Cum ia cotizaţia cu acte clanul Băsescu
De: Victor Ciutacu - Categoria: Antena 2,Ce-mi provoaca scarbaMotto: “Am plătit un miliard de lei pentru două proprietăţi, că le-am înstrăinat acum un an” (Silviu Prigoană, la Vorbe grele)
UPDATE. Lucrarea a fost desăvârşită: Latifundiarul a luat scurt un mandat de reţinere şi cică va fi prezentat tot azi pentru arestare, deşi nu există plângere penală (nici de la Gigi pentru hoţi, nici de la sechestraţi pentru Gigi). Ioana-i subit mai curată, Mircea-i brusc uitat, ingerinţa lui Traian în justiţie s-a evaporat.
Cum se plângea Gigi, la primitorul lustragiu, că a uitat Jucătorul cât l-a ajutat…
119 Comentarii până acum.
Comentariile trebuie aprobate înaintea publicării. Vă mulţumesc!Prigoana chiar ne crede tampiti?
De dstb pe 2 April 2009 la 14:37 (#)Google (Prigoana Tarau).
Off topic
De Koppany pe 2 April 2009 la 14:37 (#)Felicitari pentru reactia dvs. de la Sinteza Zilei de ieri. Va inteleg complet sentimentul de lehamite referitor la aerele de..”stapan al pamantului (lord of the land)” ale lui M. Basescu. Din pacate, toti cei care se simt cu “spate” au aceasta atitudine. Abia astept sa vad cat de curajos va fi M. Basescu cand “frate-miu” nu va mai fi la putere. Referitor la ce se intampla zilele acestea la TV, eu am impresia ca dl. presedinte a calcat pe un musuroi de furnici (Dl. Popoviciu), si s-a bagat intr-o situatie ce pare sa-l depaseasca. Toata povestea seamana cu un bulgare de zapada, care la inceput inofensiv, poate cauza un dezastru…in cazul dlui presedinte, il poate chiar costa un nou mandat. Inca o data felicitari. Daca eram in locul dlui Gadea ii inchideam telefonul in nas
Bafta!!!
faceti dracu ceva cu volumu ala de pe video news
De Adrian pe 2 April 2009 la 14:40 (#)ei,da! asa fuck mafotii bani in Romania! foarte buna dezvaluirea d-nului Prigoana. in sfarsit a spus & dansul ceva adevarat & folositor pt publicul larg. se mai mira Mircea Badea,cum de unii Mafioti sunt in stare sa castige sume astrologice,in timp ce ei nici nu stiu sa vorbeste?! practic,au mai multe milioane decat cuvinte-n vocabular. uite cam asa…d-nul Prigoana a facut ceva lumina in acest mister. multumim!
De cristu pe 2 April 2009 la 14:42 (#)Si mituitorul (in speta prighena ) e scos din ecuatie daca e “sincer” ? sau e faza aia cu gunoiul la gunoi trage si a dat si el o spaga mica ca deh a fost nr 1 pe lista la sectorul 3?
De Mos Califar pe 2 April 2009 la 14:48 (#)Mi-e scarbaaaaa……
De Alice pe 2 April 2009 la 14:58 (#)mita d-nului Pringoarna e imorala,nu ilegala. cei mai multi Mafioti asa au facut Bani,furand legal,cu acte. sunt curati ca lacrima. noi suntem mizerabili,pt. ca traim in mizerie & nu suntem in stare sa-ntelegem cum functioneaza sistemul mafiot & ticalos. asta e.
De cristu pe 2 April 2009 la 15:15 (#)Mah… nu stiu ce sa zic…
De geretus pe 2 April 2009 la 15:18 (#)Din notariat se castiga multi bani… Poate ca nu prea aveti habar cu se mananca meseria asta… Da’ orice om care a vandut/cumparat un impobil de ex stie cam cati bani a decartat… Si la preturile pe apartamente/case din ultimii ani… S-au strans bani frumosi…
Notarii, in vremurile bune ( din 2004 incoace de ex) erau oameni de pana la 10-15.000 eur pe zi ( desigur ca 60% se duceau la stat – dar tot mai raman 4-6000 eur/zi) Si vb de notari de cartier …Iti dai seama cam cine venea la Ioana Basescu…si cam ce tranzactii autentifica…
Nica-i ministru de interne…asa ca pot intelege ca Basescu e pe o mana cu Nica impotriva PNL-ului si desigur impotriva lui Geoana? Hai ca prea va umflati aci in pene. Ok dai in Basescu da nu ne iei de fraieri.
De Echipa_lui_Mitrea pe 2 April 2009 la 15:25 (#)Prigoana e la fel de redus ca atunci cand, in povestea cu telefonul furat “tigancii imnputite”, a declarat ca “Basescu nu are cum sa comita infractiuni pentru ca nu il lasa SPP-ul”. In privinta urgentei care l-a impins in bratele notarului Ioana Basescu iar minte. Legea este foarte clara. Ca sa vinzi o proprietate imobiliara trebuie sa te adresezi notarului, care trebuie sa obtina un extras de carte funciara. Procedura, pentru notarii de rand, dureaza intre 24 si 48 de ore. De aceea extrasul este valabil 5 zile. Mai trebuie si certificatul de sarcini fiscale, dar acela se obtine repede de la primarie. Unde era urgenta lui Prigoana??? Trebuia sa vanda intr-o ora?? A reusit Ioana Basescu sa scoata pe loc un extras de CF??? Cum oare? Sau, doamne fereste, refuz sa ma gandesc la asa ceva, notarul a autentificat vanzarea si a scos ulterior extrasul de carte funciara? Orice ar spune Prigoana, nu tine. Omul s-a dus la Baseasca pentru ca acolo trebuia sa se duca.
De Valentin Neagu pe 2 April 2009 la 15:27 (#)PS. Victore, tu te-ai duce sa faci o tranzactie de aproximativ 1000000 euro (cam la aceasta suma taxele notariale sunt de 100.000 RON)la un notar a obtinut nota 5,70 la proba teoretica, adica la verificarea cunostintelor juridice?
hai ca s-au scos! au gasit alt subiect fiebinte pt presa (BECALI), poate uita lumea de ei. a venit in ajutorul lui 2,15 (ca nu-l desfiinteaza)si a fost rasplatit rapid.
De Cami pe 2 April 2009 la 15:28 (#)“S-o facem legal scapi de tribunal…”
De Cetateanu' Turmentat pe 2 April 2009 la 15:36 (#)http://www.youtube.com/watch?v=Efa41yCfkAQ
Adevarul e ca familia baselului era bagata tare in corzi,acum gata a bagat ceata in presa cu Becali.
De mery pe 2 April 2009 la 15:40 (#)Se pricepe de minune la astfel de jocuri,mai ales ca Antena 3 si RTV au ce rumega departe de familia,,imperiala”.Ce jeg de om
Demers pentru inlocuirea certificatelor de nastere
De Anca pe 2 April 2009 la 15:43 (#)cu bilete la spectacol.
Bine şi dumneavoastră! La ce să ne aşteptăm de la un gunoier cu experienţă-n meserie? Să cureţe gunoiul, nu?! Asta era problema lui cea mai arzătoare (că… “Care-i problema?”) să mai spele câte ceva de prin conturi.
De SuKaRiT pe 2 April 2009 la 15:46 (#)Bănuiesc că pupatu’n dos a familiei presidenţiale, este un bonus din partea “firmei”.
Îi bun şi ca parlamentar, cum nu? Mă uit la el şi încă mă minunez de ăia care l-au votat. Cu ce promisiune “formidabilă” a câştigat el simpatii şi voturi… Curat murdar!
Un caz specific de abatere a atentiei opiniei de la clanul Basescu!!! Si amenintarile, fratelui presedintelui securist smenar, Mircea Basescu la adresa lui Mugur Ciuvica de a-l bate si de a-l ucide pe acesta pentru c-a dezvaluit tunul pe care Mircea de Basescu se pregateste sa-l trag cu cele 30 de hectare de linga Agigea. Departamentul de diversiune al Securitatii=SRI lucreaza la turatie maxima. In rest “Sa traiti bine” clanul Basescu fura cel mai bine.
De gelu pe 2 April 2009 la 15:57 (#)Nu o sa ii inchida gura la Gigi niciodata,o sa il indarjeasca si mai tare.
De petroi adrian pe 2 April 2009 la 15:59 (#)Multi dintre psihologii departamentului Securitatii de control, manipulare si imbirligare a populatiei din marile centre urbane au fost angajati in cadrul SRI intr-o divizie asemanatoare. Iar acesti psihologi ii fac planul de actiune lui Basescu. Daca faceti o statistica, si inventariati fiecare stire arzatoare despre smenurile si furturile aparute trase de clanu Basescu si hotii de marca din PD-L de cind Basescu a deveni presedinte veti constata ca, in max. 12 de ore stirile arzatoare au fost trecute in anonimat de catre fumigene aruncate cu maestrie in mass-media romaneasca sau actiuni intreprinse de procurorii DNA si Politie care au arestat exact politicieni ai opozitiei sau oameni de afacere neiregimenta la gasca clanului si ai PD-L.
De gelu pe 2 April 2009 la 16:15 (#)[...] Hai să vă spun de ce nu dau doi bani pe ştirea asta. Pentru că îmi amintesc că tot aşa a fost arestat 24 de ore Puiu Poipoviciu. Şi pot înşira un lung pomelnic de reţinuţi pe 24 de ore cărora după aceea li s-a dat drumul cu pardon şi perie de scame. Şi uite aşa, caraghioşi ce suntem, nici n-avem chef să belim ochii la praful cu reţinerea lu’ Becali până n-o lămurim pe aia cu afacerile familiei Băsescu. [...]
De Lupta anti-corupţiei cu banii noştri « Moshe & Mordechai blog pe 2 April 2009 la 16:17 (#)Cum s-a simtit activistul de partid Prigoana sa sara in ajutorul imaginii prezidentiale.Traim un serial prost numit Deja Vu in care astia cu ceva par alb in loc de suvitza ne readucem aminte de slugarnicia si nemernicia celor pe care tocmai am crezut ca i-am lasat la garderoba in 89.
De johnson pe 2 April 2009 la 16:18 (#)am zis de dimineata pe blog ca este facatura, si asa si este. pai astia sunt justificari pentru toata agitatia de azi. ce sa mai, praf in ochi pentru cetatenii fraieri.
De bagatare si punct ro pe 2 April 2009 la 16:22 (#)Oricum, diversiune sa fie, dar se pare ca reuseste. Azi nu mai vorbeste nimeni de Mircea Basescu. Sau de Ioana Basescu. Sau de Elena…Sunt si media astea foarte previzibile.
De C.M. pe 2 April 2009 la 16:32 (#)Asta este ştirea zilei, lunii, anului : Clanul Băsescu.
Deci, domnilor jurnalişti, nu-i iertaţi nicio secundă!
De dramoleta pe 2 April 2009 la 16:34 (#)Cat despre Gigi…un caz clar in care o parte a Politiei raspunde la comanda unui potentat financiar impotriva altuia care l-a calcat pe bataturi.Adica ce stie Politia sa faca mai bine de data asta nuemaifiind implicati interlopi de cartier ci adevaratii smecheri ai momentului.
De johnson pe 2 April 2009 la 16:43 (#)sper ca lumea si presa sa nu uite de Clanul Basescu… asta e ceea ce vrea seful statului
De Elena pe 2 April 2009 la 16:49 (#)Ehe, cum ne mai recita noua proaspatul retinut de politie, in urma cu cateva zile, la Stirile ProTV, “inegalabilele si profundele” versuri…
De [D][S][N] pe 2 April 2009 la 16:50 (#)” Bun e laptele de oaie…Toate venele se-nmoaie… Numai una se-ntareste… Si le place la studente…”
Ce catren…, ce vremuri!…
“…Ioana-i subit mai curată, Mircea-i brusc uitat, ingerinţa lui Traian în justiţie s-a evaporat.”
De SuKaRiT pe 2 April 2009 la 17:01 (#)Exact!
Ceea ce nu pricep este naivitatea (voită ori nu?!) a jurnaliştilor şi a realizatorilor de la posturile tv. Era suficientă o ştire de 2 minute despre “săltarea” lui Becali (ştiind că nu-i nici un pericol să-i ia careva capul!) şi, în schimb, să se dea la fiecare oră ştirile despre ceea ce este cu adevărat grav. Despre cum a cerut don President capul unui (fost!) posibil contracandidat, ameninţările de aseară a lui Mircea Băsescu, declaraţia de “spălare” a contului Ioanei, dată de Prigoană.
Ce fac televiziunile, editorialiştii, invitaţii, tot felul de “experţi” ? De ce nu se dovedesc (măcar din când în când!) şi la momentul oportun, profesionişti?
De dimineaţă, nu ne mai slăbesc cu Becali!
De parcă asta-i problema noastră. Să mai amintesc despre baba care se piaptănă în timp ce arde ţara?! Da, amintesc şi de ea, fiindcă în loc să sară cu toţii să stingă focul, o suduie pe amărâta aia, de parcă ar fi ea în putere să ridice un furtun.
Off-topic
De Marc pe 2 April 2009 la 17:05 (#)Despre persoana lui Victor? Ciutacu
Nu stiu si nici nu vreau sa stiu cum a ajuns asa un personaj pe sticla.Nu pot sa cred ca e cel mai valoros contestatar al lui Basescu.
Acest Ciutacu-o marioneta a lui Voiculescu, un Mircea Badea wannabe,un propagandist al PSD-ului la fel ca toti care apar in emisiunea Anti-Basescu, ma scarbeste de fiecare data cand deschide gura.Nu. Cand vorbeste. Unde e greutatea vorbelor tale domnul Ciutacu? Cand cumperi shaworma poti sa spui “da pui ” in schimb la emisiune ar fi de preferat -de pui- la fel si .din gura. nu “dan gura” .Imaginea de .smecher da capitala. te ajuta sa iti impui punctul de vedere?
De fapt de ce imi obosesc degetele degeaba, fraier nu e cel care vorbeste ci cel care se uita.
esti mare omule
De alex pe 2 April 2009 la 17:10 (#)ma bucur ca mai e cineva in tara asta cat se poate de obiectiv
in privinta ioanei nici nu stiu de ce se tot intreba lumea de unde are banuti.
pai dc taticu e BASESCU
e normal in romania ca toate contractele mari sa treaca pe la ea, deci nici nu tre sa se agite prea mult ca baieti precum PRIGOANA si unde sa se duca sa “cotizeze”
si contractele d-lui Casuneanu am o vaga impresie ca sunt inregistrate tot la d-naIoana Basescu chiar de pe vremea cand era la cucuieti din deal.
De-am sti noi ce bani s-au invartit prin acel birou ntarial din capatu tari.
asa ca relaxativa oameni bani sunt cu acte dobanditi, DAR TOTAL IMORAL.
ASA E LA NOI LA romanica ETERNA SI FASCINANATA
ma inclin RESPECT VICOTR CIUTACU
Ca sa vezi de unde aparura aparatorii famigliei prezidentiale!Dar cine se aseamana se aduna…
De Mihu pe 2 April 2009 la 17:26 (#)luati praf in ochi si mai vb de Becali si poate uitati de Mircea basescu,ioana basescu,elena basescu…DOAMNE astia nu mai au rusine…?
De Sorned pe 2 April 2009 la 17:27 (#)Oricum oamenii sunt din neam nesimtiti si prosti.
Stiti vorba aia?
Prost sa fii noroc sa ai
Cu Becali anchetat – Base s-a eschivat
Alo, presa! S-a incheiat meciul cu familia Basescu? Nu de alta, dar “dealde de astia” plimbati pe la politie, parchet etc..care ies zambind in maxim 24 de ore…m-am plictisit. Era mai educativ sa-l aud pe fratele presedintelui la tv.
De CristinaBadea.ro pe 2 April 2009 la 17:32 (#)Cel mai mare talent al procurorilor e să-i aresteze pe ăştia pentru ce nu au facut, ca nu cumva sa ajungă să fie si condamnaţi, Doamne fereşte, şi să închidă ochii la ce au făcut cu adevărat, ca nu cumva să fie nevoiţi să facă nişte dosare adevărate.
De Gabriel "de la Craiova" pe 2 April 2009 la 17:36 (#)Fiat justitia pereat “circus”!
Ciutacule,
Tot publici si tu Badea clasamentele alea pt. audienta. Pe intevalele orare, stati mai bine ca RTV. Acuma vreau sa te intreb: e o satisfactie pt. tine faptul ca se uita mai multa lume la tine decat la RTV pe orarul ala ? (poate fi si cazul “prosti da’ multi”, nu ?) Sau dpv al tau este indiferenta calitatea publicului ?
Ce mai zice Printesa legat de IP-uri ?
Fiara.
De Fiara pe 2 April 2009 la 17:37 (#)Era de asteptat sa “bubuie” altceva, chiar ma intrebam de ce dureaza atat de mult….Gigi este asu’(Ace!) ?!
De blue pe 2 April 2009 la 17:39 (#)@Fiara: nu mai public cifre decat extrem de rar. daca sta-i bine-n rating, te mentii in piata, asta-i secretul bataliei. n-a zis nimic Printesa, eu am uitat.
De Victor Ciutacu pe 2 April 2009 la 17:40 (#)Totusi, Radu Tudor are dreptate.
Presa nu exista atata timp cat
nu-si recastiga statutul prin initiative clare,
cum ar fi o solicitare organizata a demisiei presedintelui
(care, fie vorba-ntre noi, s-ar putea extinde
la nivel national, fie si cu rezultate mai tarziu,
…la alegeri.)
Dar nu, nu se organizeaza nimic.
Nu sunt de acord nici cu Ion Cristoiu,
De Anca pe 2 April 2009 la 17:40 (#)in legatura cu eticheta pusa blogger-ilor,
dar nu sunt de acord nici cu multumirea
ca daca ne plangem putin pe blog-uri,
e mai mult decat suficient.
Daca avem o nemultumire comuna,
avem si verticalitatea de a ne-o asuma
cu tot cu semnatura?
Se pare ca nu.
Bun, atunci meritam absolut tot ce ni se intampla.
victore iti multumesc ca te-ai lasat inspirat de catre mine in ceea ce priveste eticheta pe care trebuie sa i-o lipim acestei familii! CLANUL BASESCU!!! ar trebui sa folosim mai des acest apelativ pentru ca el ilustreaza cel mai bine regulile dupa care actioneaza aceasta familie! asemeni unui veritabil CLAN! adica diferenta intre CLANUL BASESCU si CLANUL CAMATARILOR, CLANUL CLAMPARILOR, CLANUL DUDUIENILOR, CLANUL BECALI, CLANUL STOACA, CLANUL GEMENILOR,CLANUL CORDUNENILOR SI MULTE ALTE CLANURI, ESTE CA BESESTII nu fac trafic de droguri si de carne vie si nu sechestreaza persoane si nu se preteaza la ciordeli mici! in rest infractiunile sunt aceleasi cu cele care la fac interlopii! atat CLANUL BASESTILOR cat si celelalte clanuri pe care le-am enumerat comit trafic de influenta, colectioneaza taxe de protectie, luare si dare de mita, fals si uz de fals, inselaciune, si mai presus de toate CLANUL BASESCu este corupt pentru ca IL CAPO DEL TUTTI CAPI, seful de clan TRAIAN BASESCU inalt demnitar roman si comite fapte grave de coruptie prin intermediul locotenentilor sai IOANA BASESCU, MIRCEA BASESCU, ELENA BASESCU ETC! GANDESTE-TE PUTIN LA ANALIZA MEA SI TE ROG SPUNE-MI DACA SUNT TAMPIT CA O SA VOTEZ CU CRIN ANTONESCU
De razvan pe 2 April 2009 la 17:41 (#)Prigoana s-a aruncat in cap in mod clar acum cateva luni si se tampeste de la o zi la alta (poate de la o ora la alta). Poate se gaseste careva sa ma acuze de elitism, dar am stiut sigur ca nu e teafar la cap de cand am auzit cum si-a trecut el studiile in CV.
De lao tse pe 2 April 2009 la 17:42 (#)bai nene, daca moare o baba de 105 ani de infarct in casa, tot Basescu e de vina, de 5 ani incoa in tara asta numai Basescu e de vina.
De rexxy pe 2 April 2009 la 17:43 (#)Daca vreti sa fiti jurnalisti, investigati-i pe toti, nu doar pe Basescu. Pe toti la rand, ca din 90 incoa nu stiu cum mama dracu s au imbogatit numa astia de au avut legatura cu politica intr-un fel sau altfel.
Bun, incepand de ieri putem spune ca familia asta mutanta a intrecut tupeul familiei ceausescu?
De lao tse pe 2 April 2009 la 17:43 (#)Tara de kkt !
De Radu Humor pe 2 April 2009 la 17:44 (#)Poate ca asta va fi semnalul trezirii !
Daca nici acum , atunci – niciodata !
Nu poate fi adevarat ce se intampla in tara asta.Basescu si ai lui isi bat joc de poporul roman.este Romania o tara democrata? Poate cineva sa raspunda avand in vedere ce face familia Basescu? Domnilor ziaristi nu iertati, nu fiti fraieri ca si unii romani care nu au curaj sa zica nimic.
De daniela pe 2 April 2009 la 17:46 (#)aaaa si apropo victore! iti mai aduci aminte de DOMN COSTEL? ala de la PDL DOLJ, imbunatatiri funciare, ministerul agriculturii, etc…! care l-a sechestrat pe amaratu ala, l-a legat cu lanturi si i-a facut poze! am si eu o intrebare: PE ALA CATI MASCATI L-AU LUAT? SI IN CE AREST SE AFLA ACUM? ADICA EU UNU NU-L SUPORT PE GIGI CA SUNT STELIST SI-SI BATE JOC DE STEAUA! DA NICI NU POT SA FIU DE ACORD CU CEEA CE I SE INTAMPLA!!! E STRIGATOR LA CER
De DOMN COSTEL DE LA INBUNATATIRI FUNCIARE pe 2 April 2009 la 17:46 (#)Am aflat ca masele pesediste i-au cerut lui Mircica Geoana sa catindeze.Si ghiciti ce,a acceptat.Mama ce mai blat!Si daca nu ne trezim,daca nu gasim un om sa il invinga pe Basescu o sa ajungem sa ne gandim la guvernarea pesedista ca la zilele de aur ale democratiei romanesti.O fi Iliescu “bolsevic” dar mare dreptate a avut cand l-a caracterizat pe Mircica!Iar Crin Antonescu pare de-a dreptul paralizat…
De Mihu pe 2 April 2009 la 17:51 (#)Radu Tudor are dreptate.
De daniela pe 2 April 2009 la 17:51 (#)Presa nu exista atata timp cat
Trebuie recastigat statutul prin initiative clare,altfel presa nu exista.Solicitati organizata demisiei presedintelui Basescu.Bafta Domnilor ziaristi! SI sindicatele si populatia ar trbui sa aiba un cuvant de spus in legatura cu ce se intampla in tara asta. E tara noastra nu a familiei Basescu.
Bine ca nu au bani pt profesori, medici, dar se fura ca in codru, ei vorbesc de sute de mii de euro, milioane de euro.De ce nu se ocupa de problemele acestui popor care le-a incredintat tara si fac diversiuni precum cazul Becali. Ei sunt oameni de afaceri si isi doresc profit pt ei. Indiferent daca va fi inlocuit Basescu si indiferent de cine va fi inlocuit nu va fi mai bine. Poporul trebuie sa aiba un cuvant de spus.
De daniela pe 2 April 2009 la 17:58 (#)Nu se cunoaste limita maximä a slugarnicilor ! … CUM E TURCU’ SI PISTOLU’!. Honorius a venit din America pentru campania “celei mici” !…
De Logicon.or.no pe 2 April 2009 la 18:02 (#)Atâtea perdele de fum într-un timp aşa de scurt n-am mai văzut de mult. Se aruncă cu tone de fumigene.
De Gabriel "de la Craiova" pe 2 April 2009 la 18:02 (#)Înseamnă că se întâmplă ceva foarte important şi grav în background.
Ai idee despre ce e vorba?
Tonomate frate
De ozzy osbourne pe 2 April 2009 la 18:03 (#)Stiu ca te ai “pe bune” atat cu Crinul liberalcat si cu cel mai cunoscut chitarist din PNL, care raspunde la numele de Ludovic; ar fi interesant sa aflam deseara la grelele vorbe, opinia PNL-ului despre ce se intampla in Romanica. Crinul liberal sau Trubadurul nu cred ca ar trebui sa ia atitudine pentru jurnalistii terfeliti de famiglia Basescu? Unii dintre ei chiar au unele merite in ascensiunea domniilor lor; dar, asa cum am luat multa uniune europeana cu Emil Constantinescu, Traian Basescu, Sorin Oprescu, se pare ca vom lua si cu Crinul liberal…daca vom apuca sa luam.
Se vede de la o posta ca nu avem insi cu alura de lideri adevarati, europeni.Iar politica damboviteana, seamana cu orisice, numai cu politica nu.
Salutare taica si noroc
PS. Un ins din Suedia, uitandu-se la un taran roman care ara pe un camp, a facut urmatoarea afirmatie: ” Daca iei un cadru foto cu acest om, si nu prinzi in cadru sarmele de inalta tensiune si ii dai jos taranului ceasul de la mana, poti spune ca acea fotografie este una din anul 500, fara probleme”
Mare adevar a spus scandinavul…
Silviu Prigoana marita functia de Presedinte!
De wandohi pe 2 April 2009 la 18:23 (#)Susemnatu…sesizez militia, ca sa se sesizeze si ea, ca am vazut caci in ultimul timp militia se tot autosesizeaza pentru mihaiela radulescu si jiji becali, impotriva lu’ Matake Macelaru’, care in mod repetat l-am
vazut ca comite doua infractiuni, si adica:
1. infractiunea de talharie, prevazuta si pedepsita de art…(sa spuna militia nr.articolului), deoarece atuncea cand vine un cumparator la el in butic, ii fura plasa si betu’ cumparator e speriat rau (deabea se aude vocea lui-pai pt masa de dimineata-), pt ca cu vocea aia il sperie pe cumparator, si cumparatoru’ nu reactioneaza, fapt ce dovedeste clar ca Matake Macelaru, vrea sa il fure si sa il sperie.
2. infractiunea de instigare la ura rasiala (tot militzia sa spuna art.), finca nu spune “MUSHCHI ROMANES(C)”, asa cum vrea regele lu’ romi, ci spune “MUSHCHI TZIGANESC” asa cum spune unele capuri rase si estremisti. Io zic ca Matake Macelaru’ face ura de rasa cu “MUSHCHIU’ lui si daia sesizez Militzia ca sa se sesizeze si ea.
PUNKT
denuntator: wickerman
De wickerman pe 2 April 2009 la 18:32 (#)so .. prigoana vrea sa desfiinteze DNA-ul, creat de maleficul nastase, din cauza ca este o institutie cu ‘butoanele la un om’ … aoleu .. si ce e omul ala ACUM ?? .. propun urmatoarea schema de arestari :
DNA aresteaza doi s’un sfert – deja se intampla
SRI aresteaza DNA-ul
SIE aresteaza SRI-ul
Presedintele aresteaza DIE
Guvernul aresteaza presedintele
Parlamentul demite guvernul ..
De cola pe 2 April 2009 la 18:32 (#)si am rezolvat drakku problema coruptiei in an de criza fara prea multe costuri .. doamne ajuta ..
Deci treaba e clară. Votaţi piersicul. Fără şuviţă… adică fără puf. Că irită.
De Mordechai pe 2 April 2009 la 18:39 (#)Basescu ii da zor cu tonomatele, dar pentru el lucreaza un numar mare de formatori de opinie, sereisti sub acoperire, in mass-media romaneasca. De aceea mass-media romaneasca nu e unita si baga sub pres foarte repede toate magariile facute de clanul Basescu si gasca lui din PD-L.
De gelu pe 2 April 2009 la 18:39 (#)Ar trebui ca diseara stirea Zilei,Vorbele Grele,Sinteza si In Gura Presei sa se ocupe exclusiv de Mircea si Iana Basescu,de incercarea disperata a presedintelui de a deturna atentia provocand arestarea lui Becali,nimic despre cazul in sine si-asav ne-au chiaunit deontologii toata ziua.Adica sa le dati “baietilor destepti din propaganda de partid” o lovitura direct in plex,acolo unde ti se opreste rasuflarea pt cateva secunde.
De johnson pe 2 April 2009 la 18:40 (#)@johnson: de Firea si Badea inca nu stiu, da’ pe mine si Gadea poti conta
De Victor Ciutacu pe 2 April 2009 la 18:43 (#)@ Dom Costel
De mishulescu pe 2 April 2009 la 18:44 (#)Foarte corect.
pe cand si doctorii vor fi anchetati de DNA si bagati la puscarie???
De bogdan.daradan pe 2 April 2009 la 18:57 (#)Victore ajutor!!!.Am ajuns sa fiu luat la misto de toti.De la cel mai prost din romania pina la cel mai schizofrenic.Asta care e presedinte ne cam serveste UE mereu.Cica sa traiti bine.Abia acum m-am prins,vorbea cu masa,tasu” si mircea frasu”.Basescu asta a uitat ca este presedinte de tara si s-a proclamat jucator,de fotbal.Limbajul este comun.Bai muie-bai gaozare,bai tigan de giulesti-tiganca imputita.Atit astept de la omul cu privirea dupa colt:sa-l aresteze pe Piturca sa scapam nationala de el.Si in toamna ii promit sa scapam si de el.Hai sictir presedinte-jucator nu mai vreau sa fiu luat la misto de tine si de toti acolitii tai.In toamna te dam jos sau poporul tau isi v-a continua rolul de curva.Mai vedem noi.Pina atunci ai grija Puiu-Bambu-Nuti-jaf.
De VISAN71 pe 2 April 2009 la 19:03 (#)Eu zic ca Basescu va fi doborat de SINERGIA FAPTELOR si de MEANDRELE CONCRETULUI!
Spre disperarea pseudo-intelectualilor care au ras de aceste concepte.
Pana si asta cu Gigi Becali se va intoarce impotriva lui, afundandu-l si mai adanc in rahatul in care a intrat.
Ce-i drept, lipsa de prezenta de spirit si vigoare a liberalilor lui Crin (si, mai ales, a lui), A INCEPUT SA MA INGRIJOREZE.
UN PIC DE VANA, MAI BAIETI; MAI! Ce daca are bube si Tariceanu? Tocmai v-ati delimitat cat de cat de bolovania antipatica a sa!
De FuXi pe 2 April 2009 la 19:25 (#)Domnule Ciuvica face-ti un rezumat al tuturor informatiilor despre magariile lui Basescu aparute in mass-media romaneasca din 2004 si pina astazi si veti observa ca, in max 12 ore la ordin au aparut fumigene de fumigene in presa, actiuni mascati tocmai pentru a abate atentia de la dezvalurile incomode ce-l vizau. Toate fumigenele sunt puse la cale de armata de psihologi ce au lucrat la Secu si multi dintre ei lucreaza in SRI in diviziunea speciala. Basescu putind fi batut doar cu contra-armele lui. Va rog eu frumos, vreti sa se sparga buba, faceti acest lucru. Si daca aveti si preteni psihologi de incredere angrenati-i in aceasta problema.
De gelu pe 2 April 2009 la 19:26 (#)Bine ca si Dana Grecu a inceput sa recupereze timpul pierdut de dimineata. Ca de obicei, Radu Tudor a fost excelent.
Nu ma asteptam ca Ciutacu si Gadea sa ma dezamageasca, am si confirmarea ca n-o vor face.:) Gabita Firea…cred ca nici ea. Mircea Badea, nici atat!
Aseara Prigoana a fost…jenant. Numai asta nu-si permitea sa ne insulte inteligenta!
De somebody pe 2 April 2009 la 19:27 (#)notarii fac bani multi.
De mcgogoo pe 2 April 2009 la 19:32 (#)insa eram si eu curios sa vad daca da publicitatii taxele platite la stat…
@somebody
Intr-adevar, Radu Tudor baga in buzunar
De Anca pe 2 April 2009 la 19:49 (#)tot jurnalismul din Romania.
Nimeni nu face o paralela Dom Costel (PDL) care e banuit de tortura si sechestrare si Becali ! Costel e pus in Guvern pt ca, cica ar fi torturat (mai pe placul lui Base).
De Luka pe 2 April 2009 la 19:55 (#)Mai sus, cineva scria despre slugărnicia celor care îi fac jocurile lui Traian Băsescu, referindu-se la Prigoană, dar sunt încă mulți alții.Parțial adevărat.Slugărnicia e implicită, interesul e evident.Patapievici, Mihăieș,Traian Ungureanu,Sever Voinescu,Preda și alții de același soi, care se pretind intelectuali, elite, luminători ai neamului,au de ales:ori cred sincer în clanul Băsescu și atunci intelectualitatea lor este la nivelul cunoscut și practicat de Traian Băsescu, fratele lui și ceilalți din clan:găozar, tigancă împuțită,ori îi cântă în strună lui Băsescu din interes. Paradoxal, adversativele sunt amândouă adevărate în același timp,pentru că slugarnicii sunt intelectuali pârâți și plini de ifose și fac totul din interes. Iată o mică listă de recompense, care justifică din plin excesul de zel al “elitelor”: Patapievici-președintele ICR, Mihăieș-adjunct, Traian Ungureanu-propus ambasador,acum candidat PDL la europarlamentare, Sever Voinescu-parlamentar propus de PDL,Preda-consilier prezidențial, candidat la europarlamentare pe listele PDL, Monica Macovei – independentă, deh!- candidează la europarlamentare tot pe listele PDL. Nu mai vorbesc de cei implicați politic direct și care beneficiază de tot felul de favoruri prezidențiale, gen Elena Udrea, ajunsă ministru prin eforturi personale, prestate cu sârg, unde trebuie și atunci când trebuie…
De Mircea Hamza pe 2 April 2009 la 20:02 (#)E darnic jupânul Băsescu, atunci când dă din banii noștri. Cum se vede, cei răsplătiți sunt foarte mulțumiți. Nu par la fel de mulțumiți pensionarii, profesorii și toți cei care au crezut că îndemnul “Să trăiți bine!” li se adresează lor.
Ce s-a intamplat cu Becali, a fost ce vreti voi numai arestare nu….Pai daca eu fac ceva ilegal, ma baga in duba si ma si bate. Gigi s-a dus cu limuzina la politie….
De Andrei_viitor_jurnalist pe 2 April 2009 la 20:02 (#)Vrajeala totala….
urmeaza paskany?!
nici n-am apucat sa ma dezmeticesc dupa circul de aseara, in care un individ al carui nume nici nu merita sa-l mentionez, dar voi reveni asupra subiectului, ameninta in direct la sinteza zilei un reprezentant al societatii civile, respectiv dl. Mugur Ciuvica, cu bataia, cu loc de veci etc., ca dis-de-dimineata ma astepta replica institutului de propaganda basescian cu un fapt de senzatie, retinerea lui beeecali pt. un eveniment din 26.01.2009.
nu vreau sa comentez faptele lui jiji, mai mult sau mai putin legale, ci doar sa evidentiez aspectele care unora s-ar putea sa le scape. parca jiji hahaia cu base la golden slitz mai acu vreo trei ani dupa un meci al stelei, cand nu se stie cine avea mai multa nevoie de cine, base de el sau invers? astazi m-am dumirit: escu l-a folosit si atunci si azi, iar acum poate sa plece la glina!
popo-viciu a primit ok-ul lui base+videanu, si-a facut baneasa lui, l-a rasplatit pe base cu ce-a putut – el ar fi vrut cu un ap.mai mic, dar lacomia la basesti e genetica – iar acum inca un loc la groapa de gunoi ii este rezervat, nu?, viciu-lui.
cititorii acetui blog, inteligenti cum ii consider, n-au putut sa nu remarce ca avocatul lui becali era azi la…cluj, unde mare atentie, pe sistemul pomicola mon amour, renumitul schimbator de sms-uri cu alteta-sa, a copiat la indigo afacerea baneasa, constanta si cine stie cite or mai fi fiind. probabil a fost angajat de paskany, ca vorba aia, mai bine sa previi, decit sa te vindece marinarul prin metode specifice.
rectorul universitatii din oradea a cedat in folosul primariei (liberale) oradene, tot terenul statiunii..ati ghicit, pomicole de cercetare, cu care vom vedea ce va face bolovanul oradean (e doar numele de alint pe care oradenii il folosesc cind vine vorba de prea-marele lor), in urmatoarea perioada.lucrarea s-a facut oficial prin hotarire de guvern, acest guvern, cu toata impotrivirea fostilor primari don pedro si groza, atentie! membri pd-l. or fi avut ei vreun gind si nu le-a iesit. mai vedem!
trecind putin mai la sud, ne intrebam cind o sa aflam actele de vitejie ale bravului falca, primar de arad, nimeni altul decit finul basescului. vom fi pe aproape la momentul oportun, ca pina acum nu stim sa fie vreo pomicola si la arad.
inainte de a incheia acest post, as dori sa revin de fapt la adevaratul subiect, cel pe care masina de fum cotrocenista incearca in zadar sa ni-l ascunda, si anume la clanul basescu, mult peste toate clanurile la care s-a facut referire de-a lungul vremii, ale carui increngaturi incep sa iasa la lumina si a carui activitate sper sa inceteze mai devreme decit ar trebui in mod logic, adica inainte de alegerile din toamna.
pt. partidele din romania, n-am decit un singur sfat: somn usor ca poate daca reactia va lipseste in cazuri evidente precum cel de aseara, veti avea una usor erectila la noapte care va va face fericiti. dar n-o sa va tina mult, ca voi nu numarati oua, nici macar pe ale lui nastase, voi doar le mingiiati pe ale altora.
ps. casuneni din romanica, 6! vine base!
De mirko pe 2 April 2009 la 20:04 (#)Buna seara d-le Ciutacu,
Am zis ca nu mai vorbesc de Basesti;dar uite,iar vorbesc.Aveti dreptate,de ei trebuie sa discutam,nu de retinerea lui Becali.Eu n-am nimic cu el,dar cred ca el are dreptate- a facut ce a facut cu hotii masinii lui,nu i-a omorat-acum ei ii cer rascumparare ca sa taca si politia face ce face abia astazi.Pana acum de ce nu a facut-o?Cred ca treaba asta cu Becali vrea sa deturneze atentia oamenilor de la problemele familiei Basescu.
Va doresc numai bine.
Cu acelasi respect,
De IoanaP pe 2 April 2009 la 20:05 (#)IoanaP
Nu stiu cum de nu te-ai scarbit de subiect.. E incredibil ce se intampla, aseara cand il ascultam pe fratele marinerului la Sinteza ma gandeam ca mai jos de atat nu se poate ajunge.. Si azi se intampla operatiunea Becali.. Si stii ce-i cel mai trist? Ca incep sa cred ca orice s-ar intampla, nu ne mai putem schimba soarta. Asta am vrut, asta am votat, asta am obtinut..
De Rares pe 2 April 2009 la 20:09 (#)[...] Becali retinut 24 de ore Interviu Mandruta Collected by horya 00 mins ago from http://www.ciutacu.ro // Event.onDOMReady(function() { // sizeText($(‘video_title’), 475); // }) collect this [...]
De Gigi Becali retinut 24 de ore Interviu Mandruta Video pe 2 April 2009 la 20:14 (#)Nu ma uit un pic la televizor si apar lucruri trasnite .Astept cu nerabdare ca cineva sa se sesizeze in legatura cu un caz de tradare savarsit de admirabila si nemaipomenita Monica Macovei.Asta vrea sa ne reprezinte in Parlamentul European?Si cand te gandesti ca nu e prima oara cand face asemenea lucruri…In ceea ce priveste marile rafuieli intre miliardari,eu le-as caracteriza drept neinteresante.Iar PSD-ul a ingenuncheat in fata lui Basescu,oricat s-ar amagi Geoana ca iese presedinte.Cineva ar trebui sa-i explice lui Geoana ca echipa lui Nastase a adus voturi pentru PSD,nu stimabilul care acum se imbata cu apa rece.Ca de aia a vrut Base capul lui Nastase…
De Irina pe 2 April 2009 la 20:16 (#)chestia cu JJ e clar scoasa ca sa deturneze media de la subiectul BASESCU.
daca tot se apropie lumea de acest subiect, ofer si eu unul:
- pe langa faptul ca jj la nasit pe primarul de Voluntari (intr-un anume fel) iar primaria Voluntari este in prag de faliment, pe bugete false depuse la ministerul finantelor, asta trebuie verificat atat la minister cat si la bancile implicate.
sa revenim: cum poate un angajat al primariei din Voluntari, dupa trei ani de lucru(cred ca a venit direct din facultate) la disciplina in constructii sa cumpere vreo 25 de HA in Voluntari (la preturile din 2003) culmea pe unde ar putea sa treaca o autostrada.( ase verifica declaratiile de avere de pe site-ul primariei)
asta nemaivorbind de ce legaturi ar putea exista intre actualul primar,presedintele consiliului judetean, gabriel oprea si actualul presedinte pnl ilfov = pdsr-ul nu se uita niciodata:)
p.s. chiar daca se poate considera ca am divagat, fiecare subiect in parte reprezinta o problema grava
De jean valjean pe 2 April 2009 la 20:36 (#)E incredibil ce se intampla in tara asta!! Daca mai aveam vreun dubiu, acum e clar: nu mai cred in coincidente!
De Simona pe 2 April 2009 la 21:02 (#)D-le Victor Ciutacu,
De lucia pe 2 April 2009 la 21:17 (#)Dl.boc iar astupa goarna. Sotul meu a iesi cu pensie partiala anticipata din cadrul armatei in anul 2000 nu pentru ca a vrut ci, pentru ca s-a inchis unitatea. A facut o alta facultate, si acum ocupa un post intr-o institutie bugetara. Are pensie de 1730 burt, net 1530 lei, si salariu 1300 lei,iar dupa dl.boc trebuie sa aleaga intre pensie ori salariu. Este moral, ce principiu mai sta la baza. Dar daca cineva are pensie 1499 lei si salariu 3000 lei acela poate cumula pensia cu salariul, este moral.Mai mult cei numiti si alesii poporului, pot cumula pensia cu salariul, pai nu e discriminare.De ce nu faceti emisiune si pe aceasta tema pentru ca arde. Acesti oameni au imprumuturi la banci, copii de intretinut la facultate, cum se vor descurca.In mai putin de 10 ani sunt dati afara pentru a doua oara de catre stat.
Vorbiti fratilor despre alte subiecte la Sinteza si Vorbe Grele…sa fie in ciuda altora…!
De ionut pe 2 April 2009 la 21:23 (#)Toata tarasenia cu furtul masinii lui Becali a fost pusa la cale de cei de la DGIPI, la ordin de sus, pentru a-l prinde pe Becali in flagrant, rapire de persoane sau vatamare corporala…, deoarece scandalul cu valiza era de toata prastia si nu putea sa-l bage la zdup cu asa ceva. De aceea Politia n-a inceput cercetarile cind Becali a declarat la Politie ca i s-a furat masina. Smecherii de la 2,15 au dat comanda hotilor informatori sa fure masina, acestia au furat-o, Politia nu a intervenit, Becalia a cautat sa-si faca singur dreptate si iata ca, acum au gasit motiv suficient ca sa-l lege pe acesta. Si asta pentru ca, Becali a declarat intr-un interviu la un studio de televiziune cum ca, “Bai Basescu ai grija baiatule ce faci ca, nu esti doar tu de capul tau in tara asta”
De gelu pe 2 April 2009 la 21:26 (#)Incredibil dar adevarat! Scandalul Becali reuseste sa abata atentia de la magariile lui Base et company. Apropo ce cauta tiganii la Judecatorie? Nu cumva vreun portocaliu i-a uns tocmai pentru a face un pic de galagie? Vad ca pana si Antena 3 prezinta mai mult despre Becali decat despre hotul Basescu. Pacat!
De Cristina Popa pe 2 April 2009 la 21:36 (#)http://zaraovidiu.blogspot.com/2009/04/l-ati-inhatat-pe-becali-luati-l-si-pe.html
De zara ovidiu pe 2 April 2009 la 21:36 (#)Tătucu’ virgin încearcă să ne pună nouă, prostimii prezervativ, ca să nu violăm prin holbarea la teveu, famelia sa de băieţi & fetiţe cu lovele făcte pe şest.
De C. Bojan pe 2 April 2009 la 21:48 (#)1. Ceea ce nu a aflat Tătucu’ e că violu’ cu prezervativ nu se poate descoperi decât dacă e recunoscut de făptaşi.
2. Fiind criză, nu m-aş mira ca prezervativele astea să-l coste mult la alegeri.
3. Poate crede că unii o avem la fel de mică (măsura la pantofi-desigur!) precum a micului său servitor (sau poate a D-sale…), şi din cauza asta, la unii dintre noi, s-au crăpat prezervativele.
Soluţie: Oricâte prezervative ne cumpără se crapă… La unii mai greu la alţii mai uşor, da’ important e că suntem din ce în ce mai mulţi.
acum urmaresc in reluare pe Antena 3 emisiunea de aseara, va apreciez foarte mult domnule Ciutacu, un adevarat erou pot sa spun, tinete-ti minte va rog numele de Marian Vlad, prea mult tupeu din partea domnului Mircea Basescu, incredibil ce poate sa declare si in ce fel, ma fac eu mare stati linititi, urcheala ca la clasa 1, rusine rusine ierarhiei Escu toti care au fost au supt intr-un mare fel, daca asta e adevarul despre tara asta sincer prefer sa ma mut cat mai curand!
De Vlad pe 2 April 2009 la 21:55 (#)Domnule Ciutacu, mi-e greata si nu mai pot! Ajungem mai rau ca in comunism…
De Ally pe 2 April 2009 la 22:04 (#)Pe bune,
De FuXi pe 2 April 2009 la 22:08 (#)badea incepe sa ma enerveze din ce in ce mai tare. Are idei fixe si vrea sa le impuna ca axiome. E o drama!
Buna seara!Basestii ne considera fraieri.Imi dau seama si din felul cum rade presedintele si zice “sa traiti bine!”Era clar de atunci ca e fals.
De balbeck pe 2 April 2009 la 22:11 (#)@Irina:
De somebody pe 2 April 2009 la 22:36 (#)Ce cred eu: Antonescu si Nastase in primul tur, pe langa Basescu, nu se stie, sa nu treaca Nastase cu Basescu in cel de-al doilea tur. Iar in al doilea tur, Nastase ar fi dezavantajat de laturile pe care le-ar arunca marinarul, in maniera-i binecunoscuta. Ca sunt multi prosti in tara asta, n-avem ce sa facem si nici sa ne ascundem dupa vorbe pretioase nu(mai) e cazul. Crin insa cred ca-l poate”face ” pe badaran fara nicio problema, dat fiind ca acesta nu se poate da victima pe langa el. N-are vile si nici afaceri pe bani publici n-a facut.
Prostanacul in primul tur n-are sanse sa-l”deranjeze” pe Crin.
“Sta-i” (din “daca sta-i bine-n rating”) se citeste sta… urmat de sunetul provocat de contractia (mai rapida chiar decit cea a economiei) organelor genitale masculine (sectiunea de jos) in urma unei actiuni nedemne. Sintaxa denota un oarecare grad de stres.
Prin extrapolare, putem ajunge la sta-tul (de la, aleg un exemplu la intimplare, “statul politienesc”), unde tul se transforma in tur (prin rotacism) si denota sta-rea in care ne aflam actualmente: sta-i un tur sau primesti o… vizita.
De conu' Mishu pe 2 April 2009 la 22:56 (#)Am sa fac referire la un subiect care nu prea are legatura cu ceea ce ati postat aici:venirea primei doamne a Frantei in Romania la un spectacol de moda.Daca imi amintesc bine,cu mult timp in urma ,o persoana cu relatii de rudenie in guvernul francez ma indemna sa intru in politica si incerca sa afle dedesubturile guvernarii romanesti.Am avut impresia atunci ca am de-a face cu cineva din cadrul serviciilor de informatie.La momentul respectiv, sefia CE apartinea Frantei.Cat de curand voi ajunge si eu in Franta.Basescu a avut niste aventuri cu nabadai pe acolo,parca asa imi amintesc.Iar faza cu spectacolul de moda ,la care vine Carla Bruni,ma duce cu gandul la contacte intre servicii secrete.Nu o spun ca sa ma aflu in treaba.Asa vad eu lucrurile ,cunoscand si alte aspecte,fara a da detalii.E disperat Basescu?Vrea sa isi repare greseli din trecut?
De Irina pe 2 April 2009 la 23:39 (#)Este foarte clar: istoria se repeta cu alti actori, este reinstaurata teroarea rosie sub masca portocalie. Exact asa procedau si comisarii sovietici si rusnacii conducatori ai securitatii in anii 50: navaleau in casele oamenilor, ridicau incomozii si dusi erau. Daca se mai auzea ceva de vreunul era bine, problema este ca nu prea se mai auzea vorbindu-se mai mult in soapta. Felicitari Traian Traianovici Basescov, demn fauritor al stalinismului portocaliu in Romania.
De zombie pe 2 April 2009 la 23:44 (#)PD-Liberal, afara e vopsit gardul!!!
Dupa uluci stau oli..go..fre..nii ca, Mircea fratele presedintelui, care ii ameninta pe cetatenii acestei tari care ii dau in vileag afacerile de hotie cu paminturile statului cu bataia si mortea. Cu atit mai mult cind Mircea Basescu nu e un simplu membru de partid iar mincatorul de ca..ca..o Boc de pe vremea epcoii de aur tace ca melcul si inghite ca porcul vis-a-vis de amenintarile mafiotului de la malul marii. Asta-i partidul vopsit in liberal democrat expert la bagatul pumnului in gura celor care nu le ridica osanale.
De gelu pe 2 April 2009 la 23:50 (#)Traian Mugambe’scu de Romania!!
De gelu pe 2 April 2009 la 23:52 (#)Gata, dom’le, mi-a revenit optimismul,
ati fost foarte bine cu totii,
intrarea in prelungiri a fost excelenta.
Imi da o mandrie de-un anumit fel
faptul ca sunteti cum sunteti.
Un pic de presa tot mai avem noi.
Mesajul mai trebuie preluat de catre contracandidatul ASTUIA
(de-acum nu-i mai zic presedinte,
nici Baaaaaase Baaaaaaaase,
ii zic ASTA — simt eu ca-i vine bine).
De fapt cred c-am sa-ncep sa-i zic Presedinte omului anului,
poate-i da si mai multa energie.
(Da da, am zis ca mi-a revenit optimismul,
despre Antonescu vorbesc.)
Am zis felicitari? N-am zis.
Deci:
Felicitari echipei din seara asta.
Sunteti minunati.
Sa fim optimisti, ca parca suntem mai frumosi asa.
De Anca pe 3 April 2009 la 00:26 (#)Vai ce “misto” a fost Giovani Becali cum aranja el camerele! Un adevarat regizor de platou. Cum poti sa-l lauzi cand ia de gat un cameraman? Bine ca faci spume cand zice Basescu “caraghiosule” sau cant frate-sau te ia pe tine la pertu.
De pnc pe 3 April 2009 la 00:30 (#)@pnc: n-ai priceput nimic. e explicabil. esti idiot.
De Victor Ciutacu pe 3 April 2009 la 01:34 (#)Am citit mai sus o idee excelenta….sa se lanseze o “petitie” pentru demiterea “lu basescu”.
De summer80 pe 3 April 2009 la 02:34 (#)Va scriu de la mama draqului (canada) unde imi duc veacul, si nu o duc rau dar as veni acasa . Sa va spun una buna: acum cateva zile am mers la o banca aici sa ma interesez cum pot obtine si in ce conditii un imprumut pt o casa (preturile sunt jos) , trebuie sa precizez ca spre deosebire de copilele “clanului basescu” ,muncesc de 4 ani si 4 luni aici ( 14 luni 20$/ora; 16 luni 23$/ora; 20 luni 25$/ora; si acum 27$/ora….saptamana de lucru de 45 ore,sambata doar 5 ore) si am reusit sa strang 75 000$, o parte din care sa ii pun down payment ,avans…surpriza ….de la banca mi-au cerut nu scrisori de la servici sa dovedesc ca muncesc ci doar un numar de telefon ca se intereseaza ei dar au cerut sa le dau explicatii de unde am banii pt down payment.
Pt asta trebuie sa sun la fisc si aia or sa imi dea nus’ ce hartii doveditoare ca am platit toate taxele si asa mai departe
Acum in tara aia (Romania) cum poti sa faci atatea si nimeni sa nu te intrbe nimic?
Daca mai este reales si anul asta basina asta , nesimtitul asta va sfatuiesc sa va tineti gura ca tara merita ce are
Tot respectul si porniti petitiune sa cada basina de la cotroceni
Felicitari, ati avut fler privind arestarea lui Becali. Tinutul lui in arest va tine ocupata opinia publica timp suficent ca ionica base sa faca rost de niste documente iar unchiul ei sa faca pierdute altele. Nu ca dau sfaturi dar nu trebuie sa lasati sa scape clanul base de atentia publicului privind magariile lor.
De Cristina Popa pe 3 April 2009 la 07:28 (#)Nu inteleg de ce, in pofida sarlataniilor familiei Basescu, nimeni nu sesizeaza ridicolul presiunilor exercitate de ADN asupra lui Nasstase. Pai, chiar si adunate, Tamara plus Zambaccian plus toate termopanele din lume toate la un loc nu fac nici macar cat sub unghie in comparatie cu DOUA FETE CINCI PALATE, CASUNEANU, COCOS, UDREA, RAPIREA DIN SERAI, GAOZAR, EBA, NOTARUL IOANA, FIRMA DE TRABUCE, INGHETATA, MIHAILEANU, TELEFOANE ASCULTATE, GOLDEN BLITZ, BAUTURA, ESCAPADELE…… Aoleu, da cate sunt. Chiar si eu imi dau seama ce prost sunt cateodata si cate mizerii am putut sa inghitim de la Besesscu & Co
De Victorfan pe 3 April 2009 la 08:28 (#)Becali era victima sigura. Daca dadea banii ceruti in santaj era condamnat pentru intelegere cu infractorii. Jalnica prestatia lui Nica si acum si cand a fost arestat Gorbunov. Omul asta e prost de iese in momentul unor actiuni in desfesurare pe care nu le stapaneste. E clar, el este prizonier la interne dar va deconta.
De gabi_bt pe 3 April 2009 la 09:34 (#)1. Nota 10 pt. Bogdan Teodorescu ca ne-a lamurit ce inseamna “ori iti fac casa, ori cavou” , care se traduce prin” ori te cumpar ,ori te omor” Abia acum sunt socat de ce a putut spune fratele presedintelui la tv.Iar presedintele tace, deci e deacord.Incredibil, ce banditi!
2 D-le Ciutacu, invitati-l pe seful politiei din Romania sa ne explice de ce autoritatile nu s-au autosesizat si in cazul “Dom Costel”.
3 De ce opozitia nu caraie nimic despre afacerile familiei Basescu ?
Te salutant!
De mishulescu pe 3 April 2009 la 10:25 (#)Astept dle. Ciutacu, o plangere penala pe petitii.ro pe care s-o putem semna cat mai multi, impotriva individului numit Mircea Basescu! Evdent printre primii semnatari as dori sa-l vad pe “gauzar” si dl. Ciuvica. Sunt curios cum va reactiona procuratura la asa ceva.
De ePM pe 3 April 2009 la 10:35 (#)te lasa nervi in tara asta cum naiba mai poate lumea suporta. clanul mafiot basescian pune la cale toate marsavia asta pt a atrage atentia de la parasuta aia de m basescu (care este cu 10 clase sub becali) si ca razbunare la cazul popoviciu, cred ca si noi romani ar trebui sa ne facem dreptate singuri adica toti capi astia de la dna de la politie si basescieni ar trebui da-ti jos si tarati prin tribunale si puscarii iar pe strada purtati cu catuse sa poata dea lumea cu rosii si oua in ei, avertismernt traim intr-o tara in care oricare dintre noi poate sa-i fie inscenat o astfel de sarada, ala care a fost filmat iancu ala e liber si aia da a fost sechestare,
De vali pe 3 April 2009 la 10:53 (#)acuma incep si eu ca vadim: jos mafia vrem revolutie.
@Victor Ciutacu: Hai sa ne intelegem; ati sarit cumva in sus ca omu ala era luat de gat de Giovani Becali? Nu. Era un coleg de breasla? Da. Ati spus fiind foarte zambitor ca a fost o chestie “misto” cum aranja ala fotografii? Da. Ati spus ca este inadmisibil ca un ziarist sa fie luat de gat in curtea politiei? Nu. Daca m-ati vedea in fata ati avea puterea si tupeul sa-mi spuneti ca sunt idiot?
De pnc pe 3 April 2009 la 11:06 (#)Off topic: Becali a anuntat la Capatos ca a fost o faza fix ca in filme, cu aia care stateau acolo facuti pe ei si 30 de insi care, daca nu era gigi, i-ar fi rupt in bucati. Daca pe Becali il ridicau de pe strada, pentru orice motiv, si il sechestrau chiar si 3 minute, si apoi anuntau la tv ca au facut asta…discutam la fel ca acum cand “nu exista probe”? Ok, e comanda politica da nu poti sa iesi la tv sa zici ca i-ai tinut pe aia la interogatoriu intr-o carciuma.
Va salut, cu un oarecare respect.
Justitia este o mare mizerie.Este absurd sa ti se fura masina si nu ai dreptul sa opresti hotul.Hotul in libertate si pagubitul in puscarie!!!.Foarte multi oamenii incepem sa regretam ca ne-am nascut in Romania.Cum suntem noi aparati ca cetateni de spagi,violuri,crime,furturi?.Justitia doarme si este trezita doar atunci cand sunt solicitati de la centru’ .Sa traim bine..,domnule,Basescu
De mari pe 3 April 2009 la 12:13 (#)e ok sa aparam un mafiot? ma intriga ca s-a intamplat astazi si nu “ieri”, dar nu mai intriga ca un mafiot, un coate goale, a cazut in propria groapa.!
De gaby pe 3 April 2009 la 12:18 (#)e dezastru in tara asta, mi-e sila de toti, dar ne meritam soarta. votam si aparam ce nu trebuie, scoatem eroi pe banda si pe cine nu trebuie! e jenant! ce tara, ce democratie, daca astia au dictat cand: mai rau ca pe timpul bunicutei!
Mie una imi pare rau ca parintii mei m-au dat la scola, fiinca cred ca-mi era mai bine daca eram analfabeta. Nu pot spune ca sunt o desteapta , dar ma enerveaza cand vad ca-si bat joc de noi fara nici o jena. Sunt invatata de tatal meu ca pe langa scolile pe care le-am facut si slava am facut destule , cel mai importatnt in viata este buna crestere – adica cei sapte ani de acasa -. Ma gandesc ca singura variata onesta pentru mine si pentru cei ca mine sa plecam din Romania. Daca am reusit aici cu siguranta oriunde in lume, vor reusi .
De sorela pe 3 April 2009 la 12:37 (#)In ce-l priveste pe Prigoana imi este sila sa-l vad oriunde ar aparea! Inteleg ca e amicul dumneavoastra, ca e de gasca, de sprit sau de ce-o fi el bun, dar ca personaj public si politician(imi este f. greu sa inteleg cum l-a putut vota cineva)este dezgustator! Intre Prigoana, Traian si Mircea Basescu nu este nici o diferenta, sunt acelasi aluat de neam prost, prost. Nu inteleg nici mediatizarea unui astfel de personaj oribil si penibil ca Prigoana!
De Alina pe 3 April 2009 la 12:48 (#)Domnul Prigoana respecta intru totul ierarhia. E un slujitor ideal din punct de vedere al daruirii pentru cauza desi argumentatie il face penibil.
De Dan pe 3 April 2009 la 13:05 (#)Eu unul nu il plang pe Becali ca i s-a facut lui o nedreptate e totusi discutabil pentru ca in cazuri speciale cetatenii pot fi saltati fara a li se adduce la cunostinta dar el cate invarteli si nedreptati nu a facut? Pacat ca il prind pentru sechestrare de persoane…e rdicol.
[...] Ciutacu este primul ziarist care a reusit sa afle cum ia cotizatia cu acte clanul Basescu , si vrea sa sune in direct la 112 , ca sa vada daca politistii au aceeasi reactie la amenintarea [...]
De Gigi Becali a fost arestat | ROMANIA INEDIT pe 3 April 2009 la 13:15 (#)Spune Ciutacule de ce ma faci idiot? Ti-am demonstrat ca ai chicotit in loc sa iei atitudine fata de agresarea unui coleg de-al tau. Ati tacut toti ca porcii in cucuruz cand l-a luat pe ala de gat, ba mai mult Givani a fost IMPRESIONANT cu cateva ore mai devreme. Ce n-am inteles?
De pnc pe 3 April 2009 la 14:51 (#)CLANUL BASESCU VA FACE TOTUL PENTRU ASI NEUTRALIZA ADVERSARII POLITICI.
De Costin Tanasescu pe 3 April 2009 la 14:59 (#)Aceste cotizatii sunt doar cele oficiale, nimeni nu vorbeste insa de milioanele de euro dati neoficial de baronii locali portocalii, care i-au intrecut cu mult pe cei pesedisti.
Adevarul il vom afla abia dupa caderea lui TRAIAN BASESCU, asta daca se va intampla! ANII ACESTIA S-A FURAT CAT IN TOTI CEI 20 DE ANI DE DUPA ’89!
“Am plătit un miliard de lei pentru două proprietăţi, că le-am înstrăinat acum un an”
Domnul Prigoana uita (spun uita pentru ca mi-e greu sa cred ca nu stie pentru ce a dat acesti bani)insa sa precizeze ce reprezenta suma respectiva. Daca el a platit un miliard in calitate de vanzator, suma respectiva reprezinta impozitul pe care il datora statului. Asa se procedeaza: la notariat, in cazul unei tranzactii, vanzatorul isi plateste impozitul datorat statului, iar cumparatorul este cel care plateste taxele notariale.
De jesuis pe 3 April 2009 la 15:04 (#)Aşa cum au spus-o mulţi până acum, dacă Becali îmi era mai mult decât antipatic, acum îmi vine să mă duc să-l mângâi pe creştet!
De mosser pe 3 April 2009 la 16:49 (#)De ce şi-or imagina ăştia că noi chiar înghiţim gogoşile lor, habar n-am. Cert este că ceva e în neregulă şi cu noi, fiindcă le-am lăsat această impresie deplorabilă.
Treaba e că au reuşit să ne mute sfera de interes asupra lui Becali, ca să uităm de Clanul Băseştilor, aşa cum bine spuneţi dv.!
Din punctul meu de vedere, mutarea e total eronată şi nu vor reuşi să ne păcălească prea mult timp fiindcă – nu-i aşa – orice miroase se şi împute! Şi dacă stăm bine cu salubrizarea trebuie să îngropăm rapid “mortul”! Şi să ne vedem de preavii Băseşti!
Cum a ajuns Prigonius asta asa lingau? Sau era?
De sandman pe 3 April 2009 la 18:36 (#)Si cind ma gindesc ca si parvenitul asta e din Cluj… imi vine asa o scirba…
Astea sint nevertebratele care ne conduc din Parlament: parveniti, lingai, pupincuristi, fripturisti (cum le zicea nea’ Nelu). Si e vina noastra ca i-am votat.
Trebuie sa (mai) amintim ca George Becali a fost singurul om de afaceri din Romania care a ajutat si recompensat victime ale regimului comunist, care a oferit o sansa inclusiv si mai ales celor trei detinuti politici incarcerati de regimul criminal rusesc din Transnistria, Alexandru Lesco, Tudor Popa, Andrei Ivantoc, cetateni de onoare ai Capitalei, decorati cu Ordinul National „Steaua Romaniei” în grad de Cavaler de presedintele Romaniei, in 2007, la eliberarea din puscaria de la Tiraspol unde au executat 12 respectiv 15 ani de temnita. Statul Roman, desi avea datoria de a-i sprijini sa-si reia o viata normala, desi acesti trei eroi au ispasit pentru Romania cu demnitate si onoare, nu le-a oferit nimic. George Becali, oierul blamat azi de jalnici “deontologi de serviciu”, pseudo-jurnalisti amploaiati ai unor “capitalisti” nascuti din tenebrele comunismului – moguli imbogatiti prin jaf si furt la nivel national – a fost cel care le-a oferit, in spirit crestinesc, celor trei eroi ai Romaniei ajutor ca sa inceapa o viata noua.
De self pe 3 April 2009 la 22:13 (#)sursa
A! Mi-am adus aminte cat a patimit d-nul Oprescu pentru semnaturile necesare depunerii candidaturii. O sa-i verifice si d-rei EBA, semnaturile? Nu de alta dar cred ca sunt multe suprapuneri cu cele ale PD-L-ului.
De Ioana S., Bucuresti pe 4 April 2009 la 15:53 (#)Mereu ne bucura prezenta dumneavoastra la sinteza zilei si cred ca daca ati forma toate cele trei emisiuni intru-na singura ati fi mai tari decat cei trei muschetari si cu cu domnul Stan cei 4 ( domnul Badea domnul Gadea domnia dumneavoastra si domnul Stan ) ati aveea cea mai tare cota de piata ar putea inchide portile in acel interval de timp toate televiziunile advese. Domnule Victor nu santem intelectualii santem o familie modesta care a ales s-a inceapa o viata noua intr-o tara noua dar care nu a uitat de unde a plecat si totusi unde s-a format dar aici am reusit mai multe c-a acolo si asta pentru ca muncim mai mult pentru noi si lumea ne apreciaza si chiar daca santem romani de multa ori nu ne cred.Poate va ganditii s-a uniti toate trei emisiuni intru-na singura deci vorbe grele sinteza zilei si revista presei am putea s-a avem un spectacol de zile mari in fiecare zi.
De nick pe 5 April 2009 la 15:19 (#)vreau sa stiu ce se intimpla cu ANCA FLOREA?ajutati-ma sa iau legatura cu RADU TUDOR. am ceva interesant pentru el.multumesc
De toni pe 16 December 2009 la 10:48 (#)D-nul Ciutacu,am74ani.In 90 am crezut ca i-mi voi trai ultimi ani mai bine.Ca nu eate asa s-a demonstrat si este destul de dureros.Ce se pote face?D-ta si alti ziaristi de bine care nu pot fi cumparati sau corupti {nu dau exemple fiindca sunt de notoritate} impreuna cu SOCIETATEA CIVILA si niste economisti de bine cautati si demonstrati unde sunt banii dela AVAS,FMI. si alte surse.Incercati sa aflati mecanismele prin care B.T. GUVERNUL reuseste sa faca ce vrea in tara asta.Incercati sa gasiti si alti oameni din presa care sa va sustina.SUNTETI ULTIMA SPERANTA Incercati sa aflati de ce opozitia este VARZA.Este vorba de marea tradare nationala?,sau incompetenta.Scuze pentru deraj.
De toni pe 26 April 2010 la 11:27 (#)mi-e sila si mie de tot ce iti este d-tale sila.Mai mult mi-e sila ca nu le este sila si altora care dorm pe ei si lasa hidra sa ne sugrume.Daca greata poate fi superlativul silei.mi-e graeta ca exista B1tv sau R.L. si altelecare promoveaza minciuna si fatarnicia.
De toni pe 5 May 2010 la 09:59 (#)Adaugă Comentariu!