EBA şi Tonomatu’: coup de foudre la A2
De: Victor Ciutacu - Categoria: Antena 2Ceea ce trebuia să se întâmple s-a săvârşit. Sau, mă rog, e pe cale să se. Enunţul e banal. EBA vine la Tonomatu’ cu ieuro. Nu azi, miercuri, ci mâine, joi, de la ora 21, pe Antena 2. Asta doar dacă-n .ro mai există onoarea cuvântului dat. Nu vă aşteptaţi să apară în studio şi Mircea Radu, să ne împreuneze definitiv întru menirea sortirii, la fel cum vă avertizez că n-am de gând s-o mănânc pe pâine. Atitudinea mea se va înscrie strict în limitele a ceea ce eu consider normalitate.
Va fi ceea ce eu îndrăznesc să numesc un exerciţiu de încredere reciprocă. Singura condiţie despre care s-a discutat a fost nici o condiţie. Aşa că treceţi peste frustrările pe care vi le generează rubedeniada ei implacabilă cu Jucătorul şi, dacă aveţi curiozităţi care să devină întrebări, nu vă sfiiţi să vi le exprimaţi în scris: ferm, concis, decent. În caz că, totuşi, simţiţi nevoia să căutaţi, în buna tradiţie a teoriei conspiraţiei, motivaţii absconse ale acestei deschideri, o să vă ofer eu, la alegere, posibile variante: m-a obligat mogulu’ (care sigur vrea să se împace cu Tiranu’), m-a cumpărat partidul portocaliu cu o sumă inimaginabilă, mă şantajează serviciile secrete în beneficiul Omului Suprem, îmi achit în avans transferul la Realitatea TV, mi-e pur şi simplu frică să nu ma aresteze procurorii lu’ taică-său.
UPDATE: Uitasem să postez Vorbe grele cu TRU şi că Turmentatu’ a făcut colajul

200 Comentarii până acum.
Comentariile trebuie aprobate înaintea publicării. Vă mulţumesc![...] pana nu-l vad pe tonomatu’ atacat de cineva live, nu ma las. Exista o sansa maine…poate-l vedem cu [...]
De Fun tv | Moş Călifar pe 27 May 2009 la 16:32 (#)ar fi pacat sa o lasati sa va “scape”…demonstrati ceea ce e de domonstrat..si anume faptul ca tipa nu are nici o treaba cu politica..deja mi-am anuntat prietenii sa urmareasca emisiunea..pana si cei contra-ciutacu au spus ca se vor uita !
De Alex pe 27 May 2009 la 16:35 (#)Ai putea sa o intrebi cum comenteaza afimatiile lui Gigi Becali referitoare la candidatura ei si daca se mandreste cu faptul ca a castigat admiratia si sustinerea acestuia ?
De [D][S][N] pe 27 May 2009 la 16:37 (#)singura intrebare este pentru tine. Inainte de emisiune va avea loc o repetitie? intrebarile ii sunt inmanate inainte?
De horya pe 27 May 2009 la 16:40 (#)waw, sună excitan anuntul cu EBA la ”iemisiune”
De YODA pe 27 May 2009 la 16:44 (#)transmite-i salutările mele şi spune-i că e fana mea
Nu demonstrati decat ca sunteti un profesionist desavarsit, la fel ca toti colegii de la Mogul.
De un cetitoriu pe 27 May 2009 la 16:52 (#)Bafta si rabdare ca tare multa nevoie o sa aveti.
nu va veni !
De 1q pe 27 May 2009 la 16:52 (#)[...] la 9, pe Antena 2, o mostră de normalitate într-o țară e care mulți o consideră anormală: Ciutacu o are invitată pe candidata Elena Băsescu, aka EBA, fiica inamicului public nr. [...]
De Ciutacu + EBA = LOVE | NeneaLars.com pe 27 May 2009 la 16:55 (#)@horya: pe mine mă cheama Ciutacu, nu Mândruţă.
De Victor Ciutacu pe 27 May 2009 la 16:55 (#)Sincer ma mir ca eba vrea “sa vorbesc” cu tine. Iti urez “succesuri” la intalnirea cu fata lu’ taica’su
De sunpearl pe 27 May 2009 la 16:55 (#)O sa ma uit sa vad ce intrebari o sa-i adresezi ,o sa fie amuzant,acum vine pregatita are rinoplastia facuta tottul e sub control, o sa te domine la tine in emisiune draga Victor , vei fi pus la punct in “basescu style” da nu cred ca se risca ea cu tine … a invatat-o tata de bine.
De Razvan pe 27 May 2009 la 16:55 (#)va veni si va avea o atitudine OK. cine ii conseiaza pe baietii astia stiu bine ce fac. ramine de vazut cit vei fi tu de dibaci in a o scoate din chestia asta.
De VM pe 27 May 2009 la 16:56 (#)cam ce crede c-ar putea face la bruxelles, dupa ce se dumireste cam pe unde-s cluburile unde e necesar dar si suficient doar bodylanguage-ul?
De mirko pe 27 May 2009 la 16:57 (#)Eu aș întreba-o așa: dacă intră în Parlamentul European prin forțe proprii, nu i se pare penibil să se întoarcă în partidul care nu a vrut-o pe liste pentru că nu e suficient de intelectuală? Nu ar fi mai eroină să-și facă partidul ei?
Și încă una: dacă se mărită își schimbă numele sau le păstrează pe amândouă să o cheme Elena Băsescu-Hrebeciuc?
De Lars pe 27 May 2009 la 16:59 (#)[...] This post was Twitted by mpsoxygen – Real-url.org [...]
De Twitted by mpsoxygen pe 27 May 2009 la 16:59 (#)Nu doarme Ciutacu in seara asta de emotii , hai ma baietii sa fim seriosi nu il pune EBA in dificulate pe Victor nici daca isi da sutienul jos in emisiune.
De Razvan pe 27 May 2009 la 17:00 (#)@ Victor: bun trucajin fotografie! Imi place ca ai scos si mucurile de tigari de pe pavaj!
De Mihaela Petrescu pe 27 May 2009 la 17:00 (#)P.S. :poate ii faci si tu un test de franceza . Ca pe-acolo ii e foarte necesara!
De Mihaela Petrescu pe 27 May 2009 la 17:02 (#)abia astept emisiunea. sigur va rupe ! ps: bine ca nu este azi ca nu aveai rating deloc din cauza meciului
De PussyCat pe 27 May 2009 la 17:05 (#)Victor,daca o comite iar(greseli gramaticale,aberatii,etc),cum vei reactiona?
De tony pe 27 May 2009 la 17:10 (#)Parca e o poza de pe hi5:-)
De mery pe 27 May 2009 la 17:14 (#)Cat timp are ambitia si certitudinea ca este buna, ca independent, pentru Bruxelles, de ce nu ar indrazni sa vina si la domnul Ciutacu in emisiune? Ce,el e mai cu mot sau vreun capcaun?
De un pamantean pe 27 May 2009 la 17:15 (#)Ii doresc sa aiba cat mai multe din “succesurile ei” ca eu nu ma dau in vant dupa ele facand parte dintre cei” ce nu vor sa vorbesc cu tine”.
[...] leave a comment » Pentru că EBA cea care deşi a fost de “cineva” pusă pe lista PD L pentru europarlametare (cum ne spune chiar ea în clipul electoral de prea mare senzaţie) a refuzat demnă şi s-a aruncat cu pieptul înainte în campanie independentă, deci EBA zic merge în emisiune la Ciutacu. [...]
De Întrebare: Ce au în comun Ciutacu şi Băsescu? Răspuns: ochii blânzi şi EBA « Picătura chinezească pe 27 May 2009 la 17:17 (#)Ai emotii?
De Mihaela D pe 27 May 2009 la 17:18 (#)Ai putea sa-i dai un test dupa metoda CTP?
De Gica Militica pe 27 May 2009 la 17:21 (#)Adica sa parleasca ce vrea ea, in orice limba in afara de limba romana, in timp ce da o tura de studio pe bicicleta? Sau in timp ce croseteaza niste chiloti de lina…
Vreau sa stiu cum sta cu coordonarea sau daca poa’ sa tina minte un text intre doua pedale… asa, de curiozitate!
As avea urmatoarele sugestii:
De Sisokoki pe 27 May 2009 la 17:22 (#)1. In stilul CTP-ului, vrem sa stim cat de bine se poate exprima in Parlamentul European(deci cat de bine stapeneste engleza)
2. Doar o simpla si stupida curioazitate: stie domnisoara Basescu care sunt tarile pe care o sa le viziteze daca va fi europarlamentar?
3. SI CEA MAI IMPORANTA: Are idee domnisoara Basescu ce anume poate face ea in Parlamentul European. Adica fiind acolo cum il poate ajuta pe nea Vasile si domn Gigica? De ce sa o aleg pe ea? Ce face ea in plus fata de candidatul X?
Daca ma face sa inteleg ce face ea in plus fata de Becali de exemplu promit ca o votez pe ea.
Primim de la fanii sub acoperire :
” Ne exprimam dorinta de a beneficia de subtitrare la reluarea emisiunii. Multumim din partea Revistei 22 , I.C.R. @ Deontologues Sans Frontieres “
De Mos Califar pe 27 May 2009 la 17:23 (#)Crede ca va fi votata, de noi tinerii? Da’ de ce am face asta? …eu nu rezonez cu domnisoara, am terminat arte, nu stiinte politice in SUA, sau ce a facut ea….
De eu pe 27 May 2009 la 17:26 (#)Nu mi se pare nimic anormal, tu iti faci treaba, ea zambeste frumos. E chiar o dovada de normalitate. Dar va fi interesant.
De Merlin pe 27 May 2009 la 17:30 (#)Buna dupa amiaza
De ozzy osbourne pe 27 May 2009 la 17:31 (#)1. Intrebare pentru duduia: Cat costa un banner cu EBA? Si, evident cine sponsorizeaza campania domniei sale?
2. Intrebare pentru dl. Ciutacu: Luni o sa il aveti invitat pe “maestrul Stolojan”, iar marti pe Monica Macovei?:)
Salutare taica si noroc
@ozzy osbourne: nu, ca ma amendeaza CNA pentru dezechilibru politic
De Victor Ciutacu pe 27 May 2009 la 17:32 (#)Are fo dilemă cum că oamenii o vor vota pentru ideile ei clare sau pentru o nedreaptă asociere cu?!
De blue pe 27 May 2009 la 17:33 (#)… si sa ne spuna macar doua cluburi, baruri, discoteci din Briusel ca acolo-i miezu’!
De Gica Militica pe 27 May 2009 la 17:34 (#)Ca venii vorba, ea stie cum se scrie, in ce tara e Briusel asta si cum il cheama pe presedintele d’acolo?
Si ce mare personalitate a Romaniei a trait, a creat si a turnat o vreme pe acele meleaguri?
cu ceva vreme in urma pe acest blog parca am vazut un post despre oportunitatea angajarii unor animatoare la tine in emisiune, din alea, fufe, fara prea mult creier, ceva de decor acolo…Eh, cred ca pe una ai gasit-o, zicea ca vine joi seara, nu? Opreste-o, chit ca nu mai e asa tinerica, la naiba, are vreo 29 ani, da’ daca tace din gura si nu scoate perle, e OK.
De wickerman pe 27 May 2009 la 17:35 (#)De ce am impresia ca poza este trucata ?
De RAMONA pe 27 May 2009 la 17:36 (#)1.Cum se simte stiind ca Becali o sustine ?
2.Daca tatal ei nu era un “mare”politician,se mai baga in politica ?daca da,in ce patrid ?
3.Ce crede ea ca are in plus fata de celelalte contracandidate incat sa fie sigura ca intra in PE ?
De ce credeti ca va fi interesant?
De stan gheorghe pe 27 May 2009 la 17:38 (#)Nu stim cine e si ce poate?
Ne pierdem vremea.
Victore, io bag de sama ca tu vrei sa te impaci cu tac’su…
De Gica Militica pe 27 May 2009 la 17:39 (#)Greu să ţii o emisiune cu foenu’ la tâmplă şi placa de-ntins păru’ la jugulară. Mna, ce să-ţi zic? – Băftoc.
De Darius Groza pe 27 May 2009 la 17:41 (#)Va rog sa o intrebati de unde isi finanteaza campania…Peste tot afise, bannere…Din punctul meu de vedere, pentru a candida independent iti trebuie o suma imensa de bani sa-ti sustii campania…
De Simona pe 27 May 2009 la 17:44 (#)Nu stiu frate cine-i eba, credeam ca-i numar de masina, da’ daca vine si raspunde in direct, s-o vedem! De altfel, aseara a fost nasol si la vorbe si la sinteza, parca-si dadusera intalnire toti crucisii pupatori de cur cotrocenist, cu creiere spalate si fixisti ai absurdului. M-am culcat aseara cu o stare de discomfort psihic, nici macar podu’ imposibil pe care ni l-a prezentat mircelu n-a sters impresia. Ba cred c-a accentuat-o! Cum drcu’ sa-mi mai arda sa merg la vot cand vad asemenea ratati dandu-se in spectacol, si nu pur si simplu, ci cu aere de academicieni, cu fite si rasini de te doare capu’! Singura scuza ca ni l-ati adus pe tru, e ca ati vrut sa vedem pe cine sa nu votam, alta scuza n-aveti, don ciutacu!
De alien pe 27 May 2009 la 17:48 (#)sunt o femeie de 40 de ani care a lucrat in industria confectiilor. actualmente pe butuci.desi a adus mari venituri in toti acesti ani tarii.de 1 an de zile incoace majoritatea fabricilor au inchis.
De mara pe 27 May 2009 la 17:51 (#)sunt somera dupa 17 ani de munca.va rog s-o intrebati de domnisoara EBA ce domenii de activitate crede ca sunt de perspectiva in Romania.ar putea sa identifice 2 domenii care inca mai functioneaza in tara asta? si cum ar putea dumneaei sa promveze aceste 2 domenii ca viitor europarlamentar.
toate cele bune.
Acum chiar ca o sa te amendeze,ai invitat numai din PD-L si o”independenta”,dezechilibrezi balanta,dai de gandit:-)
De mery pe 27 May 2009 la 17:51 (#)Ca şi în cazul marţei negre… ăăă, portocalii (aia de ieri, brrr!) voi onora prezenţa ei cu absolută indiferenţă. Evident, nu-i nici o pagubă absenţa mea de la întâlnire, slavă Domnului, nu în mine se sprijină rating-u’…
De SuKăRiT pe 27 May 2009 la 17:52 (#)Un prilej pentru a arata inca odata faptul ca EBA e paralela cu politica
De gaborul pe 27 May 2009 la 17:52 (#)o singura intrebare …
De de ce ? pe 27 May 2009 la 17:53 (#)DE CE ???
care sunt motivele care o tin in viata publica ??? fara enunturi din clasele primare ca vrea sa ajute tara si poporul , ca are studii si pregatire …astea nu tin … ceva sincer si clar … ca aduna masele , ca stie sa explice politica , ca e naturala , ceva de genu’ asta poate sa spuna ???? in afara de nume ce stie sa faca ??????????
DE CE politica ???
Tocmai am vazut o reclama EBA ca ea vrea sa faca nu stiu ce din Dunare, ca ne uneste cu celelalte state europene, ca leaga de nu stiu ce canal spre Marea Nordului. Cred ca nu ar strica un mic test de geografie, gen capitalele de pe Dunare, etc. Stiu ca are oameni care sunt cu ochii pe blog si o vor pregati dar sa vedem cum se exprima…
De Adina pe 27 May 2009 la 17:53 (#)@ Victor: M-am mai linistit:) cum portocaliu e o culoare care iese atunci cand amesteci rosul PSD&PC cu galbenul PNL, pentru emisiunea de deseara imi permit sa iti urez sa pictezi bineee!
De ozzy osbourne pe 27 May 2009 la 18:02 (#)Intreab-o cum se simte fata de colegii de la Luxten d.p.v. diferența nesimțită de salariu. prezență și competență dintre – ea și ei. Ce mesaj are pentru ei?
De FuXi pe 27 May 2009 la 18:26 (#)Eu as fi curioasa sa vad daca stie ce e “procedura codeciziei ” sau daca stie care e diferenta dintre Comisia Europeana, Consiliul Europei si Consiliul Uniunii Europene.
De aspire4u pe 27 May 2009 la 18:29 (#)Domnule Ciutacu, daca inteleg bine situatia se prezinta cam asa : domnisoara nu a avut timpul fizic sa-si “mobileze” creierul cu notiunile elementare despre PE totusi, accepta sa vina in gura lupului.Nu vad decit doua explicatii : 1.Consilierii si-au luat-o in cap si vor sa justifice banii primiti cu orice pret. 2.Domnisoara si-am pierdut “uzul ratiunii”(in caz ca l-a avut vreodata) si vrea sa rupa pisica, ori se face de ris “beyond repair” ori isi pune pe blazon ca a scapat de sub tancul lui Ciutacu. In oricare situatie, daca as fi in locul dumneavoastra a-si matura arena cu dinsa ca sa inteleaga taticu, “chiftelele prezidentiale” nu sint comestibile nici oferite pe platou.Va sugerez urmatoarele teme de dicutie: 1 filozofia politica a domnisoarei prin comparatie cu “cameleonul politic numit Basescu”, ori dreapta ori stinga. 2.Daca da semne de orientare politica urmeaza intrebari despre autori,tratate,eventual scoli politice la care a aderat.2. Intrebari exploratorii despre istoria PE si in general legislatia europeana recenta precum si radacinile democratiilor parlamentare europene.3.In contextul crizei economice si monetare actuale care sint, in conceptia domnisoarei, perspectivele evolutiei politice mondiale si europene.4.In contextul politicii regionale a Romaniei cum vede dinsa evolutia situatiei militare dintre NATO si Federatia Rusa.5 Referitor la conflictele regionale ce parere are despre situatia din : Iran,Orientul Mijlociu,peninsula Coreea, Darfor,India-Pakistan etc.etc..5.Din punct de vedere politic care este pozitia domniei sale in privinta miscarilor separatiste din CE si rolul statelot nationale.6.In conditiile adincirii crizei economice din tara cum evalueaza dinsa prestatia guvernului si a presedentiei.7.Care sint opiniile domnisoarei in privinta feminismului, drepturile homosexualilor, libertatea presei,libertatea educatiei,legalizarii marihuanei etc.
De Sorin M pe 27 May 2009 la 18:37 (#)Ar maifi o duzina de subiecte legitime unde aveti posibilitatea s-o prajiti pe inconstiienta odrasla prezidentiala. Eu unul nu cred ca taticu o va lasa sa se faca de ris in public !!
Intrebarile suna asa:
De horya pe 27 May 2009 la 18:38 (#)* Cate comisii parlamentare sunt in Parlamentul european si care sunt acestea?
* Daca ar fi sa fiti comisar european, in ce domeniu doriti si cu ce ar ajuta asta Romaniei?
* Sunteti de acord cu legalizarea drogurilor usoare? Da sau nu? Argumentati-va pozitia.
* Sunteti de acord cu sinuciderea asistata? Da sau nu? Argumentati-va pozitia.
* Ar fi benefic un pod peste dunare intre Romania si Bulgaria? se va construi el in urmatorii doi ani?
nu-s ce sa zic victore .. iti faci meseria .. am o intrebare pentru mine, nu pentru don’soara, ca ea saraca .. e eba si atat .. Cum poate cineva cu studii, meserie, cultura, bun simt , etc .. ‘incerte’ – ca sa ma exprim civilizat – sa incerce sa reprezinte la nivel politic inalt o tara cu probleme foarte certe si complicate ?? singura certitudine a ebei este numele, si nici macar ala nu e al ei – e al lui tac’su .. cu ce ajuta numele mostenit de duduie pe cei care au intrebari absolut concrete despre viata lor in si intre crize, somaj, saracie, secete, cutremure ? ..
De cola pe 27 May 2009 la 18:41 (#)Ma intreb… vanataia de la ochi are legatura cu acceptarea invitatiei tale la emisiune?
De Mihaela D pe 27 May 2009 la 18:48 (#)asasa nu se uita nimeni la emisiune. ratingul va fi de 0,1 maxim!
De luci pe 27 May 2009 la 18:52 (#)daca nu vine Badea n-ai facut nimic!
De Ionut pe 27 May 2009 la 18:56 (#)Cine i-a platit “studiile” in SUA si de ce nu apare asta in declaratiile de avere?
De Spiridus pe 27 May 2009 la 19:03 (#)E pe bune? Este varsa lui Buzdu’ si Morar? EBAnal…abia astept d-le Ciutacu ce intrebari aveti in bocceluta—
De Ioana pe 27 May 2009 la 19:22 (#)Profesionalismul trebuie sa primeze, in cazul in care domnisoara buze umflate ajunge la emisiune.
De Ciolanus pe 27 May 2009 la 19:28 (#)Întrebări pentru candidatul EBa:
1. Consideraţi că greşelile dvs de exprimare, pe care am observat că le asumaţi, reprezintă pe cineva din România în context eventual european pentru că s-a vorbit mult despre componenta naţională a reprezentării în Parlamentul European? Dacă da, ce categorie de cetăţeni consideraţi că e reprezentată de aceste “scăpări” ale domniei voastre?
2. Consideraţi că prin prisma faptului că nu aveţi în mod evident capacitatea de a atrage un electorat cu o educaţie cât de cât elevată prin discursul dvs. – discursul fiind singura formă de diferenţiere pentru un novice în jocul politic electoral -, aţi fi meritat să fiţi nominalizată de către un partid la funcţia la care aspiraţi? Prin această perspectivă puteţi spune că nu vă aduce şi mult mai importante beneficii faptul că vă numiţi Băsescu prin contradictoriu cu ceea ce susţineţi în campanie (spuneţi, din câte observ, că faptul că vă numiţi Băsescu are repercursiuni negative asupra ascensiunii dvs politice)?
3. Care este viziune dvs. în ceea ce priveşte gradul de libertate al discursului în mediul numit internet şi cum o să vă raportaţi la această problemă ca membră a Parlamentului UE?
4. Care este poziţia dvs. în ceea ce priveşte uşorul decalaj dintre sistemul universitar din Europa faţă de cel din SUA prin perspectiva atât a nivelului de pregătire cât şi a contribuţiei în cercetare? Având în vedere şi faptul că aţi studiat în SUA, recunoscând practic superioritatea sistemului american, ce doriţi să faceţi în acest sens?
5. Cum credeţi că ar putea fi protejaţi producătorii europeni în faţa unor posibile atacuri orchestrate din interiorul uniunii sau din exterior prin care cu implicarea mai mult sau mai puţin benevolă sau conştientă a media ei sunt scoţi de pe piaţă prin acuzaţii mincinoase sau supralicitate?
6. Care este poziţia dvs. referitoare la intenţia UE de a submina autoritatea ICANN în ceea ce priveşte alocarea adreselor în reţeaua globală de comunicare numită internet? Credeţi că se poate realiza acest lucru fără a fi acuzaţi că UE schimbă un organism de jure neutru cu un alt organism, despre care se crede că va fi de facto mai “supus” în relaţia cu UE decât ICANN, implicând faptul că ICANN nu reprezintă interesele cetăţenilor UE?
7. Care ar trebui să fie politica UE în ceea ce priveşte drepturile de autor respectând în acelaşi timp şi interesele consumatorului şi pe cele ale deţinătorilor de drepturi de autor şi prin prisma mijloacelor electronice de distribuţie, deci a micşorării costurilor şi a uşurimii cu care se face distribuţia? Conectaţi răspunsul cu problema combaterii furtului intelectual şi a pirateriei.
8. La nivelul României am constatat o proastă comunicare între cetăţenii UE şi reprezentanţii lor în Parlamentul de la Strasbourg doriţi să combateţi acest fenomen sau imaginea lui (în percepţia mea cel puţin) şi dacă doriţi explicaţi cum intenţionaţi să o faceţi?
9. Într-un interviu acordat colegului de trust al domnului Ciutacu, şi anume lui Lucian Mândruţă spuneaţi că motivul candidaturii sau al întregii cariere politice a domniei voastre este faptul că vă place să câştigaţi. Ceea ce diferă faţă de manualul de propagandă electorală din SUA este faptul că nu implicaţi şi pe cei care urmează să vă susţină în acest triumf, imbecil după părerea mea dar în fine, ce credeţi că spune asta despre dvs. pentru a nu trage noi concluzii posibil pripite?
10. Faceţi-vă o scurtă prezentare într-o limbă de circulaţie europeană pentru a ne linişti atât pe mine cât şi pe domnul Cristian Tudor Popescu – un om al cărui discurs public bănuiesc că nu-l respingeţi cel puţin în problema plurilingvismului reprezentanţilor de seamă ai ţării – cu privire la abilitatea dvs. de a ne reprezenta în Parlamentul European.
Nu cred că întrebările sunt deplasate sau indecente în vreo privinţă. Sper să le adresaţi domnişoarei Băsescu şi că nu o să vă omoare ratingul ce, daţi-mi voie să vă spun că nu va fi mare dacă nu promiteţi linşarea publică a domnişoarei ci dimpotrivă. Civilizat, nu?
PS: îmi pare rău că nu mi-aţi dat posibilitatea de a-i adresa întrebări şi domnului TRU; aş fi făcut-o întro manieră la fel de civilizată.
De Petru pe 27 May 2009 la 19:31 (#)sa vina si Blonda,sa vina si Blonda ca le are pe limba “aia”.
De sorined pe 27 May 2009 la 19:35 (#)Cu cine se intelege mai bine : cu mama ei sau cu Elena Udrea ?
De Bubulea pe 27 May 2009 la 19:37 (#)Si eu am o curiozitate cu privire la limbile pe care EBA le vorbeste. As vrea sa o aud “editand cateva fraze” in engleza sau franceza. Dar ar trebui rugata sa raspunda la o intrebare punctuala (simpla), nu lasata sa recite vreo poezioara compusa de staff-ul de campanie.
De Miruna Munteanu pe 27 May 2009 la 19:49 (#)Buna seara d-le Ciutacu,
Aaa,ma bucur ca maine a acceptat sa vina in emisiunea Dvs.!Sa vedeti ce indrazneata va fi-dar abia astept s-o vad raspunzand la intrebarile pe care i le puneti!Stiti din plin ce o sa discutati si abia astept emisiunea.
Asta-seara cine e/sunt invitat/i la Vorbe grele?
Cu acelasi respect,
IoanaP
P.S.Imi place fotografia!Daca a aparut Eba,ma bucur ca a si facut luna pavajul…
De IoanaP pe 27 May 2009 la 19:56 (#)Sa nu intre cu jeep-ul in pasaj la Baneasa !:)
De tony pe 27 May 2009 la 20:00 (#)TRU? Nuuuu, va roog, salvati-ma !
De Cosmin pe 27 May 2009 la 20:04 (#)luci, te inseli . o sa aiba cea mai mare audienta. iti spun eu. Eu sigur ma uit, dar pe net.
De horya pe 27 May 2009 la 20:06 (#)Salve Domnule Victor
Vroiam sa iti zic mai demult despre ura asta a lui Basescu referitoare la magistrati. Cred ca vrea sa ii curete pe toti pana in toamna. Sa nu mai fie vreunu contra care sa il bage la zdup. Oricum psd-ul va urmari o razbunare crunta. Numai Adrian stie cat astapta clipa. In alta ordine de idei sa fii atent la procesul electoral. Smecheria cu modificarea sistemului din vot din al doilea tur de scrutin de acum 5 ani a mers foarte bine. Iar cei care locuiau in provincie si, in marea lor majoritate nu aveau buletin locuiau, nu au putut vota. AStia au facut diferenta in minus. Totul invaluit in ciocolata ca se fura alegeriliii. IAr judecatorii din BEC nu au avut nici o putere. Erau in minoritatea la vot. Aghaton prindea muste pe acolo. SI asa a pirdut Nastase alegerile. Unii prefectii stiau cu o zi ianinte ca o sa piarda. PENTRU CA VOTANTII LOR NU PUTEAU VOTA. Baiatul cu barba de la ProDemocratia stie mai bine. Doar oamenii lor erau de la ALianta DA. PSDul sa trezit tarziu si au trimis si ei Fundatia Mihai Viteazu prin sectii la cules de voturi.
Tarziu Mon Cher…
Asa ca.. astept acum smecheria urmatoare. Luptele sunt grele. Obligatoriu sub centura. SI nu mai e nimeni care sa arbitreze treaba asta. Juzii sunt cu fundul rosu deja.
AI PUPIU
De Un pont pe 27 May 2009 la 20:13 (#)Daca vine EBA la Tonomat, o sa iasa super caterinca! Sa dea Domnul sa o vad si pe-asta!
De Costin Tanasescu pe 27 May 2009 la 20:24 (#)Sa lasi fata in pace, ca Zeus va fi cu ochii pe tine! Poate ii trece si vanataia de la ochi pana atunci! Apropo!
Poate o intrebi cat de sigura este daca va castiga , de unde are bani de campanie si cine i-a tras-o in mecla de a avut felinarul umflat!
O mai reusita campanie electorala, pentru oricare candidat la europarlamentare, nici nu-mi pot imagina. Totul este facut cu cap de ambele parti; ‘ieuroii’ vor curge, ratingul va depasi limitele normale;D-l Ciutacu va trebui sa-si sacrifice chiar mai multe nopti pentru a citi comentariile, etc.
De I. Iuliana pe 27 May 2009 la 20:29 (#)Dar sunt sigura ca din aceasta confruntare nu vor fi ‘invinsi’, numai ‘invingatori’.Succes!
Megaîntrebări: Dacă nu se alege, ce planuri de viitor are? De cântat nu se apucă?
De iulian n. pe 27 May 2009 la 20:35 (#)Nu m-am uitat la TRU,nu vad de ce m-as uita la EBA.Personajele astea doua efectiv ma plictisesc…
De Irina pe 27 May 2009 la 20:42 (#)Ciudat…Realitatea Tv se “inroseste”, pe cand Antenele capata o nuanta portocalie.Si eu care credeam ca veti avea in emisiune numai personalitati. Sunt convinsa ca ii veti pune intrebari decente, eu insa le-as vrea subtile si surprinzatoare…
De Ioana S., Bucuresti pe 27 May 2009 la 20:47 (#)@ Victor
Thunder hit la “Vorbe Grele” ! “)
Daca vrei sa arunci o privire, am propus pe langa intrebarile pe care nu vei putea sa i le adresezi, si cateva destul de aplicate, care cred ca i’ar crea ceva palpitatii, ca batai de cap e mult spus…
De [D][S][N] pe 27 May 2009 la 21:14 (#)dom’prof.dsn ca sa te doara ceva, trebe’ sa ai acel ceva, respectiv cap in cazul de fata!
De mirko pe 27 May 2009 la 21:21 (#)Am vazut-o pe dra la TVR2,mi-e suficient.
De daniela pe 27 May 2009 la 21:25 (#)Mi-a placut azi la pranz faptul ca pe durata pauzei publicitare la Antena3 au fost la rand clipurile de campanie ale Ebei(cum suna), PD-L-ului si PNL-ului. PSD nu a fost.
De Cosmin pe 27 May 2009 la 21:26 (#)Ciutace,
De Vasile pe 27 May 2009 la 21:30 (#)emisiunea va fi un challenge pt. tine si nu pentru ea. Vei reusi sa demonstrezi cate parale face (din acest motiv va fi ea prezenta, sa arate ca face parale)si ca este paralela cu politica, cultura si educatia? Pronosticul meu este: nu vei reusi asa cum n-ai reusit nici sa demonstrezi ca TRU este cel mai mare pupincurist al lui base. Spunand aceste vei intelege ca iti arat o doza de respect. Fara aceasta doza as si spus ca nu vrei.
Eu personal nu am emotii in ceea ce priveste buna desfasurare a emisiunii!
De ionut pe 27 May 2009 la 21:31 (#)O sa scriu si eu pe blogul meu despre emisiu nea de joi!
Mult noroc!
Victor, te alinti! Dintre motivatiile deschiderii de care dai dovada si pe care le enumeri sa stii ca doar prima poate fi valabila (asta nu inseamna ca si adevarata!). Restul e… cancan, zau asa! Oricum, stilul spumos in care scrii se potriveste cu situatia.
De Catalin Iordache pe 27 May 2009 la 21:39 (#)Eu cred ca EBA vine pentru ca Antenele arata astfel o independenta demna de remarcat, chiar daca poate o fi o manevra de marketing excelent executata. Acelasi lucru se poate spune si despre EBA, care, iata, intra fara frica in gura “Tonomatului”.
Din colo de aceste supozitii, eu cred ca este o atitudine normala: tu s-o inviti, iar ea sa vina!
Eu as intreba-o daca, sincer, vrea ea sau tatal ei sa candideze? Sau de unde are banii de campanie ( ea ce vinzari anterioare a mai facut?) Sau as intreba-o care e ultima carte pe care a citit-o (poate raspunde asul de trefla sau alte asemenea)?
Meritati sa fiti imbratisat, domnule Ciutacu, pentru faptul ca ati avut o emisiune extraordinara cu doamna Rodica Mahu! Sa nu incetati, va rog, sa promovati ideea romanismului din Basarabia! Va multumesc.
De Roman Basarabean pe 27 May 2009 la 21:55 (#)ce poza naspa:)) nici nu e modificata neah… cred k vei avea cea mai mare audientza cu basik jr. ma uit la sinteza acum si ma enerveaza blonda aia raraita!!!
De Judy pe 27 May 2009 la 22:09 (#)Salut Ciutace,
.
De Sorin Moroianu pe 27 May 2009 la 22:18 (#)sa fiu sincer, pentru mine aceasta eba este un zero barat chiar daca a reusit sa prosteasca ceva cetateni cu ajutorul pdl-ului.. In rest, .. noi sa fim sanatosi ca ea oricum va face operatii la Viena cu bani din vanzarile anterioare a lu’ sorela cea mare..
Tu, oricum o sa ramai profesionist.. pentru ca asta esti tu si probabil ca nu te poti schimba nici daca vrei
Tot respectu’ ..
eu am o intrebare. Pt Zeus. In lipsa lui poate stie EBa raspunsul: cand vor incepe arestarile in masa. pentru delicte de opinie. acum sau dupa realegere?
De McGogoo pe 27 May 2009 la 22:29 (#)Uau, ce onoare! Eu nu scriu întrebarea aici fiindcă o citeşte EBA şi se pregăteşte cu răspunsul exact ca la Mândruţă show!
De mosser pe 27 May 2009 la 22:51 (#)Sper să nu vă plicitsiţi!
Crezi ca merita sa-i iei un interviu lui EBA?
De Stanciu pe 27 May 2009 la 22:56 (#)Nu merita timpul pierdut! Este total aeriana,o prefabricata in cel mai bun caz.
Ce mi-e necaz ca unul ca tine,Badea,Gadea,ar putea face multe pentru tara asta chinuita!!!
Eu cred ca sunt sanse mari sa izbucniti amandoi in lacrimi pe final si sa va strangeti in brate. Adica dupa stirea asta, totul e posibil.
O conditie as cere totusi : sa nu ii lasati fetei prompterul la indemnana.
Am o rugaminte (mai) serioasa catre domnul Ciutacu : nu e vorba de un plagiat, stiu ca esti/iti place sa fii original, dar nici nu trebuie inventata roata la caruta .
Asa ca eu te rog sa “testezi” invitata in materie de limbi straine.
“Romaniana” am vazut cu totii cum o stapaneste.
Dar o prezentare proprie si personala intr-o limba de circulatie internationala ar face deliciul – desi sper sincer ca a pregatit-o cineva cu zece fraze la purtator.
Astept “ievenimentul” mai ceva ca pe o competitie sportiva – provizii am facut, banda va rog !
De Pretender pe 27 May 2009 la 23:04 (#)P.S. Sfaturile pe care le dadusesi public Crinului se potrivesc acum perfect si “Hebei”, desi m-as mira sa fi citit in viata ei vreodata atat de multe cuvinte.
)
De Pretender pe 27 May 2009 la 23:06 (#)Cu siguranta maine seara domnul Basescu se va numara printre telespectatorii Vorbelor Grele. Succes!
De BigMoney pe 28 May 2009 la 00:00 (#)Tocmai ce citeam transcriptul emisiunii tale cu Tucalarul Sef si’am dat de pasajul:
“Victor Ciutacu: Nu există în dosarul tău menţionat faptul că ai refuzat colaborarea cu Securitatea?
Traian Radu Ungureanu: Exact.”
Nice one! Ha ha ha!!!
Multzam!
De Bogdan pe 28 May 2009 la 00:09 (#)Induiosatoare poza:
Ciutacu, precum un leu, se joaca din priviri cu o nevinovata gazela care nu mai are nicio sansa!
Eu as intreba-o daca ea crede ca mai are vreun viitor in politica dupa ce tatal sau na va mai fi presedinte.
De Plano pe 28 May 2009 la 00:19 (#)o intrebare serioasa referitoare la un obiectiv declarat
De jim pe 28 May 2009 la 00:20 (#)intr-un interviu recent la tvr1 a declarat ca unul din obiectivele ei va fi promovarea navigatiei pe canalul dunare-neagra si legatura continentala pe care o are cu marile fluvii europene si implicit posibilitatile de navigare comerciala prin acest lucru usurandu-se si traficul rutier de marfuri din romania in favoarea celui fluvial
prin ce metode are de gand sa promoveze acest obiectiv al domniei sale in parlamentul european?
mi s-a parut un obiectiv destul de bun si realizabil(infrastructura exista multumita lu’ nea nicu traficul fluvial dinspre marea neagra spre centrul europei este inexplicabil de slab din considerente politice),mai mult e printre putinii pe care i-am auzit vorbind despre asta de aceea as dori sa detalieze pentru ca nu a facut-o in interviul de la tvr
multumesc anticipat
Spre deosebire de batran, ea macar are curajul sa (re)vina la tine. Asteptam cu interes!
De Ioana pe 28 May 2009 la 00:45 (#)candideaza pt ideauluri pt tara pt cetateni? daca e asa un ideal al cetatenilor acestei tari ar fi ca dupa 2 ore petrecute in trafic sa nu te lovesti de jeepanul ei parcat in mijlocul strazi! ar putea incepe cu asta si dupa ce invata lectia bunului simt fata de ceilalti cetateni mai putin idealisti,bogati,destepti ca stimata domnisoara sa se gandeasca la o cat de eventuala posibila candidatura.
De eterna si fascinanta romanie pe 28 May 2009 la 01:07 (#)Presupun că Elena Băsescu va citi toate comentariile înainte de emisiune – sau ar trebui s-o facă!
De Lucia Verona pe 28 May 2009 la 01:23 (#)Eu i-aş pune întrebarea – poate s-o ia şi drept recomandare -, cînd are de gînd să-şi ia un profesor de vorbire? Dar pe bune, nu la fără frecvenţă! Dacă vrea cu tot dinadinsul să facă politică – nu înţeleg de ce şi răspunsurile ei de pînă acum nu m-au convins, dar la urma urmei asta o priveşte -, măcar să înveţe să pronunţe cuvintele ca lumea, să vorbească fără poticneli şi cu intonaţia potrivită.
Iaca mi’am facut timp si’am reusit sa termin emisiunea cu Tucalarul Sef.
Desi puteai sa’l demolezi fara nici cea mai mica problema, ai fost gentleman. L’ai lasat sa se demoleze singur.
O mica sinteza:
-in problema (ne)colaborarii cu Secu, concluzia a fost ca a “disparut” dovada faptului ca a refuzat colaborarea, (cat de prost sa fie sa lase publicului tocmai concluzia asta?!)
-in problema transparentei veniturilor a fost cat se poate de secretos(cand putea f elegant sa intoarca intrebarea in favoarea lui),
-in privinta obtinerii domiciliului in Romania la limita termenului legal(practic avea doar sambata si duminica la dispozitie), ne’a anuntat ca are niste prieteni care l’au ajutat(adika ce altceva decat trafic de influenta?)
-n’a reusit nici macar ipotetic sa spuna ca nu va aproba declaratiile separatiste ale lui Tokes. Nici macar ipotetic, ca nu cumva sa lase vreo scama pe costumul de prezidentiabil a lui Basel.
In concluzie, pozitia de Tucalar Sef, de slugoi consacrat a lui Basel i’a afectat nu numai raspunsurile insa si minima inteligenta. In mod cert individul ii face mai mult rau decat bine lui Basea. Ce sa mai spun de telectualii din gruputzulul carora se revendica?
De toata jena..
De Bogdan pe 28 May 2009 la 03:28 (#)ar fi interesant sa vedem ce are de spus asa despre orice de la politica la viata de zi cu zi.As vrea sa o intrebi si sa ii zici sa raspunda sincer : De ce vrea cu adevarat sa candideze?Adica crede ca poate sa ne reprezinte cumva?Si daca da cum?
De achilianu pe 28 May 2009 la 05:16 (#)Mersi…Sanatate
Nu stiu de ce, am asa o presimtire ca in urma emisiunii la care va participa eba in seara asta la Victor Ciutacu, ea, va castiga niste procente in plus,va iesi putin mai alba.
De daniela pe 28 May 2009 la 08:07 (#)Dupa cat am reusit sa-l “cunosc” pe V. Ciutacu, va dori sa demonstreze ca este un domn, ceeace este foarte adevarat, insa…..Ii va face un serviciu mare ebei, nemeritat, zic eu.
Va rog sa o intrebati, daca simte un oarecare discomfort in momentul cand cere votul unor amarasteni, muritori de foame, pentru un salariu nerusinat de mare, ce urmeaza sa il primeasca ca europarlamentar?. Crede ca merita acesti bani, avand in vedere ceea ce considera ca reprezinta ea in acest moment?.
De nistor pe 28 May 2009 la 08:18 (#)În cazul în care vine… însoţită de câţi consilieri ?
De Sibilla pe 28 May 2009 la 08:21 (#)Trage o vodka plus distonocalm, înainte de ” Vorbe Grele ”, căci cică ” ie iemotivă ” ? şi de-o nervează careva vine tata să-i dea două-n barbă ? Şi-a pregătit explicaţiunea şi pentru vînătaie, eh… ale tinereţii… valuri… fără maluri, în cazul duduii…
Par răutăcioasă, da, sunt.
De ” succesuri ” rămânea, dacă-n banca ei stătea,evident, la vreo cafenea, necum unde cai verzi pe pereţi visa…
Sincer şi cu toată seriozitatea, când aud de această ” ebă ”, zău nush de ce-mi vin în minte :
vine ploaia, bine-mi pare,
în grădină, am o floare,
ploaia o va creşte mare,
vine ploaia, bine-mi pare…
……………………….
Nu mă duce gândul la nici un autor, roman, nu pare să fi atacat/aprofundat ceva de jenu, pe bune, pe nebune e grele şi jele şi ie sârbe …
Vine numai dacă v-aţi înţeles s-o menajaţi, altfel, îndoi-m-aş şi n-am cui, e tragi-comedia mileniului trista ebă. La psiholog mai întâi, la Ciutacu, zic eu, ori vii, ori ba, chestie de respect, îi transmite cineva, o convinge careva că ” primul pas în rezolvarea oricărei probleme e să conştientizezi că există nişte probleme .. ” ?
stimă şi respect, Domnule Ciutacu,
Sibilla
In lista care apare azi in Bild cu cei mai bizari candidati la Europarlamentale Romania e reprezentata de doua ori: EBA si Becali.
Despre EBA zic nemtii ca ar fi “Paris Hilton a Estului”. Hai Romania!!!
De dr. b pe 28 May 2009 la 08:24 (#)Eu personal nu am sa-i pun nici o intrebare. Singurul lucru pe care i l-as spune daca as putea ar fi: lasa-ne, lasa-ne!
De cineva pe 28 May 2009 la 08:48 (#)@lucia verona – alegătorii domnişoarei vorbesc acelaşi idiom, ar fi o greşeală să schimbe ceva acum. Plus că trebuie studiată repejor şi bruxeleza.
De iulian n. pe 28 May 2009 la 09:02 (#)Sa nu te dai la fata fii atent! Macar domnisoara are curaj si vine la emisiunea ta.Asta este de respectat.Poate fi pina la urma un lucru bun.oricum are mai mult cu mult mai mult bunsimt decit tata.
De santinela pe 28 May 2009 la 09:03 (#)Asta da eveniment !!!
Acum sa te vad … La talentul tau poti sa o faci de comanda iar emisiunea sa fie un carnagiu mediatic ( Base iar o sa planga ca i-ai atacat copilu’ nevinovat, bla,bla)… Dar poti sa fii si JURNALIST echilibrat si atunci vei avea masura valorii oneste….
Cred ca e genul acela de emisiune care te salta la next level in ale jurnalismului…
Ps.Ca ea e prostuta nu e vina ta…
De biciclistul pe 28 May 2009 la 09:09 (#)@ Lucia Verona :
De mishulescu pe 28 May 2009 la 09:13 (#)Asta ar insemna sa aiba minte, ori daca ar fi avut minte, nu intra in politica. Deci…
Stiu ca nu o sa o faci, dar ar merita sa o pui (la final) sa conjuge verbul “a fi”! Asta ca sa nu mai zica lumea ca doar Jean Claude Van Ghelie este semianalfabet!
) ar fi deja mult prea frumos!
Daca ai pune-o sa citeasca un pasaj din propriile vorbe (chipurile, vrei sa comenteze ce a vrut sa spuna
Inca ceva, eu am observat ca evita raspunsul la intrebarea “de ce v-ar vota lumea”, poate o intrebi si tu! (Ultima data cand a fost intrebata, a raspuns “de ce nu?” WTF!?!?)
Toate cele bune tie si “succesuri” ei!
De SkyNet pe 28 May 2009 la 09:21 (#)astept cu interes.
PS – cred ca o sa ai super audienta.
De bagatare si punct ro pe 28 May 2009 la 09:25 (#)[...] Cum Ciutacu EBAdează diseară îi sugerez tipul de dialog la care se poate aştepta. Victore, cu [...]
De Pi cap, pi cap « Moshe & Mordechai blog pe 28 May 2009 la 09:34 (#)Trebuie pusa sa conjuge verbul “a vorbi” la conjunctiv prezent.
De Plano pe 28 May 2009 la 09:45 (#)“Ei pot sa vorbesc ce vor”
Sunt convinsa ca nu va scoate vreo perla, are textele invatate si repetate de n ori si recunosc ca a evoluat mult de la primele aparitii.
De ruxi pe 28 May 2009 la 09:52 (#)O vei intreba una, iti va raspunde tot ce stie ea. Am vazut-o la TVR 1. Te va ruga sa o tutuiesti,sa vada lumea cat de populara si lipsita de resentimente este. Va vorbi despre Dunare, Marea Neagra si copiii celor plecati la munca in strainatate. De cat de greu e sa fii fata lui tata, cum a fost modellingul doar un hobby si cum a speculat presa rea o biata greseala gramaticala… Emisiunea va fi civilizata si atat. Nu o vei pune in dificultate pentru ca esti un domn nu ca CTP:)) Am sentimentul de “deja vu” dar va voi urmari!
nu fac parte dintre cei ce voteaza EBA dar constat o chestie: multi l-ar vrea pe ciutacu calau, cu sangele naivei pe maini…
De daniel pe 28 May 2009 la 10:50 (#)respectivii nu-si dau seama – ca si ciutacu – ca “transarea’ ei in emisiune ar transforma-o in victima ceea ce ar insemna tot voturi pt ea…
trist e ca am ajuns la nivelul in care pt ca nu ne place x vrem sa-i omoram si odraslele si ca ne intereseaza mai mult votul altuia decat votul propriu…
astea sunt apucaturi primitive…
Raman la parerea ca o intrebare despre LUXTEN nu poate lipsi!
De FuXi pe 28 May 2009 la 10:50 (#)nu ma uit la emisiune pentru simplul fapt ca nu am ce invata de la aceasta persoana… eventual sa fac totul invers de cum face ea
De JokeBox pe 28 May 2009 la 10:57 (#)Ma scuzi Victore, nu ma uit la emisiune. Mi-e rusine de rusinea ei. Adica, voi sta cu inima stransa sa nu spuna vreo prostie. Nu, nu de viziune politica! De limba romana, nene. Atat.
De Cristi pe 28 May 2009 la 11:03 (#)Eu as fi multumit daca nu ar mai spune: “Nu e USIOR sa te cheme Basescu.” Cand vad spotul ala cu “USIOR” imi vine sa… gata, ca vreau sa-mi publici postarea.
1. Eu n-am nicio curiozitate anume in ceea ce o priveste. Niciuna, pentru ca…
De somebody pe 28 May 2009 la 11:09 (#)2. Eu NU pot sa trec peste frustrarile de care vorbeati in articol;
3. Mi se pare imposibil sa nu se faca de ras intr-o emisiune live si fara intrebari stiute. Acesta este singurul motiv pentru care voi incerca sa vad emisiunea;
4. Oricum, consider ca prestatia de deseara a Tonomatului va fi o proba de foc pentru relatia cu telespectatorii sai. Ce a fost pana acum, a fost, de acum inainte se deschide o noua “era”.
Asta daca va si veni semianalfabeta, nu semidocta, ca nu si-a castigat acest titlu.
O sa-mi fac timp sa ma uit , ca sa vad ce spune !
De romania inedit pe 28 May 2009 la 11:14 (#)Cred ca o sa-ti trebuiasca un translator !
buna dimineata, am emotiii ptr deseara dar….va rog o puteti intreba “subtil” de ce vb asa sacadat…nu mai e la clasa a I-a…respect
De dorina pe 28 May 2009 la 11:27 (#)@daniel: da’ de unde stii tu ce nu-si da seama Ciutacu?
De Victor Ciutacu pe 28 May 2009 la 11:31 (#)Pacat ca nu pot vedea antena 2.Mi-as pregati niste popcorn si m-as instala comod in fotoliu.O miscare imprudenta cu popcornul, pentru ca as putea muri inecat,din cauza risului continuu
De marin pe 28 May 2009 la 11:46 (#)[...] ulterioară: diseară, băseasca a’ mică e invitată la ciutacu-n emisiune. Ne vom [...]
De Isteric, lumea evolua. at Blogul lui Hudrea pe 28 May 2009 la 11:55 (#)fa emisiunea la Bamboo ca sa se simte bine fata sa se deruleze consoana in largul ei…
ps.aia de ieri cu oaia Gabriela n-ai vrut s-o bagi….
De Johnson pe 28 May 2009 la 11:55 (#)Sunt tare curios sa vad “duelul”. Am certitudinea ca la tine Victor nu s-a aranjat dinainte interviul cu EBa. Ca si in cazul lui Mandruta.
De codeus pe 28 May 2009 la 11:57 (#)@daniel: n-ai inteles o problema foarte importanta: fetita asta (de treij’de ani) candideaza pt PARLAMENTUL EUROPEAN, fiind semianalfabeta! Daca tie ti se pare ok, noua nu! Semianalfabet este si Becali, dar Becali, spre deosebire de e(b)a, nu este aparat de presedintele tarii! In fine… sunt multe de spus, nu vreau sa ne contram pe blogul omului!
@marin: daca ai internet poti urmari antena2 live aici: http://www.antena2.tv/live
De SkyNet pe 28 May 2009 la 11:59 (#)offf , in sfarsit o sa mai creasca un pic audienta cu ocazia asta.
De torque pe 28 May 2009 la 12:01 (#)@torque: nu creste semnificativ nici daca vine tac’su. nu duce postul.
De Victor Ciutacu pe 28 May 2009 la 12:07 (#)Eu i-as pune intrebari simple, despre chestiile cu care muritorii de rand se lupta in fiecare zi, pe care ar trebui sa le stie…ca doar vrea sa ne reprezinte:
De Tryn pe 28 May 2009 la 12:12 (#)- de ce iese un Certificat de Urbanism cu intarziere foarte mare daca nu ai relatii?
- unde parcam in centru de cand nu mai este Dali?
- cat costa o copiere A4 de tip “Xerox”?
- care este sala in care a sustinut ultimul examen la Ase? Cu cine?
- cum si-a gasit Jobul la Luxten?
- cu ce solutie detartranta curata aragazul?
Parerea mea…
Astă seară de la ora 21 pe A3 Victor Ciutacu o va avea invitată pe domnişoara Elena Basescu, alias EBA. După cum îl cunosc(nu personal), pe Ciutacu, acesta nu va ezita să uzeze de bunul simţ din dotare şi să vedem o “confruntare” suficient de decentă.
De ionut pe 28 May 2009 la 12:26 (#)Pentru cei care aşteaptă un măcel electoral,…vor suferi o deziluzie, cred eu, în sensul că totul va decurge ca şi până acum.
Nu îmi rămâne decât să îi urez succes fără(uri) Elenei Băsescu şi să-l felicit încă odată pe Ciutacu pentru profesionalismul său!
intrebari pentru EBA: de ce ar merita ea voturile noastre ca sa ajung europarlamentar si ce crede ca va face efectiv acolo? crede ca are competentele necesare pentru a critica/amenda hotararile Comisiei Europene in cazul in care acestea ar aduce prejudicii sau ar ingradi din libertatile cetatenilor europeni? intr-un anume sens, ce politica va face efectiv: ecologista, sociala sau liberala? si in final, de ce vrea sa mearga la Bruxelles si Strasbourg? pentru ca o ajuta in cariera politica sau chiar crede ca poate reprezenta interesele celor care o voteaza in PE?
De Daniel pe 28 May 2009 la 12:33 (#)coup de foudre
De zburli pe 28 May 2009 la 12:39 (#)Victore, pe cuvantu’ tau ca nu stie intrebarile dinainte ? EBA n-ar veni daca nu ar fi asigurata ca nu o sa fie halita cu fulgi cu tot. De cate ori te-ai jurat ca o sa fie ok , numai sa vina la emisiune ?
Vedem noi diseara !
P.S. Nu ne dezamagi, fii obiectiv .
De mishulescu pe 28 May 2009 la 12:39 (#)@ ciutacu:
erata: din grbaam tastat gresit; ideea mea era cam asa, ca respectivii nu-si dau seama (cum presupun ca isi da seama ciutacu)ca atacuri prea puternic o victmizeaza:
de unde imi dau seama?
- in principiu, dupa ce vezi mai multe pareri ale unui om, cam incepi sa vezi cum gandeste; cat de cat… ar fi vorba macar de o predictibilitate fie ea si relativa;
- in concret, tu zici in postare “la fel cum vă avertizez că n-am de gând s-o mănânc pe pâine. Atitudinea mea se va înscrie strict în limitele a ceea ce eu consider normalitate.”
deci, de asta nu fac parte din tabara celor, la fel ca in arenele romane, se asteapta ca leul ciutacu s-o devoreze pe capritza eba;
spor la emisiune
De daniel pe 28 May 2009 la 12:56 (#)acum serios vorbind daca o iei la misto sau il ataci pe taxu ea o sa iasa castigata,a invatat de la al batran ca o victimizare nu strica la casa candidatului taman in campanie…eu as lasa-o in largul ei abia atunci o sa se dea singura in stamba….
De Johnson pe 28 May 2009 la 13:02 (#)@mishulescu: se prezuma axiomatic faptul ca toti suntem vanduti si ticalosi?
De Victor Ciutacu pe 28 May 2009 la 13:03 (#)@skynet
inteleg eu multe; si daca tu zici ca e semianalfabeta e opinia ta, jos palaria; dar ce nu intelegi tu e ca eu nu am zis ca trebuie protejata ci canu trebuie arsa pe rug decat pt greselile ei (si are destule) nu pt ale babacului; iar excesele eu nu stiu sa duca la ceva bun…
De daniel pe 28 May 2009 la 13:10 (#)Poate va ajuta in emisiunea din seara asta:
Doua maimute stateau de vorba, privind afisele electorale ale Elenei Basescu. “Cine-i fata asta?”. “Cum fata, nu stii? Din asta ne tragem noi…”
mai multe “gafe”, desi sunt dovezi de prostie, gasiti pe blog
De Cristi pe 28 May 2009 la 13:17 (#)Cel mai tare ma amuza ca vine fumeia cu texte invatate pentru intrebari, cu o privire “mai superioara”, dar cand deschide gura Ciutacu nost’ uita si cum o cheama (daca nu si-a scris cumva pe palma). Dar mi-e teama sa nu fii gentilom pana la “plictosenie” si sa o lasi maro, “nelamurita”.
De Pretender pe 28 May 2009 la 13:31 (#)Succesuri la emisiune…daca-mi permiti sa ma exprim asa
De bek00letz pe 28 May 2009 la 13:32 (#)ca tanara europarlamentara am auzit ca Eba(gata) ne garanteaza pileala gratis la Bamboo-uri(ca doar se vor face in toate orasele mun’cipii,nu?)posetutze de firma fufelor cu 90% reducere si cate un Range Rover cocalarilor…trojans-urile raman pe buzunarul alegatorilor..sa fim seriosi,ce dracu’ poate face una ca ea acolo?pana ar “etala” o propozitie,i-ar trece mandatul..LOL
De fraierit de Base pe 28 May 2009 la 13:34 (#)ho,ho, ho!!! asta seara vroiam sa ma uit la un film cu louis de funes, dar poate sa mai astepte, ca doar e pe caseta. ma uit, ma uit!!!! abia astept!!! mi-am luat si dictionar de expresii numai in consoane!!!!
De che pe 28 May 2009 la 13:41 (#)azi ne scoatem parleala dupa seara cu tru si cristian preda!!!
@ daniel:
De somebody pe 28 May 2009 la 13:45 (#)Eu,de exemplu,nu vreau transarea ei, ci doar sa ma asigur ca nu stie intrebarile dinainte si ca va avea parte de acelasi tratament ca si altii. Se va putea vedea clar. Nu-mi fac probleme.
Dacă nu Mircea Radu, atunci cine vă e martor deseară?
De iulian n. pe 28 May 2009 la 13:47 (#)@ Victor: Nu, departe de mine ,dar nu-mi pot imagina ce fel de intrebari o sa-i pui, ca sa poata convinge macar pisica mea.
De mishulescu pe 28 May 2009 la 13:49 (#)@ victor : EBA sa ne convinga!
De mishulescu pe 28 May 2009 la 13:53 (#)Da tu chiar credeai c-o sa vina nepregatita la emisiunea ta?Ca sa spun asa,de 2 zile nu doarme sa invete raspunsurile la anumite intrebari incomode,stiind ca vine la emisiunea celui mai incomod ziarist din Romania,cu alte cuvinte e varza:-)
De mery pe 28 May 2009 la 14:07 (#)@daniel: pai nu cred ca este nevoie ca dl. Ciutacu sa o taxeze pt greselile lu’ taxu
! Are ea destule!
@Victor Ciutacu: Sunt curios (din fire
), daca Baseasca a’ mica, v-a pus conditii pt participarea la emisiune! Din spusele dvs, singurul care nu a avut pretentii, a fost TrU, dar asta a fost inainte de invitatia ei.
De SkyNet pe 28 May 2009 la 14:18 (#)1. Ce obiective are in cazul in care ajunge in Parlamentul European?
2. Care este pluralul cuvantului “parlament”?
P.S. Elena Basescu ar trebui sa mai invete limba romana, aprofundand gramatica si sa ia exercitii de dictie. Pentru a vorbi in Parlamentul European trebuie sa mai faca exercitii constante!
De Alexandra pe 28 May 2009 la 14:20 (#)Victor,fa-i ochii mari si umezi!
De olguta si danut pe 28 May 2009 la 14:24 (#)@ Cristi:
De somebody pe 28 May 2009 la 14:24 (#)Am exact aceleasi sentimente fata de “USIOR”.
In alta ordine de idei, sunt de acord cu ea ca e cah sa ai nume care te duce cu gandul la flatulenta.
Am si eu o intrebare nevinovata: si daca fata demonstreaza ca e asa cum zice tatal ei? Ce facem atunci?
De mara pe 28 May 2009 la 14:27 (#)Va cer permisiunea de a va retine atentia cu doua curiozitati personale ce se pot concretiza in posibile intrebari:
De Ioana pe 28 May 2009 la 14:34 (#)1) Cum anume defineste ea o persoana inteligenta si respectiv una proasta;
2) Cum se plaseaza ea, pe sine, in spatiu, privind la numele si discursul celor care “fac politica” in tari ca Franta, America, Marea Britanie, Germania etc.
Pe bune, Victor, cum vei proceda? Vei fi echilibrat? Eu cred ca da, altminteri o sa te injure toti talibanii. Dar ce vei face cand fata se va pune singura in dificultate, rostind cine stie ce prostie? Pui gaz pe foc sau schimbi subiectul?
De ABBA pe 28 May 2009 la 14:36 (#)In principiu, daca se defineste ca numarul masinii sale, atunci inseamna ca nu se considera mai valoroasa decit masina ei. Si probabil nici mai desteapta. O picatura, totusi, de modestie, insa intr-un ocean.
De Instalatorul pe 28 May 2009 la 14:44 (#)Mie nu mi se pare ca Ciutacu este incomod, cu atat mai mult “cel mai incomod”. Poate o sa ne surprinda decenta emisiunii din aceasta seara!!!
De ionut pe 28 May 2009 la 14:55 (#)Dacă, totuşi, apare Mircea Radu? Cred că ţi-ar sta bine să-i zici lui Băse „săru’ mâna tată socrule!“. Fata are o atracţie specială pentru duşmanii lui taică-su. Pe Hrebe jr. l-a sedus. Păzea!
De Tudor pe 28 May 2009 la 15:11 (#)se va alege, are banii administrati de stolojan in spate, se vor “face rezultatele alegerilor” cum au fost “facute ” pentru tat-su…deci, daca nu cumva ciutacu este parte din clica basescu (ceea ce esta posibil)ce rost are aceasta emisiune ??????
De arbitru pe 28 May 2009 la 15:31 (#)Nu te inteleg Ciutacu !!!
De Morar pe 28 May 2009 la 15:36 (#)Nu bei apa din fantana in care ai scuipat.
Eba, Eba, eba, arriba, arriba, arriba…Candidatura asteia e de desene animate. Ce cariera flminanta; fuge spre Bruxelles precum Speedy Gonzalez. S-o lasam sa confirme
). Pana la urma nu face altceva decat sa ne reafirme valoarea, ca popor si electorat. Pacat ca nu ne mai ajuta nici macar renuntarea lui Basescu la presedintie. Partidul de guvernare e mai nou de stanga-dreapta, ideoogiile s-au amestecat absurd, conducerea tarii se face in sens giratoriu, invers acelor de ceasornic pentru poporul saracit. Poate ca singura idee care m-a mai strafulgerat aseara a fost cea cu “schimbarea regulilor democratiei”. Ce-i drept, democratia romaneasca, asa cum se prezinta in momentul de fata, nu pare sa ne mai fie de nici un folos. Poate La Revolucion, instaurarea unei noi ordini, cu refacerea industriei si intarirea rolului statului in economie, poate solutiile de stanga ar fi mai aproape de nevoile sociale ale multimii nevoiase. Dar cu cine sa mai iesi in strada, cu atata apologie a capitalismului cata s-a facut in ultimii 20 de ani? Romanul a amutit, miscarile de strada sunt anemice, spiritul e revolta e cam lesinat. Iar tineretul e vlaguit si el. Nimic din interior nu mai poate revolutiona poporul, nici politicienii, nici imperiul Ciutacesc. Avem nevoie de un stimul din exterior, de un soc care sa ne elibereze din anestezie. Asa cum se ruga bunica in plin razboi sa vina americanii (vai de capul ei, Dumnezeu sa o ierte), asa am inceput si eu sa sper in venirea extraterestrilor.
De natasa pe 28 May 2009 la 15:44 (#)Maestre,am rugamintea sa puneti intrebarea: STIE CE INSEAMNA SA FII EUROPARLAMENTAR SI CE SA FACA ACOLO ?
De adita pe 28 May 2009 la 15:49 (#)Victore, ti-a dat definitiv raspunsul daca va veni in aceasta seara la Vorbe Grele? Nu de alta, dar vreau sa-mi iau din timp cateva beri reci si seminte si sa pregatesc cateva intrebari pentru domnisoara EBA!
De Costin Tanasescu pe 28 May 2009 la 15:53 (#)@codeus,
“Am certitudinea ca la tine Victor nu s-a aranjat dinainte interviul cu EBa.”
Iar eu am vaga banuiala ca totusi a pus conditii(“spre deosebire de TRU”).
Dar Victor n’o va face de rusine.
De Bogdan pe 28 May 2009 la 16:05 (#)Ci o va lasa pe ea:)
Dupa audiente , Vorbele Grele ale ciutacului sunt mult mai usoare decat i-ar placea lui sa creada
De evrika pe 28 May 2009 la 16:06 (#)D-le Ciutacu, daca se poate as dori sa intrebati de ce a ales sa candideze si sa intre in politica? Va reamintesc ca intr-un interviu EBA a spus (citez din memorie) “pt ca este o competitie in care sunt invinsi si invingatori, iar mie imi place sa castig”. Cum se aliniaza treaba asta cu faptul ca un politician in principiu are trebui sa fie acolo pt a servi si a fi de ajutor/folos celor care l-au votat, iar nu pt “placerea” personala de a castiga. As dori sa punctati acest aspect, daca cumva va este “livrat” un raspuns asemanator.
Un alt aspect care ar fi interesant de atins este legat de faptul ca o tanara cu experinenta de munca relativ mica (sa nu spunem practic inexistenta) aspira la “demnitati” peste capacitatiile sale demonstrate pana acum. Adica, ceva modeling si part-time marketing nu sunt nici pe departe domenii care sa iti dezvolte capacitatea de intelegere, inteligenta, etc. ca ulterior acestea sa fie aplicate/utilizate intr-un for asa inalt cum e Parlamentul European pt folosul/beneficiul tari. Daca era vorba de ani de zile de nano chirurgie sau doctorat in astro fizica ca “background” pt un viitor parlamentar european, ma inclinam respectuos.
Ultima rugaminte, daca se poate sa nu adoptati acceasi atitudine moale, necombativa si sa lasati invitatul sa raspunda ce vrea in loc de cea ce este intrebat, cum ati avut in interviul cu Florian Coldea.
De aaa pe 28 May 2009 la 16:13 (#)[...] Go to Source [...]
De EBA şi Tonomatu’: coup de foudre la A2 | Pe net! pe 28 May 2009 la 16:13 (#)Victore, ca o poanta. Poate o intrebi pe “independenta” de ce site-ul http://www.elenabasescu.net se redirectioneaza automat, dupa 3 secunde pe site-ul http://cristianpreda.blogspot.com/? Oare Elena Basescu s-a deghizat in Betty cea urata si in timpul zilei este Cristian Preda de la Cotroceni, sau Cotroceniul se ocupa de candidaturile “independente”? Care sa fie adevarul?
De Valentin Neagu pe 28 May 2009 la 16:22 (#)Deci sa inteleg ca peste 4 ore juma o sa rad cu lacrimi? Sweet ! Poate ne lamureste domnisoara intr-un final cum sta treaba cu vanzarile anterioare
Ma rog… pe noi toti… mai ales pe Taranu’ de Badea
De Caruntu' pe 28 May 2009 la 16:45 (#)E o bravada din partea ei;plus ca-si face o reclama si o campanie nesperata.Cand se mai intalneste cu o asemenea ocazie?Sper sa fie interesant,nu din partea ta,ci a ei.
De Sorin-AR pe 28 May 2009 la 16:50 (#)Orice intrebare i s-ar pune dra are deja poeazia invatat de acasa si o va repeta pentru fiecare intrebare, cu sau fara legatura.
Ne va aminti de cate ori va dori ca este fata lu’tata,ca a facut modeling in timpul liber ca si-a facut studiile in state, ca a crescut la Modrogan samd.
O remarca, din cauza buzelor cuvintele Ii ies cam mumuite si mai nou suierate, poate ma insel si nu e de la buze, poate asa e dictia ei,ceva exista totusi, ceva care nu-i permite sa fie naturala, sa vorbeasca dezinvolt, orice cuvant al ei sa iasa normal, dintr-un suflet curat, sa convinga prin puritatea discursului.
Aceasta d-ra are o sansa unica,importanta,pe care nici o tanara de varsta ei nu o are, sa spuna le tv tot ce doreste , numai ca s-a observat ca este greu sa spui ceva, “cand nimic nu ai a spune” , vorbe goale fara continut,(electoratul nu mai este cel de acum 20 de ani),ea nu doreste sa spuna nimic, ea ataca ca si “tata” se scuza acuzandu-se.
De daniela pe 28 May 2009 la 17:00 (#)Electoratul “patzit” nu mai poate fi pacalit asa usor nici macar de comediile pe care le face insusi presedintele actual in campaniile electorale personale in tara inclusiv baile de multime..
va rog frumos: rugati-o pe nemaipomenita domnisoara sa isi arate diplomele cu care se lauda in spotul electoral.
De Pustia pe 28 May 2009 la 17:08 (#)sau si astea vor aparea cand sora-sa va arate actele de pe casa si va justifica banii dati pe ea????????????????
Câte probleme s-au ridicat aici, de unde şi ideea că nu a ştiut să comunice, tre să raspundă, cum altfel, ar dezamagi, nu?! Da’ cât va dura emisiunea…sau supliciu’?!
)
De blue pe 28 May 2009 la 17:25 (#)Apropos de diplome, ar fi interesant de vazut daca stie MACAR unul din profesorii care i-au “predat” la ASE (sau ce dracu’ a “terminat”)!
De SkyNet pe 28 May 2009 la 17:33 (#)@ victor :
Ai vazut clipul lui EBA si Draga Stolo pe blogul lui Mircea ? Of Doamne, am udat doua batiste ! Voi vota EBA,voi vota EBA, voi vota EBA !
De mishulescu pe 28 May 2009 la 17:50 (#)@ somebody
) in locul mogulului l-as clona pe ciutacu… pe bune!
De daniel http://vinca-vestea-neamt.blogspot.com/ pe 28 May 2009 la 17:52 (#)promit sa nu-i dau lu’ Eba (Ebei suna ca naiba) intrebarile pe care le-am luat din sectiunea creierului gazdei acestui blog; nu de alta, dar ciutacu e in stare ca daca a pregatit deja niste intrebari sa le schimbe total pana la inceputul emisiunii; smecher tare ciutacu asta…
….tonomatule!, taman ce s-a pogorat una dintre fericiri spre tine…curiozitatea-mi lipsita de decenta cere satisfactii
…sa va vaz si pe urma ma exprimez cu bruma de cuvinte din dotare
De dry_red pe 28 May 2009 la 17:53 (#)Cica mai bine mai tarziu decat niciodata: toti ne agitam aici ca sa nu stie eba intrebarile. Dar articolul in sine, impreuna cu comentariile lui, ii dauneaza? Sau, de fapt, ii oferim pe tava munitie? Nu cumva ne-am facut-o cu mana noastra, ca sa zic asa? Si cu a lui Ciutacu? Eu cred ca da.
Bine, raman si alte aspecte foarte interesante, legate de exprimare si de cunoasterea limbii romane, care nu ne pot oferi decat “savuroase delicii”.
De somebody pe 28 May 2009 la 17:59 (#)@somebody: aveti vreo certitudine ca intrebarile vor fi de aici? dar ea?
De Victor Ciutacu pe 28 May 2009 la 18:05 (#)@ Victor Ciutacu:
Nu, slava Domnului! Dar ea isi poate face temele, nu? Pentru ca, atat cat am citit eu, sunt teme interesante. Sau nu?
Nici ea n-are cum sa aiba aceasta certitudine.
Asa cum am spus si la primul comentariu, eu nu pot sa renunt la frustrarile legate de -sa zicem-numele Basescu. Si nu-mi plac incrancenarea si inversunarea pe care le simt. Dar asta e.
Si tot legat de aceste certitudini, tocmai la asta ma refeream cand vorbeam despre o noua “era”. Ca astept ceva genial.
De somebody pe 28 May 2009 la 18:16 (#)Victore,
Sa nu fie o capcana.Tac-su e cu ochii pe tine ca pe butelie.
De Silviu pe 28 May 2009 la 18:42 (#)Comporta-te frumos ca sa-i arati domsoarei cum trebe sa arate un om educat.
Fii lord englezesc si fa-o din cuvinte frumoase.Sah-Mat sau sase sase poarta-n casa.Ia loc pe scaunul electric .Succesuri lui EBA.
Victore daca nu scoate o perla in premiera la tine degeaba te-ai mai chinuit
De Johnson pe 28 May 2009 la 18:55 (#)e cea mai tare veste ever…simt ca va fi o emisiune pe cinste…am si eu cateva intrebari pentru distinsa independenta…1. cum se face ca acolo unde sunt afise pd-l sunt si afise eba, si nimeni de la pd-l nu lipeste afise pe afisele eba, si doi, cine i-a sugerat ideea clipului electoral…e prea genial si inteligent ca sa-l fi conceput ea:)
De Bogdan pe 28 May 2009 la 19:09 (#)PT SORIN….DAR SI PT CIUTACU…SPER SA NU AIBA CASTI SA-I “SOPTESTE” CINEVA RASPUNSURILE,CA S-A DUS NAIBII TOT HAZUL EMISIUNII
De fraierit de Base pe 28 May 2009 la 19:18 (#)CHIAR,M-AM UITAT PE BLOGUL LUI BADEA…E CLIPUL Ebagata pe blog….pai,zice ca DUNAREA e DEALURI,nu daruri….si cica vrea safaca un SULAINA CEANAL pina la Atlantic…LOL
De fraierit de Base pe 28 May 2009 la 19:20 (#)A2 e Vladoiu. Mai repede A1 avea nevoie…
De papa malik pe 28 May 2009 la 19:56 (#)Nu înţeleg cum îşi poate face cineva temele pe probleme care nu au răspunsuri scrise în manuale şi enciclopedii. Întrebările ce le pun jurnaliştii politicienilor nu trebuie să fie cine e prim ministru din Papua ci chestii care frământă societatea şi răspunsurile pot să convingă pe unii şi să dezamăgească pe alţii. În cazul EBa eu zic că la astfel de întrebări nu poate să convingă orice poezie ar învăţa. Politica nu-i doar concurs de cunoştinţe istorico-geografico-administrative. Oameni buni când o să învăţăm asta oare?
De Petru pe 28 May 2009 la 20:18 (#)@fraierit de Base
De Petru pe 28 May 2009 la 20:26 (#)Eu credeam că vrea să facă un SULAina dam, sau poate se oferă Udrea c-o fi mai experimentată.
….aşteptăm să vină perlele în direct
De RuBen pe 28 May 2009 la 21:00 (#)idioata asta crede ca o sa iasa europarlamentar, si s-ar putea chiar sa ajunga sa-si vada visul cu ochii.
De sailor pe 28 May 2009 la 21:16 (#)Locul ei era intr-o casa de moda sau intr-o casa de toleranta.
Bine dracului ca am plecat din Ro si ma uita la voi din departari.
Isi bate joc de voi adunatura asta de securisti impreuna cu copiii lor cu tot.
Si-a bagat 1/2 kil de silicon in buze si 2 kg de silicon in tzite si gata se crede ca e buna de Bruxelless .
Neam de securisti si de jegosi.
Am facut voiaj cu Basescu acum 25 de ani si toti se fereau de el ca stiau ca este ” STROPITOR ” LA SECURITATE.
elena tu stii tara doar din bamboo….tu nu esti buna de nimic….nu stii sa faci decat bamboo….elena stii ca acum 20 de ani la televiziune ni se prezenta faptul ca zoe ceausescu(d-zeu sa o ierte) dadea carne din tavita cainilor….cum ti se pare ca tu si sora ta aveti case de milioane de euro si masini de lux….hai mai las-o cu modelingul….ce sa spun dupa 20 de ani cine este mai cu bun simt zoe sau tu? elena ….dute la munca in strinatate ca acolo a trimis tatal tau romanii…..o sa ramaneti niste mari rahaturi in istoria acestei tari…de mult nu am mai avut asemenea lasi….omorati-va cat mai aveti timp….
De ojysteaua pe 28 May 2009 la 21:39 (#)In seara aceasta ai actionat ca un “tonomat”. S-a vazut de la o posta ca ai luat bani pentru aceasta emisiune. In momentul in care ii puneai o intrebare mai delicata iar raspunsul nu te satisfacea nu continuai cu intrebari pe aceeasi tema ci schimbai subiectul.Cu aceasta ocazie mi-am dat seama ca de faptul pe tine doar banul te guverneaza si nu principiile deontologice cum tot declari prin mass-media.
De vyo pe 28 May 2009 la 21:45 (#)Bravo Victore. Mi-a placut. Ai dovedit ca se poate face presa independenta indiferent de mogul. Cred ca cel mai nefericit dupa aceasta emisiune este Basescu. Se astepta, si i-ar fi folosit enorm, sa fi mitocan. Dar nu ai fost. I-ai tras-o si de data asta. Felicitari inca o data….
De Valentin Neagu pe 28 May 2009 la 22:06 (#)Nu vă felicit pentru emisiune, pentru că a fost una anormal de … normală. Dacă făceaţi o emisiune normal de anormală, poate…
De C. Bojan pe 28 May 2009 la 22:12 (#)Acum urmaresc emisiunea.Domnisoara Eba ar trebui sa te iubeasca nu sa te simpatizeze. Atitudinea gen ,,politistul bun,, este foarte prost speculata de invitata, care se contrazice, habar nu are unde i apar materialele electorale, ba nu crede in sondaje ba dupa 5 minute crede, cade in capcane pe care nici nu le ai intins gen ,,tata ar fi putut sa l sune pe domnul Carlan de la Iasi,,,plus faza cu Pinalti, etc.
De castana pe 28 May 2009 la 22:17 (#)Cineva a invatat o sa repete de cat mai multe ori cum ca ia atitudine si s a conformat.
N am suspectat o niciodata de inteligenta politica iar prestatia Ebei a fost previzibila: inodora, incolora, limbaj de lemn, stereotipuri.I am remarcat insa ambitia si…aaaa cam atat.
Apreciez ca ai fost parolist si ma asteptam la o emisiune de genul asta.Mi s ar fi parut nefiresc sa o tratezi altfel decat ai facut o din simplu motiv ca raportul de forte este invers proportional si nu suporta comparatia. Nu ar fi fost fair play.
Plus, cred ca ti face placere sa sochezi:))
Orice ar fi, cred ca audienta a fost la maxim.
Castana
sunt total dezamagit de prestatia din Emisiunea cu Elena Basescu
am scris un articol pe blog in care te-am criticat domnule Ciutacu, nu e normala o asemenea atitudine
http://taifuns.blogspot.com/2009/05/victor-ciutacu-prieten-cu-elena-basescu.html
redau un fragment deoarece aricolul e mai lung
Cand colo, am avut parte de o emisiune ca intre prieteni, cu tutuiala, zambete, intrebari simple si raspunsuri de gradinita.
De taifun pe 28 May 2009 la 22:38 (#)De ce nu se pot posta comentarii la emisiunea la care a fost invitata EBA? Sunt multe de spus, dar n-ai unde.
In emisiunea cu pricina, domnisoara face urmatoarea afirmatie:
“Am fost la scoala in America un an de zile. In campusurile din America, aceste droguri usoare cum le numesti tu, marihuana, erau legale”
Serios? Este sigura domnisoara ca a fost la scoala in SUA? Sau poate nu prea a dat pe la scoala? In aceasta tara, marihuana este cat se poate de ilegala. A fost o discutie despre legalizarea pentru tratamente medicale, dar din cate stiu nu a fost luata nicio hotarare in acest sens. Iar eu cat am fost prin campus (tot in SUA) 4 ani de zile, marihuana era ilegala.
Incredibil ce aberatii pot spune unii cu atata seninatate!
De AC pe 29 May 2009 la 00:22 (#)@AC: eu zic sa perseverati
De Victor Ciutacu pe 29 May 2009 la 00:28 (#)[...] Victor Ciutacu a anuntat ca Elena Basescu, cunoscuta si ca EBa dupa cum ii zice lumea in oras, va fi invitata sa la [...]
De Video: Eba, de acord cu legalizarea marjuanei | McGogoo’s Hell - Suburban philosophy pe 29 May 2009 la 06:57 (#)Mediocra prezenta.Cand ma gandesc ca o sa ma reprezinte in Parlamentul european..La motivarea ca”imi place sa fac politica” s-ar putea raspunde fara rautate ca, multi vor,putini au inclinatie.
De Ioana S., Bucuresti pe 29 May 2009 la 15:51 (#)La intrebarile dvs., prea putine, ce va face ca viitor parlamentar, nimic concret.Raspunsuri cu: “nu stiu”, “nu sunt eu in masura sa…”,”nu o sa pot singura”,ne arata ca nu va avea niciodata hotararea si carisma tatalui, iar in conditii obisnuite,o asemenea persoana nu avea cum sa fie promovata. Mi-a placut naivitatea ei,mult prea naiva pentru o persoana aproape de 30 ani, cand a recunoscut ca tatal sau a ajutat-o sa se angajeze la Luxten dar nu mi-a placut deloc motivatia ei :” nu era normal?”.
A! Am incercat sa tot socotesc cum a reusit din 1000 de euro pe luna,sa-si cumpere masina,sa manance, sa se imbrace,sa se distreze, sa-si finanteze campania electorala si nu am reusit.
De Ioana S., Bucuresti pe 29 May 2009 la 15:56 (#)Fii atent! Te suspectez!
De Muresan Eugenja pe 29 May 2009 la 21:10 (#)Pentru ca legea unica a pensiilor sa fie legala,se poate impozita cu 99% suma ce trece peste suma rezultata din calculul sistemului unic de pensie. Ex: are acum 120mil,trebuia sa aibe 20mil,100mil impozitate cu 99% ar primii ca pensie bruta 120mil,iar neta 21mil.Echitabil,nu?
De Ariciu Constantin pe 30 May 2009 la 15:11 (#)Domnule Victor Ciutacu
De Marin preda pe 30 May 2009 la 16:03 (#)Ma numesc Marin Preda si am 45 de ani din Bucuresti de origine DB.
In toamna anului 2008 am constientizat cat de frustat sunt si cat de maligna este societatea Romaneasca.
Si incep prin a va spune ca la varsta de 67 de ani tata-l meu avea nevoie de un triplu bay-pass si de aici a plecat totul ,ai bani sa platesti este ok nu la groapa de gunoi.
Am incercat memorii pe la M.S Guvern etc. si multe altele m-am lovit de nonsalata si dispret .
Concluzi mea este urmatorea numai glontul mai sperie pe cineva in acesta tara deorece legile daca sunt nu se aplica iar cei care trebuie sa le aplice sun corupti de la primul si pana la ultimul in acest stat care se mai chema Romnia ,caci daca privim din punct de vedere al globalizari suntem vanduti de mult cum se vindeu sclavi la targ sa nu credeti ca noi cei de jos nu detinem si astfel de informatii.
Ca sa va ofer si un CV al meu fiu de taran de profesie electrician si la acesta varsa student anul doi MK .
De ce va scriu toate acestea ma tot chinuie un gand oare dav cei de la varf sun constienti de unele aspecte .
Toti acei frustrati care din dverse motive recurg la suicid din diverse motive cum ar fi nejunsurile lipsa locurilor de munca toate acestea generate in mare masura de magement-ul prost facut de clasa oplitica in ani postrevoluitie.
In loc sa recurga la suicid dupa parerea me o forma de lasitate prin care vad ei iesirea din situatiile limita la care ajungem uneori dar in aceasta tara mai des si inpinsi de la spate uneori.
Un lucru bun tot o data sunt scoli unde copii de frustrati nu au acces unde sun numai copii ai elitei societati si elita s-a inbogatit asa cum stim toti de altfel, cluburile unde o limonada costa cat o jumatate de gaina asta ca sa separea societatea iar un lucru bun deoarece daca intri si mitraliezi acolo inposibil sa nu nimeresti si cava drogati pe bai contribuabililor
I-mi doresc sa nu ajung sa am parte sa ma inbolaves de ceva incurabil sau sistemul medical sa nu procedeze cu mine cum a procedat cu tatal meu care a trebuit sa suporte 1500+EUR operatia de triplu bay-pas cred ca la acest pret se poate cumpara un AK 47 un adevarat antibiotic pentru sistemul de sanatate publica si nu numai oare nu este o solutie mai buna decat suicid-ul?.
Sigur v-am pus in fata unei realitati pe care o intrevedeti si dav si nu veti avea curajul a raspunde la acest mail ,va asigur ca din parea me nu sunteti instigator totul este o situatie de fapt create cu truda de alesi nemului.
Toate acestea sunt produsul societati pe care au creato nu au cum sa-i intoarca spatele ,mai discutati si despre aceste aspecte la seratele tv la care va intalniti ca sa discutati despre peviziunile la care se pot expune in viitor aceti alesi.
Va multumesc dac veti citi pana la capat aceste randuri.
Marin Preda
Adaugă Comentariu!