Nu cred ca mai e vreun secret pentru cineva ca-s mare fan Valentin Stan. Dincolo de niste excese pe care i le imputa criticii lui traditionali si interesati, discutabile si alea, domnu’ nea Valy este un tip cu o clarviziune ravasitoare, de o sinceritate remarcabila, un fan al riguroasei documentari, un causeur fermecator in particular si un caracter deosebit. Ma onoreaza faptul ca are momente in care simte nevoia sa-mi impartaseasca diverse ganduri sau pareri, ma bucura semeseurile lui extrem de nocturne in care ma felicita sau ma-njura ca am fost bou in emisiune si, in general, orice dialog cu el e o placere; chiar si cele usor licentioase.

Am invatat sa-i prevad reactiile de om suspectat pe nedrept de imprevizibilitate, insa recunosc smerit ca joi seara a reusit sa ma blocheze pentru un scurt moment. L-am rugat sa intre in direct prin telefon in urma unui sms pe care mi l-a dat inaintea emisunii mele, a acceptat imediat, dar m-a rugat sa-i dau 10 minute ragaz. Ceea ce am si facut. Dincolo de interventia lui impecabila (logica-i logica, totusi), momentul in care ne-a pus file-ul prin telefon a fost unic…