L-am avut invitat recent pe Radu Duda. S-a comportat decent, nu-i deloc rău ca interlocutor, dar continui să nu cred în şansa lui de a fi ales preşedinte al României. N-are partid mare-n spate, n-are structuri serioase, n-are nici charisma necesară să convingă poporu’ că-i mai tare ca mitocanu’. Mai e şi ginerele Regelui Mihai, ceea ce-l face profund nefrecventabil pentru ghiolbanu’ românesc tipic.

Faptul că mie mi se pare că nu va conta decisiv în economia jocului poate fi perceput ca o părere de consumator de politică, de om care trăieşte (şi) din asta. Dar nu pot să nu remarc că, de la momentul lansării candidaturii sale, omul ăsta e o ţintă perpetuă pentru toţi mâncătorii de căcat prezidenţial cu lopata. Tradiţionalii lătrăi la comandă acţionează ca de obicei. La semnul stăpânului, sar la jugulara duşmanului indicat. Ultimul dintre ei în ordinea aderării la plutonul de execuţie, care-l acuză ca ar fi produsul sistemului, este, ironia sorţii, ditamai disidentul de Primăverii Volodea Tismăneanu. Că puiul de kominternist n-are nici o urmă de ruşine nu mă miră, dar lectura textului de astăzi, coroborată cu toate isteriile talibanilor portocalii din ultima perioadă, mă face să mă întreb dacă nu cumva am greşit eu şi Radu Duda chiar ar putea să-l incomodeze pe tiran.

UPDATE: Fain mort, mişto pomană. Se strânge laţul! Niciodată n-au stat mai rău. Iar băieţilor care au postat sondajul li s-au muiat grisinele şi l-au dat iute jos. Dar şi-au revenit între timp şi iar l-au săltat. Opriţi-vă, bă, că mă dor ochii!

UPDATE LA UPDATE: Finul intelectual de casă al Jucătorului îmi face nesperata onoare de a-mi răspunde pe blogul lui fără cititori. Cică nu ne-am vorbit niciodată şi se declară oripilat de limbajul meu. Dacă tot veni vorba, eu nu mă întâlnesc cu oameni fără caracter decât accidental şi sunt grobian pe bani privaţi. El îşi renegă trecutul şi e libidinos de slugarnic faţă de Băsescu pe bani publici.