Comanescu povestea recent, intr-un post, despre comentatorii sportivi si analistii cornerelor in mintile si in gurile carora orice meci intre doua echipe de fugaciosi capata valente epice. Partidele de fotbal, spre exemplu, par niste infruntari armate, antrenorii arata a maresali, jucatorii-s aproape spartanii, iar galeriile aduc a public de amfiteatru dornic de sange. Subscriu la scrisele lui, da’ vin si eu amandamentul meu. Astia-s pui pe langa reporterii tv de breaking news.

Nu-i cutremur, inundatie, incendiu, accident, canicula, potop, caft de strada sau orice poate constitui motiv de intrerupere a programului curent de unde sa nu asculti parerile unor cetateni care se simt analisti. Trimisi acolo sa relateze pentru posturile lor tv, oamenii se implica, ofera opinii si traseaza sentinte. Din cand in cand, chiar fac dreptate. N-au pic de simt al ridicolului; nici ei, nici cei care continua sa-i bage pe post. Oriunde in lumea intreaga la cap, in fisa postului, reporteru-i reporter, editoru-i editor, comentatoru-i comentator, analistu-i analist. La noi, insa, media asta oligarho-moguleasca amesteca tot, e un talmes-balmes atent intretinut. Nu-i usor sa fii un reporter bun. Dimpotriva, e o specie rara, dar inca exista oameni in presa care fac asta bine. De ce naiba or simti, multi dintre putinii astia de mai sus, nevoia sa aiba si pareri?

Pe langa multele lucruri bune care s-au intamplat datorita exploziei fenomenului televiziunilor de nisa, una dintre nenorocorile cauzate de aceasta inflatie de orezarii media este ca orice cuvantator cat de cat coerent a fost declarat pe loc si ulterior consacrat, absolut abuziv, analist. Iar una dintre consecintele nefaste ale nesfarsitei vorbarii a tuturor nechematilor este exact problema despre care scriu acum: niste profesionisti ai stirii (care insa nu au in fisa postului ganditul) vor sa se manifeste ca niste amatori ai analizei de orice fel (care-s platiti sa gandeasca, da-s incapabili s-o faca).