Victor Ciutacu - Vorbe Grele

Îmi provoacă plăcere organsmică lupta oribilă din PD-L. Reforma statului a ajuns, până şi pentru proştii care cumpărau vorbe mari, nimic altceva decât era, de fapt şi de drept. O caftealăă fără menajamente între tabăra Udrea (care vrea să preia partidul şi caşcavalul) şi tripleta BVB. Ăla mic e înhăitat cu bagabonţii şi, înaintea mascaradei aşa-zis-ului vot democratic, i-a zburat preventiv pe doi dintre oamenii sprijiniţi de Băsescu, epicureanul Vlădescu şi anonimul Dumitru. Iar milogul de Şeitan, altă unealtă băsesciană, a confirmat că a fost propus la remaniere.

Continuare →

Nu-mi place să vorbesc/scriu despre oameni bolnavi şi despre beteşugurile lor. Şi detest îngrozitor politicienii care (cred că) îşi fac imagine exploatând momentele de slăbiciune fizică ale adversarilor. D-aia mă feresc, atât cât îmi permit meseria şi apetenţa marelui public pentru morbid, să mă lansez în dezbateri semidocte despre cât de bolnav e Traian Băsescu. Acolo unde excelează, într-o zvonistică devenită obicei oribil şi agasant-repetitiv, inegalabilul Corneliu Vadim Tudor.

Continuare →

UPDATE: Motivele plecării, plus intimităţi nevinovate de trust, în acest interviu

A zis-o aseară Mihai Gâdea pe post, a devenit oficială. Rămân în trust, voi face, săptămânal, aceeaşi emisiune, doar că pe Antena 3. Şi, ca nu cumva să am impresia că a venit vremea odihnei dinaintea pensiei, o să continui să fiu invitatul (cvasi)permanent al emisiunilor politice-fanion ale postului. Cred că, după mai bine de şase ani la Jurnalul Naţional şi aproape trei ani şi jumătate de emisiuni zilnice la Antena 2, mi-am câştigat prin forţe proprii acest statut. Nu m-am certat cu nimeni, nu m-a salvat nimeni, nu am luat locul nimănui, nu am făcut vreun favor cuiva, nu mă deranjează (ba, dimpotrivă) frecvenţa săptămânală a emisiunii (eu am ales varianta asta, dintre mai multe existente pe masă) şi, oricât de tentantă ar fi ipoteza, mogulul nu are absolut nici o legătură cu (sau implicare în) decizia mea.

Continuare →

Fiindcă tot sunt obişnuit cu pişatul împotriva vântului şi continui să caut unghiurile diferite de abordare a cazurilor care fac vâlvă în mass-media, voi încerca un demers similar pe generoasa temă Ilie Năstase a înjurat şi ameninţat o ziaristă.

Continuare →

Unul dintre reproşurile pe care le-am primit des, chiar şi de la unii apropiaţi, este că am ceva cu Grupul de la Cluj şi, în special, cu finul intelectual Vasile Dâncu (foto: Şuţu). Tip care a ştiut să-şi vândă bine imaginea şi spoiala de erudiţie, cu o pricepere sociologică asupra căreia chiar n-am cum să mă pronunţ (fiindcă nu e specialitatea mea), fostul Gobbels al lui Năstase trece acum drept un soi de eminenţă cenuşie a partidului conservelor de fasole şi hectarelor, înfiinţat de generalul Oprea ca să-i facă un cadou frumos de intendenţi la pachet lui Băsescu. Că Dâncu se asociază cu Oprea într-un proiect politic nu-i absolut nici o tragedie, ci doar o banală aşezare a corectă a murăturilor pe acelaşi raft al cramei.

Continuare →

Funcţionarul ăsta obraznic, care ieri se uita la laptop ca broasca la bordură şi făcea aroganţe pe tv-uri, şi-a mai ponderat azi din viteză. După ce a anunţat că dă el o circulară care bate codul fiscal şi nu ne mai amendează până nu e ferm convins că suntem rău-voitori şi ne ferim să contribuim la bunăstarea poporului suveran, a anunţat că bagă Gabi Sandu de la Comunicaţii cărbuni în portalul minune (probabil după ce se însoară cu secretara şi când s-or desfăşura licitaţiile-n ţara asta în două săptămâni) şi, de la toamnă, tragem cardul prin fanta de lumină de moare lumea. Băi, nea Caisă, hai să facem un târg. Uite, îţi dau împrumut PIN-ul de cardul meu de evazionist şi plăteşti în locul meu, dacă poţi, prima lună, contribuţiile suplimentare pentru veniturile din activităţi independente, cum zice pleziristul şi epicureanul cu succes la nevestele prietenilor. Fiindcă ai fost, eşti şi vei rămâne un milog, ce rămâne pe card e al tău, să ai de-o ciungă când te-o scoate Băsescu la pensie.

Mi-e peste mână să scriu la trecut despre foştii colegi. E oribil să pui pe hârtie/net lugubrul şi fatidicul a fost. Şi totuşi, Gheorghe Cercelescu a fost, pentru mine şi pentru vreo cinci generaţii pe puţin, înainte de redutabilul analist economic, nea Gică. Un om fin, de treabă, cu un bun simţ molipsitor şi o modestie ieşită din comun. Un ziarist care, deşi scrisese-n zeci de ani mai multe texte decât citise majoritatea redacţiei pe care a înobilat-o cu prezenţa lui discretă şi cu harul aparte, era veşnic atent să nu te strivească. Şi zău că avea cu ce. Pasiunea şi vârsta nu l-au iertat. Aia cu coasa l-a luat de pe stradă, nici măcar din vreun studio tv, că despre criză perorează în direct starletele zilelor noastre. Ieşise de la conferinţa de presă a guvernatorului BNR. Ar fi putut, evident, s-o privească degajat din fotoliu ori să i-o povestească la telefon fostul său coleg Adrian Vasilescu. Dar n-ar mai fi fost acelaşi nea Gică. S-a ridicat la cer discret, nemeritat de discret. Pentru că n-a fost înzestrat de Mama Natură cu ţâţe mari şi craci lungi. Astăzi, după suflet, familia şi apropiaţii se vor despărţi fizic şi de trupul lui. Presa românească îşi mai duce la groapă încă un titan, puterea politică mai scapă de un evazionist plătit pe drepturi de autor, eu mă simt din ce în ce mai gol. Odihneşte-te-n pace, nea Gică, ai plecat la mai bine…