Motto: Nu-i de mirare că până la urmă a devenit o chestie trendy să arăţi o bâtă, să mai boxezi cu o domnişoară, să mai smulgi un cetăţean din maşină, să mai pui o cagulă să semnezi nişte acte… (Crin Antonescu, la “Vorbe grele”)

Sunt client de taxi si de magazine mici si mijlocii. Si ma enerveaza ingrozitor doua chestii. In primul rand, vorbitul la telefon in timpul cursei. In cele mai multe cazuri, sporovaiala se face si fara hands free, iar principala grija a amploaiatului de la volan e sa-si duca talk-show-urile la bun sfarsit. Si nu-i vorba de vreo urgenta la care - Doamne fereste! - trebuie oamenii sa rectioneze instantaneu, ci de niste bla-bla-uri interminabile. Dusul clientului - cat mai repede, ca d-aia face comanda la dispeceratul de taxi si nu ia tramvaiul - la destinatie nu face, de regula, parte din panoplia prioritatilor driverilor parati din traficul bucurestean. Cica-s blocaje-n trafic si le merge tot mai greu. Pai si ei sunt de vina! Fiindca freaca pisoiu’ la volan si nu s-au facut profesori universitari, sa le indexeze Cati Andronescu lefurile cu 50% cand i-o da Gheorghe Pogea parale; adica intr-o zi de mare sarbatoare.

In al doilea rand, ma scot din minti vanzatorii pe care-i gasesc mancand pe tejghea. O multime nici macar nu fac efortul de a se opri din bucatit ciozvrta din gura, ba chiar, inainte de a se osteni sa te-ntrebe cu gura plina ce-ti doreste sufletelul (dac-o fac si p’asta), mai musca o data vartos din papica. Ma lasa rece scuzele de genul “nici n-am apucat sa mananc azi”. Si eu muncesc 12-14 ore/zi, dar nu cred ca m-a vazut cineva, vreodata, gatuind in direct vreun capat de sirag de carnati sau cu iaurtul deschis pe masa. Deci am pretentia - absurda in Romania de criza, unde ar trebui sa cheltuim banii-n magazine ca sa nu dea ei faliment - sa fiu tratat, cand intru-n pravalie, macar ca un potential sac de bani cu picioare.