Esti aici:
Prima pagină > Blog > personal > Libertatea alegerii cauzelor de susținut

Libertatea alegerii cauzelor de susținut

ciutac

Sunt un tip suficient de franc, rar ma autocenzurez. Spun ce cred, da, intr-un profund subiectivism. Nici nu candidez, nici nu particip la concursuri de popularitate. Deci n-am nevoie de voturi, ca sa incerc sa impac pe toata lumea. Pe mine ma voteaza telespectatorii, din asta traiesc. Daca-s mai multi decat scrie-n contract, mi-e ok. Daca nu, nu ma tine nici dracu’ pe post si risc sa crap de foame. Motiv pentru care imi permit destule. Inclusiv sa n-am subiecte tabu. Pe care le abordez in limita libertatii de miscare si a priceperii mele. O fac pe pielea mea. Asa ca am o oarecare lejeritate, inclusiv aceea de a nu rezona cu asa-zisele cauze nobile care implica “salvari” in piata si empatii emotionale cu maidanezii. Imi plac oamenii care protesteaza pentru o cauza, oricare ar fi aceea, pentru ca sunt vii, nu legume. Eu insumi am fost actor al unui miting, ar fi culmea sa-i acuz pe altii ca se revolta. Dar am luxul de a-mi alege cauzele carora ma alatur. Am muncit mult sa-mi castig acest statut. Intre om si animal, aleg fara rezerve omul. Intre om si natura, aleg tot omul. Sunt o acritura de om, nu ma straduiesc sa devin simpatic nimanui. Pentru ca, repet, n-am motive. Asta sunt, altu’ mama nu mai face.

P.S. Platesc impozite si taxe locale, multe si mari. Din banii astia se finanteaza administratia publica, locala si centrala. E treaba lor, a celor care incaseaza de la noi, sa rezolve problemele omenirii (caini vagabonzi, munti si vai, pesti si ursi). A-mi cere mie, contribuabilul care nu intarzie o zi la plata darilor, solutii sau sfaturi mi se pare o obraznicie fara seaman

Comentarii

comentarii

Similar Posts

34 thoughts on “Libertatea alegerii cauzelor de susținut

  1. E oarecum off-topic dar apropo de povestea cu maidanezii:
    – eu de ani buni saptamanal ii reamintesc prietenei sa nu plece din casa dimineata sau seara, singura, fara spray paralizant la ea – habar n-am cat de eficient poate sa fie sau daca ar avea timp sa-l utilizeze dar pe mine problema asta ma streseaza de ani de zile …

    – in cazul copilului sfasiat de maidanezi eu cred ca e cazul sa intre cativa la inchisoare – pentru repaos si timp de gandire – daca se adevereste ca respectivul caine era in custodia cuiva

    – habar n-am cum trebuie procedat corect in cazul cainilor dar imi exprim si eu o opinie: autoritatile locale trebuie sa aiba raspunderea legala pentru situatia acestor animale si pentru orice incidente cauzate de ele – iar Parlamentul neamului trebuie sa adopte o decizie care sa permita rezolvarea problemei

    – “iubitorii de caini” din punctul meu de vedere sa faca ciocul mic – in Olanda (unde nu e picior de caine pe strazi) dupa 30 de zile ii eutanasiaza – si cam la fel prin tot occidentul de la care iau ong-istii … lumina

    – situatia cainilor nu este rezolvata pentru ca e vorba de bani: niste unii din primarii iau spagi grase ca sa distribuie bani unor altora care se prefac ca au grija de caini – si cam atat – mie mi se face GREATA cand ii vad pe astia din primarii (de la functionarii de la primariile de sector pana la Oprescu) cum se dau de ceasul mortii acum – cand luau spagi pentru a NU rezolva problema asta nu-si mai faceau probleme – eu cred ca daca macar un procuror isi da interesul multi – enorm de multi – pot sa ajunga pe tema asta la parnaie

    – in final eu nu sunt pentru eutanasiere – eu cred ca statul asta de … isi permite sa mai taie din furaciune cateva zeci de milioane de euro pe an ca sa adaposteasca si hraneasca animalele astea – spatiu e – bani sunt – dorinta nu e pentru ca nu-i asa eutanasierea costa niste sute de euro si apoi ea se poate face si doar pe hartie la fel ca si sterilizarea

  2. In problema cainilor vagabonzi si eu sunt adeptul solutiei radicale. Ori ii ia cineva in casa sau curte si ii plimba in lesa pe strada, ori injectia letala (o sa ne ierte Dzeu si acest pacat asa cum ne iarta altele).

    Iubitori de caini, adoptati un caine sau pupati-i in fund si lasati-ne sa scapam de ei!

    Solutia – “sa-i cazeze Primaria si sa le ofere 3 mese calde” nu mi se pare fezabila in conditiile in care, in Romania, mor, la propriu, oameni de foame si nu se ocupa nimeni de ei.

    Intrebatul cetatenilor prin referendum daca sunt sau nu de acord cu exterminarea, e penibila.

  3. De ce este penibil un referendum ? Inseamna ca iti spui parerea, ca esti cetatean. Doar ca platesti taxe – asta nu te face automat si cetatean. Oprescu ii pune pe oameni – in acest caz – sa isi asume parerea: pro sau contra. Ceva care nu este deloc pe placul bucurestenilor si al romanilor, in general. E mult mai comod sa stai pe margini si sa comentezi la nesfarsit ca aia nu e bine, ca ala nu e ok etc.
    Pt ca, in opinia mea, dincolo de autoritati care nu isi fac treaba, si oamenii sunt de vina in cazul de fata.

  4. Evenimentul cu copilul omorat de caine este o tragedie dar…trebuie tinut cont de faptul ca evenimentul nu s-a produs pe strada ci intr-o incinta privata cu gard si poarta in care acei copiii nu aveau ce sa caute.

    Stiu ca am citit despre un caz similar, petrecut in Australia, cand o mama si-a lasat un copil nesupravegheat in curte, iar acesta a fost vanat, tarat in tufisuri si omorat de un canine dingo. Justitia australiana nu a facut niciun fel de referendum cu privire la cainii dingo ci a condamnat-o pe mama copilului pentru omor din culpa.

    In Romania insa, nu exista niciun fel de scuza ca haitele de maidanezi sa bantuie pe strazi, prin parcuri, sau prin vecinatatile acestora, solutia radicala fiind cea mai indicata.

    Un referendum este inutil pentru ca nu conduce la nicio solutie valida ci doar testeaza o opinie – de tip “credeti ca?” Cine cred ca nu e buna eutanasierea sa adpote un caine si sa-si asume raspunderea pentru el, fara sa-l lase sa bantuie liber prin vecinatati, ci numai in lesa.

  5. In primul rind sa nu-i mai spunem “eutanasie” pentru ca acesta este un termen care semnifica metoda de provocare a unei morti nedureroase unui bolnav incurabil pentru a-i curma o suferinta indelungata si grea.Sa-i spunem “omorire” sau “ucidere”,asta pentru exactitatea termenilor ce descriu operatiunea. Si intrucit gradul de civilizatie al Romaniei nu este tocmai pe masura tarilor vestice de la care am vrea sa luam exemplu in rezolvarea problemei cainilor,propun sa abordam metoda profund “umana” uzitata in China,aceea de a-i ciomagi in plina strada spre deliciul emotional al privitorilor.Cu ocazia declansarii “maidaneziadei” romanasii nostri vor putea sa-si diversifice gusturile gastronomice si sa introduca in meniul zilnic si carnea de caine,de asta data in mod oficial.Unde mai pui ca pretul ar fi mult sub cel al altor varietati de carne de pe piata datorita super abundentei.In timp putem sa devenim chiar primii exportatori de carne de caine din Europa ca o ilustrare a superioritatii noastre morale si spirituale.(Nu te obosi sa-mi spui ca am mincat rahat ca stiu.Ce nu face omul in apararea cauzei sale.)

  6. Prin analogie cu cazul din Australia, eu zic despre cainii maidanezi ca sunt in custodia primariei si in caz de accidente nefericite cum a fost acesta trebuiesc trasi la raspundere primarul impreuna cu departamentul sau biroul din cadrul primariei care se ocupa de problema cainilor fara stapan. Asa cum stiu sa colecteze taxa trebuie sa si raspunda, daca este cazul si penal.

  7. Ory, zic sa te mai informezi…
    Mama a fost condamnata pentru ca s-a crezut ca ea l-a ucis, cu mana ei.

    Ulterior, dupa multi ani cazul a fost rejudecat si a fost achitata.

  8. de la CTP citire : Primarul Oprescu a reuşit să mă convingă că lăcrimatul în public poate fi mai dezgustător decât urinatul în public.
    ar trebui sa vedeti cum arata un primar adevarat, i-a luat moise guran un interviu http://www.biziday.ro/2013/09/05/ora-de-business-joi-5-septembrie-2013/
    ce parere poti sa-ti spui despre cainii maidanezi? e ca si cum te-as intreba daca-ti place sa fii muscat de caini. normal ca exista si sado-maso care vor raspunde ca da, dar oamenii normali la cap nu cred ca mai vor sa traiasca cu starea actuala de fapt.

  9. Victore mi-a placut ce scrie pe tricoul tau dar vreau sa te intreb ceva.
    Ai spus ca intre om si animal preferi omul,intre om si natura preferi omul dar ce te faci cind ramine numai om si om ? Sint tare curios ce-mi raspunzi,daca doresti bineinteles.

  10. @Dana “De ce este penibil un referendum ?”
    Pentru ca indreptateste un abuz, la fel ca votul. Nu exista vreo obligatie ca politicianul de orice tip sa tina cont de vot, in schimb transmite multimii ca parerea ei conteaza, ceea ce este fals. Multimea se tot minte ca e vina politicianului, ca in Occident nu se intampla asa ceva, ca avem nevoie de alt tip de politician. Asta e o prostie, ca si cum ai spune ca ai nevoie de un talhar manierat si politicos 🙂

  11. Referendumul lui Oprescu este jenibil – bucurestenii l-au votat ca sa ia decizii nu sa faca referendumuri.
    Eu cred ca fiecare persoana muscata de caini ar trebui sa dea primaria in judecata (si sa ceara daune morale). In definitiv nu platim taxe si impozite ca sa fim muscati de caini. Cred ca dupa 4-5 procese pierdute (cu daune platite evident din banii nostri) primarii or sa isi dea seama ca e mai eficient electoral sa rezolvi cumva problema maidanezilor decat sa tot toci banii contribuabililor pe procese.

  12. Romanii sunt obisnuti cu “masuri dureroase dar necesare” inca din epoca Emil Boc, asa ca solutia radicala va fi, in cele din urma, acceptata de public. De altfel vom avea, in curand o Catedrala a “mantuirii neamului” unde ne vom putea “mantui rapid”, aproape instant, de pacatul eutanasierii..
    Calculele hartiei arata ca din banii pe care Oprescu vrea sa-i risipeasca pe Referendum se pot eutanasia, sterliza sau scarpina sub coada, peste 50.000 de cotarle.

  13. Cainii dintr-un loc sunt ca oamenii din acel loc. Sa explic ce vreau sa spun. Sunt in Grecia saptamana asta in vizita la un institut important de cercetare. Campusul e situat intr-un loc superb cu vedere la mare si dealuri acoperite de vita de vie. In jurul institutului sunt insa 7 caini fara stapani(atatia am numarat azi) si foarte multe pisici. Ok, grecii sunt cam ca romanii nu? Si ei au caini vagabonzi pe strada. Nu, nu prea sunt la fel ca romanii! Grecii nu agreseaza animalele asa ca acestea sunt foarte prietenoase. Cainii din orasele Romaniei sunt de multe ori batuti si chinuiti de niste creaturi care nu au ce cauta in secolul acesta in Europa. M-am saturat de cate ori trebuie sa imi fie jena si sa raspund la intrebari despre un film sau altul despre Ro in care animale sunt tratate cu bestialitate, fie ca sunt cai, caini, pisici, etc. Deci cainii din Bucuresti intorc ceea ce primesc.

    Acei caini care sunt agresivi trebuie ucisi din pacate (nu spun eutanasiere pentru ca in Ro cainii se omoara cu latul sau bata, nu aruncam bani pe supradoza de anestetic), nu se mai poate face nimic. Dar omorarea tuturor cainilor pare o solutie isterica si simplista care incearca sa mascheze adevarata problema care sunt oamenii. Dupa ce vor fi ucisi cainii vor ramane oamenii sa-si faca in continuare rau unii altora si lor insisi. Pe cine veti dori sa eutanasiati atunci?

    In realitate pentru ce ni se intampla vinovati suntem noi. Ca suntem condusi de hoti si nemernici, ca traim ca naiba, ca ni se fura masina daca nu o inghite inainte o groapa mare in asfalt, ca suntem urmariti prin parcuri de caini flamanzi si furiosi. Daca nu reusim sa rezolvam problemele de fond (e.g. civilizatie, educatie) si nu gandim dincolo de solutiile cosmetice/superficiale nu se va rezolva nimic.

  14. Buna ziua d-le Ciutacu,

    ” Intre om si animal, aleg fara rezerve omul. Intre om si natura, aleg tot omul.”

    Ata e deviza pe care am avut-o mereu.Va felicit.

    Permiteti-mi sa va parafrazez:”Sunt IoanaP si ma mai fac”!Multumesc.

    Cu mult respect,
    IoanaP

  15. Salve Victore,am si eu o micuta nelamurire, legata de prietenia ta cu Oprescu, cel care te-a invitat in exclusivitate la inaugurarea “pasarelelei” Basarab: acum, cand vaz’ c-aveti pareri desosebite despre cainii “strazii”, pastrarati aceleasi bune “sentimenturi” unul fata de celalalt?
    P.S. Intreb, deoarece stiu ca ii admirai, nu stiu in ce ordine, si pe Crin si pe Sorin. Daca cel din urma devine “alesul” PSD, prin luna iunie 2014, tu ce alegere faci? Sa stim si noi cum procedam.

  16. Uite ca eu te votez aici pe blog.
    YOU ARE THE BEST!!!!!

    Spui lucrurilor pe nume ,nu pupi dosuri…in general faci exact ce ar trebui sa faca un jurnalist normal si din acest motiv te admir

  17. Nu inteleg treaba cu referendumul. La noi, toate masurile care ne-au vizat si ca stat si ca individ, s-au luat de partid, parlament, guvern si presedinte. Acum, vor sa isi ascunda lipsa de autoritate in spatele votului cetatenilor. Nu cred ca banii de pe referendum ar rezolva problema in discutie, insa sunt convinsa ca ar ajuta o scoala, un spital, un azil sau o casa de copii. Suntem atat de lasi si atat de guralivii! Ba mai avem tupeu sa tipam in gura mare si sa aratam vinovatii, dupa ce am avut pixul in mana si mandatul in buzunar. Din pacate, voturile se castiga la inmormantari, ca sunt oameni, caini, nu mai conteaza…

  18. @Adrian: avem pareri diferite in multe. Alegeti cu capul vostru, nu cu al meu. La tura asta, dintre cei doi, eu m-as cam abtine. Sunt dezamagitori…

  19. Maidanezii nu trebuie eutanasiati pentru evenimentul tragic in care si-a pierdut vita un copil ci pentru ca nu au ce sa caute liber pe strazi, in parcuri, in vecinatatile blocurilor, etc., intr-o tara civilizata cum ne pretindem a fi.

    Pentru moartea tragica a lui Ionut (care este totusi un accident, nu un eveniment comun), este resposabila direct bunica acestuia, care a lasat copiii nesupravegheati. Copilul nu avea ce sa caute in acea curte, cu gard si poarta.

  20. Daca din cauza neglijentei bunicii copilului, acesta ar fi fost ucis pe strada de o masina, tot atat de mare tam-tam ar fi fost facut (de o saptamana pe toate posturile si pe toate canalele media se discuta numai despre cainii maidanezi si cum sa-i eutanasiem pe toti, ca buni crestini ce ne pretindem). Am fi vorbit atunci despre eutanasierea soferilor? Aceeasi intrebare se poate pune in cazul in care bietul copil ar fi fost ucis de un pedofil. Tragedia parintilor copiilului ar fi fost aceeasi, in orice conditii si-ar fi gasit sfarsitul. In cazul acesta este doar un subiect de propaganda desantata si o noua sursa de ura a oamenilor unul fata de altul. Un lucru este sigur pentru toate “toapele” care apar la televizor: maidanezii trebuie sa plateasca. Dar atentie! Intr-o tara in care saracia, prostia si hotia sunt la rang de cinste, locul maidanezilor va fi luat de sobolani (maidanezii infometati mai se hranesc din cand si cu astfel de vietati, nu numai cu copii), asa ca in cel mai scurt timp, in loc de maidanezi “muscatori” vom putea avea parte de ciuma bubonica (care in sec XIV a ucis aproape o iumatate din populatia Europi, dupa ce cainii si pisicile de pe continent au fost lichidati pentru ca erau prea multi) si de multe alte discutii la televiziuni.
    Spun unii ca referendum-ul nu esye nrcesar si ca va costa bani. Dar sa castrezi cainii (cam 500 ron bucata) si dupa sapte zile sa-i eutanasiezi (700-800 ron bucata) nu costa multi bani? Inmultiti 1200 cu 100 (numai!) si vedeti rezultatul. Daca banii acestia ar fi folositi ivestiti in facilitarea adoptiei (si nu numai pentru cei care adopta, ci si pentru vecinii acestora, de exemplu reducerea cu 5-10% a impozitelor sau a taxelor de salubritate pentru asociatiie de locatari care accepta adoptia unui caine de catre cineva din imobil), investiti in mici adaposturi de cartier pentru 15-20 de ciini din zona, pe terenurile primariei, care acum sunt practic maidane pline de gunoi, iar hrana cainilor sa fie asigurata de cei care ii hranesc si acum sau prin adopti virtuala, asa cum s-a facut si ursi sau alte animale

  21. Victore,
    Scuze pentru off topic, dar am o “aroganta” pentru Laszlo Tokes si pentru prietenii sai din UDMR Covasna:
    “Mai aveam putin si va dadeam 1918 la 0”

  22. De acord, dar nici sa stam cu mainile in san, tot asteptand in zadar ca ai nostri conducatori sa vina cu niste solutii, nu cred ca ajuta. Inclusiv in problema cainilor vagabonzi, nu am auzit niciun fel de discutie argumentata, cu solutii pe termen lung (caci nici macar eutanasierea nu este o astfel de solutie, atat timp cat vor mai fi oameni care vor continua sa arunce pui de caine in mijlocul Capitalei).

  23. stimate domnule ciutacu,
    sunt o fana a dv.,a dlui gadea, a dlui badea, a dnei antena3… dar in ultimele zile sunt foarte dezamagita de toti moderatorii, pentru ca am crezut ca la scoala de media (intactmedia) toti sunt invatati ca intr-o astfel de situatie (eveniment important pentru natiune) trebuie sa ai in studio toate partile implicate(este un principiu de drept recunoscut: audiatur et altera pars) nu separat sau prin telefoane, cand li se pune pumnul in gura si nu poti contesta niste lucruri si niste opinii gresite, mai ales ca unii jurnalisti/moderatori sunt chiar formatori de opinie…
    astfel: cum este posibil sa nu vezi toate aspectele problemei si sa bati apa in piua cu unele opinii gresite pana ti se aprind creierii?
    eu intreb si nu obtin niciun raspuns: daca ong-urile au cheltuit 32 milioane lei, vreau sa vad numele ong-urilor de protectie a animalelor care au primit sume de la buget/ordinele de plata prin trezorerii si atunci trebuie sa verificam ce au facut cu banii vis-a-vis de obiectul lor de activitate si conditiile contractelor incheiate cu primariile(asa cum se verifica contractele cu posta romana,cu constructorii de autostrazi, cu nelu iordache, cu omar haysam, etc).
    dar eu nu cred ca exista vreo asociatie/fundatie privata care sa fi avut parte de bani de la buget, deci de ce sa faca ele ce trebuia sa faca primariile din banii alocati si furati de primari, consilieri, prieteni ai acestora? care nu au facut nimic din ce prevedeau legile (bune sau rele)?
    daca vad bani dati de primarii catre asociatii, da, atunci aveti dreptul sa cereti socoteala pentru bani si pentru respectarea conditiilor asumate… daca aceste asociatii au castrat mii de catele, uneori pe banii lor si a voluntarilor lor,chiar prin cabinetele autorizate de primarie, stopand in acest fel aparitia unui numar mult mai mare de caini pe strazi in toate orasele, apoi si-au asumat sa le hraneasca cu ce au ei, din banii lor, din bani privati, din bani din sponsorizari, donatii, 2%(mancarea de la buget, 350 lei/luna/catel este o idee SF ca si planeta maimutelor…o bagau primariile in buzunarele largi ale cuiva…)
    unele cabinete veterinare castrau fara a mai percepe bani pentru cateii comunitari, pentru ca doar unele cabinete(care probabil cotizau undeva) aveau contracte cu primariile ca sa castreze cu bani de la primarii, ca banii nu mergeau la asociatii, ci direct la cabinete, care poate raportau servicii de zeci de ori mai mari, dar neefectuate, de asta sunt catei cu crotal, dar necastrati…)
    dar nimeni nu spune asta, daca nu apre la tv, ca doar ddd si tvr 3(parca- acum cativa ani) au facut cateva emisiuni in care s-au spus aceste lucruri…
    eu sunt o iubitoare de animale, nu pot accepta uciderea lor, dar admit ca nu trebuie sa stea pe strazi, dar in adaposturi improvizate, fara bani,fara amenajari corespunzatoare, fara ajutor, fara mancare, medicamente,masina de transport, personal de deservire, cum sa traiasca, chiar rau, dar sa supravietuiasca, zeci/sute de caini?
    asociatiile nu au acesti bani, dar banii sunt prevazuti la primarii, care insa ii cheltuiesc si nu-i dau la asociatii. cand s-a discutat cu primarii din bucuresti(ca la alte orase nici nu se pune problema…) sa se puna acesti bani la dispozitia asociatiilor, au sarit ca arsi… NU, ASA NU…dar cum altfel? adica banii la ei si raspunderea la asociatii???
    Isteata solutie…cat tupeu si obraznicie acum, cand Primariile si ASPA incearca sa arunce vina pe umerii altora.
    In legatura cu referendumul, ce este rau in a face referendum pe problemele importante ale “cetatii”? In elvetia se face referendum daca vrei sa pui o statuie intr-un parc… dar daca ar fi sa omoare zeci de mii de animale, pe banii contribuabililor, credeti ca nu s-ar face referendum? ca doar la alegerile din 4 in 4 ani poti sa-ti spui cuvantul, iar atunci esti atat de mintit si de manipulat(si mangaiat cu o mica atentie…) ca votezi ca un prost, ca sa regreti imediat dupa aceea… desi toti sunt la fel de hoti si smecheri…
    va cer scuze pentru acest mesaj atat de lung, dar nu am unde posta, am postat pe ziare, pe diverse site-uri, dar in afara de unele like-uri nu vad niciun efect.
    poate ne ajutati cu o interventie la TV, ca la noi sunt doar emisiuni gen Leno, cu un interlocutor si glume bune…
    multumesc mult.

  24. @anca: o sa le transmit baietilor nemultumirile dvs. regret ca nu va pot fi de folos, da’ nu mai lucrez de juma’ de an la A3 🙂

  25. multumesc mult, macar acum am o speranta…si cum speranta moare ultima…sper sa nu moara impreuna cu animalutele !

  26. vreau sa punctez ca sunt anca2, vad ca mai exista o postare cu acelasi nume, eu sunt anca2, persoana anca de la mijlocul comentariilor este alta persoana, acum am vazut ca mai exista o anca…eu am postat la orele 16:58 si la 22:50 si acum, pentru clarificare.
    multumesc

  27. Un jurnalist “normal”, apropo de comentariile de mai sus, are datoria de a prezenta lucrurile obiectiv, factual, chit ca personal inclina intr-o directie sau in alta. De altfel, daca si-a facut temele si s-a documentat, e si normal sa incline intr-o anumita directie.

  28. In cazul copilului ucis de maidanezi sau de caini de lupta, putem da vina pe bunica! Dar in cazul japonezului ucis langa Guvern sau a femeii OMORATE in Rahova pe cine mai dam vina?

Leave a Reply