şi, ca să arate că-i pasă, merge la inundaţii. Iar nu i-a ieşit îngropăciunea lui Vadim. V-aţi calmat?
Ştiu că situaţia-i tragică, dar nu mă pot abţine. În timp ce Vadim revine la veche obsesie şi îl îngroapă de viu pe Băsescu, nişte meseriaşi i-au găsit lui Boc, lipsit de vinovatul de serviciu Vosganian, care ştim că a topit iresponsabil vistreria ţărişoarei, unul de nădejde pe care să-l facă de râs în faţa poporului suveran.
UPDATE: Mă întreabă deseori lumea de ce nu mă mai feresc să-mi exprim public dezgustul faţă de starea deplorabilă a presei. Azi am un exemplu contextualizat la îndemână. Pe 11 februarie, prezentam asta, în ziar şi la tv. Pe nimeni – presă ori guvern, dar bugetarii nu mă pasionează acum – n-a interesat invenţia, deşi era o ştire. Azi, după câteva zeci de morţi, omul e vedetă tv. Făcut de aceeaşi presă neinteresată până ieri. Guvernul oricum nu e pasionat. Fiindcă nu e portocaliu…
105 Comentarii până acum.
Comentariile trebuie aprobate înaintea publicării. Vă mulţumesc!Vadim e demential frate!
De vocea pe 1 July 2010 la 18:54 (#)=))
pai sa inunde si palatul cotroceni si guvernul, cand mai vii nene Osama in romania ?
Si foarte serios, Dumnezeu sa ii ajute pe oamenii aia. Mergeti si donati care puteti sa-i ajutam.
Si un p.s. ai vazut cum i se zicea lu’ urvistina de udrea ? “doamna ministra”
)…in cativa ani o sa-i zicem doamna presedinta…de Ce a pe.
Iar lui Tatulici ii ziceau “domnu presedinte” pana i-a zis babutei sa ii zica “Mihai”
BAAAAAAA, astia au votataaaaaaat BAAAAA!!!
Chears Victor.
De Lee pe 1 July 2010 la 18:59 (#)Crezi ca stiu aia cine-i Ben Laden? Nu stiu ce succes o sa aiba filmuletul asta…..da’ poate nu-s eu in target….
De adi pe 1 July 2010 la 19:02 (#)Nu numai ca au votat dar sunt si majoritatea celor care au votat. Lui Tatulici i se mai zicea si Tata Lulici in PRO.
De vocea pe 1 July 2010 la 19:05 (#)@adi aia nu stiu cine-i presedintele si primul ministru al tarii asteia, crezi ca mai conteaza daca stiu cine-i Bin Laden sau nu ?, ideea este ca s-a gasit vinovatul si nu se afla in persoana niciunuia din cei mentionati mai sus.
De Lee pe 1 July 2010 la 19:08 (#)Este reusit filmuletul,în spiritul hazului de necaz care ne caracterizeză.Dar Osama nu este chiar un adversar pe măsura micului nostru prim ministru;dacă ar fi PNL-ist sau PSD-ist,treacă meargă,dar asa…Cât despre Vadim,se pare că,ciclic,revine la modă.
De evelics pe 1 July 2010 la 19:13 (#)Iosif Buble spune ca mai spun si altii ca Basescu e la spital, numai ca pe el il mai pacalesc din cand in cand sursele. Totusi, el nu e Vadim… Se poate sa fie o intoxicare cu scopul de a justifica absenta lui Basescu de pe sticla sau sa fie adevarat, desi nu prea cred.
De Manuela pe 1 July 2010 la 19:15 (#)Aia cu masina capcana ridicata de firma lui Prigoana e tare de tot . Imi si imaginez scena : vrea teroristul sa faca un atentat cinstit , pune masina plina de explozibil in centru si vin baietii si i-o ridica . Apoi il pun pe terorist sa plateasca o amenda si o taxa . Dupa care , evident , i-o dau inapoi omului sa-si faca treaba cu ea .
De Adi pe 1 July 2010 la 19:15 (#)Parca îţi vine să-l îngropi de viu pe Băsescu, nu?
De Petrisor pe 1 July 2010 la 19:18 (#)M-am dus cu gandul mai departe putin . Nici atentatorii sinucigasi , aia cu braul de dinamita in jurul soldului , n-au sanse in Bucuresti . Vin hotii de buzunare , ii fura dinamita , cainii vagabonzi ii fugaresc peste tot , sunt furati la cantar si “facuti” la piata de comercianti . Nu stiam de ce naibii la noi nu sunt atentate teroriste . Acum inteleg .
De Adi pe 1 July 2010 la 19:19 (#)Imi venea sa pling…. cind imi socoteam banutii pe care o sa ii iau… m-ai facut sa rid…cu lacrimi…. multumesc. Sa iti dea Dumnezeu sanatate, m-ai facut sa mai uit de alte alea.
De Elena pe 1 July 2010 la 19:29 (#)Adevarul e ca Vadim e la fel de dilimac sau mai rau decat Basescu. Zeus oricum e de necopiat.
De mery pe 1 July 2010 la 19:38 (#)Daca este adevarat, imi pare rau.
Daca nu este adevarat, imi pare rau.
Si asta pentru ca acest om a facut atat de mult rau, constient sau inconstient, incat nu mai stiu daca pot sa fiu decent.
De VirtualKid pe 1 July 2010 la 19:42 (#)Lucrez in cercetare și știu bine ce se întâmplă. Dacă ai ghinionul să fi ajuns la un rezultat aplicabil în practică EȘTI MÂNCAT de cohortele conduse de vicari intelecto-sinecuriști sau de indiferența autoritaților. Dacă nu ești tare cu nervii ajungi să fii scos de nebun. Iar dacă aplicația ține de pixul vreunui portocaliu ți se cere șpagă și pentru a i-o prezenta cu propunerea de cesiune către el.
De FuXi pe 1 July 2010 la 19:54 (#)Am vazut mai inainte o poza tare, cu Lenuta in cizme de cauciuc.Oare isi va mari productia firma producatoare? Cizme ca la prim-ministra!!!!
De raluca pe 1 July 2010 la 20:09 (#)Ce vremuri! Bunica-mea sper ca nu s-a rasucit in mormant,daca le-a simtit astora energiile prin Dorohoi! Din locurile alea a fost, o femeie de nota 10.Ce pitoresc vorbea de Basescu!Si se “sfadea” cu vecinii, sa nu-l voteze:”Asta-i mai rau ca impuscatu…il vad eu!Doamne,Maica Precista, ce o sa faca…”.Asa spunea!Era cu cititul in cafea…nici eu nu am crezut-o, pe atunci.Ca va fi asa rau!
This message was created automatically by mail delivery software.
A message that you sent could not be delivered to one or more of its
recipients. This is a permanent error. The following address(es) failed:
victor-la-ciutacu-punct-ro
De Mircea Popescu pe 1 July 2010 la 20:17 (#)SMTP error from remote mail server after RCPT TO::
host mail.ciutacu.ro [205.186.187.80]: 550 Unrouteable address
Nu pot sa nu imi ascund indignarea, deci cat de nesimtit sa fii sa vina un nene si sa iti dea ceva moca, iar tu sa te faci ca nu vezi. Probabil nu le iese nimica, deaia se fac ca nu vad. Si in plus probleme cu inundatii sunt de vreo cativa ani cam tot in aceleasi locuri asa ca nici nu le trebuie prea multa minte ca sa isi dea seama ce sa repare, sau sa construiasca. Oricat m-as inflama eu tot incompetenti raman. Ma mira faptul ca la cat de incompetenti sunt pot sa fure si sa nu sa minta ca ei au facut-o.
De GiacomO pe 1 July 2010 la 20:35 (#)*Am vrut sa spun ca pot sa fure si sa minta ca nu ei au facut-o.
De GiacomO pe 1 July 2010 la 20:37 (#)Ma gandeam acum daca nu cumva e rost de procese de ucidere din culpa ,in care vinovat sa fie statul roman,prin prefect-reprezentantul sau in teritoriu.Si tot acesta sa fie obligat la despagubiri.E cam cazul.Cat despre Elena Udrea,l-a facut de tot rahatul pe Boc.Contesta careva ca e adevarata “prim-ministra “a Romaniei?Eu nu.Ca doar ea decide unde se duce grosul banilor in tara asta.
De Irina pe 1 July 2010 la 20:58 (#)Vadim nu prea are spor deloc la “ingropatul de viu” pe Tiran Basescu! Gunoiul ala uman care a distrus pe tot ce a pus mana (de la vapoarele din Anvers la bruma de civilizatie si demnitate umana care parca se mai infiripase in mizeria asta de tara) e un BLESTEM! Nimic si nimeni nu poate sa-l opreasca, tot ce a vrut i-a mers din plin intotdeauna! E plamadit anume ca sa fie “om de succes” si supravietuitor in societatea asta infecta! Nu stiu ce-o fi cu Vadim (pana la urma, sa nu uitam ca prin partidul lui a intrat viermele ala purulent de William Branza in parlament!), dar l-as prefera oricand lu’ Tiran Basescu, chiar si in tandem cu Gigi Becali! Basescu e MOARTEA, Basescu e DRACU’! Vadim, respectiv Gigi, pot sa fie deplasati, dar nu-i vad capabili sa faca cu intentie ceea ce au facut scarnavia de Basescu si gunoaiele umane aciuate in jurul lui!
Si mai cred ca povestea cu digurile e o prostie: poti sa ai cele mai performante tehnologii hidrografice, daca n-ai si oameni capabili care sa planifice unde pot fi contruite asezarile umane, cum sa fie acestea sistematizate, etc, totul e doar o risipa de resurse. Pana la urma ar trebui ca asemenea inventii, daca sunt intr-adevar viabile, sa fie exploatate in tarile civilizate, nu in mizeria asta! Romania nu merita sa fie protejata, Romania nu merita sa existe! Idiotii care isi lasa cainii legati in lant (ati remarcat ca toti taranoii infecti isi leaga cainele cu lant de 1m lungime?!), gainile inchise si vaca incuiata in staul si o iau la sanatoasa sa-si scape propria lor piele care, in sine, nu valoreaza nici 1 ban, nu trebuie sa se “propaseasca”! M-am saturat de prostia lor ingalata! M-am saturat!
De Vlad Cel Groaznic pe 1 July 2010 la 21:04 (#)Dorohoiul e in Botosani.
De Irina pe 1 July 2010 la 21:08 (#)Basescu e paralizat,asta e adevarat si se vede cu ochiul liber , nu tre sa fi mare specialist..doar ca paralizia e de bun simt si logica
cat despre Diguri, am inteles ca era gratis..si pentru gratis cat e comisionul ??
De nerv-olog pe 1 July 2010 la 21:10 (#)Acu’ nu stiu…au luat apele si salile de sport construite de Udrea?
De Ioana S., Bucuresti pe 1 July 2010 la 21:18 (#)Este tara in care se fac diguri dupa ce navalesc apele, unde se defriseaza cu aprobarea tacita a reprezentantilor guvernului, unde sistematizarea terenurilor este numai pe hartie , “administrata” pe bani multi de functionari publici portocalii, unde seful guvernului cheama televiziunea sa-l filmeze cum umple saci, unde d-na Udrea nu se prezinta din bun simt unui cetatean care nu stie cu cine sta de vorba, unde statul nu mai invoca art.53 din Constitutie, pentru ca n-are interes.
toata tara este plina de neinteresati
De Iulian pe 1 July 2010 la 21:20 (#)Domnule Ciutacu,
De adriana pe 1 July 2010 la 21:27 (#)Am accesat site/ul Patriarhiei sa aflu ce face biserica (nu cu “B”!) pentru compatriotii mei loviti de ape. Am aflat ca trebuie sa ne rugam si sa donam intr/un cont al (evident!!) Patriarhiei. A, si daca ne mai ducem prin parohia proprie, probabil ca ni se radiaza cateva pacate daca ducem o plasa cu cate ceva!!! Acesti satrapi de popi care nu se mai satura nu au atat bun simt sa ia si ei 80 de copii si sa/i cazeze in tabara de la tismana pe care au obtinut/o (“cinstit” si in detrimentul copiilor, da’ asta/i viata…) in instanta??? ca la “hotelul” manastirii nu indraznesc sa ma gandesc… rusine sa le fie!!! sa fi luat batranii si copiii si sa/i protejeze pana trece furia apelor! sunt atatea manastiri si sunt atatea posibilitati de a nu/i lasa pe copiii aia traumatizati! eu as putea lua 2 copii la mine acasa (unde mai am 2 bucati!), ca la salariul meu de bugetar, mai mic decat ajutorul de somaj, nu mi/as permite mai multi… Faceti, va rog, un apel (flegmatic!) catre cuviosii harpareti sa lase catedrala megalomaniei si sa/si merite credinta!
cu respect si speranta,
multumesc!
adriana
Sunt cu urechile la emisiunea ta de la tv si ochii pe blogul tau. Ideea cu digurile modulare metalice e destul de interesanta. Imi face impresia ca seamana cu batardourile facute in Lousiana dupa “Catrina” – mai exact in New Orleans. Da si tu pe blogul tau ceva specificatii tehnice sa vad exact despre ce este vorba – sunt mai multi factori – e vorba de debitul de apa, presiune si etc – a fost verificat pentru riuri ca Siretul si Prutul – apropos am vazut mai deunazi Siretul la Sendreni linga Galati si la Mircesti – judetul Iasi , am vazut deasemea riul Moldova in apropiere de Hanul Ancutei – era cit Siretul – de 4 ori mai mare decit normal. Daca aceste diguri modulare sunt in regula din punct de vedere al rezistentelor atunci sa se foloseasca la scara larga – sunt bune si pentru conditii de Dunare – la Fetesti s-a rupt al doilea dig de protectie!
De Rasvan pe 1 July 2010 la 21:28 (#)Daca cineva din ministerul de finante cum e Dan Bittman vine si spune “POPORUL E O MASA DE MANEVRA” – si asta nu are 2 urmari 1) O masina neagra il calca pe trecerea de pietoni sau 2) Un scandal de presa international care sa duca la o revolta – suntem un neam de condamnati imbecili, de oi capabile sa care un tva de 50% si impozite de minim 25 % si ne meritam soarta.
De Bogdan pe 1 July 2010 la 21:43 (#)concediu placut. ne vedem dupa!
De theone88 pe 1 July 2010 la 21:52 (#)@Victor de ce ar avea guvernul asta, sau oricare, nevoie de un BARAJ ? Stii si tu ca odata cu viitura, vine si reconstructia. Acolo este un potential de afacere. Hai sa gandim ca ei, fara suflet, pentru ca despre asta este vorba: de ce sa oprim viitura cand defapt putem profita de pe urma ei.
Misto emisiunea, de unde il vedeam pe Mugur ca pe un show man si atat (desi eu nu ma uitam la el) acum ii vad o fata care imi place, chiar m-a surprins cu gandirea lui. Dan Bitman: eu vreau sa ma apuc sa invat chineza si sa emigrez in comunismul galben ce va domina lumea, apropo de ce spunea el.
cu respect,
De Lee pe 1 July 2010 la 21:54 (#)o seara placuta.
De ce nu se cumpără, în primă fază, digurile modulare cu banii strânși? Important e acum ca următoarele ploi să nu mai facă alte victime, nu?
Vacanță liniștit de plăcută!
De mosser pe 1 July 2010 la 21:57 (#)Buna seara d-le Ciutacu,
Poate Vadim e demential,cum spune cineva,dar se aude ca in iarna ,basescu,cand nu a aparut doua luni,si-ar fi facut un transplant de ficat.Poate o fi adevarat,mai stim ce e adevarat in tara asta?!
…Adevarat e ca ne termina si ploile si inundatiile si mi-e mila de cei care au parte de aceste dezastre-mai ales cei din Moldova…
Cu acelasi respect,
De IoanaP pe 1 July 2010 la 21:58 (#)IoanaP
A paralizat basescu
) de la bautura poate si-o luat somn si a fost dus la dezalcoolizare.
De geom pe 1 July 2010 la 22:34 (#)Stare pacientului: simptome de greta si oboseala iar ca tratament :lamaie
Va atrag cu respect atentia ca majoritatea spuselor lui Vadim s-au cam confirmat. Puteti, retrospectiv, sa faceti o recapitulare, ca sa va convingeti…
De Alexandru pe 1 July 2010 la 22:40 (#)Domnule Ciutacu,
Stiu ca e off topic, dar vreau sa va intreb ceva daca nu va suparati.
Am vazut intr-o seara la antena ca Dl Razvan Dumitrecu de la Realitatea era la Dl Gidea. Lucreaza cumva la Antena? Ar fi fost o achizitie buna banuiesc.
Merci
De Barosanul pe 1 July 2010 la 23:16 (#)Oricum am da-o ceva totusi nu e in regula cu Romania si ‘capetele ei”.
De alex.dumitrascu pe 1 July 2010 la 23:23 (#)Eu nu inteleg, cine de ce si cum reuseste sa pastreze nealterat monumentul ala monstruos din Parcul Carol, numit mausoleu.
Monstruozitatea a fost conceputa si construita in conditii ciudate, pentru inmormantarea dictatorilor. Locul ar fi trebuit sa fie folosit pana acum, avand in vedere vechimea lui, ar fi trebuit sa fie deja “plin”, ocupat.
In realitate, Gheorghiu Dej a fost luat de acolo, iar Ceausescu este la Ghencea.
DE ATUNCI NU A MAI MURIT NICI UN CAP AL STATULUI.
Logic ar fi sa nu se pastreze un ciudat si oarecum macabru “mormant gol” in plin centrul orasului.
Cand s-a pus problema demolarii a aparut din senin “liber cugetatorul” la comanda Marius Cernea. Surprinzatoare aparitie actiune si manifestare in sprijinul conservarii unei piramide pustii, invocand scopuri …ecologice.
Locul in sine pe care se afla monumentul are semnificatii spirituale profunde. Pe locul fostei manastiri Filaret, marcat de ctitoria Vacaresti, legata cu blestem a nu fi demolata,
de “locurile” catolice de pe Viilor(unde pe vremea lui Carol locuia un preot catolic vizitat adesea de suveran), Popesti Leordeni, loc de refugiu pentru un episcop catolic bulgar si credinciosii sai, de sinagoga de pe Viilor, si de geamia de la Serban Voda.
In teologia crestina, exista un capitol aparte al cristologiei, care trateaza despre “teologia mormantului gol”.
Intradevar, despre Invierea lui Isus nu exista marturie directa, ci numai indirecta prin aflarea mormantului gol de catre ucenici.
Cum s-ar zice, simbolul crestin al mormantului gol, inseamna Invierea, speranta, trecerea la o lume noua mai buna(imparatia), renasterea spirituala si materiala.
Ca antisimbol, anticrestin si antispiritual, mormantul gol din parcul Carol poate fi inteles prin reversul Invierii. Adica prin moarte spirituala, lipsa sperantei, degradare, evolutia spre rau, spre …moarte in definitiv.
Eu cred ca pastrarea total stranie si de neexplicat a acestui edificiu in plin centrul orasului ne adanceste in starea de fapt pe care o simbolizeaza.
Ce-ar trebui facut?
Avem doua alternative:
- sau ii dam mormantului gol ceea ce cere si ceea ce asteapta, adica un dictator
- sau demolam edificiul, aram locul cu plugul si lasam iarba sa creasca.
Cand am vrut sa vad si eu digul …: “This video has been removed by the user.”
Why ?
De Nostradamus pe 1 July 2010 la 23:27 (#)ERATA
De alex.dumitrascu pe 1 July 2010 la 23:29 (#)Remus Cernea
TARA DE CACAT…ATENTAT DE CACAT…
De gabi oarga pe 1 July 2010 la 23:56 (#)De “n”ori s-au adeverit spusele Dvs., de “n” ori ati batut toba prin ‘sat’ cu cate o stire, si tot de atatea ori ati dat de urechi surde, pentru ca nici macar o inventie ca “digul modular antiinundatii” nu-i entuziasmeaza pe guvernanti, de invidie ca nu oamenii lor le-au inventat. Mai bine lasa ca tara sa moara. Rusine!
De Tavi pe 2 July 2010 la 04:27 (#)Avem o ţară în declin, unde nici măcar absurdul nu mai poate fi atât de stârnitor către tragic; avem o naţiune dusă spre inexorabila stare a delabrării dar mai ales o „clasă politică” într un delir „al nesimţirii împreună” prin al cărui cinism se reflectă decadenţa în imperturbabila ineficienţă antinaţională;
azi mai ostentativ ca oricând fiecare vine cu declaraţii, astfel decât doar cu apă rece adică ne menţin ca naţiune în sfera letargică a lui „nici aşa nici altminteri” tocmai spre încuibarea cât mai lentă dar teribil de eficientă a ordinelor amăgitoare ale „unităţii în diversitate” sub observaţia ocultelor săvârşite publice pentru ducerea în ispita dualităţii bir-robiei naţiunea română;
deloc ciudat este cum românii prin măsurile care se dictează indirect dinspre mijlocirea fmi sau comisiei europene ( care mai dictează sancţiuni pentru măsurile drastice dar este şi de acord cu acestea, astfel că aceasta nu mai este făţărnicie ci ferocitatea celei mai cinice ticăloşii) sunt aduşi la starea de revoltă care oricând poate să erupă, ceea ce evident poate că şi aşteaptă reprimatorii ca să i reactiveze pe anarhiştii de job care să spargă şi să săvârşască îmbulzeală desfigurantă a naţiunii române prin latura violenţei…
probabil că după experienţa celor 45 de ani ai demoralizării – dezbinării, prin criză acum se vrea testul verificării consecinţei extreme; se vizează rezistenţa şi îndelunga răbdare a naţiunii române la trinitatea satanică adică la bir, ticăloşie, înrobire…
suntem în vremurile birului, când „clasa politică” huzureşte uneori cu şampania pe buze lipitoreşti, alteori cu declaraţii berceniene înjositoare către naţiune, de cele mai multe ori cu soluţii atât de iluzorii încât îţi vine să închizi tv şi să cauţi un loc monastic întocmai spre a ţi pregăţi mucenicia, fiindcă aceasta se pare că va fi soarta naţiunii române…
niciodată zona maramureşului nu a fost iubită de lideri cu atât mai mult cu cât oferă soluţii spre binele naţiunii dar gratis şi nu în ecoul fad al spiritului întunecat al vremilor; dar în spiritul iulminaţilor guvernanţi sau iluminatei „clase politice” poate că se inventează curând un cost şi pentru gratuitate şi când îl vor inventa atunci vor apela şi la diguri gratuite; însă în acest moment apele se pare că trebuiesc lăsate să izbeliştească ţinuturile moldave iar birul trebuieşte lăsat să înrobească naţiunea încât până dintr atâta gâtuială să accepte înrobirea adică o soluţie de aia de a iluminaţilor guvernanţi inspirată de „unitatea în diversitate”…
Atâtea plăgi, Doamne Dumnezeule pentru o înrobire care la o singură adiere a mâinii Tale are să se cutremure şi are să piară;
Şi atâta vânzoleală spre răul naţiunii acesteia mult încercată şi mai singură ca oricând fără de nalţi ierarhi care au ales tăcerea pilaţială şi făţărnicia fariseică în loc să aline durerea naţiunii prin Cuvinte potrivite şi la vreme Rostite (mulţumim Lui Dumnezeu că există Părintele Iustin Pârvu sau Danion ori Savatie Baştovoi şi mulţi alţii care s au rugat şi se roagă şi au ştiut curajul şi au grăit Harul către naţiunea română prin cuvinte de încurajare şi întărire duhovnicească în aceste vremuri premergătoare ale celui rău), cu o „clasă politică” metehnită şi dospită iliesciot, ocultă public şi săvârşită după reciprocităţi de rocadă spre incuibarea întru interes personal, cu o societate civilă fără vlaga mijlocirii dialogale între naţiune şi ilegitimii care o duc la pierzanie, cu sindicalişti reduşi la avere şi pierduţi luptei celor ce sunt sub bir şi duşi la robie;
Ne mai lipseşte un singur accesoriu, precum acela pus la animale pentru identificarea în caz de pierdere, adică ne mai lipseşte o încipare exemplară în consuetudine cu o soluţie mesianică naintea căreia se ne închinăm cu drag şi spor…
Odată cu inundaţiile şobolanii roşii travestiţi în albastru de ieuropa mişună prin biata noastră patrie România dar ciudat este că lipseşte măreţul marinel pe care Vadim îl vede deja într un cadru liric bacovian cu influienţe clare de ciuruială de târgovişte… om supravieţui şi om vedea…
Până una sau alta să nu uităm de acel Doamne ai milă de ţara noastră, că tare s au întunericit vremile cu iluminaţi de o şchioapă dar vuvuzelari ai birului şi robiei nevoie mare…
De Fanu pe 2 July 2010 la 07:18 (#)f.nostim filmuletul….
De csucsu pe 2 July 2010 la 07:37 (#)aseara nu m-am putut uita la emisiunea ta…ai avut invitati un actor lipsit de talent(cu accente maneliste)si un chansonetist tot lipsit de talent (cu acente de vedeta si vuvuzel de sevici la ministerul finantelor)
mai lipsea talentata teo trandafir….
Ce mai tura – vura !!!
De alexandra pe 2 July 2010 la 08:15 (#)Avem o ” prim -ministra ” ??? … Dormiti linistiti , oameni buni , ea va veghea !!!
Si-a lasat Q7 acasa , si-a pus cizmele de cauciuc , saraca nici fardata nu era , si statea in noroiul ala !!!
Pe mine m-a miscat enorm acest gest !!! O VREAU DIRECT PRESEDINTA !!!
Dupa o saptamana de tacere se impuneau niste sedinte foto cu sinistratii !!!
Victore excelent dar traducerea are “mici” scapari.In rest OK!Ah,ai grija.Servicilii te iau in lucru.Se vede de la o posta ca tu sti unde este teroristul.
De santinela pe 2 July 2010 la 08:53 (#)Unde este Base??
De g pe 2 July 2010 la 08:59 (#)Ce titlu misto ati dat articolului din JN!
De Tavi pe 2 July 2010 la 09:11 (#)Dar este trist ca ‘imbecilitatea’ a ajuns sa fie ‘sacra’ la un popor cu ceva ‘in capatina’, dar care a fost, este si va fi orbit inca de ‘stralucirea cenusie’ a ‘celui mai mare imbecil’, urmat de toti acolitii lui in sir indian. Mare pacat.
Puroiul e Portocaliu! Știați?
De FuXi pe 2 July 2010 la 09:14 (#)Sunt mai multe firme care ofera diguri modulare, gonflabile etc…
De geretus pe 2 July 2010 la 09:16 (#)Ceea ce nu inteleg eu e de ce pana acum. nu s-au achizitionat pentru fiecare primarie 1-2km de astfel de diguri… N-au fost bani? Dar pentru sali de sport si patinoare au fost nu? Sa le puna pe astea in calea apelor atunci…Daca nu cumva sunt inundate deja si trebuie refacute… ghici de catre cine si pe banii cui…
Cand este jalea asta prin Moldova, in Brasov primarul Scripcaru mai da un tun: Acum o saptamana, consiliul local, ultramjoritar PDL, a votat o hotarare prin care se aloca 2 milioane de euro pentru renovarea unui liceu. Asta in conditiile in care pentru 68 de unitati de invatamant au dat doar 1 milion de euro. Graba cu care dau tunul asta este justifacat de acea ordonanta a lui Vladescu prin care scolile trec in subordinea Guvernului iar constructiile se vor face doar cu fonduri de la Centru. Asa ii ajuta pdl-istii pe oameni, tunuri cat mai multe.
De Metropola-Brasov.ro pe 2 July 2010 la 09:16 (#)Mai multe aici
Nu e interesant ca intr-o tara “stapanita” (ca astia asta fac, “stapanesc” ca niste satrapi scelerati din Evul Mediu! Ce-au vazut la Ceausescu fac si ei, pe sistemul “ce face omu’, face si maimutza”, manca-i-ar …utza!) de atatia ani fie de un hidrolog (nea Iliescu), fie de un marinar (scarba de Basescu), n-a fost nimeni capabil sa organizeze o gestionare acceptabila a sistemului hidrografic?! Nu stiu (ca n-am vocatia balacelii ca profesie, n-o sa ajung niciodata “presedinte”), sa mute satele alea pe dealuri (am vazut ca mereu satu’ inundat e asezat la poalele dealului, fix dupa un cot al raului, ca sa-l ia si inundatia prin surprindere, eventual din ambele parti), sa sistematizeze albiile, sa planteze paduri, sa faca irigatii si sisteme de drenaj, sa faca in mortii ma-sii ceva, nu doar s-o frece (tara) in lung si-n lat, in convoaie oficiale si sa se dea huta-n elicoptere intre doua escapade prin restaurante si alte spelunci!
@alex.dumitrascu: sa lasam iarba sa creasca! Nu stii cantecul ala, “Mai avem nevoie si de iarba”?! :-]
De Vlad Cel Groaznic pe 2 July 2010 la 09:42 (#)Basescu,pentru tine:RIP
De infektus pe 2 July 2010 la 09:53 (#)A paralizat? cred ca de oftica, a vazut atita apa si s-a enervarvat, vazand ca lipseste VIZIKIUL. Acuma, sincer n-as vrea sa paralizeze, ci sa fie apt, sanatos, intreg sa dea fata cu justitia pentru nenumaratele blestematii pe care le-a facut. Si ca sa-l trezim ii dam un link, cu GISELE, asta te scoala si din morti:
De WickerMan pe 2 July 2010 la 10:21 (#)http://sexygisele.com/galls/6/gisele-the-sexiest-babe-in-the-world.htm
p.s. haioasa tare chestia cu ‘benladenu’ numa’ ca s-a strecurat o mice eroare, scrie la un moment dat “sharomerie” corect cred ca era “shaormerie”
Poporul suveran este batut in cap. Romania, inclusiv Basescu e condusa de 20 de ani de catre Mugur Isarescu.
De alex.dumitrascu pe 2 July 2010 la 10:36 (#)Poporul Suveran, inclusiv media fac economie de gandire. De ce sa-si bata capu’ sa priceapa si sa inteleaga lucruri pe care nu le pricep si pe care nu inteleg, daca e mai simplu sa accepte o “imagine” si sa dea din cap cu intelepciune la toate idioteniile.
Nu pot sa uit gravitatea si “autoritatea” cu care analistul politic sau militar, Radu Tudor se urca pe el insusi si le taie macaroana celor care isi permit sa discute despre ‘rezerva valutara” si despre “stabilitatea monedei nationala”.
E plin de icre si de autoritate omu’ asta.
Crede probabil ca ‘rezerva” e un soi de depozit de armament si “stabilitatea leului” ii face lui bine la digestie.
Si dupa alde astia cred toti si dau din cap cu intelepciune toti.
Sa vezi injuratuti de cetateni ultragiati acum….
De alex.dumitrascu pe 2 July 2010 la 10:37 (#)De ce nu doneaza si NENOROCITUL DE VIDEANU din averile lui fabuloase ???????????
De gabriel pe 2 July 2010 la 11:10 (#)Ii bate Dumnezeu de lacomi nenorociti ce sunt !!!
O sa-i sature de AVERE !!!!!!!!!!!!!!!!!
intr-o tara in care procentul de analfabeti este cu mult mai mare decat al celor care au cva in cap, nu poate exista o democratie. N-AI CUM VERE. N-AI CUM. trebuie sa le pui jugu’ pe ceafa, si sa le dai bice. altfel n-ai solutie cu ei, tot manele asculta, tot beau bere la micul dejun (am vazut asta azi dimineata 2.07.2010, ma duceam la munca si unu bea o halba de bere la o terasa. era singur. avea o privire dusmanoasa.) DE CE?
De doi lei pe 2 July 2010 la 11:12 (#)Eu cred ca Boc asteapta ca oferta gratuita a firmei din Baia Mare sa fie completata cu vopsirea panourilor in culoarea potrivita si inscriptionarea acestora cu altceva decat numele firmei …
Dar se intelege ca daca ar accepta aceasta oferta si problema ar fi rezolvata acum ar aparea cateva dezavantaje:
De inconstanta pe 2 July 2010 la 11:34 (#)1. cum isi mai fac ei jocul de imagine cu Udrea (doamna prim ministru cum a numit-o un om) trista in batista, fara machiaj si cu parul prins simplu, compatimind cu oamenii si gasind solutii excelente pentru a le solutiona problemele?
2. dupa inundatii, cum mai organizeaza ei o licitatie la nivel national pentru a achizitiona materiale samd … si nu de la astia care au rezolvat problema .. ci de altundeva, ca astia au pret prea mic si nu iese para’ndaratul …
3. daca o rezolva baimarenii, nu o rezolva ei … not good!
Ce treabă are ingineria, calculele matematice, de rezistenţă, cu lumea lor, a incompetenţilor, hoţilor, curvelor de la Putere? Sunt ca două lumi paralele. Ce ştie curva de “prim ministră” despre ce poate gândi şi proiecta un inginer; evident, nu orice inginer. Dar curva de Anastase, care se îmbrăţişa fericită cu portocaliii, când au cucerit total CC? Ce-i ăla dig?
De violet pe 2 July 2010 la 11:40 (#)=))..”pana aici eram de sos ” ..genial clipu
De co pe 2 July 2010 la 11:43 (#)Şi, apropo de Presă, E SAU NU PARALIZAT ŞI PE MOARTE BĂSESCU? Ce atâta tevatură? Oricum ţara asta e pe moarte, dar poate mai avem o şansă…
De violet pe 2 July 2010 la 11:43 (#)Ăştia sunt în stare să-l ascundă mort, SĂ NE CONDUCĂ CURVELE. Aici aş vrea să văd ce Presă avem în ţara asta!
Blogul “Pe surse” al lui Ioska nu mai poate fi accesat. Nasol!
De plano10 pe 2 July 2010 la 11:51 (#)Citeste , te rog, pe cine a trimis ICR la expozitia de la Shanghai, niste tigani. Daca stirea este adevarata, Gadea cand revine in tara trebuie sa faca o emisiune in care sa se ia iarasi de ICR-ul lui Patapievici. Cum , sa fim reprezentati de tigani care canta manele si-si dau pantalonii jos? Cred ca Patapievici o face intentionat.
De al pe 2 July 2010 la 11:59 (#)PS. Poti sa nu aprobi comentariul(pentru ca are link) . Voiam sa atrag atentia asupra rusinii aduse asupra noastra de slugoii regimului portocaliu
Soluţiile bune şi gratuite nu sunt specialitatea guvernului nostru.Nu iese nimic dintr-o aşa afacere.Specialiştii sunt ignoraţi şi marginalizaţi până îşi iau lumea-n cap şi se folosesc alţii de inteligenţa lor.Nu-ţi poţi rezolva nicio probemă,de orice fel,până nu mituieşti.În educaţie se poate intra la LICEU cu medii de 3(trei)pentru că marile reforme au generalizat liceul şi au scos examenul de admitere.Banii publici se cheltuie aiurea şi în timp ce cei mai mulţi români sărăcesc,aleşii noştri îşi rotunjesc conturile.Ciocoii au reînviat şi ne sufocă.Au fost atâtea inundaţii în ultimii ani şi măsuri de prevenire nu s-au luat.Nici acum nu vor muta munţii din loc.Sinistraţii vor primi din nou…promisiuni.Parcă suntem în plin Ev Mediu când totul se întâmpla cu voia lui Dumnezeu. Toţi,de la ţărani până la miniştri,se uită spre cer şi se roagă ca prognozele să nu se adeverească.Ne poate spune cineva cum arată acea Românie modernizată promisă nu demult?Nu cred!Suntem lăsaţi în voia sorţii,iar în scurt timp vom număra adevăratele urmări ale legilor sărăciei şi ale incompetenţei guvernului.
De emma pe 2 July 2010 la 12:02 (#)totusi nu e vinovat marinarul propriu zis ca au disparut padurile mai ceva ca voturile psd-ului in fiefuri pdl-iste. Lasand politica deoparte oamenii trebuie sa inteleaga ca sta in puterea lor sa schimbe primari, sa ceara sa se faca diguri, sa se impadureasca, sa ceara sa-i arda pe cei ce taie paduri in nestire..
De chiorul2010 pe 2 July 2010 la 12:15 (#)Acum, singura aplicatie practica pentru digul rspectiv ar fi sa-l stranga in cerc in jurul lui Boc si sa astupe cu pamant, apoi o cruce, o coliva si gata calamitatea.
De blackmesa pe 2 July 2010 la 13:18 (#)In ce priveste pe Bin Laden, tintim cam sus, singurul terorist demn de noi e nebunul ala in papuci de plastic si cu butelia in portbagaj
MI-E SCARBA SA O VAD PE UDREA ASA DE ” PREOCUPATA ” DE SOARTA OAMENILOR !!!!!!!!!
De gabriel pe 2 July 2010 la 13:27 (#)E ATAT DE FALSA FEMEIA ASTA !!!!!!!!!!!!!!!
SI CU TOATE ASTEA LUMEA II SPUNE ” PRIM – MINISTRA ” !
SA NE FEREASCA DUMNEZEU , PENTRU CA ASTA AR FI O CALAMITATE MAI MARE DECAT INUNDATIILE !!!
pentru mine e un mare semn de intrebare de ce i se permite lui vadim sa debiteze tot felul de tampenii de genul asta…totusi, e vorba de presedintele tarii, chiar daca este el handicapat, betiv, hot, mincino samd
De comentator pe 2 July 2010 la 13:36 (#)Vaaaaai! A aparut base……,ce pacat…!
De g pe 2 July 2010 la 13:42 (#)of doamne – eu cred ca Vadim e de buna credinta! doar securistii ii dau informatii false. Poate chiorul are un buton de reboot. Cand ii terminat isi da un push si e ca nou si cu avant a nenoroci tara si mai abitir.
De dan pe 2 July 2010 la 13:45 (#)Merge ,dupa ce ,mai intai,a reactionat Sarkozy.Parca am fi francezi,nu romani…Concediu placut!
De Irina pe 2 July 2010 la 14:06 (#)Ia uite-i pe portocalii cum au inceput sa se dea in gat acum cand incepe sa se scufunde corabia (suprefectul il da in gat pe prefectul de Teleorman)…
De Stefan I. pe 2 July 2010 la 14:09 (#)http://www.youtube.com/watch?v=bWNcOztO2Mc
http://www.youtube.com/watch?v=Y_tzRnqS5ts
@De comentator :cine ar trebui sa nu-i permita lui Vadim sa “debiteze….” , (te citez)!? Cine-ai vrea tu sa-l cenzureze, pentru ca eu asta inteleg ca iti doresti? Poate mintea ta lenesa mai mult de atat si sa mergi cu rationamentul pana la capat?
De monica pe 2 July 2010 la 14:28 (#)Suntei fantastici, dar lui Basescu cine i-a permis sa fie presedinte?
De blackmesa pe 2 July 2010 la 14:32 (#)hai mai ce-i caterinca asta! basescu viziteaza dar informatiile vin pe agentii si e pe acolo unde nu sunt camere. chiar suntem tampiti!
De dan pe 2 July 2010 la 14:50 (#)nu inteleg cum poa sa vina toti cu seninatate sa spuna ca e o tragedie, ca ploua, ca sa nu mai ploua, ca ei nu au c face daca ploua!!! ploaia, la fel ca si criza economica, nu e un meteorit care iti cade in cap, fara sa ai c face. doar p termen scurt s-a spus la tv, dupa ploile din vestul tzarii, ca vor fi inundatii cand acestea vor ajunge in est. iar p termen lung, c sa mai discutam? an d an , d 2,3 ori p an, mor oameni. da’ las ca n dezvotla udrea durabil. sincer va spun, mi-as dori sa moara toate gunoaiele care ne-au condus d 20 ani, sa moara toti care au facut “afaceri” cu statu, sa-i ia apa p toti gramada cu fiicele europarlamentare, fratii “afaceristi” si curvele prim-ministre!!!
De beep pe 2 July 2010 la 14:51 (#)Lui Tatulici i se mai zice si TATULINGI.
De tavi pe 2 July 2010 la 15:04 (#)Referitor la late update: eu cred că Băsescu e genul care, atunci când e băgat în mormânt, tot îţi arată degetul mijlociu.
De violet pe 2 July 2010 la 15:09 (#)@blackmesa
De shogunu' pe 2 July 2010 la 15:14 (#)Buna, bre! Cine sa-i permita? Saraca, ca-i moarta de 7 ani … Ca io unu’ stiu ca nu!
Banzai!
@shogunu: Nu inteleg, la ce anume te referi?
De blackmesa pe 2 July 2010 la 15:23 (#)
Sper ca nu la frumosul din padurea adormita, proaspat scos de la perfuzii.
De blackmesa pe 2 July 2010 la 15:32 (#)Dupa cateva zile in care presa se intreba la unison,,Unde este Basescu,,iata ca Basescu apare.Desi rontait de ciroza imbuibat de pastile si cu fata-i incercanata si umflata de boala necrutatoare,Base a fost scos cat sa putut de repede din perfuzii pentru a merge si a mai minti (ca de obicei)sinistratii din moldova. Daca starea de sanatate a asa-zisului presedinte este incerta faptul ca Romania este economic,social si politic medievala este o mare certitudine.
De doru br pe 2 July 2010 la 15:44 (#)E viu, da’ zau nu stiu cat e de sanatos dupa cum arata!
De cineva pe 2 July 2010 la 15:51 (#)S-a pisat mireasa…in soba!Cine dracu o mai crede pe Udrea?Poate retardatii care l-au votat pe matelot!Daca fiecare primarie ar cumpara 5 Km de dig modular,inundatiile ar fi fost mult mai reduse,dar pe urma de unde bani de inlocuit bordurile?
De dorin pe 2 July 2010 la 15:54 (#)Oare presedintele Romaniei, Basescu Traian e zdravan la cap, eu cred ca ar trebui sa-si faca un control amanuntit, in vizita lui prin Moldova el intreaba oamenii de ce si-au facut casele acolo(unde or fi ele)dar baselu nu se intreaba de ce nu se fac baraje sau autoritatile sa i-a niste masuri ca de vorbe ii satula tara si in fiecare an cum ploua doua zile cum mor oameni nu-i de ajuns ca isi pierd totul, amanunte despre aberatiile marinarului aici
De cristi pe 2 July 2010 la 16:00 (#)@doru br: lasa-ma cu citatele din inchipuirile lui Vadim
De Victor Ciutacu pe 2 July 2010 la 16:01 (#)A aparut omul care aduce ploaia.Pe raza flacarii violete a lui Aliodor, sufletul cu chirie nu se lasa pana nu o numeste pe Nuti prim ministra.Pana acuma,il injuram pe Guse ca spunea el cine este “frecventabil”si cine nu.M-am inselat,sunt multi prosti care l-au votat si care i-au votat.Se vede de la o posta ca nu i-s boii acasa dar numai Vadim are curajul sa spuna ca omul asta este bolnav dar el nu vrea sa recunoasca sau nu este lasat.Poate o sa se miste ceva acum, ca a venit Tatucu si se vor intensifica masurile necesare in zonele alea cu inundatii.Sa-i dea Dumnezeu sanatate lui Elan pentru donatia in direct la emisiunea lui Alessandra Stoicescu.Poate mai vin oameni de calibru asta ,cu suflet mare ca este nevoie.
De Piere_Brice pe 2 July 2010 la 16:12 (#)@Victor Ciutacu Trag concluzia ca nu te referi la partea cu Romania medievala…despre sanatatea lui base atat timp cat nu exista un rezultat medical actualizat public al presedintelui…orice este posibil…presedintele poate sustine ca este sanatos noi sustinem ca este bolnav,Base poate vrea sa ne demonstreze cu ceva buletine medicale.
De doru br pe 2 July 2010 la 16:16 (#)din pacate ramanem tot cu al nostru circ si uitam esentialul, in asemenea momente in loc sa punem umarul si sa fim solidar tot dam dovada de balcanisme si alte tampenii. Sincer chiar nu imi pasa ce face Basescu asa natie asa conducatori, dar na e mai simplu sa aruncam sau sa pasam responsabilitatea la altii si noi sa stam doar pe margine si sa comentam ca babale ce stau langa gard si se cred interesate sau na poate interesante.
De Movi - 4Botosani pe 2 July 2010 la 18:27 (#)Vai de capul nostru! Ne conduc niste indivizi care numai grija tarii nu o au. De ce nu s-au ocupat de problema inundatiilor (diguri, etc)? Nu le iesea ciubuc?
De Viorica pe 2 July 2010 la 20:23 (#)Proprietarul societăţii Zeus Turism, care are o serie de baruri şi restaurante în Bucureşti şi pe litoral, a sesizat instituţia Avocatul Poporului pentru neconstituţionalitatea creşterii TVA.
Acesta susţine că în baza Constituţiei , art.139 alin 1, impozitele , taxele şi alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.
De asemenea, conform Legii 571-2003 Codul fiscal se modifică şi se completează numai cu o lege promovată cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia.
,,Modificările fiscale propuse de Guvernul României, fără implementarea unei campanii de informare temeinică a populaţiei şi a reprezentanţilor mediului de afaceri, determină o serie de procese economice ireversibile. Se subminează economia naţională, se generează o spirală inflaţionistă care va etermina explozia artificială a preţurilor la alimentele de bază. De asemenea, se blochează activitatea antreprenorilor şi implicit a IMM-urilor, motorul economiei reale din România,, a spus Cătălin Stochiţă, cel care a făcut plîngerea către Avocatul Poporului.
El susţine că astfel se va crea un haos în economia reală având ca rezultate şi scăderea raporturilor comerciale şi scăderea cotaţiilor bursiere, procese care afectează în mod direct imaginea României în faţa investitorilor străini.
Potrivit lui Stochiţă, Guvernul României condus de Emil Boc (renumit profesor de Drept Constituţional) nu respectă principiile statului de drept, al separaţiei puterilor în stat prin adoptarea repetată, în mod brutal, de Ordonanţe de Urgenţă ilegale şi neconstituţionale încălcând legile ţării şi Constituţia României.
De yy pe 2 July 2010 la 21:59 (#)El consideră că prin aceste măsuri în fapt, se încalcă flagrant articolul 1 din Constituţia României prin care se consacră România ca stat de drept, respectiv articolul 16 care prevede că “nimeni nu e mai presus de lege”.
Precizăm că pînă în prezent au mai depus la Avocatul Poporului sesizări şi alte persoane, cum ar fi un englez din România care a contestat majorarea TVA la Curtea Constituţională. Britanicul cu reşedinţa în România susţine că ordonanţa de urgenţă prin care creşte TVA este neconstituţională şi îi afectează investiţiile imobiliare. GOODAGENCY
Acum imi este foarte grav ca traiesc in Romania,niciodata nu m-am simtit atat de debusolata…parca sunt a nimanui.Mi-este frica si de ce s-ar putea intampla si cu voi cei ce spuneti vorbe grele…
De luiza pe 2 July 2010 la 22:24 (#)Exceptionala postare, exceptionala realizare a ‘meseriasilor’la adresa lui Boc! Ma intreb daca serviciile secrete n-ar fi trebuit sa-l aresteze pe Boc pentru ‘legaturile’ sale cu teroristul nr. 1 a lumii ‘civilizate’?
De Buta pe 3 July 2010 la 06:10 (#)In ipostaza aceasta Boc chiar devine de rasul curcii.
Tare,tare de tot!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!Am ras cu lacrimi.
De micu pe 3 July 2010 la 12:00 (#)Se intreaba careva mai sus de ce ne reprezinta tiganii la shanghai, pai nu ne tiganim din ce in ce?! In plus, tre’ rasplatiti si baietii facatori de manele care l-au cantat si sustinut pe marinar! Si cine, daca nu guvernantii, le boteaza puradeii si se-ncarliga cu ei in biznisuri?! Oricum, sa nu ne facem iluzii, suntem perceputi ca tigani, ne comportam ca tiganii si ne si place tot mai tare!
De alien pe 3 July 2010 la 16:40 (#)Apropo de target, privitor la portarea lui “adi” : daca aia de trec p-aici si aia de-i urmaresc pe Ciutacu, Badea, Stan, Gadea au probleme in a recunoaste umorul pentru ca nu stiu cine e arabu’ din clip, oricum trecerea e degeaba’ oamenii astia nu se adreseaza unora de-i cunosc doar pe “pupacii” lu’ base (apropo, aia cu d-na “prim-ministru” pentru udrea e misto, dar arata unde suntem, mai sunt “mamai” ce cred ca Iliescu e presedinte).
De daniel pe 3 July 2010 la 22:58 (#)D-le Ciutacu, cred ca n-o sa ajugem la ziua in care trecerea p-aici sa presupuna rezolvarea unei integrale inainte de a accede – dupa parerea d-lui adi, suntem prosti’, dupa cea a lu’ base, gasim “papadie” pe net; ce cred eu : mai sunt, dracu’, si oameni destepti in tara asta, numai ca n-au decat tastele la indemana, ca la butoane’ sunt “baietii destepti”
si pentru “yy” : ei, si ?! Forfetaru’ a trecut in 2009 cam al fel (bine, a fost trecut in prealabil prin Parlament, dar acu’ bocu n-avu “prealabil”.
De daniel pe 3 July 2010 la 23:02 (#)E ilegal totul in tara asta, pentru noi, astia, contribuabilii, mai e legal doar : “mars sa-ti plateste impozitu’, evazionistule !”
Traim aici, ne adaptam; totusi, cand s-or vedea romani cu branhii sau aripi, sa nu o luam ca o crestere pe scara evolutiei, e doar din cauza ca ne ia apa sau vantu’ (nu ala cu “sarea” sau “posta”, ci ciclonu’ de-o veni !)
Incredibil! Ce amuzant poate fi,dar era si mai amuzant daca zicea ca a mancat shaorma cu domnu’ “profesor”.
De C. Liviu pe 4 July 2010 la 13:05 (#)Dacă-mi permiteţi să relatez şi aici…. spre ştiinţa românilor :
Ţara e sub ape… joavinele Oprea şi C Diaconescu, se plimbă cu elicopterul, pe taaare mulţi bani… aceşti trepăduşi sunt în campanie…. grija lor şi soarta sinistraţilor…. România sub zodia cumetriilor, cucuvelei Udrea, Iudei Băsescu, etc… NU e România noastră, ci a lor, a şobolanilor…
Ne e dor să spunem România mea, România noastră, de-aceea Bătălia continuă, ca să ne scuturăm de păduchi, da e nevoie de * detergenţi *, * dezinfectanţi * şi * soluţii * PUTERNICE… Nădăjduim să reuşim !
REŞIŢA – Liderii la nivel naţional ai noului partid, UNPR, s-au aflat sâmbătă la Reşiţa.
Ajuns la Reşiţa cu elicopterul, direct de la inundaţiile din Moldova, Gabriel Oprea, ministrul Apărării, preşedinte al UNPR spunea că obiectivul vizitei sale în judeţ a fost unul strict politic, având în vedere că UNPR este un bebeluş pe scena politică, luând fiinţă în urmă cu doar două luni.
VOCEA IPOCRIZIEI:
* Conform lui Oprea, în Uniunea Naţională pentru Progresul României nu există o ierarhie la nivel de conducere, toţi cei trei preşedinţi, Marian Sârbu, Cristian Diaconescu şi Gabriel Oprea fiind egali. „Toţi trei vrem să facem ceva cu adevărat. Eu unul am avut de ales între principii şi partide, am ales principiile, de aceea împreună cu actualii mei colegi am reuşit să oferim stabilitate României“. *
http://www.caon.ro/stiri/im:caon:news-caras/articol/vrea-unpr-sefia-cj-caras-severin/cn/news-20100704-02043075
Va să zică, * principii *… cum am spus, România sub ape, viermii în campanie…
De CIUDANOVIŢA, ANINA, MOLDOVA NOUĂ…. şi-o mai aminti careva din joavinele actualei puteri ??? Nu, că NU au timp pentru * mărunţişuri *…
http://www.caon.ro/stiri/im:caon:news-caras/articol/cifre-noi-acelasi-dezastru/cn/news-20100702-07180196
SĂ NU-I IERTE DUMNEZEU!
De Sibilla pe 4 July 2010 la 13:39 (#)In orasul Galati ceea ce spun atat autoritatile cat si televiziunile depspre superpericolul de a fi inundat un sfert din oras, este o vrajeala incredibila. Maine cred ca ma duc si io la un suc pe faleza ca toti ceilalti, pentru nu exista nici un fel de pericol. In primul rand pentru ca orasul e pe deal si nu se inunda nimic nici daca ploua trei luni, cu exceptia unui singur cartier care inseamna doua randuri de blocuri pe distanta de doi kilometri carora le vor fi probabil inundate subsolurile si strada.
De luci jugaru pe 5 July 2010 la 23:45 (#)Mai este un mic cartier de case in spatele acestori blocuri, care va fi inundat fara dubii, ca in fiecare an, chiar cand Dunarea creste mult mai putin dar ploua si canalizarea de acolo nu face fata.
Mai este si Santierul Naval, care poate suferi pagube serioase probabil; dar acesta este la aproximativ doi kilometri de oras.
da pe gadea de ce l-a mancat in cur sa intrebe unde e basescu, de ce nu vine basescu la inundatie? acu avem basescu… multumiti ?
De razvan pe 6 July 2010 la 12:25 (#)Eu tot astept un mega moment cand as putea sa fiu pt.un ceas macar, o persoana nesimtita sa ma bucur de raul altuia…salutari colaterale!
De milogucolateral pe 6 July 2010 la 14:36 (#)Victor,o sa scriu aici pentru ca ,la celelalte subiecte abordate de tine,as fi off topic.Base a mai fost in Dorohoi,fix la cateva ore dupa ce am scris un mesaj privat catre cineva din Franta.Omul a zis ca va mai veni in localitate,de aici replica mea ironica- Base ar putea sa conduca tara de la Dorohoi,nu de la Cotroceni ,pe viitor.Ca Base il imita pe Sarkozy si ca vrea sa se faca placut la Paris, nu ma surprinde.Alta e buba aici la noi in tara,nu imitatia de prost gust.Toanta de Udrea era beata cand s-a dus la Satu Mare in felul ala?Nu am nimic cu imbracamintea ,am ceva cu ranjetul de 7 stele,cand oamenii au atatea probleme in tara.Iar cat ii priveste pe liberali,mai usor cu atacurile pe la spate la adresa lui Antonescu,Tariceanu si Orban pot fi extrem de ridicoli cand se straduiesc.Iar daca vreunul din astia vrea sa preia sefia pnl,eu ma retrag.Nu dau doi bani pe ei.Mi-au demonstrat de ce sunt in stare.Scriu lucrurile astea,pentru ca am impresia ca unii isi inchipuie ca daca il critic pe Antonescu,asta inseamna ca il si tradez.Nu sunt genul sa lovesc pe la spate.
De Irina pe 6 July 2010 la 21:01 (#)Mai Basescule, eu sunt unul dintre cei 22 milioane de romani, insa contrar tie, eu am fost si sunt responsabil, eu mi-am facut datoria pentru ca altfel seful ma dadea afara si nu mai puteam creste copii. Tu nu ti-ai facut datoria! Nu eu am promulgat legea cresterii salariilor profesorilor, cine a facut exces pe proiecte sociale? Eu? mama mea? alti 22 milioane de romani? Nu! Singurul vinovat esti tu pentru ca tu ai promulgat legea, e semnat in clar Basescu Traian. Cat mai continui sa ne minti? sau altfel Pe cine crezi ca mai poti minti? Nu te vezi ca ai cazut in dizgratie si ridicol? Nu te vezi ca esti penibil/ Daca ai avea putin bun simt(insa nua ai), ai arata tarii ca iti pasa si ti-ai depune demisia ca si fostul tau coleg din Germania. Oamenii care mai au responsabilitate, cand vad ca nu mai pot duce povara, se sinucid sau pleaca, asa fa si tu: Pleaca, Lasa-ne!
De Gabriel Maricescu pe 8 July 2010 la 07:56 (#)Deşi recunosc că nu ar trebui, Dl. preşedinte reuşeşte să mă uimească de fiecare dată. Rămâi interzis când vezi câtă ură degajă Dl. preşedinte prin toţi porii când vine vorba de toţi oamenii săraci, dar de pensionari în special. I-ar strânge de gât pe loc, şi-ţi dai seama că se abţine din răsputeri. Aşa şi este, ce-l tot agasează cu problemele lor, pardon, cu „ţăţisme”, cu „poveşti” ?! Oamenii ăia nu pricep că vorbesc limbi străine pentru el ? Dl. Preşedinte îi aude, ce-i drept, dar nu-i înţelege. Şi îl enervează îngrozitor că i se spun mereu aceleaşi lucruri, pe care el n-are cum să le înţeleagă: că nu au bani, că trăiesc greu, că li se reduc salariile, mereu şi mereu aceleaşi „ţăţisme” şi „poveşti”.
De dani pe 10 July 2010 la 19:44 (#)Toate ca toate, dar cel mai rău îl enervează pensionarii, oamenii în vârstă în general. Are, se vede, împotriva lor o ură personală, aşa că noi ce putem să-i dorim? Să nu ajungă niciodată ca ei ?
ESTE NECESAR UN PANOU INDICATOR 3D LA MĂNĂSTIREA HOREZU DIN GORJ PENTRU A ŞTI SĂ AJUNGEM LA MOTELUL LUI MUGUR ISĂRESCU AFLAT LA INTRARE IN MĂNĂSTIRE PE DOMENIUL MĂNĂSTIRII HOREZU(HUREZI).
De kelu dana pe 13 July 2010 la 23:38 (#)CU BANII DE PE ACEST PANOU 3D MAI BINE S-AR ASFALTA DRUMUL PÎNĂ LA MĂNĂSTIRE CĂ ESTE…VAI MAMA LUI!!!
Nu as vrea sa vorbesc sadovenian si sa consider inundatiile din ultima perioada pedeapsa divina pentru imputinarea spirituala a romanilor insa nu ma pot abtine sa emit niste judecati de valoare (asa imi place sa cred) despre situatia de acum din Romania. Recent am scris pe un site al unei edituri respectabile despre inundatiile in Romania, despre Dumnezeu si despre… Dan Puric. Ce cauta in aceeasi oala? Va las sa descoperiti.
De Isabela pe 14 July 2010 la 04:15 (#)Adaugă Comentariu!