Motto: “De câte ori v-aţi sinucis? Văd că aveţi experienţă” (Florian Bichir)

Tot soiul de frustraţi aflaţi în pragul ratării (majoritatea, chiar bine dincolo de el) încearcă să ne explice la toate televizoarele care se înghesuie să-i difuzeze, într-o goană disperată după bruma de popularitate care oricum durează maxim o săptămână, că e de porc să nu fi avut măcar o tentativă suicidală ratată-n viaţă.

Semisinucigaşii de paradă, care înainte să-şi ia zilele Mădălina Manole mai stârneau interes pentru media cam cât pasionează la Bolintin istoria khmerilor roşii, s-au căţărat cinic pe-o dramă umană şi perorează nişte enormităţi de-ţi vine să dai cu târnăcopu-n LCD. Se tinde către inducerea, pe baza complicităţii unor realizatori de televiziune de o iresponsabilitate vecină cu demenţa, unui fals trend de normalitate pe un subiect foarte sensibil şi periculos ca putere de precedent.

Nu, depresia nu e (niciunde pe planetă) un semn de firesc  şi, cu siguranţă, dorinţa de a te sinucide te plasează diametral opus în raport cu punctul imaginar şi teoretic al normalităţii. Sigur, nimeni n-o ia razna de bunăvoie, ideal a să tratezi stările depresive şi de multe ori se întâmplă, pur şi simplu, astfel de tragedii. Dar, la cât de cinică-i industria media, deja s-a ajuns aproape de decretarea ca proscrişi/damnarea celor care nu recunosc că au vrut să se sinucidă măcar un pic.