Cine şi de ce l-a retras pe Diaconescu
De: Victor Ciutacu - Categoria: Antena 2,Delatiuni cetatenesti de bine,Polemici PoliticeRetragerile lui Mazăre şi Mitrea, în favoarea lui Ponta, n-au surprins pe nimeni. Retragerea lui Diaconescu, pentru Geoană, a stârnit ditamai scandalul politic. Pentru că, la scurtă vreme după anunţ, a apărut jumătatea de dezvăluire a Florianei (întâmplător, într-o emisiune unde eram şi eu invitat), aceea că fostul ministru de Externe ar fi fost filat la sânge şi, ulterior, şantajat. Nu şi de cine şi cu ce.
Foto Andreea Blanatui (Qmagazine)
Ştiu varianta eroului scandalului, am vorbit cu el imediat după, atât în privat, cât şi într-o altă transmisie. Iar ceea ce a spus Victor aseară, la Sinteza zilei, confirmă o anumită parte a discuţiei mele cu Cristi. Dar sigur nu e tot. Ştiu, de asemenea, şi celelalte (măcar) două variante care circulă prin piaţa bârfelor politce, atât cea privind monitorizarea întru şantaj executată de generalii lui Marean (completată, după caz, cu un pachet financiar compensatoriu pentru pierderea poziţiei politice) şi ajunsă la Năstase, cât şi aia cu încercarea de spălare a imaginii fostului ministru de externe (mai bine victima unui şantaj pe motive sentimentale decât devoalarea unei acţiuni la ordinul serviciilor). Le iau pe toate cu titlu de inventar, nici nu le cred integral, nici nu le resping din start ca ipoteze de lucru. Dar nu înseamnă că nu încerc să aflu mai mult. Primul pas public îl fac deseară, de la ora 21, în exclusivitate la Vorbe grele, pe Antena 2, într-un dialog cu Cristi Diaconescu.

81 Comentarii până acum.
Comentariile trebuie aprobate înaintea publicării. Vă mulţumesc!Daca iesim din UE ca oricum nu luam nici 5% din fondurile puse la dispozitie si din NATO ca oricum in afara de jegosii astia de politicieni nu ne ataca nimeni tara vom economisi minim 5 miliare de euro care sunt mai mult decat suficienti pt. plata pensiilor.
De Vasile pe 23 February 2010 la 12:57 (#)Romania nu mai vrea sa dea bani la UE si NATO pt. vrajeala ca vom trai bine doar daca suntem la baza piramidei UE……..
Problema, daca este una, e la tabara Geoana in curte.
Nastase nu se incurca cu ciurucuri din alea(imi amintesc si acum celebra replica adresata lui Hrebe acum cativa ani, ca daca face DNA-ul perchezetie o sa gaseasca “dosarelele voastre Viorele” nu altceva), plus ca nu i-a folosit lui, adica lui Ponta.
Iar intortocheli de genul Vanghelie si Stan ala i-au aratat pisica lui Diaconescu tocmai ca sa-l ajute pe Ponta prin faptul ca Diaconescu se retrage…deja il banuim de prea multe pe Marean.
De Cristian pe 23 February 2010 la 13:00 (#)Cred ca inafara de pasi hipnotici,nu vom vedea ceva real pe marginea acestei povesti in vecii vecilor.
Asa ca eu spun pas.
M-ar interesa de ce nu iese nimeni in strada sa-i smardoiasca pe ordinarii astia care la un an si ceva nu au luat macar o minima masura economica pentru a stavili nenorocirea.
Ca de obicei-suntem cu ochii pe tine;)
De markuss pe 23 February 2010 la 13:06 (#)Sunt curioasa ce va spune! De fapt, pot sa ma arunc intr-o ipoteza: nu va spune nimic.
De cineva pe 23 February 2010 la 13:09 (#)Corect.Sa iesim din UE. Ce rost are? Cu politicienii nostri de hartie creponata. Imi pare rau de faptul ca nu avem niste oameni mai de calitate sa ne conduca.
De Daniel pe 23 February 2010 la 13:12 (#)Buna ziua,
Nu voi comenta despre acest articol… sincera sa fiu nu cred in obiectivitatea dumneavoastra, in genialitatea si inteligenta neintrecuta pe care spuneti ca le detineti si, tocmai de aceea, prefer sa nu va comentez parerile… Am o singura rugaminte: fac apel la ceea ce credeti dumneavoastra ca sunteti, un geniu, si, va rog, pronuntati corect cuvantul presedintie … nu exista “presedetie”… si, va mai rog ceva, anuntati toate televiziunile, toti prezentatorii de emisiuni (care daca ar fi avut studii de specialitate poate ar fi stiut) sa pronunte corect acest cuvant… stau acasa, la pat, in gips … ma uit zilnic la stiri si nu mai rezist… nu sunt un geniu, sunt un om care a studiat suficient de mult cat sa stie sa-si vorbeasca corect limba materna.
Va multumesc anticipat.
P.S. De obicei inchid cu sintagma “cu respect”… nu simt asa ceva in privinta unui om influentat … nu, nu, nu influent… influentat…
De Andreea pe 23 February 2010 la 13:16 (#)Cristian Diaconescu… once a rabbit, allways a rabbit !
De [D][S][N] pe 23 February 2010 la 13:19 (#)Restul adevarului il stie numai el, ramane sa vedem daca are curaj sa-l spuna vreodata.
Ma deranjeaza campania asta de discreditare a lui Marean care continua si dupa alegeri, probabil pentru ca unii sa se asigure ca ii mai ia din avantul politic si sa plateasca niste polite. Am vazut ca nici Badea n-a prea fost asa de atent la detaliile afacerii cu banii pentru aplauze, sau poate n-a vrut… Din cate intelesesem eu, aia fusesera recrutati de o agentie deci nu de Marean, deci ce cautau la el pentru bani? Ca tot romanul, in mod evident, eu solidarizez cu victima
In ceea ce-o priveste pe jurnalista Floriana Jucan, daca e asa deontoloaga de ce nu i-a inmanat dosarul lui Diaconescu fara sa-l mai faca public presei? Eu n-am prea vazut-o pe la televizor pana sambata, n-am eu atata timp
, dar as putea spune ca m-a socat sa aud cat de raraita este. Intotdeauna am crezut ca sunt niste standarde ca sa apari la tv. Da’ e bine de stiut ca nu sunt asa stricte…
De Manuela pe 23 February 2010 la 13:20 (#)Vreau sa bag si-un post scriptum; nea Victore, tu stii foarte bine ca Floriana a avut ceva legatura cu serviciile deosebit de secrete de la noi. Candva pe vremea lui Magureanu. Iar parerea mea este daca ai avut de-a face cu ele odata…de acolo nu te retragi, ci doar esti retras. Genul de femeie care iti ia mintile si portofelul odata cu ele.
De Cristian pe 23 February 2010 la 13:20 (#)N-am nimic impotriva aparitiei ei pe sticla, este o prezenta placuta, cu verb si spirit. Dar cred ca face sau incearca sa faca un joc. Al cui nu stiu, cert este insa ca Diaconescu a ramas acelasi om indoit de vesnice dileme.
Pe romaneste vorbind, mare smecherie ca i-a tras-o sau nu i-a tras-o cuiva. Ori ca a fost la un afacerist. Se duc ei oricum, chiar daca sunt filati ori ba, doar nu e nimeni tampit sa creada ca n-o fac.
Conteaza sa ai stomac si replica. Ori Cristi Diaconescu a dovedit ca n-are. Basescu si-a trimis EuroBuzata in Parlamentul European in timp ce vorbea despre nepotisme. Ba aia s-a facut de tot rasul in privinta (sanchi) stapanirii emotiilor si a marijuanei. Si nu a contat deloc.
Am vrut in mesajul anterior sa corectez “nu exista presedentie” – cum atat dumneavoastra cat si multi altii care se considera genii obisnuiti sa pronuntati.
De Andreea pe 23 February 2010 la 13:21 (#)@Andreea: am inteles ca ati trecut pe aici sa-mi spuneti sa nu contez pe dvs. am luat act. mai departe, daca nominalizati o singura emisiune in care nu am pronuntat corect presedintie, inghit CD-ul cu inregistrarea in direct. cat despre lipsa dvs. de respect pentru mine, ma lasa rece ca gheata.
De Victor Ciutacu pe 23 February 2010 la 13:25 (#)@Manuela: hai sa nu plangem pe umerii firavi ai lu’ Marean
Ideea este foarte simpla! Jucan traieste din santaj. Asta este meseria ei de baza. Ea angajeaza firma de detectivi particulari, urmareste diverse persoane dupa care le santajeaza. Chiar daca materialul dat de detectivi nu contine ceva compromitator, ea stie ca odata data in presa o poveste falsa, e greu sa o combati. Si in acest caz ea spera sa obtina bani atat de la acea femeie de afaceri cat si de la acest politician. Atat de simplu!
De Elena pe 23 February 2010 la 13:26 (#)@Elena: aveti si vreo proba sau vorbim ca sa ne auzim discutand?
De Victor Ciutacu pe 23 February 2010 la 13:28 (#)Smardoiala bolsevica. Intr-un fel, imi pare rau de el, a parut cel mai “fatos” ministru de externe din ultima vreme.
De valentin pe 23 February 2010 la 13:30 (#)Nu stiu daca se accepta replici la comentarii (n-am citit regulamentul), dar nu ma pot abtine sa nu-i spun d-lui “markuss”, ca eu as fi multumit daca “ordinarii astia” s-ar abtine de la a mai lua masuri de adancire a nenorocirii, ca, de stavilire a ei, sa fim seriosi, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!
De Buduru pe 23 February 2010 la 13:31 (#)Cand balonul de productie americana in care se aflau Basescu si Geoana a inceput sa se prabuseasca a fost aruncat si balastul Diaconescu
De Clarvazator pe 23 February 2010 la 13:33 (#)tara arde si baba se piaptana. sa ma scuze bizonu’ elector roman.
De che pe 23 February 2010 la 13:34 (#)am vz ca scrie la gazete ca domnul diaconescu ar avea doua dragute la realitatea. nu cred ca din cauza dezvaluirilor legate de iubirile dumnealui s-a retras. in fond si la urma urmei, e viata lui si mai fusese pozat cu una dintre ele acuma ceva timp in urma…deci ce se ascunde in spatele retragerii, caci de santaj ne-am lamurit ca a existat…?
De Petru T. pe 23 February 2010 la 13:37 (#)1). Nu pricep de ce atata preocupare pentru PSD si ce s-a intamplat p-acolo. Nu cred ca se asteapta cineva sa pogoare “izbavirea” neamului din cer (o tema favorita a domnului Puric, din cate am vazut) prin hornurile sediului central PSD (nu stiu daca are hornuri, dar sa zicem ca ar avea). O subgruparea de mafioti se prostesc de-a “oamenii politici” ca tot n-au alta grija, si nici mafioti pe bune sa se omoare, nu sunt… De ce ar interesa asta pe cineva care are de platit facturi, de cumparat mancare, de suportat mizeria de viata din Romania?!
2). Va asteptati sa spuna Diaconescu asta ceva adevarat?! Pai, daca avea atat curaj, nu ajungea niciodata mai mult de client al barurilor/restaurantelor si eventual cazinourilor (daca l-o pasiona) mai mult sau mai putin “de lux”. O sa balmajeasca si el ceva, o sa se plictiseasca lumea si o sa schimbe canalul, si cam atat…
3). Bun, sa zicem ca a fost filat si ulterior santajat. Dar ce mama dracilor baltati fac toti baietii astia de sunt asa santajabili?! Adica, sa fileze ei un cetatean cu servici din Rromania, sa vedem daca au cu ce sa-l santajeze – a intarziat in trafic, s-a uitat la coperta Libertatea, s-a scobit in nas in public, transpira ca porcu’ si pute ca sconcsu’ pe la ghiseele patriei… Ce tot fac tovarasii astia de nu trebuie urmariti ei deloc?!
De muritor de foame pe 23 February 2010 la 13:42 (#)Sa nu plangem… stie Marean sa-si poarte de grija mai bine decat mi-as imagina eu.
Sa trec la subiectul meu preferat: Ponta
. I-am urmarit discursul de candidat la sefia PSD-ului si unul dintre putinele lucruri pe care le-a spus in afara de a-si enumera sustinatorii si de stereotipiile cu tineretea (eu sunt mult mai tanara decat el, pot sa fiu si eu sefa la PSD?) a fost sa-i asigure pe sustinatorii lui Geoana ca nu se pune problema ca Geoana sa piarda sefia Senatului… Inteleg, tot din spusele lui, ca ii propusese lui Diaconescu sa preia sefia Senatului. Da’ de ce sa evidentiem astfel de aspecte negative? E tanar si nu stie ce spune… Trebuie sa avem incredere, Ponta este presedintele ideal al PSD-ului!
Daca vor dori contracandidatii sa-l atace in vreo campanie, nu vor mai face bannere in Photoshop cu Nastase si Iliescu in spatele sau, vor lua direct pozele de la congres. Iar daca vor dori sa arate ca nu e de incredere, nu vor trebui sa caute proiectele promise si nerealizate, vor rezolva facand un colaj cu declaratia de la congres si declaratia de peste 2 zile. Chiar, cand ne gandim ca n-au trecut decat doua zile de cand e presedinte…!
P.S. Daca-l mai intalnesti poate-i transmiti sa aiba declaratii mai coerente de pe o zi la alta. Nu de alta dar sunt si unii care n-au nici o zi in politica si care remarca nereguli in discursul lui.
De Manuela pe 23 February 2010 la 13:49 (#)Am uitat sa ma uimesc de ideea geniala pe care poti s-o ai ca psdist, sa vrei sa iei functia de presedinte al Senatului de la un memebru de-al tau si sa speri ca poti s-o dai inapoi tot unui psdist in conditiile in care nu mai detii majoritatea…
De Manuela pe 23 February 2010 la 13:55 (#)@Manuela: nu ti-o placea tie Ponta, da’ eu zic sa citesti regulamentele de functionare a celor doua camere parlamentare. daca pleci de la premisa ca nu era vorba despre demisia lui Geoana, ci de schimbarea lui, s-ar putea sa ai o revelatie. cat despre coerenta si consecventa, aici ai dreptate.
De Victor Ciutacu pe 23 February 2010 la 13:58 (#)Si Adrian Nastase,cu dosarul sub brat,l-a silit pe Diaconescu sa cedeze in favoarea lui…Geoana ?
Si Serviciili, despre care se spune ca urmaresc la greu conducerea PSD, erau la curent cu acest filaj ?
Avea Diaconescu sanse reale ? Putea influenta in mod semnificativ alegerea din PSD ? Sau e doar un semnal, ca sa stie omul ca era urmarit ?
De a, gata cristi pe 23 February 2010 la 14:04 (#)Bine, oi fi avand dreptate in privinta regulamentelor de la Senat, recunosc ca n-am citit asa ceva si nu stiu despre ce este vorba. Dar cred ca tot ar fi avut probleme cu PDL-ul care ar fi incercat sa profite si sa nu-i lase sa-o dea tot unui membru de-al lor, chiar daca nu e regulamentar. Cand e regulamentul e o problema pentru PDL?
De Manuela pe 23 February 2010 la 14:05 (#)E interesant de stiut ce a patit Diaconescu!
De rochiri pe 23 February 2010 la 14:07 (#)Oricum prin alegerea lui Ponta a pierdut PNL-ul ,acum ei sunt singuri.
Sunt foarte curios ce drum vor alege ca tare imi e frica ca daca o tin tot asa cred domn’ Antonescu scoate 3% nu 30% la urmatoarele alegeri.
Victor,daca nu te deranjeaza o sugestie.
Ganditi-va cum am putea face o lista de semnatari pentru a pune presiune sa aflam si noi ce contine acordul cu FMI-ul.
Ca bun platitor de taxe si impozite,vreau sa stiu si eu in ce conditii,ma indatorez la baietii aia.Ce termene contine acest acord.
Oricum mi se pare de iesit in strada si pocnit baietii astia,care imprumuta bani pe spinarea noastra,iar noi nu stim in ce conditii fac asta in numele nostru.
Dati drumul la un proiect sa punem presiune publica pe ei.
Vreau sa stiu si ar trebui sa stim cu totii ce contine acest acord punct cu punct.
Crezi ca ar fi posibil?
De markuss pe 23 February 2010 la 14:15 (#)Domnule Ciutacu sa+l intrebati pe domnul Cristian Diaconescu de ce a trebuit neaparat sa se duca la SRI pentru proiectul antiracheta, ce era la putere sa se duca?In legatura cu Ponta, scopul scuza mijloacele (pentru propunerea de a lua sefia senatului Diaconescu), cum vroiati sa il bata pe Geoana
De Badea Bogdan pe 23 February 2010 la 14:30 (#)In politica, toti fac asa
Daca Diaconescu a fost santajat atunci santajul nu a avut nici o legatura cu monitorizarea de care se vorbeste.
De Theodora pe 23 February 2010 la 14:33 (#)Ce sa spun? S-a intalnit cu o ziarista … Ce mare lucru?! La cate se intampla la noi, asta e floare la ureche.
Nu conteaza prea mult ca si-a retras candidatura, conteaza CUM A FACUT ASTA.
O zi buna!
@markuss.
De giany pe 23 February 2010 la 14:43 (#)Am o vaga idee despre acordul acela despre care vorbesti. Cred ca cei de la F.M.I. canta si romanii trebuie sa danseze dupa cum canta ei. La sfarsit platesc romanii. Ca doar avem de unde. E unu pe la OTV care zicea ca are cont cosmic. Poate ne ajuta sa platim din contul sau cosmic. I-a platit niste chestii lui Basescu parca din contul lui cosmic si banuiesc ca daca e vorba de Basescu din nou o sa plateasca el din contul sau cosmic. Acum trebuie sa vedem daca astia de la F.M.I. au cont cosmic.
Ati avut cele mai interesante emisiuni, mai ales ca i-ati avut cam pe toti invitati, spre deosebire de Gadea care a fost ocupat sa-l pupe-n dos pe Geoana!
De Roxana pe 23 February 2010 la 15:03 (#)Mai, cat de dibaci il baga astia pe Nastase in ecuatia monitorizarii lui Diaconescu!
Tiberiu Lovin (autorul sau comunicatorul?!) dibaciei vrea sa re-lanseze pe vremurile astea (!!!) Gazeta Jurnalistilor la care este redactor sef fara trupe.
Are deci nevoie de bani. Pe la PSD nu prea sunt. Oare de unde sa spere?
De FuXi pe 23 February 2010 la 15:04 (#)@Roxana: aveti o idee fixa. si incepe sa ma oboseasca. aseara, Ponta a fost in exclusivitate la Gadea-n emisiune. nici asa n-a fost bine?
De Victor Ciutacu pe 23 February 2010 la 15:05 (#)In ce-l priveste pe Diaconescu, daca a fost sau nu spion sau securist merita stiut, in rest, e genul de personaj ce deja a devenit un fel de Stolo al PSD-ului, pacat de el. In postura de invitat in emisiuni, am constatat ca niciodata nu scoti nimic de la el, decat ce are programat dinainte, ca poezie sa spuna, nu face niciodata acuzatii, afirmatii tari, e prea diplomat pentru politica, aproape ca ar fi plictisitor, daca nu ar fi atat de inteligent.
De Roxana pe 23 February 2010 la 15:08 (#)Ideea nu se poate schimba, atata timp cat faptele au fost cele stiute, si care din pacate nu pot fi contrazise, fiind mult prea evidente. Ponta a fost aseara, dar asta nu contrazice cu nimic ce s-a intamplat inainte, cu Geoana si felul absolut dizgratios in care a fost promovat. Oricum, singurul care a dezbatut ceva cu Ponta ati fost dumneavoastra. Telespectatorii mai au si ei pareri, ce sa-i faci, nu poti acum sa le interzici si sa gandeasca, altfel decat incearca unul si altul sa-i convinga despre impartialitatea si obiectivitatea lor, contrar evidenteleor.
De Roxana pe 23 February 2010 la 15:14 (#)disperat de ineptiile debitate de invitati am sunat la realitatea tv dar fara efect>
De REXMAX pe 23 February 2010 la 15:19 (#)MENTIONEZ in conformitate cu legea 329/2003, completata si republicata , firmele de investigatii private , nu au dreptul prin lege sa execute activitati specifice de investigatii (monitorizare, supraveghere, inregistrare, etc)impotriva unor anumite categorii profesionale ca si: diplomatii, magistratii, demnitarii , angajatii din sistemul de siguranta nationala,etc. Incalcarea acestei prevederi atrage dupa sine pierderea licentei si raspunderea juridica.
daca au fost facute asemenea demersuri specifice inseamna ca au fost IN AFARA LEGII! adica ILEGALE!
Victore,
De FuXi pe 23 February 2010 la 15:22 (#)Duminica s-a simtit un pic de ”lipsa de curaj” de a miza si pe Ponta pe la Antena 3.
Cred ca baiatul asta va avea in presa romaneasca soarta barbatilor inteligenti, culti, cu personalitate si cu carlig la femei: va fi tocat de tot felul de frustrati care noaptea viseaza cum ar fi fost ei presedintii Romaniei (CTPeii, Cristoii si GDSeii voxiti se aliaza tacit in asemenea cazuri). Sa ne amintim cazurile Ptre Roman si Adrian Nastase – tipi care au indraznit sa-i puna in dificultate intelectuala pe tot felul de ifositi semidocti sau analisti hiper-cartezieni (vezi CTP) si au ranit fiarele din ei. Si barbatii-s muieri cateodata!
Si eu as fi zis ca Diaconescu s-a dus la serviciu cand s-a dus la SRI, da’ n-am dovezi, asa ca nu mai zic.
De asta nu pot pune nici intrebarea: ce-a facut de si-a suparat colegii asa de tare incat sa-l fileze 24h din 24h?
De sierra pe 23 February 2010 la 15:22 (#)@sierra
cumva se scrie sie-ra?
De FuXi pe 23 February 2010 la 15:31 (#)Nu vad de ce s-ar intampla ceva deosebit.Ponta va incerca sa faca ceva; daca ii reuseste ramane de vazut. Eu sunt mai degraba pesimist.
De Iordachel Gudurau pe 23 February 2010 la 15:33 (#)Modul in care l-au “facut” pe Giona a fost sub orice demnitate. Asa l-au facut si pe nea Nelu
in 2005; deci ar fi o reactie a Iliescului la marlania de atunci.
Diaconescu, cum am mai spus-o, este o persoana
greu de agatat; alunecoasa; nu l-am vazut niciodata (ca si pe Gioana) ca un comandant de osti ci un bun(?) executant. Gunoaie de felul ca este santajabil nu servesc. Nu a tradat tara, nu a pactizat cu dusmanul (ca izmanaru´),
iar viata personala nu intereseaza pe nimeni.
Asa ca oricum nu-l vedeam Presedinte PSD cum de altfel nici marea majoritate a delegatilor;
deci cantitatea Diaconescu este neglijabila.
Si lasati pesedeii sa si rezolve problemele lor interne, care momentan nu afecteaza pe nimeni.
Priviti la dezastrul produs de aurolacii de la guvernare. Dezastru total. Pe toata linia. Nu mai stiu ce si cum. Inclusiv undele hertziene nu-l mai vor pe pocitania de boc. Spre marea mea uimire, la acel sondaj CURS, parca, PDL are 35%. IO ma bucur. Inseamna ca, exceptand o mana de oameni, multi sunt multumiti.Atunci e de bine.
Va doresc sa aveti un trai placut…
Eu i-am dat femeii materialu’.
De alex.dumitrascu pe 23 February 2010 la 15:38 (#)M-am dus la ea acasa deghizat in serviciu secret si i l-am dat.
E un material foarte nasol, nici nu poate fi reprodus in media din cauza CNA.
L-am facut sub dictarea unui bun prieten , membru fondator al unei importante fundatii de caritate.
ciutacule stii mai multe, eu cred ca e din curtea lui felix, prea mare coincidenta la A3: jucan cu dosarul, ciutacu cu cravata, cu ceva timp inainte de retragerea MISTERIOASA
De Marean pe 23 February 2010 la 15:42 (#)DA cand udrea merea pentru alimentare cu benzina la marinel de ce nu se zice?
De Fanu pe 23 February 2010 la 16:10 (#)O sa ma uit diseara sa vad ce zice Diaconescu…
De geretus pe 23 February 2010 la 16:13 (#)Ai idee daca o sa lamureasca lucrurile? Sau nu s-a discutat acest aspect…
Oricum… daca o da in balarii… e pierdere de timp…
Hai sa o iau putin pe aratura…
De Iordachel Gudurau pe 23 February 2010 la 16:19 (#)Sa presupunem ca Geoana ramane sef la Senat. Si sa mai presupunem ca, din diverse motive, Chioru nu mai este unde este. Cine vine SEF?
Si atunci? Ce se intampla? Asa ca diversiune ordinara…
Domnule Ciutacu,
Va considerati prea sus ca sa va pese de respectul celor care va urmaresc… se simte asta in atitudinea dumneavoastra… Inghititi va rog cd-ul cu emisiunea Sinteza zilei, de ieri, 22 februarie.
Nu imi bateam capul cu un astfel de comentariu… pana si Roberta Anastase face aceasta gresala…toti o faceti pentru ca nu va pasa de publicul care va urmareste si are pretentii de la voi… insa cand am vazut ca va considerati un geniu, va descrieti ca fiind un om destept… atunci, da, comentez si am pretentia sa va ridicati, in atitudine si limbaj, la un anumit nivel… acum ma uit La ordinea zilei… Radu Tudor (care are aceeasi atitudine) face aceeasi gresala… va rog mult… ori va ridicati la nivelul pe care va imaginati ca-l aveti… ori incercati un strop de modestie…
De Andreea pe 23 February 2010 la 16:28 (#)@Andreea: sunteti realmente nebuna. despre inghitit, ce sa zic? fiecare cu pasiunea lui. nu pot sa va stric eu nici obiceiurile, nici placerile. de ce aveti pretentii de la mine? asteptati ceva?
De Victor Ciutacu pe 23 February 2010 la 16:32 (#)Pai ati spus ca inghititi cd-ul in care apare gresala
in fine… nu… nu am nimic personal cu nimeni…
doar ca m-am saturat de increzuti care nu stiu sa vorbeasca… atata tot… gata, eu inchid aici si nu am sa revin pe acest blog
Ma si miram sa puteti fi capabil sa va asumati greselile
O zi buna
De Andreea pe 23 February 2010 la 16:42 (#)Victore… tu ziceai ca inghiti CD-ul cu emisiunea…si inca in direct
De geretus pe 23 February 2010 la 16:44 (#)@geretus: cand m-o prinde cineva ca pronunt gresit, o fac
De Victor Ciutacu pe 23 February 2010 la 16:50 (#)@Andreea: unica mea greseala in ceea ce va priveste e excesiva toleranta de care am dat dovada pana acum. nu va mai intoarceti, n-aveti de ce
Se pare ca putini participanti la Congres. putini oameni politici, s-au intrebat oare de ce nu a rostit C. Diaconescu speech-ul pregatit cu responsabilitate, minutiozitate si a incropit ceva pe loc, si si mai putini s-au intrebat de ce a fost impins sa-si rosteasca discursul cand sala fremata de scandalul cu problema lui Pandele.Si daca acesti oameni nu au sesizat paloarea lui C.D.,indignarea intiparita pe fata lui, macar sa-si fi adus aminte de cuvintele lui pline de revolta: Noi astazi nu discutam dimensiunea unei stangi adevarate, ne certam daca ramane sau pleaca Geoana. Nu asta asteapta oamenii.
De I.I. pe 23 February 2010 la 16:53 (#)Cristi D. este un mare caracter, un om de valoare, care in batalia pentru sefie nu si-a pierdut trasatura morala principala de A FI OM, de a judeca cu capul limpede o situatie care parea a fi fara iesire. Dandu-si seama ca neavand spatele asigurat nici din partea papusarilor, nici din partea lui Vanghelie, s-a decis sa dea o mana de ajutor la lucrarile Congresului. Si s-a hotarat pe loc (cu buna stiinta ca Geoana nu mai are nici o sansa)a fi OM cu el; si retragandu-se, a deschis oarecum poarta de intrare pentru Ponta. Cred ca procedam la fel in situatia lui.
Sa ma bag si eu in discutia cu pronuntia.
Nu pricep de ce trebuie Victor sa pronunte corect, ca el oricum vorbeste cu un accent putin diferit. Cum ar zice Iliescu
, pronuntia face parte din brandul lui. Sambata era unu’ la Antena 3 care vorbea ardeleneste (eu banuiam ca unul dintre motivele pentru care l-au adus acolo era tocmai pt ca accentul ala putea sa faca rating). Mai exista pe lumea asta si niste licente poetice, stil colocvial… de ce ne legam atata de pronuntia cuiva? Nu intotdeauna pronuntia e o dovada de (in)cultura. Atatia deontologi ce sunt…
De Manuela pe 23 February 2010 la 17:27 (#)Buna seara,
De Alice pe 23 February 2010 la 17:58 (#)In ciuda parerii generale conform careia Cristi Diaconescu e baiat “spalat” si educat, cum si el e om, ca noi toti, dealtfel, are viata lui privata. Nu asta e problema! Problema e ca nu are “portocale” sa-i ia pe aia la rost precum ca de ce e monitorizat? E dreptul lui…
Rectific: Vad pe ecran ca a depus sesizare la organele competente ca sa afle. Se pare ca i-au crescut “portocalele” . Erau de-alea de se coc mai tarziu, se vede treaba! Macar de ochii lumii! Tare-s curioasa sa vad daca o sa si afle! (macar el, ca noi nu!). O sa ma uit la “Vorbe Grele”!
P.S. Victor, spune-i tu “filoloagei” Andreea ca nu se spune “gresala”. Asta e chiar culmea inteligentei! A vrut sa sara cat mai sus, dar a sarit in sens opus… Femeia e confuza!
@Manuela
De shogunu' pe 23 February 2010 la 18:02 (#)Ala de vorbea ardeleneste ii chiar ardelean! Io sa si nu mai judec de-am vast pe vreunu sa poata imita corect un arelean far numa’ daca-i de p’aci! Imi zicea odata un prieten (oltean) ca sint singurul ardelean pe care l-a auzit folosind corect perfectul simplu. Io pot imita si accentul oltenesc si pe cel moldovenesc sa nu mai zic de “unicatul” ce se vorbeste la capitala!
Da nu pot sa numesc un neardelean care sa vorbeasca ardeleneste.
Banzai!
Nene Victore cu un rachiu inainte ,cu pita in timpul si cu niste beri dupa poti sa-i faci pe plac lu’ tanti aia Andreea si sa papi cd-u’ daca tot insista.
Banzai! (again)
Banii sunt clar ochiul dracului rosu PSD!
De Ionut pe 23 February 2010 la 18:11 (#)@shogunu’: nu mi-e prea clar ce-ai inteles din comentariul meu. Evident ca ala era ardelean, n-am zis ca nu era, am zis doar ca mai sunt si altii si ca un mod diferit de a vorbi poate ajuta la construirea unui brand personal si la cresterea audientei si ca uneori poti vorbi asa fara sa devii automat incult. Ardeleanul era un exemplu. Poate voiai sa ne spui ca esti ardelean si ca poti imita mai multe accente?
De Manuela pe 23 February 2010 la 18:28 (#)Interogativ:
Dacă Dl Diaconescu NU se retrăgea, nu e posibil să fi atras cel puţin 79-80 de voturi, tocmai dintre cele care s-au dus înspre Dl Ponta? Că doar tot împotriva lui Geoană candidau amândoi …
Şi nu cred, totuşi, că delegaţii de la Congres erau chiar OI, care merg unde le duce talanga măgarului… Mai ales că votul se dădea individual şi secret!
De Razvan pe 23 February 2010 la 19:19 (#)Hai Cristi!Nu te lasa strivit! Bine ca ai luat decizia sa faci plangere la parchet. Cum adica te monitorizeaza cineva, doar nu esti un nimeni, esti senator! Tin pumnii!
De I.I. pe 23 February 2010 la 19:24 (#)Indiferent care au fost motivele reale ale lui Diaconescu să se retragă din cursă, eu unul am perceput în privinţa lui, cel puţin în ultima perioadă, un fel de lehamite. Poate că i s-a acrit de politichie. Nu-l condamn, nici nu-l plâng, s-a vârât în treaba asta, sper- pentru omul Cristian Diaconescu- că ieşirea din politică- atunci când se va produce- să fie una onorabilă.
De C. Bojan pe 23 February 2010 la 19:30 (#)Victor,iti amintesti ca dna. Nassar a anuntat cu 2 zile mai inainte retragerea din competitie a lui Cristi Diaconescu ? de aici se poate extinde gama de raspunsuri…
De ingi pe 23 February 2010 la 19:32 (#)VAZ CA PUBLICUL FEMININ SI-A LUAT AVANT LA COMENTARII. daca se poate, doua dedicatii:
De brazvan pe 23 February 2010 la 19:58 (#)@andreea: stimata gramatician, ceea ce la altii pare sa fie GRESEALA, la dvs. este (de doua ori, in doua mesaje diferite…) GRESALA. dat fiind contextul,ar fi normal sa va uram succesuri in bransa…
@manuela: puteti candida, cu succes, la PANSEUL ANULUI, cu remarca cum ca, raraita fiind, floriana jucan nu corespunde standardelor tv. you make me laugh…
uitasem. spre binele sau, cristi diaconescu ar trebui sa fie invizibil, cel putin o perioada…
De brazvan pe 23 February 2010 la 20:00 (#)@Manuela
De shogunu' pe 23 February 2010 la 20:28 (#)Sint si n-am ascuns asta niciodata! Ce vreau sa zic ii ca stiu ca pe voi cei de dincolo de munti va distreaza accentu’ nost pentru ca nu-l pricepeti!
Noi (si aici nu zic musai de mine) in afara ca ,la rindul nost, nu pricepem mare lucru (ardeleni cu mintea hodinita…de..) din ce vorbiti voi cu “decit” si alte alea, ne lasa fix rece de ce credeti voi despre cultura noastra! Ce nu vreu io (si aici vorbesc numa’ in numele meu) e sa nu ne folositi accentul ca pe un “brand” pentru a face audienta.
Ce pot sa-ti zic la sigur e ca pe aici “brandul” de capitala n-are nici un suces. ( a cistigat vreodata pesedeu’ in ardeal?)
Mi-e rusine de ce ardelean ne conduce (si sint sigur ca si celor ce l-au facut ,de acolo din inima apusenilor, de la Rachitele), mi-e rusine de rusinea domnului Marga ca cea catastrofa (boc -dreptaci-constitutionalist) reuseste sa-l faca de cacat de cite ori deschide gura, mi-e rusine de multi alti ardeleni care s-au “miticizat”. Aia nu-s de-ai nosti! Sint “decit” cei care ne fac de rusine!
Sper ca n-am plictisit.
Scuze daca mi-am rascolit prea tare orgoliul si am deranjat pe careava. Toti sintem in acelasi cacat (reprezentat ,din pacate, de la Victoria de un ardelean) din care trebe sa iesim toti! Singuri nu putem!
Pentru noi a fi simplu sa facem un referendum pentru separarea ardealului de rest da’ nu asta-i solutia si sper din tot sufletul sa nu se ajunga la asa ceva!
Dar nu se mai poate! Trebuie facut ceva! Ce? Sa mor daca stiu!
Banzai!
Ati stat mai mult de 4 ore , in direct ! Nu a fost obositor ?
De Mihnea(http://mihnea-95.blogspot.com) pe 23 February 2010 la 21:14 (#)@shogunu´
De Iordachel Gudurau pe 23 February 2010 la 22:00 (#)Io nu poci decat sa-ti dau dreptate. I-adevarat ca atunci cand l-am auzit pe omu´ala graind mi-o crescut inima si minteni m-am gandit. “auzi-l ma cum graieste”. Mie imi place vorba noasta, si muzica noasta si jocurile de pe la noi, da´cei drept ii drept.
Si-amune ca Boc ne-o facut de cacat. Si-o zic cu durere-n suflet.
O sara buna…
Oricum ar fi, Victor Ponta era cea mai buna varianta. Basescu, cred eu, si-a bagat coada in asa fel incat sa iasa Geoana. De ce? Pentru ca in felul acesta PSD era mult mai slab. Se rupea pur si simplu. Nu sunt PSD-ist si nu cred ca voi fi vreodata dar ma bucur pentru Ponta. Este victoria tineretii si a viitorului impotriva a tot ceea ce credea Romania despre PSD. Ramane de vazut cine este cu adevart spatele lui Ponta.
De adrian popa pe 23 February 2010 la 22:39 (#)D-le Ciutacu,
De I.I. pe 23 February 2010 la 22:41 (#)m-am bucurat sincer ca ati condus discutiile cu profesionalismul ce va caracterizeaza si ca aceste dezbateri nu raman numai pe Antena 2 in arhiva Vorbe Grele ci au ajuns la Ziare.com cu cateva minute in urma si citindu-le mi-am mai lamurit niste aparente paradoxuri in atitudinea lui C. Diaconescu, intrucat ele sunt publicate. Si oricine interesat de “cariera politica” -de acum incolo- a senatorului Cristian Diaconescu va ajunge la concluzia ca dumnealui a vrut sa demonstreze ca se poate face politica si cu bun simt.
N-aveam cine stie ce asteptari de la emisiunea din seara asta , dar Diaconescu a reusit sa mi le-nsele chiar si pe astea… Omul asta e capabil sa vorbeasca o ora intreaga fara sa spuna absolut nimic ! Noroc ca – desi esti prieten cu el – i-ai pus vreo doua intrebari care nu i-au convenit si a trebuit sa raspunda la ele (una dintre ele fiind in legatura cu plecarea din partid).
De Bubulea pe 23 February 2010 la 22:41 (#)Cat despre miscarea pe care a facut-o la congres , raman la impresia pe care mi-a facut-o in cele doua interventii de sambata (de la A3 si Realitatea): a fost la fel de convingator pe cat a fost maestrul Cristoiu in toamna lui 2008 , cand Vadim a lansat torpila “Coroiu”.
Vrea sa-l cred ca a ales tabara lui Geoana pentru a salva pozitia de sef al Senatului , detinuta de PSD ? Ca a ales sa perpetueze influenta lui Marean in partid , dupa ce in primul discurs se aratase scarbit de circul pandelo-vanghelian ? Cat spirit de sacrificiu !
Si-acum imi arunca covrigi pe p*la , ca se asteapta ca parchetul sa-i gaseasca p-aia care l-au urmarit acum trei saptamani ? Prinde orbul , scoate-i ochii… La fel de bine , putea sa ceara sa-i gaseasca basina pe care a tras-o joia trecuta , pe-nserat.
E cea mai mare dezamagire pentru mine , de pe scena politica , din ultimii 20 de ani… L-as fi votat cu ochii inchisi , daca ar fi candidat la presedintie .
[...] pe la unul, la altul, mai comentez pe la baştanii din fruntea ZeList-ului, m-o pune in blogroll Ciutacu şi Chinezu, poate şi Dono…Cu Cabral cel puţin, m-as scoate! Vania mi-a promis, că i-am zis [...]
De Caius versus d-l plutonier-major Onici | Blogul lui Nea Costache pe 23 February 2010 la 22:46 (#)De cand a aparut postarea de la videonews? Bineinteles, dupa emisiune. Am uitat sa apreciez fotografia facuta de Q Magazine. Este chiar reusita si va sta bine intre celelalte doamne jurnaliste, nevorbind de faptul ca aveti o amintire de la Congresul acesta de neuitat unde v-au inghetat picioarele. Oricum ati scris undeva ca nu credeti ca mai participati la asa o ‘distractie’.
De I.I. pe 24 February 2010 la 00:51 (#)A murit şi capra lui Gioană
Ce s-au mai străduit găinarul din Cornu şi şandramaua stalinistă să-l răpună pe preşedintele României din interior, ales democratic în 06.11.2009, alias Mircea Gioană – singurul român neaoş preferat în această funcţie după 1989. Congresul psd din 20.02.2010 va rămâne ca un capitol murdar al Ţiganiadei, scris de nepoţii II şi AN ai lui Budai. Se vor cloci cărţi pe această temă, întunecatele adevăruri deversând din oala de noapte politică a unui partid confecţionat după chipul şi asemănarea celor doi rromi.
De Kotormen pe 24 February 2010 la 09:56 (#)Diaconescu-un mare domn ajuns aseară pe sticlă, într-n dialog cu inteligentul justiţiar Ciutacu, a lăsat să se înţeleagă că va părăsi viesparul dacă dovezile monitorizării sale premergătoare Congresului psd vor fi localizate acolo.
Cam la aceiaşi oră un alt mare domn-Crin Antonescu se confesa “Gâdelui” că, de o cer interesele ţării, s-ar putea ca pnl să participe la guvernare, pentru a se salva ce se mai poate; cu alte cuvinte, fertila opoziţie condusă magistral de Gioană-Antonescu nu mai este funcţională cu accepţiunea târfelor de mai sus.
Motoarele lui Voiculescu duduie. Hai că mai sunt speranţe !
Cristi D. sustine ca nu si-a dorit functia cea mai inalta in PSD pentru a obtine beneficii; a vrut sa fie doar garantul afirmarii UNEI STANGI
De I.I. pe 24 February 2010 la 09:58 (#)PUTERNICE.
Cred ca pozitia de ambasador ii vine mai bine.
Daca intr-adevar domnul Diaconescu a fost santajat, informatia ar fi de interes deoarece, dupa cum bine se stie, NUMAI CEI CARE SUNT VULNERABILI DATORITA PROPRIILOR FAPTE POT FI SANTAJABILI ! Ca urmare, este de mare interes nu numai cine sin din ordinul cui l-a santajat, dar mai ales,CU CE ANUME L-A SANTAJAT !!
De Selaru Constantin Stefan pe 24 February 2010 la 10:09 (#)Ultimul Dragobete
Octogenarul Iliescu, în zi de Dragobete,
De P.U. Lake pe 24 February 2010 la 10:46 (#)Sub duşul cald al băii gândeşte iar la fete.
Aşa apare Doamna Cernită şi cu coasă,
Şoptindu-i la ureche : haide la mine-acasă!
Oare chiar va pleca C.Diaconescu din PSD daca se dovedeste ca unul de ai lui poarta vina monitorizarii lui 10 zile la foc continuu?
De I.I. pe 24 February 2010 la 12:46 (#)@P.U. Lake
De shogunu' pe 24 February 2010 la 12:52 (#)Ce ai nene? Hooo ca inca n-o murit!!!
Si nu-i bine sa-i doresti nimanui raul ca ti se poate intoarce!
Banzai!
OK , e clar ca Diaconescu a fost monitorizat din afara partidului . Si tot de acolo e santajat sa intre in grupul “independentilor” la fel ca ultimii independenti santajabili Miki Spaga si Culita Tarata.
De Bubulea pe 24 February 2010 la 14:25 (#)Poate stie Cristina Sincai, de ce s-a retras Cristi Diaconescu? Eu cred ca stie.
De pepe pe 24 February 2010 la 15:04 (#)Un om care nu are nimic de ascuns nu poate fi santajat, asa, din senin. Sa fim seriosi. Sunt toti o gasca de imbogatiti, setosi de putere, corupti si imorali.
De ruxi pe 24 February 2010 la 18:38 (#)Ce dracu ni se-ntampla? Ne-nvartosam unul impotriva altuia,ne contestam inteligenta si genialitatea stand in gips la pat,ne uram sau ne iubim?Defapt cred ca suntem superficiali.Nu privim mai adanc in noi insine detasandu-ne de mizeriile ce ni se intampla zi de zi.In loc sa fim uniti in aflarea solutiei la disolutia statului de drept,ne aratam unul altuia degetul aratator.Domnule Ciutacu,eu cred ca dvs incercati sa descoperiti ce se intampla cu adevarat,ba chiar ne-ati aratat-o de atatea ori si impreuna cu alti jurnalisti.Ca multi nu inteleg este problema nu numai a lor ci si a noastra ca trebuie sa-i convingem sa citeasca corect mesajele politice ale oamenilor din partide.Dumneavoastra,jurnalistii,aveti avantajul exprimarii la o scara mare,noi,cei de rand,trebuie sa incercam si noi,macar cu una-doua persoane.Incepe sa-mi fie tot mai frica de asemanarea acestor zile cu cele trecute,adica inaine de 1989.Cresterea acestui nou partid-stat,PDL,ma aduce la exasperare.Pentru numele lui Dumnezeu,”Desteapta-te romane”!!!!
De Asztalos Floare pe 25 February 2010 la 12:07 (#)A fost dat ordinul:
De Jean Neagoe pe 26 February 2010 la 11:19 (#)Securisti din toate partidele uniti-va!
Cine-i Diaconescu?
De iulian pe 1 March 2010 la 11:22 (#)Cine-i Ponta?
Cine-i Boc?
Cine sunt toti astia care ne umplu viata de rahat?Dece Doamne ne-ai dat crucea asta s-o caram?
Chiar asa de pacatosi suntem?
Daca tot ai pus ochii pe noi, da-ne doamne unul de 9 grade pe scara Richter!
Dar nu poti , fiindca e greu si pentru tine s-o iei dela capat!
Macar pune-i deoparte pe cativa dintre ei pentru o vreme..asa vreo 40-50 de mii..
Adaugă Comentariu!