Toți nechemații propăvăduiesc apocalipsa presei și nevoia ei de reformare. Ca întotdeauna, cei mai vocali sunt ăia cărora nu li s-a întâmplat să lucreze în media (unii nu s-au priceput, alții n-au avut noroc, motive se pot găsi întotdeauna) și pe care i-a scos Internetul din penumbră. Din anonimat e oricum mai greu de ieșit. Da, dincolo de psihoza electorală băsesciană cu reformarea a tot ce mișcă, presa are nevoie de reformă. În primul rând, una profesională, fiindcă dezvoltarea haotică și nemăsurată a acestui business a făcut să se umple țara de ziare/radiouri/televiziuni și, în paralel, pe măsura cererii de cadre de nădejde, breasla de sfertodocți care scriu miau ca pisica (la i-urile de la capătul cuvântului nici nu mă mai refer, că mă doare capul) și care au citit mai puțin decât au scris. În paralel cu popularea fără precedent, s-a abdicat copios de la rigori și, în general, de la abc-ul meseriei. Iar la capitolul ăsta e de lucrat serios în timp, nu bați din palme și rezolvi cazul, fiindcă, pur și simplu, nu merge.

Altă reformă necesară, după părerea mea, e cea a mentalităților. Și mă refer aici atât la a angajatorilor, cît și la a angajaților. Nici nu poți pompa la nesfărșit, de dragul orgoliului personal și/sau al influenței, bani cu ghiotura în cai morți, dar nici nu trebuie să te aștepți să fii plătit - peren, regește și la timp – în interiorul unei întreprinderi care nu produce, ci trăiește exclusiv din subvenții (relativ transparente, pe bani publici ori mascate, de la proprietar de-acasă). Cazul Vântu ar trebui să fie elocvent pentru cine are ochi de văzut și urechi de auzit. Faimosul an al crizei, pe care-l cântă toată lumea și habar n-are cum să-l abordeze, va arăta și care-s investitorii capabili să-și țină în viață (fie și aducând, temporar, bani de-acasă) societățile comerciale de media pe care le dețin în proprietate, și care sunt managerii de presă în stare să se adapteze unei situații-limită de mare excepție, și cine-s jurnaliștii de forță care (dincolo de bani) fac meseria asta din chemare. Peste tot în lume, presiuni și afilieri politice/economice au existat dintotdeauna, există și vor exista cât s-o mai face presă pe Planeta Pământ, iar asta-i cea mai bună scuză de seminar și/sau de ONG.

Fără nici cea mai vagă pretenție că am atins toate punctele sensibile ale unui subiect la care pare a se pricepe toată lumea, ba chiar convins că n-am făcut-o, vă lansez provocarea publică de a identifica și voi punctele critice unde ar trebui șurubărit. Nu vreau să transform subiectul într-o leapșă, însă v-aș fi recunoscător să mă scutiți de pasiuni politice și de personalizări, iar în măsura în care scrieți pe bloguri despre subiect aștept să-mi semnalați cu link textele voastre. Poate facem un soi de culegere de păreri…