Adrian Mutu a tras linie şi a pus punct
De: Victor Ciutacu - Categoria: Rezervaţia cu imbeciliDacă talentul ar fi direct proporţional cu creierul, Adrian Mutu ar fi fost genial. Din păcate, deşi ştie fotbal cu carul (e fotbalist născut, nu jucător), modul în care se comportă cu propria persoană demonstrează că rămâne un biet tâmpit extrem de talentat. Omul voia să-şi prelungească angajamentul cu Fiorentina pe de două ori mai mulţi bani sau să plece urgent la altă echipă în condiţii financiare înfloritoare, iar agenţii lui lucrau la asta. Bănuiesc că a simţit nevoia să pună şi el umărul. Aşa că a revenit triumfal, marcând gol după gol şi făcându-l pe selecţionerul care nu-l mai convoacă la naţională să pară un pricinos apăsat de stelara-i personalitate.

Din anunţul oficial al Comitetului Olimpic Italian, reiese cât se poate de clar că starul român a consumat un medicament care conţine o substanţă de pe lista interzisă. Deja i-au apărut avocaţii din oficiu (mai mult sau mai puţin dezinteresaţi) care ne somează să aşteptăm contraexpertiza înainte să dăm cu piatra şi-l scuză că a luat şi el ceva să dea burta jos. Oricât de patrioţi ne-am da, nimic nu-i scuzabil. Conform reglementărilor legale care guverneză sportul internaţional, Mutu s-a dopat; a doua oară-n carieră, ca să fim bine înţeleşi. Sigur, riguroşii-mi vor reproşa că nu înţeleg că prima oară “doar” s-a drogat. În echivalent sportiv, e cam acelaşi lucru. Numai durata pedepselor diferă, că a te droga e şi mai grav decât a te dopa. Lista substanţelor interzise e cât se poate de publică, n-o ţine Aliodor Manolea sub seiful Flăcării Violete. Iar fotbaliştii de top, plătiţi cu milioane de euro anual, nu iau (sau n-ar trebui s-o facă) medicamente fără să le fie prescrise/vizate de medicii cluburilor care-i angajează. Aşa scrie-n contractele alea bănoase pe care unii le semnează, nu le citesc şi nu le respectă.

Acu’, dacă mondenul amorez s-a gândit că ştie mai bine ca toată lumea ce-i bine pentru el, poţi să faci ceva în gustul omului? E chestie de opţiune personală. Aşa că-n viitorul lui a făcut el ceva singur. Conform deciziei suspendate a Tribunalului de Arbitraj Sportiv, talentatul fost lider al echipei naţionale de fotbal are de plătit către fostul său club cea mai mare amendă din istoria sportului mondial. Când datorezi milioane şi vrei să prinzi un ultim transfer bănos pentru evitarea falimentului, iar în paralel iei hapuri de pe lista interzisă, de regulă se cheamă că eşti terminat. Are şi povestea Păsării Phoenix limita ei de repetabilitate.
138 Comentarii până acum.
Comentariile trebuie aprobate înaintea publicării. Vă mulţumesc!Sa-ti bati joc in asemenea hal de viata ta lasa loc unei singure intrebari esti prost ori esti tare prost?
De george pe 28 January 2010 la 18:20 (#)Pacat de el da asta e viata
so sad …
De marius pe 28 January 2010 la 18:21 (#)Corect. Razvan Lucescu a anticipat sau chiar a stiut de apicaturile “vedetei” ! Mutu se visa liderul generatiei de platina???.
De andaa pe 28 January 2010 la 18:24 (#)foarte bine zici , victor . dar , totusi , nu poti sa zici ca mutu nu a avut o cariera implinita. bani , faima … femei…nu ?! Are o familie minunata , o nevasta bunoaca copii … de toata . asa ca , nu stiu frate de ce vorbiti despre el de parca ar fi murit . Imi poti raspunde? mersi.
De cristianp pe 28 January 2010 la 18:28 (#)Domnule Ciutacu: A luat o pastila de slabit. Parerea mea e ca nu a siut ca avea o substanta interzisa. El e jucatorul meu favorit, in trecut a facut niste prosti dar acum cred ca pur si simplu nu a stiut. Nu cred ca e corect sa spuneti “Dacă talentul ar fi direct proporţional cu creierul, Adrian Mutu ar fi fost genial”
De Alex pe 28 January 2010 la 18:38 (#)O fi luat substanta asta doar acum? Adica, fix acum cand voia sa-si renegocieze contractul? Eu nu cred ca unul care are probleme cu drogurile/substantele recidiveaza o singura data, dupa nu stiu cati ani, chiar cand trebuie sa semneze un contract. Mai degraba, cred ca dintr-o “pura coincidenta” a fost depistat acum. Sau poate o fi doar ghinionist… Politica asta de la noi ma face sa fiu din ce in ce mai paranoica…
De Manuela pe 28 January 2010 la 18:43 (#)Problema doppingului e mult mai imputita: nu exista sport de performanta fara dopping. Exista “blocking agents” (substante care mascheaza existenta subst. interzise in teste), dupa cum exista si substante mai puternice (si mai noi) decat cele de pe lista aia, care n-au apucat sa fie introduse acolo.
Poate d-aia “a revenit triumfal, marcând gol după gol”, tocmai pentru ca asezona cu tablete “vechi, bune si verificate” dejunurile moderne si avizate?! Uite, dau un exemplu simplist: intre Methandienona (Naposim) si vestitul si mult-laudatul Oxymetholone (Anapolon/Anadrol50) raportul cost/beneficii (inclusiv pentru sanatate)si mai ales performanta dupa un ciclu este net in favoare primului (methandienona, “the golden child of steroid era”, cunoscut la noi ca Naposim si aparut in ’54 in USA ca Dianabol).
Mutu a dovedit ca e complet CRETIN nu cand a bagat nasu-n praf sau a luat toate tampeniile dupa creierasul lui tont, ci cand a tinut mortis sa se afirme in lumea mondena cand el e FOTBALIST (jucator si in mod implicit si necesar sportiv). Fotbalul pare a fi un joc de gigolo ratati si Codin-Maticiuci wannabe. Daca era pasionat cu adevarat de jocul care in care a avut succes, viata lui se derula in jurul antrenamentelor, cantonamentelor si meciurilor, si nici n-ar fi avut timp sa afle ca exista discoteci, baruri, orgii si restaurante.
De muritor de foame pe 28 January 2010 la 18:47 (#)Dar ceea ce nu inteleg eu este de ce o substanta care sa-i reduca senzatia de foame? Asta ar insemna ca era preocupat (poate chiar obsedat) de greutatea lui si, mai mult, ca nu voia sa manance! Ceea ce se cam contrazice cu imaginea lui Mutu… Mai bine il vedeam mancand orice si dupa aia luand pastile care sa-l ajute sa nu depuna grasimea. Cocaina i se potrivea dar substanta asta ma nedumereste. Asta nu e nici high, nici nu imbunatateste performanta, doar reduce senzatia de foame! Il si vad pe Mutu mancand numai salata dimineata, la pranz si seara si dupa aia plangandu-se ca ii e foame! 8-|
De Manuela pe 28 January 2010 la 19:01 (#)Pacat, dar asta arata ca nu prea il duce capul. Banuia ca stia ca toti sunt cu ochii pe el, asa ca normal era sa sufle si in iaurt.
De Garm pe 28 January 2010 la 19:02 (#)Poate o sa fie suspendat, poate nu dar este clar ca si-a terminat cariera.
In loc de ulei de peste o fi luat si el “din greseala” ulei de uns … pendula. La cit e de solicitat saracu in lumea mondena, ce vreti si domniile voastre…
PS In orice caz circula zvonul ca din cauza asta se va ieftini Gcal, iar benzina va fi aproape pe nimic.
De purcelix pe 28 January 2010 la 19:05 (#)Asa ii place lui mutu al nostru, sa se inece ca tiganul la mal. “Iarta-l Doamne ca nu stie ce face”
De cristi pe 28 January 2010 la 19:07 (#)nu dati in cel cazut. in rest…
De brazvan pe 28 January 2010 la 19:07 (#)NU sunt fan Mutu si nu vreau sa-i iau apararea dar eu am ajuns la concluzia ca geniile(el e un mic geniu in fotbal)sau cei care au bani multi(la el sunt valabile amandoua)fac tot felul de lucruri ciudate.
De CARMEN pe 28 January 2010 la 19:09 (#)Da-l dracului de alintat. O fi fost el un fenomen la fiorentina da la nationala nu era cine stie ce – poate ca trebuia sa joace gratis?
De Silviu pe 28 January 2010 la 19:12 (#)Asa ca eu imi plang de mila mie,de astia care nu mai stiu ce sa faca cu banii putin imi pasa si chiar sunt plictisit. unde schimb canalul tot de cazul fatalaului dau,deveniti penibili cu exagerarile astea,noroc ca exista discovery.
C-asa-i in tenis…
De Dan Tanasa pe 28 January 2010 la 19:22 (#)Naravul din fire n-are lecuire atunci cand ceea ce-si face omul cu mana lui devine lucru manual si te ineci ca tiganu’ la mal fiindca unde nu-i cap vai de piciore si banii n-aduc fericirea, deci fiecare pasare pe limba ei piere atunci cand adevarul iese la suprafata ca untdelemnul!
De alien pe 28 January 2010 la 19:24 (#)Ma bucur ca li s-a dat peste nas alora care umblau la lada cu mizerii ca sa arunce-n razvan lucescu, as fi vrut sa vad fata lu’ mitica de la liga la aflarea vestii, dar nici asa nu mi-e rau! Briliant?!? Derbedeu!
Buna seara d-le Ciutacu,
Pacat de el-talent a avut cu carul,dar minte si educatie,neam!
Fiecare trebuie sa intinda picioarele cat are palpuma sau sa-si faca plapuma,curata, mare-dar el nu a reusit,sau nici nu a incercat.Dumnezeu iti da dar cu gramada,dar daca nu stii sa-l pretuiesti….Asta e,s-a terminat-va fi istorie pentru fotbal.
Va doresc,din tot sufletul,numai bine,
De IoanaP pe 28 January 2010 la 19:25 (#)IoanaP
Prea multa atentie din partea media. Trebuia sa-i treaca prin capsor ca daca l-au prins odata, o sa-l testeze de cate ori au chef. Si citesti prospectu’ impreuna cu doctoru’ ca d’aia te numesti Mutu.
De Ioana S., Bucuresti pe 28 January 2010 la 19:28 (#)Eu sunt sigur ca Mutu a fost la un restaurant si i-au bagat aia in mancare pastilele alea ca sa-l faca de cacao. Nu cred ca a luat de bunavoie. E un trucaj ordinar.
De Costel pe 28 January 2010 la 19:30 (#)Mutu este liderul generatiei de fite a nationalei si destinul sau trebuia sa fie exemplar pentru aceasta generatie .
De Adi pe 28 January 2010 la 19:32 (#)In acelasi timp , Mutu este (iesind din sfera fotbalului) exponentul unei generatii profund dezorientate , ale carei modele in viata nu are sens sa le repet .
Daca lista fotbalistilor a caror viata sportiva a lasat de dorit e foarte lunga (si contine cateva dintre cele mai ilustre nume – incepand cu Dobrin) , aceia apartineau unei anume boeme , simpatice pana la urma . Mutu si cei ca el (nu neaparat fotbalisti , ci tineri – de multe ori imberbi inca – care “s-au ajuns”) nu au nimic de-a face cu acea boema . Nu vreau sa insist prea mult , imi pare sincer rau pentru un om care putea realiza ceva cu viata lui (nu oricui ii da Dumnezeu ce i-a dat lui) si a clacat in halul asta . Asta e .
Ce a luat Mutu se numeste, aici in America, Meridia. Nu e mare smecherie, inhiba pofta de mancare relativ, si e prescrisa de dr. intr-o veselie, daca o ceri. Pe langa inhibarea poftei de mancare are si un efect antidepresiv minimal.
Acum, pt. cei care nu cunosc, cocaina cam are acelasi efect, la puterea o mie. Esti high, depresie zero, si nu mananci cu zilele. Cam asa se explica de ce una, si dup-aia aialalta. Mutu e clar dependent de senzatia aia, si cum zic americanii “he’s trying to still chase it.” Pacat de el, as vrea sa vina sa ne spuna ca Meridia i-a fost prescrisa, pt. ca nu e mare smecherie/
De Dana pe 28 January 2010 la 19:38 (#)@Costel pe 28 January 2010 la 7:30 pm
Ai dreptate prietene, ordinar trucaj, se vede de la o posta pixelul violet de pe pastila inghitita de Mutulica cu belsug de … suc de portocale!
De purcelix pe 28 January 2010 la 19:40 (#)Iar daca va da faliment, nu-i plingeti de mila lu’ Mutu, intra el in PDL, il pun aia ministru la sport, si dintr-o scena doua, o reclama platita de ministerul turismului, se scoate Mutu fara doar si poate.
De purcelix pe 28 January 2010 la 19:44 (#)marele Mutu este un fotbaliator genial & un sportiv exemplar. este un simbol pt. natiunea nostra,pt. traditiili nostre & pt. educatia sanatoasa pe care-o primim de la parintii nostri pe care-i respectam la culme. nu cred ca Mutu-i de vina. sigur e o conspiratie. lumea-i rea & e individioasa pe natiunea nostra,pt. ca-i condusa de hoti care tot ei face legili la noi. iar Mutu din invingator a devenit victima a acestui sistem…
De cristu pe 28 January 2010 la 19:47 (#)imediat dupe ce-am scris p(r)ostu’ anterior.am vazut la porc tv ca se vorbea despre o ipoteza precum ca insasi mama lui i-a adus pastilele de slabit. vedeti ca nu sunt complet nebun?! de-aia arata asa de bine tara noastra cu vedetele ei cu tot… & parintii nostri are partea lor de vina. ce-a fost in capul lor?!
De cristu pe 28 January 2010 la 19:53 (#)“O fi facut copilu’ ceva!…”
De alien pe 28 January 2010 la 19:55 (#)Pacat ca unii care au talent cu carul, si-l risipesc atat de inutil…
De Dan pe 28 January 2010 la 19:55 (#)Talentul nu i-l (am scris corect?) poate contesta nimeni! Mintea DA! Si ca sa-l citez pe “alien “(cu o mica corectura) ce-si face omu’ cu mina lui se cheama “piciorul ursului”.
De shogunu' pe 28 January 2010 la 19:57 (#)Pacat!
Inca o demonstratie a teoriei ca fotbalistii n-au minte.
Oare in baschet (io-s fan) au fost atitea scandaluri de dopaj? Nu stiu! Un mare jucator si antrenor de baschet roman (aucum in Germania)zice ca in sportul asta nu-i loc pentru capete de p… .In fotbal n-ai loc de ele! Si culmea ca in toate jurnalele de sport de la televiziunile comerciale nu auzi nimic altceva decit despre fotbal. Parca alte sporturi nu exista. Noroc cu televiziunea publica unde (mare minune) mai scapa cite ceva! Si alt noroc – Eurosporturile.
Banzai!
In america , la jucatorii de fortbal li se spune “soccer players”. Lu’ Mutu ar trebui sa-i spuna sucker player. Nu am avut nici un dubiu ca mutulica e de o prostie crasa si are-n cap doar fitze. Ma enerveaza la culme cand lumea il compara cu Hagi. Nu se apropie la nici macar degetul mic al lui Gica. Ar vrea el. What a looser stupid MF. Sa dea toti banii inapoi la Chelsea si sa dea cu matura pe strada. Sau sa-i dea nasu’ Gheara bani sa platesca.
De Liviu pe 28 January 2010 la 19:58 (#)cred ca asculta numai manele in supermasinile lui de basinos. L O O S E R
De Liviu pe 28 January 2010 la 20:00 (#)Talent femei bani cu carul si multa multa prostie .Va intra si el in criza.
De marconi pe 28 January 2010 la 20:02 (#)La talentul lui (ala care cica ne stupefiaza numai o data la 100 de ani – ne-a luminat aseara etern-luciosu’ neamitica) cred ca i se poate permite si lui sa se stupefieze oleaca… da?
De Lingriesling pe 28 January 2010 la 20:09 (#)Lume rea dom’le, lume rea.
I-am vazut fata lui mitica la aflarea vestii!!! Zeii ma rasfata, pesemne!
De alien pe 28 January 2010 la 20:10 (#)Briliantul a gandit brilliant.
De matusalem pe 28 January 2010 la 20:14 (#)A gandit cu prafu’n nas !
Colegul tau de trust Tolontan a sustinut ca testul a fost cerut de Wada!Presupun ca n-au cerut testul doar din intamplare.Cand iei milioane pe an salariu si in plus ai de platit despagubiri de 17 mil de euro pt dopaj,nu te joci de-a doctoru si sa vii sa spui ca nu stii ce-ai luat,in calitate de jucator suspendat anterior pt consum de cocaina!
De darius pe 28 January 2010 la 20:14 (#)Articol bun, titlu genial.
De tavitza pe 28 January 2010 la 20:15 (#)Il asteptam pe urmatoru – articol, ca un alt mutu nu vreau sa mai vad.
Respectele mele…
unde nu-i cap ,vai de picioare. pentru mutulica e invers:unde-s numai picioare,vai de cap.,dar fiind in italia totsi mai exista si posibilitatea sa-l scoata di rahat.mare pacat.
De liviu pe 28 January 2010 la 20:19 (#)basica mai traieste???
Cred ca a luat din “greseala” medicamentele suplei sale neveste. Bine ca nu a nimerit anticonceptionalele. Sau… mai bine le nimerea pe alea ca poate nu aveau nici o substanta interzisa.
De Theodora pe 28 January 2010 la 20:43 (#)Este clar ca nu are nimic in cap. Este un prost ca altfel nu pot sa inteleg d ce a facut asta.
Dupa parerea mea, la nationala nu a facut mare lucru. Eu care l-am prins pe Dobrin jucand stiu ca un geniu arata altfel. Un geniu vrajeste mingia, un geniu face spectacol.El imi facea multi nervi cu ratarile lui.
Victor am o intrebare.Ai facut corect analogia in prima propozitie(cea cu talentul si creierul)?
De Cosmin pe 28 January 2010 la 20:59 (#)Vrand sa faca pe desteptu
De bigdoc pe 28 January 2010 la 20:59 (#)El a dat cu stingu-n dreptu
S-acum toti o sa ii zica
Nu MUTU ci mutulica.
Ciutacule, trebuie sa citesti acest super material scris de un adevarat guru al presei galatene.Mai jos ai link-ul cu materialul “special”
http://www.viata-libera.ro/articol-Lacrimi_multe_sicriul_cel_mai_scump_2.html
De Mario Andretti pe 28 January 2010 la 21:26 (#)mutu ne la sa mutzi….
De nk pe 28 January 2010 la 21:30 (#)Familie,o groaza de bani, in sfarsit reusise sa-si mai curete numele dupa scandalul cu drogurile.
De silvy pe 28 January 2010 la 21:33 (#)Are de platit o groaza de milioane, e in continuare sub vizor si el ce face? N-are nicio treaba cu kilogramele ci doar cu o doza imensa de prostie. Doctori la dispozitie ai, oameni in jur pe care sa ii intrebi una-alta,ai. Daca nici atunci nu stii sa faci ce trebuie,ti-o meriti.
cand nu ai cap e vai de picioare!
De Ionut pe 28 January 2010 la 21:43 (#)“NU DROGURILOR” SA I-O SPUI LU MUTU!
De VAN GHELIE pe 28 January 2010 la 21:53 (#)un trucaj ordinar,rusine dinu patriciu………doamne,baiatul asta nu are nimic in cap
De www.smiley-funny.blogspot.com pe 28 January 2010 la 22:02 (#)Daca nu merge din prima, merge din a 2 a
De Towelie pe 28 January 2010 la 22:03 (#)Sper sa nu-l mai cheme Razvan la nationala, fiindca nu merita dupa cum s-a comportat. A gresit, plateste, asta-i viata. Nu se termina fotbalul daca nu mai vine Mutu la nationala. Numai bine, Victor.
De GabiP pe 28 January 2010 la 22:06 (#)Episodul Chelsea a fost atat de dureros ca nici o aspirina nu trebuia sa ia fara sa intrebe daca e ok.Sfaturi tardive.Pacat…
De anna pe 28 January 2010 la 22:11 (#)ce mare scofala?? parca nu-l stiati pe mutu
) pastilat. oricum ii urez bafta si sper sa nu fie suspendat 4 ani ca praful se alege de el.
De malpraxis pe 28 January 2010 la 22:13 (#)mai oamenilor un om ca el ,satul zic eu de fotbal in primul rand…si nestiind cum sa iasa decat prin asfel de “comportament” si nu stiati ca si publicitatea proasta e buna dupa tot scandalu cu “nationala” de fotbal…eu cred ca realizeaza ca e la sfarsitul vietii publice si poate satul sa m ai repare …m ai bine “strica ” nu cred ca e afectat de ce i se intampla ..parerea mea..
De Padre pe 28 January 2010 la 22:24 (#)Judecand dupa admiratia declarata a lui Mutu pentru Al Pacino mi-l-am imaginat ca el este exponentul acelui jucator care din spirit de echipa este in stare sa-si dea viata pentru a castiga ultimul “inch” fara de care echipa moare.
De I.I. pe 28 January 2010 la 22:32 (#)Acel speech rostit de Al Pacino, intitulat “Any
Given Sunday” trebuie sa intre in fiinta fiecarui jucator, si sa fie un imbold permanent pentru a ajunge la performanta maxima, la victorie.
Cu foarte mare regret, chiar dezamagire spun, ca exista destule voci care contesta ca Mutu ar vrea sa vina la echipa nationala cu sufletul, cu entuziasm si nu din obligatie sau interese.
dimamovist
De cati pe 28 January 2010 la 22:42 (#)50% e făcătură… Abia ce a interzis EMEA medicamentele alea… bla, bla. Trebuie să fii tâmpit să te dopezi cu un DCI aflat pe lista neagră, de curând. Trebuie să fii tâmpit să recidivezi într-o bubă de genul ăsta! E ca şi cum, după ce ai rămas fără permis din exces de viteză, pândeşti un pieton pe trecere, îl spulberi şi fugi.
Dar fotbaliştii n-au excelat niciodată în inteligenţă.
Mie, textul tău mi s-a părut extrem de lipsit de ipocrizie. Genul de text pe care Badea nu-l poate maimuţări, citindu-l cu vocale închise.
De renata pe 28 January 2010 la 22:45 (#)Victor imi amintesc cum spuneai, acum o saptamana-doua, ca nu vei da niciodata in cel cazut. Eu sunt unul din cei care nu l-au placut niciodata pe Mutu ca sportiv. Ca e talent, nimeni nu contesta, dar ca model sportiv, niciodata nu va putea sa echivaleze cu predecesorii lui. Si eu am avut tendinta de a scrie despre el, dar mi-am oprit avantul. Nu are rost.
De Cosmin Coman pe 28 January 2010 la 22:57 (#)PS: Nu mi-am permis prin asta sa iti dau sfaturi. Opinez, doar.
@Cosmin Coman: comentez un eveniment, cu asta ma ocup. daca vreau sa dau in cineva, sunt extrem de violent in scris. aici nu e cazul. da’ nici nu pot sa-l felicit pentru o asemenea neghiobie.
De Victor Ciutacu pe 28 January 2010 la 23:09 (#)Mare greseala.. Si Andreei Raducan i-a fost retrasa medalia olimpica din cauza unei pastile
De andrei_viitor_jurnalist pe 28 January 2010 la 23:13 (#)Muti a tras linie si a pus punct…Frumos.Eu n-as fi atat de poetic.Mai degraba as zice ca ” orice vaca proasta, data cu mult gel pe creierii capului,va tranti o balega maaare in sistarul cu lapte.Si-acum, desi aparent n-ar avea nici o legatura cu ” subectu’Mutu “totusi stilul mutu poate fi paradigma impotentei Romaniei de azi de a realiza ceva durabil.As zice ca din cauza stilului Mutu,fentos,de a trata totul la bascalie, in Romania nu se pot face autostrazi, de exemplu, decat la preturi astronomice si numai dupa complicate imbarligaturi contractuale.Altfel, daca s-ar juca corect, direct pe poarta, autostrazi am avea si la preturi normale numai ca n-am mai avea poaate atatia ” MUTI” smecheri-vedeta prin ministere.
De bocitor cinic pe 28 January 2010 la 23:20 (#)..nu te poti caca in gustul omului, dar te poti caca in gura lui ca sa`i schimbi gustul hh
De dumitrascu andrei pe 28 January 2010 la 23:33 (#)@dumitrascu andrei: hai sa nu exageram, ca nu ne-a bagat mana-n buzunar
De Victor Ciutacu pe 28 January 2010 la 23:38 (#)Nu vreau sa par ipocrita, niciodata nu mi-a placut Mutu. Chestie de gust, nu?
De Sinzianna pe 28 January 2010 la 23:43 (#)Am crescut langa un club de fotbal si am urmarit mari fotbalisti evoluand. Imi place fotbalul si rugbiul. Le urmaresc. Cred ca m-a gresit mama cand m-a facut cu lipsa la cantar
Mutu insa… avea decat picior de fotbalist si atat. Restul era de umplutura, pioiorul ala trebuia si el sa atarne de ceva….
Iti dai seama ca bambooistele dorm de-acum cu mobilu’ sub perna, auzind ca Brili ‘ e oarecum mai putin ocupat si predispus la o convocare de urgenta…
De [D][S][N] pe 28 January 2010 la 23:56 (#)de mila sa nu-i plingem… poate invatam ceva din experienta lui, si mai ales tinerii. geaba ai talent daca nu e si putina minte… minte care se poate cultiva, educa. sanatosi sa fim.
De cso pe 29 January 2010 la 00:05 (#)Dle Ciutacu,
De radu pe 29 January 2010 la 00:12 (#)pentru postari de genul asta, continui sa va citesc blogul. Intr-adevar ati pus punctul pe “i”.
Felicitari!
A tras linie si a pus punct?Hm.Dumnezeule Mare!!Pana cand o sa fim inecati in clisee de maidan?Nimic nu ne mai salveaza.
De liviu pe 29 January 2010 la 00:19 (#)E trist.Pacat!Chiar imi pare rau pentru el.
De annelyse pe 29 January 2010 la 00:30 (#)Nu cred ca poti spune despre Mutu ca e mare sportiv roman, ci doar ca e un fotbalist talentat. Imi vine sa dau pumnuri stiristelor cand aud de ‘briliant’, si ‘liderul generatiei’. Imi trece repede totusi..:P Un bun exemplu pt generatia care cica o conduce e cristianp (al patrulea comentator de sus), care a inteles ce inseamna cariera lui Mutu ,doar e “fotbalist profesionist” (cum se tot declara unii). Pariez ca n-are 18 ani, dar la fel ca si fotbalistii tineri romani se gandeste ca o “cariera implinita: bani , faima … femei…” .
De ok nume pe 29 January 2010 la 02:45 (#)in sport nu exista prezumtia de nevinovatie vizavi de dopaj decat foarte rar . dar mi-l imaginez pe mutu in era katrin krabbe . post-post-flower-power .
De vali v pe 29 January 2010 la 06:12 (#)Mai marii din fotbal totusi ii mai dau o sansa Briliantului spunand ca totul depinde de modul in care acesta isi va pregati apararea.
De I.I. pe 29 January 2010 la 06:16 (#)Nu sunt fan al lui, dar am avut impresia ca-l doare ca n-a fost chemat la nationala. Chiar daca i se cam reproseaza ca participa din interes, pentru starea de spirit a echipei prezenta lui ar conta mult.
De, culoarea violet !Se pare ca joaca sub o culoare nepotrivita.Violetul e o culoare foarte periculoasa si nu prieste tuturor.
De octopus pe 29 January 2010 la 06:49 (#)Se pare că prostia e un atribut în cazul lui …păcat
De Balauru pe 29 January 2010 la 07:22 (#)buna dimineta Vicore
De liviu pe 29 January 2010 la 08:25 (#)am auzit ca de suparare Mutulica ar mai fi luat o doza. Iti urez o zi buna.
chiar nu mai scapam odata de mutu? are deja 31 de ani, a fost pe prima pagina a ziarelor de sport/scandal de aproape 10 ani! mai du-te acasa la tine si stai vreo 10 ani in casa (adica la mosie, nu o sa fie domiciliu fortat, te poti plimba prin curte).
De marian pe 29 January 2010 la 08:39 (#)ce-si face omul cu mana lui….se numeste lucru manual….
De moni pe 29 January 2010 la 09:10 (#)Ia nu-l mai aparati pe Mutu bre… A stiut, n-a stiut, a vrut doar sa slabeasca sau a vrut sa beneficieze de niste efect secundare ale medicamentului habar n-am si nici nu conteaza…
De geretus pe 29 January 2010 la 09:11 (#)E pe lista substantelor interzise? E… de ceva timp chiar… Te scuza cumva faptul ca nu ai stiut? Nu te scuza… Trebuia sa stii.. Nu esti nea Gheorghe din colt disperat de burta ta de bere si chipurile ai vrea s-o dai jos… esti un sportiv…si tre’ sa stii lucrurile astea…
Opiniunea mea este ca o cadere de asta face pana la urma foarte bine natiunii. Ca poate asa invata unul-altul ca talentul, priceperea si smecheria nu sunt chiar totul. Mai trebuie si oaresice munca si, mai ales, seriozitate si onestitate…
Sper ca pana la sfarsitul anului acestuia sa avem parte si de un faliment doua a unor mari vipuri economico-mediatice care sa-si fi cladit averea pe pile, influente si mai ales pe tepe si poate asa vom invata si noi, romanii, sa respectam mai mult munca decat smecheria, mai mult staruinta decat pilele, mai mult seriozitatea si onestitatea decat golania si influentele mai mult ori mai putin politice.
Si vezi, Victore, ca propozitia de inceput a postului tau ti-a tradat intentia. Tinta ta era sa zici ca “Dacă Adrian Mutu ar fi avut creierul direct proporţional cu talentul, ar fi fost genial”. Ca luand de buna spusa ta – ca “Dacă talentul ar fi direct proporţional cu creierul” – atunci Mutu s-ar fi rugat de pustanii de printre blocurile din Pitesti sa dea si el un sut…
Zi buna la toata lumea….
De alphas pe 29 January 2010 la 09:12 (#)Titlul este de toata isprava!!!!!!!!!!!
De radra pe 29 January 2010 la 09:33 (#)Si Andreei Raducan i s-a retras o medalie olimpica pentru ca a luat un nurofen, sau asa ceva, si nu cred ca i s-a parut cuiva corect. Eu cred ca se si exagereaza foarte mult cu substantele astea interzise.
De bubu pe 29 January 2010 la 09:57 (#)Ca romanca si ca pitesteanca sunt neplacut surprinsa de ce citesc.Mai bine zis sunt consternata.Cum sa iti dai singur in cap?Numai noi avem acest dar,daca nu ne dau altii ne dam singuri.Mareeee prostie…Dupa ce ai facut-o o data si abia ti-ai spalat un pic imaginea sa mai incerci si a doua oara?!!!Nu are nici o scuza dupa parerea mea.Ca sportiv de un asemenea nivel trebuie sa fii atent si cand bei apa sa nu fie contaminata,dar cand iei patile…si de slabit?!!N-am cuvinte.Pacat de talentul lui.Dar ,Dumnezeu iti da ,dar in patul nu-ti baga.Sper sa scape cat mai usor.
De mina pe 29 January 2010 la 09:57 (#)Asta e ADEVARATA fata a fotbalistilor !
De gabby pe 29 January 2010 la 10:11 (#)Niste golani tampiti cu bani multi si femei , bineinteles , la fel de inteligente !!!
Am promovat prea mult si degeaba fotbalul si asa zisele ” vedete ” , care nu fac doi bani , cand avem alte sporturi unde performanta este mult mai evidenta !
Dar asta e : ce stiu romanii ? Fotbal si bere !!!
inconstient!!!!!!!!!!!!
De bibi pe 29 January 2010 la 10:13 (#)Detest in totalitate caracterul lui Mutu dar pentru ca urasc nedreptatea , nu am fost nicio clipa de acord cu megaamenda primita pentru episodul cu Chelsea.
De mishulescu pe 29 January 2010 la 10:22 (#)Acuma, din pacate pentru el , recidivist fiind, nu stiu daca o sa gasesasca intelegere pentru noul episod de dopaj, chiar daca substanta interzisa recent nu i-a imbunatatit performantele sportive.E posibil sa-l aduca la sapa de lemn. Prostia se plateste foarte scump uneori.
Daca nu era exagerat de infatuat, se ducea si se consulta cu medicul echipei, inainte sa inghita hapurile alea.
lasa-l naibii pe mutu, eu vrea sa-ti zic altceva. a fost basescu in moldova si a ajuns la mormantul lui Grigore Vieru unde a depus o coroana de flori si a plans si a ingaimat ceva despre dragostea de tara… unde era basescu pe 15 ianuarie, cand eu cred ca trebuia sa mearga la mormantul poetului nostru national sa depuna o coroana de flori si sa-si aminteasca de Scrisoarea III si de dragostea de tara! nu si-a adus aminte de EMINESCU? sau a zis: ce naiba sa ma duc sa inghet acolo de frig?
De otilia pe 29 January 2010 la 10:27 (#)Ce atata Mutu? Unde ma uit, Mutu!!!Lasati ca nu moare de foame! E problema lui daca nu-l duce capul! Aici,la noi, problemele sunt si mai grave:parinti someri care nu mai au ce pune pe masa copiilor, copii obligati sa abandoneze scoala, oameni care mor pt ca nu au bani de medicamente. Mutu nu cred ca duce lipsa de lucrurile astea. Am inteles, e doar o discutie pe acest subiect, o parere. Dar e prea mult Mutu.
De rodica pe 29 January 2010 la 10:30 (#)Ei, daca Fiorentine declara ca are incredere in buna-credinta al Briliantului poate totusi Pasarea Phoenix reinvie din cenusa.
De I.I. pe 29 January 2010 la 10:38 (#)si-a facut-o cu mana lui , daca era prima oara mai intelegeam ca vrea sa slabeasca etc…dar dupa ce a patic cu drogurile….. pacat ca oamenii care eu talent nu sunt cu capul pe umeri probabil banii ii prostesc
De virgil pe 29 January 2010 la 10:41 (#)La ce greseala a facut Mutu ar trebui suspendat 4 ani pentru prostie, nu pentru dopaj.
De alf pe 29 January 2010 la 10:43 (#)ca a gresit din nou asta e : fiecare isi bate joc de viata si de imaginea lui cum vrea. ceea ce este distractiv e faptul ca exista persoane precum Borcea care doreau sa se faca cheta nationala pentru plata datoriilor acestui personaj.
De varu sandel pe 29 January 2010 la 10:49 (#)Raducan (a muncit de mica pt o viata sportiva destul de scurta) a luat un nurofen si a pierdut O MEDALIE OLIMPICA. Orice sportiv (mai ales cei romani) trebuiau sa invete ceva din asta. Lipsa de profesionalism a lui Mutu a dus la asa ceva (sesizata de Lucescu fara sa stie pana unde se poate ajunge). Dar poti sa-l blamezi, pe Mutu, cand lipsa de profesionalism ne inconjoara, la oameni de care depinde soarta noastra si care se cred cei mai buni (pe proba cu detectorul de minciuni)? Si’a batut joc de viata lui.
De dinug pe 29 January 2010 la 10:49 (#)Am citit ziarele ,am ascultat multi ziaristi si inca odata ajung la concluzia ca exista o patima greu de stapanit in presa atunci cand este vorba de fotbalistul Mutu.Deodata ,toti devin specialisti in farmacologie si inainte de a se da o sentinta definitiva ,incepe circul.Viata lui Mutu este dezbatuta si tocata pe toate partile se fac presupuneri,se exprima opinii ,care devin sentinte.Povestea o stim; Mutu a iesit pozitiv la un test dupa meciul cu Bari.Bucurie mare ! Am vazut ziaristi vorbind cu patima si rautate ,ca si cum subiectul le aducea lor personal prejudicii.Am vazut fatuci cu microfonul in mana ,batand la usa familiei Mutu .Cine la dadea dreptul sa se duca la o locuinta privata ,sa puna intrebari fara jena si fara sa tina seama de suferinta unor parintii ? Le-am vazut cum intrebau oamenii pe strada ,dovedind lipsa de informatii .Si am vazut raspunsurile oamenilor .Aveau bun simt .Ma gandeam la acesti reporteri ,care de multe ori se duc si pun microfonul in gura unui parinte ,care ,de exemplu si-a pierdut copilul,Cu seninatate pun aceeasi intrebare ;Ce ne puteti spune ? Oare cata prostie trebuie sa aiba un reporter sa puna o astfel de intrebare unui tata?Am citit articolul lui Cartezianu si l-am vazut la B1 .Are o rautate morbida ,care depaseste orice masura .Se crede mare ziarist ,priceput in sport ,politica si mai nou istorie.El scrie cartezian [ deja este mare si scrisul lui este cartezian !],cu ura maligna ,care nu mai are nimic cu profesia de ziarist.Trecand peste aceasta abordare a presei ,am sa va spun cateva lucruri,Substanta respectiva este in multe medicamente recomandate in tratamentul obezitatii;reductil,lindaxa ,adica cele care s-au gasit in farmacie,probabil pana la hotararea UE.Medicamentele, erau dintre cele mai recomandate de medicii endocrinologi si nutritionisti persoanelor obeze. Daca cititi pe forumuri de pe net ,veti intelege cata lume a luat aceste tablete .Acum doi ani se dadeau la farmacii fara reteta .Cine le-a luat, va pot spune ca nu te face nicidecum mai puternic si plin de energie .Dimpotriva sunt reactii diverse neplacute;ameteala ,greata,dureri de cap.Iar reactiile cele mai rele sunt pentru cei care au probleme cardiace sau sufera de hipertensiune, Aceste persoane pot avea probleme grave si de aceea pe prospect se interzice ca acestea sa recurga la aceasta metoda pentru a slabi.Daca sibutramina este un drog ,atunci milioane de oameni care au luat reductil sai lindaxa sunt drogati,iar medicii care au prescris acest tratament sunt distribuitori de droguri.Pof.dr.Ioan Dragan ,membru al Academiei de Stiinte Medicale ,nu considera nicidecum sibutrumina un derivat al amfetaminei ,si arata ca, reactiile adverse pot scadea performantele sportive si nicidecum ,sa le stimuleze.Am mentionat parerea distinsului om de stiinta ,pentru ca a fost si delegat FINA ,pentru control doping.Am scris toate acestea,pentru ca inca odata mi-am dat seama ca cu regret, ca presa este in mare masura tabloidizata.Mi-as dori mai multa informatie si obiectivitate .Da ,aveti dreptate ! Si eu gandesc ca Mutu este un mare talent ,dar o greseala poate sa-l coste cariera .Dar dopajul este una ,iar consumul de droguri este alta.Se fac similitudini in mod voit ,cu buna stiinta.Sunt multe cazuri de dopaj in fotbal ,dar fiecare a fost tratat dupa interes.
De valentina pe 29 January 2010 la 10:51 (#)Daca v-ati documenta un pic ar fi trebuit sa stiti ca sibutramina a fost interzisa acum cateva zile, ca pana acum a fost perfect legala se gasea in farmacii in compozitia unor medicamente pentru slabit care se eliberau fara reteta si se gaseste in compozitia capsulei de slabit “Super Slim” pe a carei cutie si in al carei prospect scrie 100% naturala. Deci sa gandim putin inainte sa aruncam cu piatra. Mentionez ca nu sunt fan Adrian Mutu si cele relatate sunt bazate pe informatii sigure.
De adriana pe 29 January 2010 la 11:29 (#)Dom` Ciutacu, de termenul de “accident” ai auzit? sau de “ghinion”? Toata lumea il acuza pe Mutu (nu ii tin partea), dar mie unul mi se pare limpede ca lumina zilei ca nu stia ce sunt cu pastilele acelea (mai ales ca maica`sa declarase ca erau nasturii ei naturisti de slabit)iar pe eticheta nu era mentionata de nicio culoare respectiva substanta interzisa. De data asta imi e clar ca IAR ai sarit calul asha cum ai facut si cu flacara violeta. Nu trebuie sa judeci ceea ce nu cunosti! Clar?
De Adriean VICLEANU pe 29 January 2010 la 11:43 (#)@Adriean VICLEANU: n-are voie, prin contract, sa ia nici macar o aspirina fara prescriptia medicului. deci, cu scuzele de rigoare ca am atentat la statuia simbolului national si ca “am judecat” fara sa-ti cer tie voie inainte, cazul e aproape inchis.
De Victor Ciutacu pe 29 January 2010 la 11:51 (#)De ce va mirati atat? In ultimul timp, dupa ce a sfidat (parerea mea) nationala, alerga individul pe teren ( in Italia, bineinteles )de zici ca era incarcat cu Duracell-e!!! Foarte bun jucator, daca este “ajutat”!
De alinutza pe 29 January 2010 la 12:18 (#)dopajul e mai grav in lumea sportului decat drogurile”recreationale”
au fost destui sportivi care au fost prinsi cu marijuana sau alte vrajeli la analize dar au scapat cu cateva luni..si unii prinsi cu medicamente ce le poti lua la liber de la farmacie au primit ani buni
totusi absurdul gestului ma uimeste.zeii iti dau o mare sansa si tu le arunci cu cacat in ochi…
De jim pe 29 January 2010 la 12:20 (#)Încă nu știm nimic. Să nu judecăm totuși aiurea. Poate a făcut-o, poate nu. E adevărat, Mutu are un talent înnăscut dar păcat de creier, e puțin mai mult gol.
)
De teodora. pe 29 January 2010 la 12:28 (#)SIncer, îmi pare rău dacă a făcut chestia asta. Poate, poate nu s-a întâmplat ca prima oară, deși puțin probabil…
Era euforic, vroia să se simtă și mai bine!
Elegant comentariu. Si-un punct de vedere echilibrat, la obiect.
Bine, as mai adauga eu ceva: asa cum esti in viata privata, cam tot la fel esti si in cea profesionala. “Varza” dintr-o parte se translateaza lesne in cealalta, cam pe principiul vaselor comunicante. Dumnezeu nu bate cu parul.
De Vulpita Hoata pe 29 January 2010 la 12:29 (#)“Dacă talentul ar fi direct proporţional cu creierul, Adrian Mutu ar fi fost genial”
Nu, daca “talentul ar fi direct proporţional cu creierul” Mutu nu s-ar tine pe picioare. In cazul in care “creierul ar fi direct proporţional cu talentul” ar fi genial.
Altfel, de ce se da o tara cu kuru de pamint pentru un bou plin de bani (in scurta cariera frinta, Mutu a incasat mai mult decit un jurnalist intr-o viata) ?
De pasgloglo pe 29 January 2010 la 12:30 (#)Lasati bocitul, are cu ce sa se sparga in figuri in Bamboo timp de trei generatii.
isi tot dau cu parerea multi, fara a tine cont de un aspect important.
De korbul pe 29 January 2010 la 12:32 (#)Cit cistiga pe luna Mutulache?
125.000 de euroi pe luna,
4166 euroi pe zi
173 de euroi pe ora
Ce voia?
Dublarea de salariu.
La banii astia, cel care te plateste trebuie sa stie si sa iti dea voie unde mergi sa faci pishu, nu ce consumi si cit.
A vrut sa pacaleasca , a ajuns pacalici.
Restul e filosofie pe gratis.
treaba lui, pacat de el ca se pricepea la sportul pe care-l practica (si nu ma refer la droguri).
De arch pe 29 January 2010 la 12:39 (#)NUMAI CINE N-A TRECUT PRIN ASTFEL DE GHINIOANE NU POATE INTELEGE…
De FIDEL CASTOR pe 29 January 2010 la 12:40 (#)SI EU AM PATIT CEVA ASEMANATOR AM “CAZUT” DE DOUA ORI IN ACEIASI GRESEALA FARA INTENTIE SI IN ALTFEL DE CAZ,ORICAT TE-AI FERI ORICAT DE PRECAUT SI DE PREVAZATOR AI FI,CAND ESTE SA-TI RUPI *,DESTINUL O FACE SA TI-L RUPI,EXACT DE CE TE FERESTI MAI MULT…BLESTEM
CIUTACULE,ESTE ADEVARATA CHESTIA AIA CU “SOBOLANU’ “,ZAU ASA
@adriana : Daca te-ai documenta un pic ar trebui sa stii ca acum cateva zile a fost interziza comercializare acestei substante , insa ea se afla de ani buni pe lista sustantelor interzise IN SPORT. Deci pana acum cateva zile sibutramina era interzisa in competitie nu in afara ei.
De lala pe 29 January 2010 la 12:41 (#)mda… toti sportivii, absolut toti, iau substante interzise. e mai mult decat evident (in conditiile in care omul, fiziologic, nu a mai evoluat, ba as putea zice ca organismul e din ce in ce mai afectat de factori externi nocivi)ca performantele sportivilor au crescut in ultimii ani exponential. mutu stie ca toti se dopeaza, asa incat s-a servit si el linistit. cum ai spus, e doar un tampit talentat. si spuneau unii ca medicul ar putea sa-si asume culpa de a-i fi dat bla, bla, pentru binele/interesul pacientului… nu exista. nici un medic, oricat de oligofren ar fi nu-i baga unui sportiv pe mufa amfetamina sau derivat. se stie de cand lumea.
De che pe 29 January 2010 la 12:50 (#)Ce citii eu mai sus?! “nasturii ei naturisti de slabit”?! Ce-o mai fi si asta, fratioare?! “Nasturi naturisti”, asta nu mi-ar fi trecut prin cap! Hahaha, incepe tot mai mult sa semene cu ezoterismul/ocultismul/misticismul si vrajitoria pe seama careia ne-am amuzat in articolele trecute…Probabil ca asta este inerent imixtiunii babelor de la tara in orice subiect. Scuza aia tembela: “e din plante, deci n-are ce sa faca rau” ma face sa rad pana nu mai pot! Pai, incercati sa bagati tutunul din 2o tigari intr-o cana de apa, lasati-l peste noapte si beti infuzia
. Parca deja aud dangatele rare ale clopotelor de biserica
! “Nasturi naturisti”, auzi?!
De muritor de foame pe 29 January 2010 la 13:07 (#)In primul rand subliniez ca nu-s fan Mutu. Ca Mutu e un om cu minte putina, nu e o noutate pentru nimeni, dar de data asta sunt inclinat sa-i iau apararea. Mafia din fotbalul italian l-a distrus si pe Maradona in aceeasi maniera. Nu se intreaba nimeni de ce tocmai cand trebuiau sa-i dea mai multi bani, tocmai atunci l-au prins ??? Daca Mutu e prost putea fi prins si mai devreme, nu ? Eu nu sustin ca Mutu e un sportiv adevarat, e doar un talent, dar sunt al dracului de suspicios in ceea ce priveste mafia din fotbalul italian. Cei care-s in bransa ar putea evalua posibilitatea unei lucraturi, desi nu prea mai are importanta. Ma frapeaza acest lucru, pentru ca tocmai italienii au facut un documentar despre cum a fost lucrat Maradona. Aproape la fel ca si Mutu. Nu vreau sa se creada ca-l compar pe Maradona cu Mutulica, dar situatiile sunt similare, iar italienii sunt experti in asemenea lucraturi.
De Rocker pe 29 January 2010 la 13:11 (#)Indiferent ca a gresit in anumite situaii, tot ce are se datoreaza talentului personal si muncii sale. Daca pierde o face pe seama sa. Spre deosebire de multi parveniti, gen Prigoana JR sau EBA, acest personaj munceste pentru fiecare clipa de glorie sau pentru banii sai. E pacat doar ca nu stie sa-si gestioneze viata, astfel incat sa nu ajunga in astfel de situatii.
De Roxana pe 29 January 2010 la 13:26 (#)bai nene. asa nu se poate. e imposibil. la mondiale sau la olimpiada a luat fata aia un nurofen si pa medalie de aur. acum mutu a luat un rahat de medicamet de slabire si pa fotbal. ce de cacat e lumea asta. sa il puna dom`le la detectorul de minciuni si din doua intrebari au rezolvat tot cacatul asta de ancheta.
De giany pe 29 January 2010 la 13:51 (#)1. AI LUAT MEDICAMENTUL SA ITI MARESTI PERFORMANTELE SPORTIVE?
2. AI LUAT MEDICAMENTUL PENTRU CA SA SLABESTI?
ce rahat de cacat cu comisiile lulii. eu as propune sa le faca testul antidoping la ABSOLUT TOTI FOTBALISTII SI SPORTIVII DE PERFORMANTA. VORBA CEEA ROMANEASCA :” PENTRU UNU MUMA SI PENTRU ALTU` CIUMA?”
IMI E SILA DE OAMENII CARE SUNT DISTRUSI DIN CAUZA UNUI NIMIC. la prima a fost vinovat. dar si acum?
pardon. IMI E SILA DE OAMENII CARE DISTRUG UN OM PENTRU UN NIMIC DE PASTILA.
De giany pe 29 January 2010 la 13:53 (#)Nu cred ca stiut ce contine acea pastila, dar asta nu va conta foarte mult. A mai fost prins o data si va fi judecat ca atare, nu cred ca va primi 3 luni de suspendare, probabil de la un an in sus. Ce va face Fiorentina cand va afla verdictul, asta e alta poveste. Pot sa-i prelungeasca contractul si sa incerce sa-l vanda dupa aceea sau sa-l arunce ca pe o masea stricata, insa nu cred ca-l vor penaliza, a facut totusi multe pentru club iar italienii sunt mai pragmatici decat englezii.
De marian pe 29 January 2010 la 13:57 (#)Viclene-incep sa cred ca esti si tu un bun consumator
De liviu pe 29 January 2010 la 14:13 (#)Atunci cand iei un furcoi de bani, tre’ sa fii putin prost sa nu ai grija de tine si sa nu ai o conduita ireprosabila.
De [D][S][N] pe 29 January 2010 la 14:41 (#)vorba ta, daca avea minte cat talent, ar fi suflat si-n iaurt…iar cei ce-i decid soarta cu siguranta nu o sa-l ierte.
De arhstef pe 29 January 2010 la 14:46 (#)tanand cont ca nu-l adora nimeni pentru inteligenta lui, am pierdut un talent innascut.
Atat!…Vor aparea altii, pentru ca se sapa bine in domeniu..
@Rocker: ce interes avea Fiorentia sa-si distruga cel mai bun jucator? OK, nu voia sa-i dea mai multi bani, il vindea la Manchester City. da’ de ce sa-si distruga singura investitia? o fi vreun concept capitalist nou care-mi scapa.
De Victor Ciutacu pe 29 January 2010 la 14:54 (#)@pasgloglo: pe forma ai dreptate. pe fond, insa, proportionalitatea directa e biunivoca
Multe persoane spun ca este vorba de un accident.
De alf pe 29 January 2010 la 14:56 (#)Ce-ar fi sa comparam accidentul lui Mutu cu “accidentele” lui Dragulescu.
Si Mutu si Marian Dragulescu au trecut prin perioade dificile.Mutu a fost suspendat pentru dopaj(consum de cocaina)iar Dragulescu a trecut prin operatii, divort, certuri cu sotia etc.
Marian a revenit cu 2 medalii de aur de la mondialele de la Londra, iar Mutu, surpriza, iar a fost depistat dopat.
Asadar nu-l mai plangeti pe Mutu, ca ce isi face omul cu mana lui,lucru manual se cheama.
out of topic. sorry
Revin la cazul Gutau.
Acesta a declarat ieri:
Mircea Gutau, primarul din Ramnicu Valcea condamnat la trei ani si jumatate de inchisoare pentru luare de mita, a declarat joi seara, la Penitenciarul Colibasi, ca e convins ca judecatorii care l-au condamnat au cosmaruri, pentru ca stiu ca sentinta a fost data la presiunile anumitor oameni si institutii ale statului, cum ar fi DNA.
“Am primit vestea ca un trasnet, dar asta este viata, sunt un om puternic si pana la urma sunt convins ca adevarul va iesi la iveala. Eu sunt convins ca cei doi judecatori care au dat aceasta condamnare au cosmaruri. Pentru ca nu cred, dupa cat de bine cunosteau dosarul, sa dea o asemenea sentinta, numai daca au fost fortati si cu siguranta in astfel de cazuri un rol important il joaca DNA.
Nota mea: sa fereasca Dumnezeu Justitia romana(fiind fiu de judecator imi pasa mai mult decat altora) ca dl Gutau sa aiba dreptate, sa spuna adevarul.
De adrian pe 29 January 2010 la 14:56 (#)Si ptr a-l proteja, declar de pe acum ca daca Dl Gutau va muri in detentie sau inainte ca sa fi epuizat toate caile de aparare inclusiv cele internationale, eu voi considera in mod clar, ca exista suspiciunea de omor cu premeditare.
Asta o spun pe un blog foarte citit, ptr a apara, eventual, o viata de om</b.
Cind spui fotbalist in Romania poate fi echivalent cu: individ arogant, plin de bani si fumuri (asta se intimpla totdeauna impreuna) si mai ales timpitel. Tot atit de adevarat este ca au existat fotbalisti cu minte si respect pentru sportul care i-a facut celebrii si pentru noi toti care iubim sportul. Mutulica a fost si va ramine tipul de fotbalist manelist, care oricit de mult talent are (si are cu carul), va fi totdeauna un prostovan incult si arogant.
De Lory pe 29 January 2010 la 15:26 (#)Si daca teoria conspiratiei zice ca ceva nu e intamplator la faza asta? Prelungirea contractului, vreo scadenta in vara, marirea salariului, transfer la alt club, fratii becali, etc. Adica faza cu mama parca nu o pot crede…
De Alex Palade pe 29 January 2010 la 15:31 (#)…. sau pur si simplu un motiv cat se poate de “nefericit” ca sa te scuzi ca te lasi de fotbal, si sa nu mai achiti vreo datorie de tzhspe’ milioane de euro… mai stii…?
De Alex Palade pe 29 January 2010 la 15:33 (#)How about Geoana?
De Roxana pe 29 January 2010 la 15:38 (#)Da’ de ce se presupune ca doar Fiorentina avea interes sa-l distruga pe Mutu? Altii intersati nu puteau sa mai fie?
De Manuela pe 29 January 2010 la 15:48 (#)Intotdeauna ma bucur, cand articolele D-lui Ciutacu de pe blog apar in presa scrisa. Am sentimentul ca cei care mai comenteaza ca este articolul este preluat de pe blog, primesc un pic peste nas, ca D-l Ciutacu nu scrie doar cititorilor blogului; articolele dumnealui se adreseaza publicului larg.
De I.I. pe 29 January 2010 la 15:49 (#)Cazul “Mutu” este prezentat de un om care parca vine din ‘interiorul’ jucatorilor.Sigur ca fotbalul practicat de dumnealui in tinerete si-a pus amprenta pe ideile pe care le-a elaborat cu minutiozitatea, precizia omului cunoscator al riscurilor si pretului succesului.Felicitari.
Off topic Victore, imi pare rau. Ieri ii lasasem un mesaj lui Huidu la materialul cu “gestapo la antene”. Ar fi fost mesajul cu nr 12 sau 13, conteaza mai putin, si suna asa:
“Serbane, trec de virgule si litere in plus sau in minus. Dar incearca macar acordurile sa le faci dracului corect: ex. “si un sobolan e mai atractiv decat tine” fiind varianta corecta. Uite mestere, daca ai nevoie de un corector, imi ofer gratis serviciile. Da-mi te rog un raspuns si-mi iau aceasta responsabilitate pe umeri. Macar nu te va mai banui nimeni ca nu ai terminat scoala generala… Trece comentariul, ce zici?”
Comentariul nu a trecut dar mitocanul a indreptat greseala pe text. Ceea ce demonstreaza ca nu e numai semi-analfabet, ci si mitocan… Ii mai stii si tu alte calitati?
De Paul pe 29 January 2010 la 16:14 (#)Probabil n-a inteles omul care-i faza cu “Minte sanatoasa in corp sanatos” sau poate crede ca nivelul la care a ajuns il poate proteja de orice regulament. Prostia omeneasca, n-ai ce-i face.
De Codrin pe 29 January 2010 la 16:14 (#)Este atat de las acestBasescu, este atat de evident acum cat se teme de revenirea lui Nastse, are chiar o obsesie pentru acest om, incat nici nu se mai ascunde, fiind evident ce face inca odata cu DNA-ul acum!
De Roxana pe 29 January 2010 la 16:40 (#)Crin si Nastase ca presedinti ai opozitiei il vor face praf si el stie asta! Ar face orice sa-i distruga definitiv dar daca nu va reusi el va fi un terminat!
vorba lui belodedici “iti trebuie si minte si cap”.talent dar ce sa-i faci daca acesta nu este sustinut si de putina inteligenta. mutulica, nu ai putut sa il ajungi pe hagi.pe fruntea ta scrie cu litere mari”LOSSER”
De Gabi pe 29 January 2010 la 16:44 (#)Parerea mea e ca Mutu va fi iertat. E doar o pastila fratilor. De ce sa-l suspende un an de zile sau chiar si o luna? Nu a stiu. A fost si prost, dar sa-i distruga cariera e prea mult
De Alex pe 29 January 2010 la 16:45 (#)bai, fratilor, tocmai acu cand se hotari nea mutulica sa investeasca masiv in economia asta amarata din romanica, in educatie (a lui), in autostrazi, etc… na, ne taie waca sau cum ii zice fondurile.si ca orice investitie (!)in romanica,sortita 99% esecului, nu-mi pasa, ca oricum mutu a investit pana acum doar in baruri…
De dg pe 29 January 2010 la 16:49 (#)Dragii mei, eu cred ca la idiotul asta de Mutu -marele macho -totul se trage de la ultima sa aventura de la acel restaurant ,cand s-a batut cu acel arab din cate imi amintesc eu.Trebuia sa se gandeasca ca acea persoana -i va coace ceva .Asta este parerea mea, si cred ca mi-o mai sustin si altii .
De ica55 pe 29 January 2010 la 17:10 (#)In orice caz-MARE IDIOT-
are efect antidepresiv- adica te poate remonta dupa un chef .
De clau pe 29 January 2010 la 18:57 (#)nu stiu daca aveti cunostinta, dar mutu e si cetatean de onoare al pitestiului.
credeti ca ar mai merita aceasta onoare?
De ghidulocatarului pe 29 January 2010 la 22:41 (#)sincer, imi pare rau pentru Mutu…dar de data asta a dat dovada de idiotenie…trebuie sa fii mare idiot sa nu constientizezi anumite lucruri… pacat de el, eu il apreciam ca fotbalist
…Dar, totusi, vreau sa iti spun ca eu sunt de acord cu Mircea, care a afirmat in emisiunea sa, ca Mutu nu s-a drogat decat o data…acum e cu totul altceva…prostie,idiotenie…nu cred ca si-a dat seama, nu cred ca s-a gandit ca se va ajunge la asa ceva…sincer asta e parerea mea…:( (dar ce sa-i faci ….a gresit, intentionat sau nu, acum trebuie sa plateasca!!!)
De BIANCA pe 30 January 2010 la 00:28 (#)Asta e la muta: talent invers proportional cu creierul, iar talentul e mediu spre mare.
De Ciolanus pe 30 January 2010 la 06:06 (#)Imi vine sa vomit de cate ori aud despre el, schimb postul, dau foaia, apas x, dar ieri am scris si eu cateva randuri despre jeg.
misto…azi am scris despre “Treptele succesului”..poate si legat de cei ce au sau nu au ceva in cap. Sper sa va placa…bafta multa
De www.e-cronicar.blogspot,com pe 30 January 2010 la 10:26 (#)Invers, creierul proporţional cu talentul, presupun.
De Someone pe 30 January 2010 la 13:24 (#)regulamente… legale??? dar reglementare or fi?
De Mandarinul pe 30 January 2010 la 20:41 (#)Nene Victore, daca avea si creierul pe masura talentului, posibil ca ar fi scris versuri ce l-ar fi facut pe Cartarescu sa se lase de meserie. Daca Domnia Voastra ati fi avut talent, posibil sa fi tratat subiectul cu mai multa ironie de calitate si nu cu rautatea unui tzanc caruia i-a cazut alvita pe jos . Nu considerati acest comentariu un pamflet, da’ nici nu-l luati prea in serios!
De chat noir pe 30 January 2010 la 20:51 (#)Mutu s-a scuzat ca nu a stiut ce contin medicamentele , le credea naturiste .
De Mihnea pe 31 January 2010 la 12:37 (#)Ati intrat in gura lupilor domnule Ciutacu.
De Morar Liana pe 31 January 2010 la 21:02 (#)Acu’, pazea!
Adaugă Comentariu!