Dacă nu m-ar fi provocat Lilick și (în plus) n-aș fi văzut grețoșeniile publicitare ceaușiste din ziare, probabil că m-aș fi abținut, întrucât omul realmente mă obosește. E ziua lui și cică politicos ar fi să-i fac un cadou. Dată fiind, sigur, relația noastră sinceră cimentată-n ani. Uman, mai ales la ceas de aniversare, nu se face să dorești răul omului și să-l blestemi. Nici măcar n-aș putea s-o fac. E unul din lucrurile care ne diferențiază ca oameni, dar nu intru-n amănunte plictisitoare. Îi dedic o melodie care-i vine mănușă. N-are decât să schimbe numele.

Cadoul fizic aș vrea să i-l ofer, cu inima deshisă, după alegerile prezidențiale. Când îl aștept în studio, ca (la început) să-și plângă înfrângerea nedreaptă în fața structurilor și (ulterior) să se apere pe prigoana declanșată la adresa lui de noul regim politic. Cred că-n momentele dificile se probează caracterele. La plecare i-aș oferi, deși m-am atașat de el și a devenit brand, faimosul meu tonomat cu ieuro. Fie și pentru plăcerea ușor sadică de a-l vedea cum se chinuie să-ndese în fantă fișicurile generoase provenite din vânzările anterioare. NU dau leapșa mai departe.

YouTube Preview Image