UPDATE: “Vorbe grele” cu Sorin Oprescu (script şi video)

Cuvântul ţară sună solemn, apelul la viitorul ei aproape că ne umple de responsabilitate. Dar noi, toţi cei care locuim între graniţele unui teritoriu unde n-avem nici o vină sau vreun merit că ne-am născut, trăim şi plătim facturi într-un prezent care arde. Şi avem, fiecare, interesele noastre private. Că doar nu suntem o turmă, să ne dea baciul calea de urmat. Atât de invocatul interes naţional este, în definitiv, o chestie care, dacă ar fi cuantificabilă cifric, probabil că s-ar calcula ca o combinaţie complicată între suma şi media intereselor noastre particulare.

YouTube Preview Image

Numai în statele profund dictatoriale există tătuci (slugărniciţi mediatic de lăutari angajaţi cu ziua) care stabilesc ei cu japca, pentru restul trăitorilor din jur, care-i interesul naţional, unde-i graniţa dintre bine şi rău. În ţările unde, de bine, de rău, democraţia nu-i doar un cuvânt din dicţionar, manifestarea colectivă a libertăţii individuale de conştiinţă dă societăţii, periodic, o direcţie. Care poate fi inspirată sau nu, dar a cărei legitimitate nu trebuie contestată, nici măcar în glumă. Anul ăsta se fac 20 de ani de la o cotitură istorică pentru România. Şi încă mai avem libertatea de a ne manifesta electoral, după cum ne dictează conştiinţa. Putem să profităm de ea sau, să ne băgăm colectiv picioarele. E dreptul nostru sacru şi constituţional să fim deştepţi sau tâmpiţi. O facem pentru noi şi pe pielea noastră.

Mai mult, aici