Într-o ţară în care, puşchea pe limbă, evident că nu se face poliţie politică şi nu se urmăresc/filează/înregistreză toţi între ei, absolut întâmplător, una dintre uneltele preşedintelui-candidat află că doi moguli s-au întâlnit la reşedinţa unuia dintre ei. Cum la fel de întâmplător se aflase că surprinzătoarea nominalizare nemţească de premier a majorităţii parlamentare aritmetice s-ar fi decis la firma de familie a altui mogul. Şi, dacă vreţi să facem un banal exerciţiu de memorie, că gazda întâlnirii de astăzi îl ţinea la telefon pe contracandidatul preşedintelui în exerciţiu în timp ce acesta-l căuta. Dincolo de demenţa potrivit căreia doi oameni (fie ei şi de afaceri) nu se mai pot întâlni fără să dea explicaţii publice, dacă nu de-a dreptul împotriva acestui mod psihotic de a-ţi trăi viaţa, raportez smerit că ultima oară am vorbit, la telefon, cu mogulul eolian cu vreo zece zile înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale. Sigur, ei ştiu asta, iar eu ştiu că ei ştiu. Acum ştiţi şi voi.

UPDATE: Atacurile repetate de astăzi la blogul meu m-au convins. Până acum eram oarecum inerţial şi fără prea mare chef de smardoială. Ei bine, băieţi, dacă v-aţi dorit să vedeţi cum arată o adevărată campanie anti-Băsescu, just watch me.