Elena Udrea, ajunsă la rând în urma unei campanii de presă a Jurnalului Naţional (ocultată de cvasimajoritatea media până când gunoiul n-a mai putut fi băgat sub preş), dar pe coada scandalului declanşat de jaful patronat de Monica Iacob Ridzi, nu s-a dezminţit. S-a comportat exact aşa cum era de aşteptat: ţaţă, isteric-agresivă, ameninţătoare. E trist pentru ea că, la o vârstă relativ fragedă, nu mai are puterea de a suprinde. Tonul de mahala abordat de la pupitrul care n-o mai cuprindea, glumele de autobază prin care s-a străduit să pară ironică şi, nu în ultimul rând, ameninţarea pe faţă a unui ziarist (că-l va face informativ) au devoalat-o în toată micimea ei morală.

Lumea a avut ocazia s-o vadă exact aşa cum e, dezbrăcată brusc de un caracter pe care nu l-a avut niciodată în paporniţele-i scumpe. Obişnuită să cumpere tot ce nu poate cuceri cu farmecu-i de bordură bazaltică, era şocată, în goliciunea ei sufletească hâdă, că, într-o ţară unde aproape orice stă-n galantar, mai există şi oameni care nu se vând şi nu se sperie de ameninţările-i de tip securist. Şi a dat magistral măsura educaţiei ei de chivuţă care, la primul afront al vecinei, îşi pune mâinile-n şoldurile planturoase şi-i strigă acesteia măscări printre ulucile gardului.

Mai mult, aici