Există-n presă, cu precădere-n cea tabloidă, o specie urâtă de târâtoare. Animalele cu pricina n-au şcoală, n-au idei, n-au subiecte, n-au talent, n-au trecut şi n-au nici viitor. Aşa că trăiesc prezentul cu voluptate. Şi-au făcut conturi pe toate reţelele de socializare şi aşteaptă să vadă ce pică la zar de la zisele vedete. Stau toată ziua pe Net, cu o baterie de ferestre deschise, omoară tasta F5 şi se roagă la Marele Manitu să posteze vreun celebru ceva pe blog, pe facebook, pe hi5, pe twitter, oriunde, numai să posteze. Îşi pune unul pe blog poze, bot în bot sau în braţe, cu gagica, gata ştirea că ăla nu-i homosexual şi că face nani cu femei. Scrie unul ceva, pac la războiu’: şoc, cutremur, scandal, incredibil! Iar Pullitzer-ul stă să le cadă-n traistă.

Fix aşa, prin atenţia direcţionată a acerebraţilor către blogul şi emisiunea lui, Badea a ajuns, fără să vrea şi fără să se străduiască să execute ceva care să merite atenţia unui om întreg la minte, subiect constant în tabloide. Iar Bendeac, tot prin foamea de parvenire a acestor parameci, ţine prima pagină ori de câte ori îl apucă vreo nouă îndrăgosteală definitivă ori îl apucă amocul pe vreo starletă cu minte mică şi tarif mare. Limacşii ăştia, care se recomandă jurnalişti, nu pot purta un dialog, fiindcă vocabularul lor nu depăşeşte o pagină de cuvinte. Nu verifică nimic, nu sună să întrebe, n-au îndoieli sau întrebări de pus, ci numai certitudini. Se udă sau, după caz, juisează de plăcere când ajung într-un studio tv alături de Piticul Porno, Dârţă, madam Clarence, Simona Sensual sau nu ştiu cum Iguana, ating Nirvana dacă-i ating Bianca sau Bote, se-nfioară de plăcere la gândul că i-ar putea remarca nea Gigi.