Despre mine:

Ştiu că-s arogant şi genial, dar îmi place să mi-o spună şi alţii. Oare o să mă iertaţi vreodată că-s cel mai bun? [ mai mult → ]

Oamenii care au știut să plece la timp

De: Victor Ciutacu - Categoria: Polemici Politice,Romania TV
YouTube Preview Image

Când am făcut eu ochi în scriitura (despre) politică, PD (FSN)  însemna, mai ales, dincolo de simbolul vremii Roman, Babiuc, Duvăz și Sassu; plus, de la un punct încolo, Băsescu și Berceanu. Blaga și Videanu erau juniori în teren. Primii trei, după ce au avut partea lor (însemnată) de contribuție la ascensiunea monstrului politic care nu se mai dă dus, au părăsit puntea. Unul s-a dus la liberali, ceilalți la pesediști. Astăzi, la doi ani de la un referendum care a lăsat cicatrici serioase, toți își permit să vorbească degajat. Despre cum arată România după 25 de ani de la Revoluție.

6 Comentarii

Mirel Palada: Nu știu dacă este bine, domnule minima moralia (guestpost)

De: Victor Ciutacu - Categoria: Guestpost,Polemici Politice

image

Prin anii ’80, pe vremea cînd eram foarte tînăr și foarte naiv, tatăl meu îmi punea letconul în mînă, chinuindu-se să-mi stîrnească interesul pentru electronică. Era simplu, era în logica firii biologiei și eredității, deși era vorba despre siliciu și germaniu, nu despre carbon. Tata era inginer automatician/electronist și spera probabil să-mi dea mai departe patima rece, inginerească pentru tranzistoare, tiristoare, circuite integrate și logica plină de sîrme a curentului electric.

Mirel Palada

N-a fost să fie. Încet-încet, adică incremental, băiatul său s-a făcut intelectual de-ăla moale, din secta științelor sociale, din ce în ce mai departe de științele exacte ori de verișoarele lor aplicate, științele inginerești.

A contat probabil un pic și atracția pentru cele vii stîrnită de maică-mea, profesoară de biologie. A contat probabil și contextul sfîrșitului de ani 80, cînd încet-încet, adică incremental, științele exacte erau privite ca o rețetă de îngustare a minții băgată pe gît de către sistemul comunist, ce făcea pe dracu în patru să țină departe tinerii de științele umaniste, decadente și capitaliste.

Chiar dacă nu m-am făcut nici inginer, nici matematician, din perioada aceea am rămas totuși cu o seamă de cuvinte în cap pe care și acum le rostogolesc uneori pe cerul gurii, apreciindu-le gustul exotic deosebit.

Rezistență, dar cu totul alta decît cea prin cultură. Aia mică și cu dungi colorate care nu lasă curentul să treacă și se măsoară în ohmi.
Continuare →

30 Comentarii

Doi ani de la referendum. Care pe care

De: Victor Ciutacu - Categoria: Polemici Politice
YouTube Preview Image

PSD îl are. Pe candidat. Gata. Nu mai există cale de întors. Ceilalți, teoretic, au și ei. De unde alege. În caz de îmbolnăvire subită. Sau de incompatibilitate. Pe model verificat. Va fi meci. Care pe care. Cu isterie și iureș în turul doi. Istoria se repetă.

8 Comentarii

Caltaboșul, palinca și cutia de pantofi

De: Victor Ciutacu - Categoria: Ce-i place geniului,Romania TV

YouTube Preview Image
L-am cunoscut pe omul ăsta când lucram la Adevărul. Publicasem, împreună cu Cristina Trefaș, în capul ziarului, o anchetă privind cele 101 (sau 102?) taxe care sufocă românii. Abia se aprobase-n guvern bugetul. A sunat-o pe colega mea. Ne-a invitat la el în birou. Am zis că venim doar dacă ne dă interviu. A răspuns că ne dă interviu doar dacă bem cu el palincă. A doua zi, la ora stabilită, eram în anticameră. Puhoi de lume, iar noi așteptam. După un sfert de ceas, eu m-am ridicat și am plecat. L-a anunțat șefa de cabinet și a ieșit în fugă după mine. S-a scuzat. Am intrat și am început interviul. Pe măsură ce vorbea, scotea, dintr-o cutie de pantofi, unde ținea documentul printat, câte un capitol. Ne arăta din el, iar eu luam fiecare fascicul și-l băgam sub cur. La a treia figură de genul ăsta, m-a întrebat dacă vreau tot bugetul. La răspunsul meu afirmativ, s-a ridicat în picioare și mi-a pus cutia în brațe. Am terminat interviul. Ne-am luat rămas bun. Am plecat, eu purtând țanțos cutia în brațe. Am ajuns la lift. Ne-au întors din drum zgomotul făcut de fuga disperată a personajului corpolent și strigătele sale: “Copii, n-ați gustat palinca mea!” Ne-am întors. I-am mulțumit, dar am băgat scuza că e cald și ne grăbim să publicăm interviul. Ceea ce era perfect adevărat. Ne-a pus în brațe două PET-uri cu cea mai bună palincă pe care am băut-o vreodată. Caltaboș n-avea. Ne-am întors la ziar. În timp ce scoteam interviul de pe reportofon, tot biroul s-a făcut pulbere.
Au trecut mulți ani de atunci. Când m-a sunat, era să-mi cadă telefonul din mână. Spre rușinea mea, nici nu mai știam că am numărul lui în agendă. Voia doar să-mi trimită cartea pe care a publicat-o. Despre cum și de ce a ajuns în pușcărie. Nu puteam rata prilejul. Motiv pentru care, în seara asta, de la 21:00, pe Romania TV, vom sta de vorbă. Ca niște oameni care, dincolo de toată isteria politico-penală românească, se respectă.

15 Comentarii

Secțiunea guestpost revine: De ce îi este teamă Stângii să conducă România?

De: Victor Ciutacu - Categoria: Guestpost,Polemici Politice

Întrucât m-am săturat să tot fiu de acord cu mine însumi, (re)deschid secțiunea guestpost. Unde voi publica, dacă vor dori, textele – sper, polemice – pe care mi le vor trimite oameni care consider că au ceva de spus. Deci încep…

Radu Magdin HF

De ce parcă îi e frică stângii să conducă România? Și ce poate face ea în următoarele luni pentru a da din nou, după 14 ani, un Președinte României? Cred că sunt două întrebări la care (centru-)stânga și simpatizanții ei au nevoie de un răspuns; ar trebui să îl aibă, rapid, în perioada următoare. Acest text este prioritar pentru ei.

Radu Magdin, analist politic

Prin contrast cu freamătul existent pe dreapta (care poate părea liniștitor pentru stânga, dar nu ar trebui să fie, mai ales din perspectiva turului doi, căci în principiu voturile lor se cumulează), pe stânga e liniște și pace, cel puțin față de cei din “afara” activului (activul simțind viitoarea presiune electorală). Se comunică periodic pozitiv realizările guvernării și cam atât, nu se “vinde” un vis / proiect de țară cuprinzător. Totul e făcut cu precauție, parcă pentru a nu trezi din somn sondajele. Or, în timp ce dreapta începe a se mobiliza dincolo de existența mai multor bucăți (chiar și după constituirea alianței creștin-liberale PNL-PDL) și încearcă să găsească un narativ câștigător – și omul potrivit, stânga parcă e temătoare în a-și asuma conducerea României.

De multe ori, stânga preia chiar din narativul dreptei, cum că “nu e bine ca cineva să aibă totul”, arătându-se dispusă să împartă puterea (un Președinte de stânga și un Premier de dreapta, dar cu PSD la guvernare) și nu să și-o asume în întregime; or asumarea ar arăta că stânga are un proiect de țară (fie el și în lucru) și că nu îi e frică de sine însăși la putere. Dacă dreapta – prin Traian Băsescu, în 2004 – nu cerea puterea la Primărie (“dați-mi majoritate”, adică consilieri cu care să “guverneze” primarul Băsescu) cu atâta fermitate, oare o mai primea? Cui îi e frică de putere nu o primește, căci sunt mereu alții avizi de ea, e o marfă care dispare repede. Nu te obligă nimeni să fii Președinte, Premier, Primar. Vrei? Bine, fă tot ce poți ca să câștigi lupta și apoi să te și ții de ce ai promis, măcar în liniile esențiale. Nu vrei? Să fii sănătos.

Drama favoritului stângii e că e tânăr și vrea să mai rămână Premier. Însă viața e nedreaptă (a fost și drăguță când a intrat în istorie ca cel mai tânăr Premier) și nu va putea rămâne la Palatul Victoria dacă dreapta câștigă Președinția; toți simpatizanții stângii – și nu doar activul PSD – trebuie să înțeleagă clar (și e bine ca ai stângii comunicatori să le aducă aminte) că miza e una supremă: ori la bal ori la spital, dacă nu câștigă, pleacă acasă, respectiv vin la butoane și în implementare politici de dreapta. Așadar, candidatul stângii nu are de ales și trebuie să câștige, dacă vrea să mai rămână stânga la putere; de preferință și la o distanță de minim 5 procente, ca să aibă puterea de a nominaliza ce premier își dorește și să nu aibă probleme cu baronii care să îi spună “vezi că noi te-am pus acolo”.

Continuare →

18 Comentarii

Libertatea înjurăturii în spațiul public

De: Victor Ciutacu - Categoria: Caruta cu deontologi,Ce-mi provoaca scarba

digi24

Facebook este un spațiu public. Există o hotărâre judecătorească definitivă care consfințește acest lucru. Așadar, orice postare, a oricui, poate fi folosită în orice instanță de judecată. Ca om extrem de liber în discurs și cu multe răbufniri, mi se par exagerate concedierile DOAR pentru postări pe facebook, dar fiecare post de televiziune (inclusiv “marile case” internaționale care ni se dau mereu exemplu) are propriile lui reguli. Cât timp lucrezi pentru o societate comercială, te supui rigorilor interne. Dacă nu-ți convine, nu semnezi sau, dacă ai apucat s-o faci și ai aflat după, te retragi în limitele legii și ale contractului. Contractele de drepturi de autor, v-o spune unul care s-a judecat cu ANAF ani de zile pe tema asta, pot înceta, legal, imediat, la dorința oricărei părți semnatare. Cel care-și cesionează drepturile de autor nu mai produce material, iar cel care le cumpără nu mai are ce plăti. Dacă e-n sens invers, plătitorul anunță că nu mai are nevoie de material de la cesionar, iar acesta nu mai are pentru cine să producă. Ceea ce se întâmplă zilele astea în legătură cu iureșul de la Digi (post a cărui politică editorial nu mă încântă) e martirizare politică proastă și/sau tăvăleală auovictimizantă de marketing propriu, cu scopul găsirii unor noi locuri sub soare pentru proaspeții eroi populari de facebook.

17 Comentarii

Statutul care se câștigă, nu se revendică

De: Victor Ciutacu - Categoria: Caruta cu deontologi
YouTube Preview Image

Există o specie foarte interesantă de tineri lupi ai jurnalismului românesc de rit nou. Sunt mai mult sau mai puțin talentați, dar, cu siguranță, plini de tupeu și dornici de ars etape. Nu se știe exact, profesional vorbind, ce-i recomandă, dar ei consideră că totul li se cuvine. Ăia mai vechi, nu musai și bătrâni, care azi ocupă niște poziții, ar trebui, după capul lor, ca mâine să se ridice, să-și strângă bocceluțele, să-și scrie demisiile, să degajeze zona. Pentru că vremea lor ar fi trecut.
Măi, copii, vârsta poate fi un atu, dar sigur nu-i vreo garanție. Pozițiile alea pe care le râvniți voi, în geamul sticlei ori scaunele de șefi, se câștigă, nu se primesc. Nimeni n-a ieșit din spuma mării direct vedetă/dregător media. Sigur, criteriile după care se urcă-n breasla asta din ce în ce mai detestată nu-s standard. Nu toată lumea e musai excesiv de talentată și de pricepută-n lucrul cu oamenii. Dar, ca să răzbiți, trebuie să vă luptați. Să demonstrați că puteți. Să vă ceară piața. Așa meschină și nedreaptă cum e industria asta, are mecanismele ei de autoreglaj.
Lamentarea că n-aveți loc de alții nu vă ajută. Nimeni nu-și va abandona poziția cucerită fiindcă-i prin incintă unul cu gura mare care strigă că el e mai bun. Mă rog, în măsura în care sfântul share pe facebook e vreun motiv de satisfacție și/sau legitimare profesională, iar celebritatea volatilă ține de foame, poate fi un obiectiv. Meseria asta e despre alții, nu despre voi. Și, mai ales, pentru alții. Noi, toți, la un loc, suntem intermediarii…

UPDATE: 

a) o sumedenie de caractere alese dau în gât mizeriile care se întâmplă în Digi DUPĂ ce au fost date afară. cât erau înăuntru, la bani, nu mustea revolta-n ele că-i opresiune politică și lipsesc cărțile de muncă

b) când e vorba despre alții, terți care le ies tangențial în cale, urlă din toți bojocii “să lăsăm justiția să-și facă treaba”. când îi dă cineva în judecată sau le face plângere penală, se simt amenințați și intimidați de apelul la aceeași justiție independentă

24 Comentarii